Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Ultima carte citita...

Am terminat de curand de citit cartea "Imparateasa Orhidee" si am ramas socata de viata femeilor de atunci...de fapt, de viata femeilor din Orasul Interzis, de viata imparateselor. Imparatul se casatorea cu 3000 de femei: 1 era marea imparateasa, 6 erau sotii, iar restul erau concubine... insa imparatul nu ajungea niciodata sa le cunoasca, nu ajungea niciodata in patul lor...iar ele isi petreceau toata viata asteptand sa fie iubite, asteptand putina afectiune. In final, majoritatea innebuneau. Daca se auzea ca i-au fost infidele imparatului, erau ucise...Nici marea imparateasa nu o ducea mai bine. Avea autoritatea si atat. Nici ea nu era iubita, nimic nu-i apartinea cu adevarat. Povestea asta m-a facut sa ma gandesc mai mult la viata, la rostul nostru...si m-am gandit mult si pana la urma nu am ajuns la o conluzie...de ce ne-am nascut fiecare? Sa traim, sa iubim, sa ne casatorim, sa dam nastere altor fiinte si, in final, sa murim si sa disparem in neant...sa fim uitati. De ce e asa, de ce ne-am mai nascut daca tot murim? E prea scurta viata ca sa avem timp sa facem tot ce vrem, suntem prea preocupati sa urmam un drum pe care il urmeaza si altii...cu totii parcurgem acelasi traseu, avem toti aceeasi viata monotona. Doar ca altii isi permit ca din cand in cand sa se abata de la drum si sa-si condimenteze viata cu excursii exotice, bijuterii scumpe, masini luxoase ...dar sunt prea putini oamenii acestia. Oricum, in final toti regreta ca au imbatranit si cu toti banii lor nu mai pot cumpara timp. Eu regret ca nu am apucat sa copilaresc mai mult, regret ca a trebuit sa plec de acasa ( ca sa reusesc sa-mi fac un rost in viata) si sa ma indepartez de tot ce iubesc: casa, parinti, locurile cunoscute, prietenii:(. Am plecat si stiu ca n-am sa ma mai intorc niciodata acolo definitiv. De fiecare data cand merg acasa in vizita simt ca ma sting cate putin: imi gasesc parintii mai batrani, casa mai darapanata, prietenii plecati...ma intreb oare ce-am sa fac, cum am sa indur clipa in care am sa gasesc casa pustie si nici urma de parintii mei?.........Nici nu vreau sa ma gandesc ca ma cuprind fiorii. Acum va las..promit sa revin cu noi insemnari cat mai curand! Sa nu uitati sa iubiti...povestile de iubire raman mereu, chiar si dupa ce noi nu mai suntem! Va pupic!



Comentarii

mda... foarte frumoasa cartea :d :)>-
de maryludeea31 in data de 2009-03-02 20:45


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare