Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 10 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 10 – Teoria
- Pot sa mai pun doar o singura intrebare? se ruga ea in loc sa-mi asculte cererea.
Eu eram la limita, groaznic de incordat. Si totusi, ce tentant era sa ma bucur de moment. Sa o am pe
Bella cu mine, de buna voie, pentru inca cateva secunde. Am oftat si am zis :
- Una singura.
- Pai..., ezita ea un moment ca si cum incerca sa se hotarasca carei intrebari sa-i dea glas. Ai spus ca
stiai ca nu am intrat in librarie, si ca am luat-o spre sud.Ma intrebam cum ai stiut asta.
M-am uitat fix prin geamul parbrizului. Inca o intrebare care nu dezvaluia nimic despre ea, si
dezvaluia prea mult despre mine.
- Credeam ca am trecut peste partea in care te eschivai, a spus ea pe un ton critic si dezamagit.
Ce ironic.Ea se eschiva in mod constant, chiar fara sa vrea.
Pai, voia sa fiu direct. Iar conversatia asta oricum nu se indrepta intr-o directie buna.
- Bine atunci, am zis.Ti-am urmarit mirosul.
As fi vrut sa-i observ reactia, dar mi-era frica de ce as fi vazut.In loc sa o privesc i-am ascultat
respiratia accelerandu-i-se si apoi stabilizandu-se. A vorbit din nou dupa un moment, iar vocea ii era mai
calma decat ma asteptasem.
- Nu mi-ai raspuns la prima intrebare...,spuse ea.
M-am uitat in jos la ea, incruntandu-ma. Mai era si insistenta...
- Care anume ?
- Cum functioneaza cititul gandurilor ? repeta ea intrebarea pe care mi-o pusese si in restaurant.Poti sa
citesti mintea oricui, oricand? Cum faci asta ? Poate si restul familiei tale sa.... ?
S-a oprit brsc, inrosindu-se.
- Sunt mai multe intrebari, am zis.
Ea se uita in continuare la mine, asteptandu-si raspunsurile.Si de ce sa nu-i spun ? Oricum ghicise deja
singura destule despre asta, si era un subiect mai usor de abordat decat cel iminent.
- Nu, doar eu pot face asta.Si nu pot sa aud pe oricine oriunde. Trebuie sa fiu destul de aproape. Cu cat
mai familiara este ... « vocea » cuiva, cu atat mai de departe o pot auzi. Dar oricum, nu mai mult de cateva
mile.
Am incercat sa gasesc un mod de a explica in asa fel incat sa inteleaga, o analogie cu care sa fac
legatura.
- E ca si cum as fi intr-o sala imensa plina cu oameni si toata lumea vorbeste in acelasi timp.E doar un
zumzet, un bazait de voci pe fundal. Pana cand ma concentrez pe o singura voce si atunci tot ce gandeste
persoana respectiva imi e clar.De cele mai multe ori nu le bag in seama, poate fi innebunitor. Si este mai
160
usor sa par normal, m-am strambat pronuntand cuvantul, cand nu raspund in mod accidental la gandurile
cuiva si nu la cuvintele lor.
- De ce crezi ca pe mine nu ma poti auzi ? intreba ea.
I-am mai dat inca un raspuns sincer si inca o analogie.
- Nu stiu, am recunoscut. Singura banuiala pe care o am e ca poate mintea ta nu functioneaza la fel ca
a celorlalti. De parca gandurile tale ar fi pe frecventa AM, iar eu nu prind decat FM.
Mi-am dat seama ca n-o sa-i placa comparatia asta. Anticiparea reactiei ei m-a facut sa zambesc. Iar ea
nu m-a dezamagit.
- Mintea mea nu functioneaza corect ? intreba ea cu vocea plina de intristare.Sunt o ciudata?
Ah, din nou...ce ironic.
- Eu aud voci in cap si tu esti ingrijorata ca tu esti ciudata, am ras.
Intelegea perfect toate amanuntele si totusi lucrurile evidente le intelegea pe dos. Intotdeauna
instinctele gresite...
Bella isi musca buza iar adancitura dintre sprancene deveni pronuntata.
- Stai linistita, am calmat-o eu.E doar o teoie.
Si exista o teorie mai importanta care trebuia discutata.Eram nerabdator sa terminam odata cu
asta.Fiecare secunda care trecea ma facea sa simt ca trag prea mult de timp.
- Ceea ce ne aduce inapoi la tine, am spus impartit in doua : eram nerabdator sa ajungem la subiectul
asta, si in acelasi timp nu voiam.
Ea a oftat, inca muscandu-si buza.Eram ingrijorat sa nu se raneasca. S-a uitat in ochii mei, cu chipul
tulburat.
- Nu trecusem parca de partea cu eschivarile ?am intrebat eu incet.
Ea s-a uitat in jos, luptandu-se parca cu o dilema interioara.Dintr-o data s-a incordat si ochii i s-au
marit. Frica i-a aparut in privire pentru prima data.
- Doamne Dumnezeule! striga ea.
Am intrat in panica.Ce vazuse ? Cum am speriat-o?
Apoi ea a tipat:
- Incetineste!
- Ce s-a intamplat ?
Nu intelegeam de unde vine temerea ei.
- Conduci cu 100km la ora ! a strigat ea la mine.
161
A aruncat o privire pe geam si s-a ferit din fatza imaginii copacilor intunecati pe langa care treceam cu
viteza. Acest mic detaliu, doar putina viteza, o face pe ea sa strige inspaimantata ?
- Relaxeaza-te Bella, mi-am dat eu ochii peste cap.
- Incerci sa ne omori ?a intrebat ea cu vocea ridicata si incordata.
- N-o sa facem nici un accident, i-am promis eu.
Ea a respirat adanc, printre dintii inclestati , si apoi a vorbit pe un ton putin mai scazut :
- De ce te grabesti asa ?
- Intotdeauna conduc asa.
I-am intalnit privirea, amuzat de expresia ei socata.
- Tine-ti ochii la drum, striga ea.
- N-am avut niciodata un accident, Bella.Nici macar n-am luat vreo amenda, i-am zambit si mi-am
aratat fruntea (era chiar si mai amuzanta absurditatea de a fi capabil sa glumesc cu ea despre ceva secret si
straniu) Am un detector de radar incorporat.
- Foarte amuzant, a zis ea sarcastic, cu vocea mai mult speriata decat nervoasa.Charlie e politist, nu
stii?Am fost crescuta sa respect regulile de circulatie. Si, oricum, daca ne transformi intr-un covrig de
Volvo in jurul unui copac, probabil ca tu poti sa pleci nevatamat.
- Probabil, am repetat si am ras fara umor.
Da, ne-am fi descurcat diferit in cazul unui accident. Avea dreptate sa-i fie frica, in ciuda abilitatilor
mele de sofat.
- Dar tu nu poti.
Cu un oftat am incetinit.
- Multumita ?
- Aproape, zise ea cu ochii pe vitezometru.
Era inca prea rapid pentru ea ?
- Urasc sa conduc incet, am murmurat dar am mai incetinit inca un pic.
- Asta e incet ?intreba ea.
- Destul cu comentariile despre felul in care conduc,am zis nerabdator.
De cate ori imi evitase intrebarea pana acum ? De trei ori ? Patru ori ? Oare speculatiile ei erau atat de
groaznice ? Trebuia sa stiu.Acum.
- Inca mai astept ultima ta teorie.
162
Si-a muscat iar buza, iar expresia i-a devenit trista, aproape indurerata.
Mi-am stapanit nerabdarea si mi-am imblanzit vocea.Nu vroiam s-o supar.
- N-o sa rad, i-am promis eu dorindu-mi ca numai jena sa fie motivul pentru care nu voia sa vorbeasca.
- Mai tare mi-e frica ca te vei supara pe mine, sopti ea.
Mi-am fortat vocea sa ramana calma.
- E asa rau ?
- Destul de rau, da.
S-a uitat in jos, refuzand sa-mi intalneasca privirea.Secundele treceau.
- Spune-mi, am incurajat-o eu.
- Nu stiu de unde sa incep, zise ea pe un ton scazut.
- De ce nu incepi cu inceputul ?am spus eu amintindu-mi ce-mi spusese inainte de cina. Ai spus ca nu
ai inventat asta de una singura.
- Nu, confirma ea si apoi tacu din nou.
M-am gandit la lucrurile care ar fi putut s-o inspire.
- De unde ai pornit ? De la o carte ? Un film ?
Ar fi trebuit sa ma uit prin colectiile ei cand fusesem la ea acasa. N-aveam idee daca in raftul ei de
carti se aflau si Bram Stoker sau Anne Rice...
- Nu, spuse ea din nou.Am fost sambata la plaja.
Nu ma asteptam la asta. Barfele locale despre noi nu fusesera niciodata prea bizare, sau clare. Exista
vreun zvon nou despre care nu auzisem ? Bella si-a mutat privirea de pe mainile ei spre mine si a observat
mirarea de pe chipul meu.
- M-am intalnit cu un vechi prieten de familie – Jacob Black, continua ea.Tatal lui si cu Charlie sunt
prieteni de cand eram eu mica.
Jacob Black – numele nu imi era familiar, si totusi imi amintea de ceva...de demult....M-am uitat prin
parpriz parcurgand in minte amintiri, ca sa gasesc legatura.
- Tatal lui e unul din batranii tribului Quileute, spuse ea.
Jacob Black. Ephraim Black. Un descendent, fara indoiala.
Nici ca se putea mai rau.
Ea stia adevarul.
163
Imi calculam in minte consecintele acestui fapt, in timp ce masina zbura peste drumul intunecat.
Aveam corpul incordat de teama, lipsit de orice miscare inafara de micile reflexe automate cu care tineam
masina sub control.
Ea stia adevarul.
Dar...daca stia adevarul inca de sambata...atunci stiuse si toata seara asta cat a stat cu mine, si totusi...
- Ne-am dus sa ne plimbam, continua ea.Si el imi spunea niste legende vechi, incercand sa ma sperie
cred. Mi-a spus una...
S-a oprit brusc, dar nu mai era nevoie ca ea sa isi cantareasca cuvintele.Stiam deja ce urmeaza sa
spuna. Singurul mister ramas era motivul pentru care statea langa mine acum.
- Continua, am zis.
- Despre vampiri, rasufla ea, cuvintele ei iesind ca o soapta.
Intr-un fel era chiar mai rau s-o aud spunand cuvantul cu voce tare decat era sa stiu ca ea stie. M-am
cutremurat auzind-o, dar m-am controlat.
- Si te-ai gandit imediat la mine ?am intrebat.
- Nu. El...a mentionat familia ta.
Ce ironic ca tocmai progenitura lui Ephraim a fost cel care a incalcat tratatul, dupa ce el il votase. Un
nepot, sau stranepot poate. Cati ani au trecut ? Saptezeci ?
Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca adevaratul pericol nu era reprezentat de batranii care credeau in
legende. Evident ca generatia tanara, cei care fusesera avertizati dar care luau in deradere vechile
superstitii, evident ca in ei statea pericolul ca noi sa fim descoperiti.
Banuiesc ca asta insemna ca eram acum liber sa ucid micul trib lipsit de aparare de pe coasta. Ephraim
si haita lui de protectori erau de mult morti...
- El a crezut ca sunt doar superstitii prostesti, a spus Bella dintr-o data cu vocea cuprinsa de o teama
nou aparuta. Nu se astepta sa le iau in serios.
Cu coltul ochiului am vazut-o cum isi freaca mainile nelinistita.
- A fost vina mea, a spus ea dupa o pauza scurta si apoi si-a lasat capul in jos ca si cum era jenata.Eu lam
fortat sa imi spuna.
- De ce ?
Nu era prea greu sa-mi controlez tonul vocii. Ce fusese mai rau trecuse.Atata timp cat discutam
detaliile revelatiei, nu trebuia sa ajungem si la consecintele ei.
- Lauren a spus ceva despre tine, incerca sa ma provoace, se stramba ea amintindu-si.
Mi-a distras putin atentia, pentru ca am inceput sa ma intreb cum ar fi putut cineva s-o provoace pe
Bella vorbind despre mine...
164
- Iar un baiat mai mare din trib a spus ca familia ta nu merge in rezervatie, numai ca suna de parca voia
sa spuna altceva. Asa ca l-am prins pe Jacob singur si l-am pacalit sa-mi spuna.
Si-a lasat si mai mult capul in jos cand a recunoscut asta, iar expresia ei parea...plina de vinovatie.
M-am uitat in alta parte si am inceput sa rad. Ea se simtea vinovata ? Ce putuse oare sa faca incat sa
merite sa se simta vinovata in vreun fel?
- Cum l-ai pacalit ?am intrebat
- Am incercat sa flirtez. A functionat mai bine decat as fi crezut, a explicat ea cu vocea mirata
amintindu-si succesul avut.
Puteam numai sa-mi imaginez, avand in vedere atractia pe care o exercita asupra tuturor baietilor, fara
sa aiba cea mai vaga idee, cat de coplesitor trebuie sa fi fost cand chiar s-a straduit sa fie atractiva. M-am
simtit brusc cuprins de mila pentru baiatul pe care isi folosise ea puterea.
- As fi vrut sa vad asta, am spus si apoi am ras din nou cu umor negru.
Imi doream sa fi auzit reactia baiatului, sa fiu martor la distrugerea lui.
- Si m-ai acuzat pe mine ca ametesc oamenii. Bietul Jacob Black.
Nu eram suparat pe sursa care imi dezvaluise identitatea, asa cum m-as fi asteptat sa fiu. Nu stia ce
face. Si cum ar fi putut cineva, oricine, sa refuze sa-i ofere fetei ce voia sa obtina ? Nu, eu simteam numai
compatimire pentru dezastrul pe care il provocase ea in mintea baiatului.
Am simtit imbujorarea ei incalzind aerul dintre noi. M-am uitat la ea, iar ea se uita pe geam. Nu
spunea nimic.
- Ce-ai facut apoi ? am intrebat.
Era timpul sa ne intoarcem la povestea de groaza.
- Am cautat pe internet.
Foarte practic.
- Si asta te-a convins ?
-Nu, zise ea. Nu se potrivea nimic.Majoritatea informatiilor erau stupide.Iar apoi...
Iar s-a oprit in mijlocul propozitiei si am auzit-o strangand din dinti.
- Ce ?am intrebat.
Ce a aflat ? Ce anume a facut-o sa inteleaga cosmarul ?
A fost o pauza scurta, si apoi ea a soptit:
- Am decis ca nu conteaza.
165
Socul mi-a blocat gandurile pentru jumatate de secunda, si apoi am inteles totul. Am inteles de ce le-a
lasat pe prietenele ei sa plece in seara asta in loc sa se duca cu ele.De ce s-a urcat la mine in masina in loc
sa fuga, tipand dupa ajutor si sunand la politie...
Reactiile ei erau mereu gresite, mereu complet gresite. Atragea pericolul spre ea. Il invita sa se
aproprie.
- Nu conteaza ? am zis printre dinti, cuprinzandu-ma furia.
Cum se presupunea ca trebuie sa protejez pe cineva atat de...de...de hotarata sa ramana neprotejata.
- Nu, spuse ea incet cu o voce inexplicabil de blanda.Pentru mine nu conteaza ce esti.
Era imposibila.
- Nu-ti pasa daca sunt un monstru ? Daca nu sunt om ?
- Nu.
Am inceput sa ma intreb daca este in toate mintile.
Banuiesc ca as fi putut sa am grija sa primeasca cele mai bune ingrijiri posibile...Carlisle avea
cunostinte, putea sa-i gaseasca cei mai buni doctori, cei mai priceputi terapeuti. Poate se putea face ceva
ca sa vindece orice era in neregula cu ea, orice o facea sa n-o deranjeze sa stea langa un vampir. As fi
pazit spitalul, evident, si as fi vizitat-o cat de des imi era permis...
- Te-ai suparat, ofta ea.Nu trebuia sa spun nimic.
Ca si cum daca si-ar fi ascuns tendintele de tulburare psihica ne-ar fi ajutat cu ceva pe vreunul din noi.
- Nu. Prefer sa stiu ce gandesti, chiar daca ceea ce gandesti e o nebunie.
- Deci ma insel din nou ? intreba ea, un pic beligeranta de data asta.
- Nu la asta ma refeream, am zis strangand din dinti. « Nu conteaza » am citat-o eu pe un ton caustic.
- Am dreptate ? spuse ea.
- Conteaza ? am replicat eu.
- Nu chiar, zise ea cu vocea stapanita.Dar sunt curioasa.
Nu chiar. Nu conteaza. Nu-i pasa. Stia ca nu sunt uman, ca sunt un monstru si nu conta pentru ea.
Pe langa ingrijorarea pentru sanatatea ei psihica, am inceput sa simt un val ametitor de speranta. Am
incercat sa alung sentimentul.
- Cu privire la ce esti curioasa ? am intrebat-o.
Nu mai ramasesera secrete, doar detalii minore.
- Cati ani ai ?intreba ea.
- 17, am spus eu automat si hotarat.
166
- Si de cat timp ai 17 ani ?
Am incercat sa nu zambesc in fatza tonului ei superior.
- De ceva vreme, am recunoscut eu.
- Bine, a zis ea brusc entuziasmata.
Mi-a zambit. Cand m-am uitat la ea, nelinistit din nou de sanatatea ei mentala, mi-a zambit si mai
larg.Am zambit si eu fortat.
- Nu rade, ma avertiza ea. Dar cum poti sa iesi afara in timpul zilei ?
Am ras in ciuda faptului ca imi ceruse sa n-o fac. Cercetarile ei nu i-au adus vreo informatie
neobisnuita, se pare.
- E un mit, i-am zis.
- Ars de soare ?
- Mit.
- Dormitul in sicrie ?
- Mit.
Somnul nu mai fusese o parte din viata mea de atat de mult timp...asta pana acum cateva nopti cand
am privit-o pe Bella visand...
- Nu pot sa dorm, am murmurat completandu-mi raspunsul la intrebarea ei.
Ea a tacut un moment.
- Deloc ? a intrebat ea.
-Niciodata, am oftat eu.
M-am uitat in ochii ei mari ascunsi in spatele genelor lungi, si mi-am dorit sa pot sa dorm. Nu pentru
uitare, asa cum imi doream de obicei, nu ca sa scap de plictiseala, ci pentru ca imi doream sa pot sa visez.
Poate ca, daca as fi inconstient, daca as putea sa visez, as putea sa traiesc pentru cateva ore intr-o lume in
care ea si cu mine suntem impreuna. Ea ma visa pe mine.Voiam si eu s-o visez pe ea.
Se uita la mine intrebatoare. A trebuit sa-mi mut privirea.
Nu puteam s-o visez. Ea n-ar trebui sa ma viseze pe mine.
- Inca nu mi-ai pus cea mai importanta intrebare inca, am zis simtindu-mi pieptul tacut mai rece si mai
tensionat decat inainte.
Trebuia s-o fortez sa inteleaga. La un moment dat trebuia sa realizeze ce face. Trebuia sa vada ca toate
astea contau intradevar, mai mult decat orice. Mai mult decat faptul ca o iubeam.
- Care e aia ? a intrebat ea surprinsa si fara sa banuiasca.
167
Asta mi-a inasprit vocea si mai tare.
- Nu esti ingrijorata in legatura cu dieta mea ?
- Aa, asta, a spus ea pe un ton scazut pe care nu l-am putut interpreta.
- Da, asta. Nu vrei sa stii daca beau sange ?
S-a crispat la auzul intrebarii mele.In sfarsit. Intelegea.
- Pai, Jacob a spus ceva despre asta, a zis ea.
- Ce-a spus Jacob ?
- A spus ca voi nu...vanati oameni.A spus ca se pare ca familia ta nu e periculoasa pentru ca vanati
numai animale.
- A spus ca nu suntem periculosi ? am repetat eu cinic.
- Nu chiar, a rectificat ea.A spus ca se pare ca nu sunteti periculosi.Dar indienii Quileute tot nu va vor
pe pamanturile lor, pentru orice eventualitate.
M-am uitat la drum, cu gandurile invartindu-mi-se fara speranta, si gatul arzandu-ma din cauza setei
familiare.
- Deci a avut dreptate?a intrebat ea asa de calm de parca confirma starea vremii. Nu vanati oameni?
- Indienii Quileute au o memorie foarte buna.
Ea a dat din cap pentru sine, meditand intens.
- Nu te lasa indusa in eroare de asta totusi, am spus eu repede. Au dreptate sa se tina la distanta de noi.
Inca suntem periculosi.
-Nu inteleg.
Nu, nu intelegea.Cum puteam oare s-o fac sa vada?
- Incercam, i-am zis. De obicei suntem foarte buni la ceea ce facem. Dar uneori facem greseli. Ca
mine, de exemplu, pentru ca mi-am permis sa fiu singur cu tine.
Mirosul ei era inca o forta de sine statatoare in masina. Incepeam sa ma obisnuiesc, aproape ca puteam
s-o ignor dar nu puteam sa neg ca tot corpul meu o dorea dintr-un motiv gresit. Gura imi era plina de
venin.
- Asta e o greseala ? intreba ea cu o voce din care se intelegea ca are inima sfasiata.
Tonul ei m-a dezarmat. Ea voia sa fie cu mine, in ciuda a tot ce stia, voia sa fie cu mine.
Speranta m-a cuprins iar, dar am alungat-o.
- Una foarte periculoasa, i-am zis sincer, dorindu-mi ca adevarul sa nu mai conteze cumva.
168
Nu mi-a raspuns.I-am auzt ritmul inimii schimbandu-se. Batea in moduri ciudate, dar nu parea a fi de
la frica.
- Spune-mi mai mult, a spus ea brusc cu vocea chinuita.
Am analizat-o cu atentie. Suferea.Cum am putut sa permit asa ceva?
- Ce altceva vrei sa stii?am intrebat-o, incercand sa gasesc un mod de a o face sa nu sufere.
Nu trebuia sa sufere.N-o s-o las sa sufere.
- Spune-mi de ce vanezi animale in loc de oameni, a spus ea inca tulburata.
- Nu vreau sa fiu un monstru, am murmurat.
- Dar animalele nu sunt destul ?
Am cautat alta comparatie, o modalitate sa intelega.
- Nu am de unde sa stiu desigur, dar as compara asta cu traitul cu tofu si lapte de soia. Spunem despre
noi ca spunem vegetarieni, o gluma de-a noastra. Nu ne satisface complet foamea sau mai degraba, setea.
Dar ne mentine indeajuns de puternici incat sa putem rezista.In majoritatea timpului.
Mi-am ridicat tonul vocii.Imi era rusine de faptul ca am permis sa o expun unui asemenea pericol.
Pericol la care continua sa fie expusa...
- Cateodata e mai greu, alteori mai usor.
- Este foarte greu pentru tine acum ?
Am oftat.Bineinteles ca trebuia sa puna intrebarea la care nu voiam sa raspund.
- Da, am recunoscut eu.
Am ghicit corect de data asta reactia ei fizica : respiratia i-a ramas neschimbata, bataile inimii si-au
continuat ritmul. Ma asteptam la asta, dar nu intelegeam de ce. De ce nu ii era frica ?
- Dar nu ti-e foame acum, a afirmat ea foarte sigura.
- De ce crezi asta ?
- Ochii tai, a zis ea.Ti-am spus ca am o teorie. Am observat ca oamenii, barbatii in general sunt mai
tafnosi cand le e foame.
Am ras de cuvantul folosit de ea : “tafnosi”.Existau si alte explicatii, dar avea dreptate, ca de obicei.
- Ai spirit de observatie,nu? am ras eu.
A zambit putin, iar adancitura de pe frunte i-a aparut din nou ca si cum se concentra la ceva.
- Ai fost la vanatoare weekendul asta, cu Emmett? a intrebat ea cand m-am oprit din ras.
Tonul degajat pe care vorbea era in acelasi timp fascinant si frustrant.Chiar putea sa accepte atatea
informatii dintr-o data ? Eram eu mai aproape de a intra in stare de soc decat parea ea sa fie.
169
- Da, i-am spus
Dar apoi, desi aveam de gand sa ma opresc, am simtit aceeasi dorinta de nestapanit pe care o avusesem
si in restaurant: Voiam ca ea sa ma cunoasca.
- Nu voiam sa plec, am continuat incet, dar era necesar. E putin mai usor sa fiu in preajma ta atunci
cand nu sunt insetat.
- De ce nu voiai sa pleci ?
Am respirat adanc si apoi m-am intors sa-i intalnesc privirea. Genul asta de sinceritate era dificil din
toate punctele de vedere.
- Ma face sa ma simt...nelinistit.
Cuvantul suna destul de potrivit, desi nu era indeajuns de puternic.
-...sa fiu departe de tine. Nu glumeam cand te-am rugat joia trecuta sa incerci sa nu cazi in ocean sau
sa te calce vreo masina.Tot weekendul am fost cu mintea aiurea, ingrijorat din cauza ta. Si, dupa ce s-a
intamplat in seara asta, sunt surprins ca ai trecut de tot weekendul nevatamata.
Mi-am amintit zgarieturile din palmele ei.
- Ma rog, aproape nevatamata, am rectificat.
- Poftim ?
- Palmele tale, i-am amintit.
- Am cazut, a oftat ea.
Deci ghicisem.
- Asa m-am gandit si eu, am spus incapabil sa-mi retin zambetul.Fiind vorba de tine, banuiesc ca ar fi
putut fi mult mai rau, iar posibilitatea asta m-a chinuit tot timpul cat am fost plecat. Au fost trei zile foarte
lungi. L-am calcat rau de tot pe nervi pe Emmett.
Sincer, afirmatia nu trebuia pusa la timpul trecut. Probabil inca il calcam pe nervi pe Emmett, si pe tot
restul familiei. Inafara de Alice...
- Trei zile? a intrebat ea cu vocea brusc taioasa. Nu te-ai intors abia astazi?
Nu intelegeam supararea din vocea ei.
- Nu, ne-am intors duminica.
- Atunci de ce nu ati venit niciunul la scoala ? a intrebat ea.
Iritarea ei ma deruta. Nu parea sa-si dea seama ca intrebarea asta era legata de mitologie, din nou.
- Pai, m-ai intrebat daca ma raneste soarele si ti-am spus ca nu, i-am zis.Dar nu pot iesi in lumina
soarelui, cel putin nu unde ma poate vedea cineva.
Asta i-a distras atentia de la misterioasa iritare.
170
- De ce ?a intrebat ea inclinandu-si capul pe-o parte.
Ma indoiam ca pot sa gasesc o analogie potrivita ca sa explic asta. Asa ca i-am spus :
- Iti voi arata candva.
Si apoi m-am intrebat daca asta o sa fie o promisiune pe care o s-o incalc.O s-o mai vad vreodata dupa
seara asta ? O iubeam indeajuns de mult incat sa suport s-o parasesc ?
- Ai fi putut sa ma suni, a spus ea.
Ce concluzie ciudata.
- Dar stiam ca esti in siguranta.
- Dar eu nu am stiut unde esti tu.Eu...
S-a oprit brusc, si si-a inclestat mainile.
- Ce?
- Nu mi-a placut, a spus ea timid.
Pielea de pe pometi i se incalzise.
- ...sa nu te vad.Si pe mine m-a nelinistit.
Esti multumit acum ? m-am intrebat pe mine insumi. Ei bine, iata recompensa pentru ca mi-am permis
sa sper.
Ma simteam uimit, extaziat, infricosat, mai mult infricosat, sa realizez ca cele mai nebunesti vise ale
mele nu erau foarte departe de a se implini.De asta nu conta pentru ea ca sunt un monstru. Era exact
acelasi motiv pentru care nu mai contau regulile in cazul meu. Motivul pentru care ceea ce era corect si
ceea ce era gresit nu mai erau lucruri opuse...Motivul pentru care toate prioritatile mele se rearanjasera in
asa fel incat sa faca loc acestei fete pe primul loc pe lista.
Bella tinea si ea la mine.
Stiam ca nu era nimic comparativ cu cat o iubeam eu pe ea. Dar era indeajuns ca isi risca viata ca sa
stea aici cu mine. S-o faca cu buna stiinta.
Era indeajuns ca s-o ranesc daca faceam ce trebuia si o paraseam. Mai ramasese ceva ce puteam sa fac
acum fara s-o ranesc ? Ceva, orice ? Ar fi trebuit sa ma tin la distanta. N-ar fi trebuit sa ma intorc in Forks.
N-o sa fac decat s-o ranesc. Oare asta ma putea face sa nu raman de data asta ? Sa nu inrautatesc situatia si
mai mult ? Felul in care ma simteam acum, simtindu-i caldura pe piele...
Nu.Nimic nu ma putea opri.
- Of, am rasuflat.Asta nu e bine.
- Ce-am spus ? a intrebat ea luand imediat vina asupra ei.
- Nu vezi, Bella ? Una e sa ma fac pe mine nefericit si alta e sa fii si tu atat de implicata.Nu vreau sa
simti asta.
171
Era adevarul si era o minciuna in acelasi timp.Partea egoista din mine era extaziata de fericire ca ea ma
voia asa cum o voiam si eu.
- Nu e bine.Nu e sigur.Sunt periculos Bella, te rog intelege asta !
- Nu, buzele i s-au rasfrant cu incapatanare.
- Vorbesc serios.
Ma luptam cu mine insumi atat de tare, pe jumatate disperat ca ea sa inteleaga, pe jumatate disperat sa
n-o mai avertizez, incat cuvintele imi ieseau maraite.
- Si eu, a insitat ea. Ti-am spus, nu conteaza ce esti. Este prea tarziu.
Prea tarziu ? Lumea a devenit o imagine alb-negru pentru o secunda nesfarsita, in timp ce vedeam in
minte umbrele intinzandu-se spre o Bella care dormea linistita. Umbrele veneau inevitabil, de neoprit. Ii
furau culoarea pielii si o impingeau spre intuneric.
Prea tarziu ? Viziunea lui Alice mi se invartea in cap, ochii rosii plini de sange ai Bellei uitandu-se la
mine inexpresivi. Inexpresivi...dar era imposibil sa nu ma urasca pentru viitorul care o astepta. Sa ma
urasca pentru ca i-am furat totul. I-am luat viata si sufletul.
Nu putea sa fie prea tarziu.
- Sa nu mai spui niciodata asta, am suierat eu printre dinti.
Ea s-a uitat pe geam muscandu-si buza din nou. Mainile ii erau stransa in pumni in poala. Respiratia ii
era sacadata si intrerupta.
- La ce te gandesti ? trebuia sa stiu.
Ea a clatinat din cap fara sa se uite la mine.Am vazut ceva stralucind, ca un cristal pe obrazul ei.
Agonie.
- Plangi ?
Am facut-o sa planga.Am ranit-o chiar asa tare.
Ea si-a sters lacrimile cu dosul palmei.
- Nu, a mintit ea cu vocea sparta.
Un instict de mult uitat m-a facut sa ma intind spre ea. In acel moment m-am simtit mai uman ca
niciodata. Dar apoi mi-am amintit ca...nu sunt. Si m-am retras.
- Imi pare rau, am zis cu maxilarul inclestat.
Cum o sa-i pot spune vreodata cat de rau imi pare. Pentru toate greselile stupide pe care le-am facut.
Pentru egoismul meu fara limite. Pentru faptul ca ea a fost atat de ghinionista incat sa starneasca aceasta
prima si tragica iubire in mine. Si pentru toate lucrurile care nu depindeau de mine, ca fusesem un mostru
ales de soarta sa-i curm ei viata.
Am respirat adanc, ignorand reactia dureroasa la mirosul din masina.Si am incercat sa ma adun.
172
Voiam sa schimb subiectul, sa ma gandesc la altceva. Din fericire pentru mine, curiozitatea cu privire
la fata era insatiabila. Intotdeauna aveam o intrebare pregatita.
- Spune-mi ceva, am spus.
- Da ? zise ea ragusita avand inca lacrimi in voce.
- La ce te gandeai in seara asta, chiar inainte sa vin eu de dupa colt ? Nu ti-am putut intelege expresia,
nu pareai speriata, ci pareai ca te concentrezi foarte tare asupra unui lucru.
Mi-am amintit expresia ei, fortandu-ma sa uit ochii prin care o privisem, si am vazut hotararea de pe
chipul ei.
- Incercam sa-mi amintesc cum sa imobilizez un atacator, a spus ea cu vocea mai calma. Stii tu,
autoaparare.Aveam de gand sa-i rup nasul.
Calmul ei n-a tinut pana la sfarsitul explicatiei.Tonul i s-a umplut de ura la final. Nu era o hiperbola iar
furia ei nu mai era amuzanta de data asta. Puteam sa vizualizez cum structura ei fragila, ca o catifea peste
sticla, ar fi fost strivita de monstrii greoi cu pumni uriasi care voiau sa-i faca rau. Furia fierbea in mine.
- Aveai de gand sa te lupti cu el ? am vrut sa marai.
Instinctele ei erau mortale...pentru ea insasi.
- Nu te-ai gandit sa fugi ?
- Ma impiedic si cad prea des, a zis ea incet.
- Dar de ce n-ai tipat dupa ajutor ?
- Ajungeam si la partea aia.
Am clatinat din cap nevenindu-mi sa cred. Cum a reusit sa stea in viata inainte sa ajunga in Forks ?
- Ai avut dreptate, i-am zis cu amar in voce.Chiar ma lupt cu destinul sa te tin in viata.
Ea a oftat si s-a uitat pe fereastra.Apoi s-a intors spre mine.
- Ne vedem maine ?a intrebat ea brusc.
Din moment ce urma oricum sa ajung in iad, puteam foarte bine sa ma bucur de calatorie.
- Da, si eu am un eseu de predat, i-am zambit si m-am simtit bine sa fac asta. Iti pastrez un loc liber la
pranz.
Inima i-a tresaltat. Inima mea moarta a parut dintr-o data mai calda.
Am oprit masina in fata casei tatalui ei. Ea n-a schitat nici o miscare ca sa plece de langa mine.
- Promiti sa fii acolo maine ? a insistat ea.
- Promit.
Cum putea un lucru gresit sa-mi ofere atata bucurie ? Cu siguranta era ceva anapoda.
173
Ea aprobat din cap, multumita si a inceput sa se dezbrace de geaca mea.
- Poti sa o pastrezi, am asigurat-o repede.
Chiar imi placea ideea sa ii las ceva ce imi apartine. Un suvenir, cum era capacul de la mine din
buzunar...
- Nu ai o jacheta pentru maine.
Ea mi-a dat-o inapoi, zambind trist.
- Nu vreau sa fiu nevoita sa-i explic asta lui Charlie, mi-a spus ea.
Imi imaginam ca nu. I-am zambit.
- Da, sigur.
Si-a pus mana pe manerul portierei, apoi s-a oprit. Nu voia sa plece, asa cum nici eu nu voiam sa o las
sa plece. Sa o las neprotejata, chiar si pentru cateva momente...Peter si Charlotte plecasera deja, trecusera
de Seattle fara indoiala.Dar intotdeauna existau altii. Lumea asta nu era un loc sigur pentru nici un om, iar
pentru ea parea chiar si mai periculoasa decat pentru restul.
- Bella ?am intrebat, surprins de placerea pe care o simteam rostindu-i numele.
- Da ?
- Imi promiti ceva ?
- Da, a fost ea de acord cu usurinta, dar apoi ochii i s-au strans ca si cum s-ar fi gandit la un motiv sa
obiecteze.
- Nu te duce singura in padure, am avertizat-o eu, intrebandu-ma daca cererea mea o sa intareasca
obiectia din ochii ei.
Ea a clipit uimita.
- De ce ?
M-am uitat in intunericul lipsit de siguranta. Lipsa luminii nu era o problema pentru ochii mei, dar nu
era o problema nici pentru un alt pradator. Numai pe oameni ii orbea.
- Nu sunt intotdeauna cel mai periculos lucru de acolo, i-am zis.Hai s-o lasam asa.
Ea s-a infiorat, dar s-a adunat repede si chiar a zambit cand mi-a spus :
- Cum zici tu.
Respiratia ei mi-a atins fatza, atat de dulce si inmiresmata.
As fi putut sa stau asa toata noaptea aici, dar ea avea nevoie de somn. Cele doua dorinte din mine se
luptau inca, la fel de puternice amandoua : o doream pe ea, si doream sa fie in siguranta.
Am oftat gandindu-ma la imposibilitati.
174
- Ne vedem maine, am spus stiind ca o s-o vad mult mai curand decat atat.
Ea n-o sa ma vada pana maine,insa.
- Pe maine atunci, a zis ea si a deschis usa.
Am simtit agonia din nou in timp ce o priveam plecand. M-am aplecat spre ea, dorindu-mi s-o opresc.
- Bella ?
Ea s-a intors, si apoi a inlemnit, surprinsa de faptul ca eram atat de aproape. Si eu la randul meu eram
coplesit de apropiere. Caldura care venea dinspre ea in valuri, mangaindu-mi fatza. Puteam aproape sa
simt catifelarea pielii ei...
Inima i-a tresarit si buzele i s-au deschis.
- Somn usor, i-am soptit si m-am indepartat inainte ca dorinta din corpul meu – ori setea familiara, ori
noua si ciudata foame pe care o simteam dintr-o data – sa ma determine sa fac ceva care ar putea s-o
raneasca.
Ea a ramas acolo nemiscata pentru un moment, cu ochii mariti si surprinsi. Ametita, banuiesc.
Asa eram si eu.
Ea si-a revenit, desi chipul ii era inca putin nesigur, si aproape ca a cazut din masina, impiedicandu-se
de propriile picioare si prinzandu-se de portiera ca sa se echilibreze.
Am privit-o cum se indrepta spre lumina care inconjura usa. In siguranta pentru moment. Si o sa ma
intorc in curand ca sa ma asigur.
Puteam sa-i simt privirea urmarindu-ma in timp ce conduceam de-a lungul strazii intunecate. Era o
senzatia diferita de cea cu care ma obisnuisem. De obicei puteam pur si simplu sa ma privesc pe mine
insumi prin ochii celui care ma urmarea. Era ciudat de interesanta aceasta senzatie intangibila de ochi care
ma privesc. Stiam ca asta se intampla numai pentru ca era vorba de ochii ei.
Un milion de ganduri mi se invarteau in cap in timp ce conduceam lipsit de tinta prin noapte.
Pentru o vreme m-am invartit in cerc pe strazi, fara sa ma indrept undeva anume, gandindu-ma la Bella
si incredibila usurare ca stia adevarul. Nu mai trebuia sa imi fie frica ca o sa afle ce sunt. Stia deja. Nu
conta pentru ea. Chiar daca asta era rau pentru ea, era incredibil de eliberator pentru mine.
Mai mult decat atat, m-am gandit la Bella si la dragostea impartasita. Ea nu ma putea iubi asa cum o
iubeam eu.O iubire atat de coplesitore, completa si puternica i-ar fi zdrobit probabil corpul fragil. Dar
simtea ceva indeajuns de puternic. Indeajuns ca sa subjuge frica instinctiva. Indeajuns incat sa vrea sa fie
cu mine. Iar a fi cu ea era cea mai mare bucurie pe care o cunoscusem vreodata.
Pentru scurt timp, din moment ce eram singur si nu faceam rau nimanui, mi-am permis sa simt
fericirea fara sa ma gandesc la tragedie. Sa fiu pur si simplu fericit ca ea tine la mine. Sa ma bucur de
trumful de a-i fi castigat afectiunea. Sa-mi imaginez zi dupa zi in care stau aproape de ea, auzindu-i vocea
si castigandu-i zambetele.
Am format in minte zambetul ei, i-am vazut buzele pline ridicandu-se la colturi, aluzia vaga a unei
gropite in barbie, felul in care ochii ei se incalzeau si se topeau...Degetele ei fusesera atat de calde si moi
175
pe mana mea in seara asta. Mi-am imaginat cum m-as simti daca i-as atinge pielea delicata care se intindea
pe pometi...catifelata, calda...atat de delicata. Catifea peste sticla... ingrijorator de fragila.
Nu mi-am dat seama spre ce se indereapta gandurile mele, pana cand a fost deja prea tarziu. In timp ce
meditam la vulnerabilitatea ei devastatoare, imagini noi cu ea mi-ai patruns in fantezie.
Pierduta in umbre, palida de frica...si totusi cu maxilarul inclestat si hotarat, cu ochii inversunati, plini
de concentrare, cu corpul ei slab pregatit sa loveasca toate formele uriase care se adunau in jurul ei,
cosmare din intuneric.
- Ah, am gemut in timp ce ura, pe care o uitasem cand fusesem fericit ca o iubesc, ma lovea din nou cu
o forta infernala.
Eram singur. Bella era, speram, in siguranta la ea acasa.Pentru un moment m-am simtit foarte
multumit de faptul ca Charlie Swan, seful politiei locale, antrenat si inarmat, este tatal ei. Asta trebuia sa
insemne ceva, sa-i asigure o oarecare protectie. Era in siguranta. Nu mi-ar fi luat mult timp sa ma razbun...
Nu.Ea merita ceva mai bun de atat. Nu puteam sa permit ca ea sa tina la un criminal.
Dar...cum ramane cu celelalte ? Da, Bella era in siguranta. Angela si Jessica erau de asemenea in
siguranta la ele acasa.
Si totusi un monstru era liber pe strazile din Port Angeles. Un monstru uman.Asta il facea sa fie o
problema a oamenilor ? Sa comit crima pe care o doream era gresit. Dar sa-l las liber sa atace din nou nu
putea sa fie nici asta corect.
Femeia blonda din restaurant. Chelnarita la care nici nu m-am uitat. Amandoua ma enervasera intr-un
mod superficial, dar asta nu insemna ca meritau sa fie in primejdie.
Oricare dintre ele poate sa fie Bella cuiva.
Realizarea acestui fapt m-a convins. Am intors masina spre nord, accelerand acum, ca aveam un scop.
Oricand aveam o problema care ma depasea, ceva tangibil ca asta, stiam unde sa ma duc sa primesc ajutor.
Alice statea la usa, asteptandu-ma. Am oprit in fata casei, si nu in garaj.
- Carlisle e la el in birou, mi-a spus Alice inainte sa intreb.
- Multumesc, am zis ciufulindu-i parul cand am trecut pe langa ea.
Eu multumesc ca mi-ai raspuns la telefon, s-a gandit ea sarcastic.
- Aa.
M-am oprit la usa, scotandu-mi telefonul din buzunar si deschizandu-l.
-Scuze.Nici macar n-am verificat cine a sunat. Eram...ocupat.
- Mda, stiu. Si mie imi pare rau. Pana cand am apucat sa vad ce urma sa se intample, tu plecasei deja.
- Era pe aproape, am murmurat.
Scuze, a repetat ea, rusinata de ea insasi.
176
Era usor sa ma simt generos, stiind ca Bella e bine.
- Nu-ti cere scuze. Stiu ca nu prinzi chiar tot. Nimeni nu se asteapta de la tine sa fii omniscienta, Alice.
- Mersi.
- Aproape ca te-am invitat la cina in seara asta.Ai vazut asta inainte sa ma razgandesc ?
Ea a ranjit.
- Nu, am ratat si asta. Mi-as fi dorit sa stiu. As fi venit.
- Pe ce te concentrai de ai ratat atat de multe ?
Jasper se gandeste la aniversarea noastra.A inceput sa rada. Incearca sa nu se hotarasca ce cadou sami
ia, dar cred ca stiu ce e...
- Esti absolut nerusinata.
- Dap.
Si-a strans buzele si s-a uitat in sus la mine, cu o aluzie de acuzatie in expresia fetzei. Dar am fost mult
mai atenta mai tarziu. Ai de gand sa le spui si lor ca ea stie ?
Am oftat.
- Da.Mai incolo.
N-o sa spun nimic. Fa-mi o favoare si spune-i lui Rosalie cand nu suntsi eu prin preajma, ok ?
M-am crispat.
- Sigur.
Bella a reactionat destul de bine.
- Prea bine.
Alice mi-a ranjit. N-o subestima pe Bella.
Am incercat sa blochez imaginea pe care nu voiam s-o vad: Bella si Alice, prietene foarte bune.
Nerabdator acum, am oftat cu greu. Voiam sa se termine restul serii, voiam sa treaca mai repede. Dar
eram un pic ingrijorat sa plec din Forks...
- Alice..., am inceput.
Ea a vazut ce voiam sa o rog.
Ea o sa fie bine in seara asta. Acum o urmaresc cu mai multa atentie. Se pare ca are nevoie de
protectie 24 de ore din 24,nu ?
- Cel putin.
177
- Oricum, o sa fii cu ea in curand.
Am tras aer in piept. Cuvintele astea sunau foarte bine.
- Du-te, rezolva asta ca sa fii acolo unde trebuie sa fii, mi-a zis ea.
Am dat din cap si m-am grabit spre biroul lui Carlisle. El ma astepta, cu ochii pe usa, si nu pe cartea
groasa de pe masa.
- Am auzit-o pe Alice spunandu-ti unde ma gasesti, a zis el zambindu-mi.
Era o usurare sa fiu cu el, sa vad empatia si inteligenta profunda din ochii lui. Carlisle stia ce trebuie
facut.
- Am nevoie de ajutor.
- Orice, Edward.
- Ti-a spus Alice ce i s-a intamplat Bellei in seara asta ?
Aproape s-a intamplat, corecta el.
- Da, aproape.Am o problema, Carlisle. Stii, vreau...foarte mult...sa-l omor.
Cuvintele au inceput sa curga repede si inflacarate.
- Asa de mult.Dar stiu ca ar fi gresit, pentru ca ar fi razbunare si nu dreptate. Doar din furie, nu
obiectivitate. Si totusi, nu poate fi corect sa las un violator in serie si un criminal sa se plimbe liber prin
Port Angeles ! Nu cunosc oamenii de acolo, dar nu pot sa permit ca altcineva sa ia locul Bellei si sa devina
victima lui. Celelalte fete...cineva ar putea sa simta pentru ele ce simt eu pentru Bella. Ar putea sa sufere
asa cum as suferi eu daca ea ar fi ranita. Nu e drept...
Zambetul lui larg si neasteptat mi-a oprit vartejul de cuvinte.
Are o influenta foarte buna asupra ta,nu-i asa ? Atata compasiune , asa mult control. Sunt
impresionat.
- Nu caut complimente, Carlisle.
- Bineinteles ca nu. Dar nu-mi pot controla gandurile,nu-i asa ? zambi el din nou.O sa am grija de asta.
Poti sa stai linistit. Nimeni altcineva n-o sa fie ranit in locul Bellei.
Am vazut planul in mintea lui. Nu era chiar ce voiam, nu-mi satisfacea dorinta de brutalitate, dar imi
dadeam seama ca e varianta corecta.
- O sa-ti arat unde sa-l gasesti, i-am zis.
- Hai sa mergem.
Si-a luat geanta neagra pe drum.As fi preferat o forma de sedare mai puternica, ca un craniu spart, dar
o sa-l las pe Carlisle sa faca cum crede.
Am luat masina mea. Alice era inca pe scari. A zambit si ne-a fcut cu mana in timp ce noi ne
indepartam. Am vazut ca se uitase in viitor pentru mine. Nu urma sa avem nici un fel de probleme.
178
Calatoria a fost foarte scurta pe soseaua pustie si intunecata. Am lasat farurile stinse ca sa nu atrag
atentia. M-a facut sa zambesc gandul ca Bella ar fi reactionat la asta. Deja conduceam mai incet decat de
obicei, ca sa prelungesc timpul petrecut cu ea, cand ea a obiectat.
Carlisle se gandea si el la Bella : N-am prevazut ca o sa fie o influenta asa buna asupra lui. Este
neasteptat. Poate e cumva destinat sa fie asa. Poate ca exista un scop pentru toate.Doar ca...
Si-a imaginat-o pe Bella cu piele alba si rece ca zapada si ochii rosii ca sangele, si apoi si-a alungat
viziunea din minte.
Da. Doar ca. Intr-adevar. Pentru ca nu se putea sa existe ceva bun in distrugerea unei fiinte atat de
pure si dragute. M-am uitat in noapte, cu toata bucuria serii distrusa din cauza gandurilor lui.
Edward merita sa fie fericit. Soarta ii e datoare sa-l faca fericit.
Hotararea din gandurile lui Carlisle m-a surprins.
Trebuie sa fie o cale.
As fi vrut sa pot sa cred asta. Dar nu exista nici un motiv pentru ce i se intampla Bellei. Doar soarta
vicioasa, urata si amara care nu suporta ca Bella sa aiba viata pe care o merita.
N-am pierdut timpul prin Port Angeles. L-am dus pe Carlisle la barul unde creatura numita Lonnie isi
ineca dezamagirea cu prietenii lui, dintre care doi isi pierdusera deja cunostinta. Carlisle vedea cat de greu
imi este sa fiu atat de aproape, sa aud gandurile monstrului si sa-i vad amintirile, amintiri cu Bella
amestecata cu fete mai putin norocoase pe care nu le mai putea salva nimeni acum.
Respiratia mi s-a accelerat. Am strans volanul.
Du-te Edward, mi-a spus el bland. O sa am eu grija. Tu du-te inapoi la Bella.
Era exact ce aveam nevoie sa aud. Numele ei era singurul lucru care insemna pentru mine ceva in
acest moment.
L-am lasat in masina si am fugit inapoi in Forks, in linie dreapta prin padure. Mi-a luat mai putin timp
decat durase prima calatorie cu masina in viteza. Dupa doar cateva minute am escaladat zidul casei ei si
m-am strecurat pe fereastra.
Am oftat incet, usurat. Totul era asa cum trebuia sa fie. Bella era in siguranta, la ea in pat, visand, iar
parul ud ii era rasfirat pe perna ca algele de mare.
Dar, spre deosebire de alte nopti, ea statea stransa ca o minge, cu paturile stranse in jurul umerilor ei. Ii
era frig, am banuit. Inainte sa apuc sa ma asez la locul meu obisnuit, ea a fost cuprinsa de un fior prin
somn, si buzele i-au tremurat.
M-am gandit un moment, si apoi am iesit pe hol, explorand restul casei pentru prima data.
Sforaiturile lui Charlie era zgomotoase si ritmice. Aproape ca puteam sa vad ce viseaza. Ceva despre
apa care curge si asteptare plina de rabdare...pescuia, probabil ?
Acolo, la capatul scarilor era un dulap care arata promitator.L-am deschis si am gasit ceea ce
cautam.Am ales cea mai groasa patura din dulap si i-am dus-o in camera. O s-o duc inapoi inainte sa se
treazeasca si nimeni n-o sa observe.
179
Tinandu-mi respiratia, am intins cu grija patura deasupra ei.Nu a reactionat la greutatea nou adaugata.
M-am intors la scaunul balansoar.
In timp ce asteptam nerabdator sa se incalzeasca, m-am gandit la Carlisle, intrebandu-ma unde e acum.
Stiam ca planul lui o sa functioneze, Alice vazuse asta.
Faptul ca ma gandeam la tatal meu m-a facut sa oftez.Carlisle avea prea multa incredere in mine.As fi
vrut sa fiu cel care credea el ca sunt. Sa fiu acela care merita fericirea, acela care ar fi putut sa spere sa o
merite pe fata care dormea. Ce diferite ar fi lucrurile daca as putea fi acel Edward.
In timp ce ma gandeam la asta, o imagine ciudata si neasteptata mi-a venit in minte.
Pentru un moment, soarta cu chip de vrajitoare pe care mi-o imaginasem, cea care dorea distrugerea
Bellei, a fost inlocuita de cel mai nesabuit inger. Un inger pazitor, ceea ce credea Carlisle despre mine ca
sunt. Cu un zambet plin de bunatate pe buze si ochii albastrii pusi pe sotii, ingerul a construit-o pe Bella
intr-un mod care a facut-o pentru mine imposibil de ignorat. Cu un miros ridicol de puternic ca sa imi
atraga atentia, cu o minte tacuta ca sa imi starneasca curiozitatea, cu o frumusete care sa imi mentina
privirea asupra ei si un suflet lipsit de egoism care sa imi castige admiratia. A lasat la o parte simtul
inascut de auto-conservare, in asa fel incat Bella sa poata sa stea langa mine, si la final, a adaugat o doza
mare de ghinion.
Cu un ras lipsit de grija, ingerul iresponsabil a trimis fragila lui creatie direct in drumul meu, avand
incredere oarba in moralitatea mea indoielnica ca o voi lasa pe Bella in viata.
In viziunea asta, eu nu eram blestemul Bellei.Ea era recompensa mea.
Mi-am clatinat capul sa sa alung fantezia ingerului fara minte. Nu era cu nimic mai bun decat o harpie.
Nu puteam sa gandesc de bine despre puterea superioara care s-a purtat intr-un mod atat de periculos si
stupid.Cel putin, impotriva destinului urat puteam sa lupt.
Si nu aveam nici un inger. Ei erau rezervati celor buni, oamenilor ca Bella. Deci unde era ingerul ei in
povestea asta ? Cine avea grija de ea?
Am ras incet, mirat, realizand ca in acest moment eu era cel care ocupa rolul asta.
Un inger vampir.Ce aberant.
Dupa aproximativ jumatate de ora, Bella s-a relaxat din pozitia stransa in care statea.Respiratia i-a
devenit mai profunda, si a inceput sa murmure. Am zambit, multumit. Nu era mult, dar cel putin ea
dormea mai bine in seara asta pentru ca eu eram acolo.
- Edward, a oftat ea si a zambit.
Am lasat tragedia la o parte pentru moment, si mi-am permis sa fiu fericit din nou.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare