Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 11 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 11 – Interogatorii
Pe CNN au dat prima data stirea.
Ma bucuram ca ajunsese la stiri inainte sa trebuiasca sa plec la scoala, pentru ca eram nerabdator sa
aud cum o sa rezolve oamenii problema si cata atentie ii vor acorda. Din fericire era o zi plina de stiri.
Avusese loc un cutremur in America de Sud si o rapire politica in Orientul Mijlociu. Asa ca i-au acordat
doar cateva secunde, cateva propozitii si o poza neclara.
- Alonzo Calderas Wallace, suspectat de viol in serie si omor, cautat in statul Texas si Oklahoma, a
fost arestat noaptea trecuta in Portland, Oregon, multumita unei surse anonime. Wallace a fost gasit
inconstient pe o alee in dimineata aceasta la doar cativa metri de o sectie de politie. Oficialitatile nu ne-au
putut spune inca daca va si extradat in Houston sau Oklahoma pentru proces.
Poza era neclara, cu fatza lui de aproape, si purta barba la momentul cand facuse fotografiat. Chiar
daca Bella l-ar fi vazut, probabil ca nu l-ar fi recunoscut. Speram sa nu-l recunoasca. I-ar fi provocat o
teama inutila.
- Stirea n-o sa fie prea mediatizata aici in oras. E prea departe ca sa fie considerata de interes local, mia
spus Alice. A fost o idee buna ca l-a scos Carlisle in afara statului.
Am aprobat din cap. Bella nu se uita prea mult la televizor oricum, si nu-l vazusem pe tatal ei uitanduse
la altceva inafara de canalele de sport.
Am facut tot ce am putut face. Acel monstru n-o sa mai vaneze, iar eu nu eram un ucigas. Nu in
ultimul timp, oricum. Avusesem dreptate sa am incredere in Carlisle, chiar daca inca imi doream ca
monstrul sa nu fi scapat asa usor. M-am trezit sperand ca o sa fie extradat in Texas, unde se obisnuieste
pedeapsa cu moartea...
Nu, nu conteaza. O sa trec peste asta si o sa ma concentrez pe ce e cel mai important.
Parasisem camera Bellei cu mai putin de o ora in urma. Deja muream de nerabdare s-o vad din nou.
- Alice, te superi daca...
M-a intrerupt :
- Rosalie o sa ne conduca la scoala. O sa se prefaca enervata, dar stii ca o sa se bucure de scuza asta ca
sa se afiseze cu noua ei masina, a ras Alice.
I-am zambit.
- Ne vedem la scoala.
Alice a oftat, iar zambetul mi-a devenit grimasa.
Stiu, stiu, s-a gandit ea.Nu inca.O sa astept pana esti pregatit ca Bella sa ma cunoasca. Ar trebui sa
stii, totusi, nu sunt egoista pentru ca vreau asta. Bellei o sa-i placa si ei de mine.
Nu i-am raspuns in timp ce ma grabeam sa ies pe usa. Asta era un mod diferit de a privi situatia.Bella
o sa vrea sa o cunoasca pe Alice ? Sa aiba o prietena vampir ? Cunoscand-o pe Bella...ideea probabil ca nar
deranja-o deloc. M-am incruntat in sinea mea. Ceea ce voia Bella si ceea ce era bine pentru ea, erau
doua lucruri foarte diferite.
181
Am inceput sa nu ma simt in largul meu cand am parcat masina pe strada Bellei. Un proverb omenesc
spune ca lucrurile par diferite de dimineata, ca lucrurile se schimba dupa ce adormi gandindu-te la ele.
Bellei o sa i se para ca sunt diferit in lumina slaba a unei zile cetoase ? Mai sinistru sau mai putin sinistru
decat in intunericul noptii ? Oare a realizat adevarul cat a dormit ? O sa-i fie in sfarsit frica ?
Noaptea trecuta visele ii fusesera linistite, totusi. Cand imi spunea numele, o data si inca o data, de
fiecare data zambea. De cateva ori a murmurat o rugaminte sa raman cu ea. Toate astea n-or sa mai
insemne nimic astazi ?
Am asteptat cu emotie, ascultand sunetele pe care le facea in casa : pasii grabiti si impiedicati pe scari,
ruperea unei folii de impachetat, continutul frigiderului clatinandu-se cand s-a trantit usa. Parea ca se
grabeste. Era nerabdatoare sa ajunga la scoala ? Gandul m-a facut sa zambesc, plin de speranta din nou.
M-am uitat la ceas. Preupuneam ca, avand in vedere timpul indelungat pe care il cerea camioneta ei
veche ca sa ajunga la scoala, chiar era in intarziere.
Bella a iesit grabita din casa, cu geanta de carti alunecandu-i de pe umar si cu parul strans intr-o coada
rasucita si ravasita care deja se desfacea la ceafa. Puloverul verde pe care il purta nu era indeajuns de gros.
Si-a strans umerii cand a dat de ceata friguroasa.
Puloverul lung era prea mare pentru ea si nu-i statea bine. Ii acoperea silueta zvelta, transformadu-i
toate curbele delicate intr-o amestecatura fara forma. Am apreciat asta aproape la fel de mult cum imi
doream sa fi purtat ceva mai asemanator cu bluza fina albastra pe care o purtase seara trecuta...materialul
care se mula pe pielea ei intr-un mod atat de atragator, cu un decolteu care dezvaluia felul minunat in care
oasele gatului se curbau. Albastrul plutise ca apa impreuna cu forma subtila a corpului ei...
Era mai bine asa, in principiu, pentru ca imi pastra gandurile departe, foarte departe de acele forme.
Deci eram recunoscator ca purta puloverul care nu-i statea bine. Nu-mi permiteam sa fac greseli, si ar fi
fost o greseala monumentala sa iau in seama nevoile ciudate pe care le provocau in mine gandul la buzele
ei...pielea ei..corpul ei...Nevoi care ma parasisera o suta de ani. Dar nu-mi permiteam sa ma gandesc s-o
ating, pentru ca era imposibil.As fi putut s-o ranesc.
Bella a inchis usa si a plecat in asa mare graba incat era sa treaca pe langa masina mea fara s-o
observe.
Apoi s-a oprit brusc, cu genunchii balansandu-i se ca unui manz care nu invatase sa mearga. Geanta i-a
alunecat si mai jos, iar ochii i s-au marit uitandu-se la masina.
Am iesit, fara sa ma mai preocup sa merg la o viteza umana, si i-am deschis usa pasagerului. N-o sa
mai incerc sa o induc in eroare de acum incolo.Cand suntem singuri, cel putin, o sa fiu eu insumi.
Ea s-a uitat la mine, mirata ca si cum m-as fi materializat din ceata.Si apoi surpriza din ochii ei s-a
schimbat in altceva, si nu mi-a mai fost teama ca sentimentele ei pentru mine s-au schimbat in decursul
noptii. Caldura, uimirea, fascinatia, toate inotau in ochii ei de ciocolata topita.
- Vrei sa vii cu mine azi ? am intrebat.
Spre deosebire de cina de aseara, de data asta o lasam sa aleaga. De acum incolo, trebuia mereu sa fie
alegerea ei.
- Da, multumesc, a murmurat ea, urcandu-se in masina fara sa ezite.
Oare sentimentul de incantare datorat faptului ca imi spunea mie da, se va sfarsi vreodata ?Ma
indoiam.
182
Am trecut intr-o secunda in jurul masinii, nerabdator sa fiu alaturi de ea. N-a parut sa fie socata de
reaparitia mea brusca.
Nu ma simtisem niciodata o fericire atat de intensa ca cea pe care o simteam cand ea statea langa mine
asa. Oricat de mult ma bucuram de iubirea si compania familiei mele, inafara numeroaselor distractii pe
care lumea le avea de oferit, totusi nu mai fusesem niciodata asa de fericit. Chiar daca stiam ca e gresit, ca
nu poate duce la nimic bun, tot nu ma puteam abtine sa nu zambesc continuu.
Geaca mea era impaturita si asezata peste tetiera scaunului ei.Am vazut-o pe Bella ca se uita la ea.
- Ti-am adus geaca, i-am spus.
Asta era scuza mea, pentru ca avusesem nevoie de o scuza ca sa apar neinvitat in fatza casei ei de
dimineata.Era frig. Ea nu avea geaca. Cu siguranta ca asta putea fi considerata o forma acceptabila de
cavalerie.
- Nu voiam sa te imbolnavesti sau ceva...
- Nu sunt chiar asa sensibila, a spus ea uitandu-se la pieptul meu in loc sa se uite la fatza mea.Ca si
cum ezita sa ma priveasca in ochi.
Dar si-a pus geaca inainte sa trebuiasca sa recurg la un ton imperativ sau la rugaminti.
- Chiar nu esti ? am murmurat mai mult pentru mine insumi.
Ea s-a uitat la drumul din fatza noastra in timp ce acceleram spre scoala. Am suportat tacerea doar
pentru cateva secunde. Trebuia sa stiu care ii erau gandurile in dimineata asta. Se schimbasera atat de
multe lucruri intre noi de ultima data cand rasarise soarele.
- Cum, nu ne jucam de-a intrebarile astazi ? am intrebat pastrand tonul nonsalant.
Ea a zambit, parand bucuroasa ca am deschis subiectul.
- Te deranjeaza intrebarile mele ?
- Nu atat de mult cat ma deranjeaza reactiile tale, i-am spus sincer intorcandu-i zambetul.
Colturile gurii i-au coborat.
- Reactionez prost ?
- Nu, tocmai asta e problema.Iei totul asa de rece...nu e normal.
Nici macar n-a tipat pana acum. Cum era posibil ?
- Ma face sa ma intreb ce gandesti de fapt.
Bineinteles, la tot ce facea sau nu facea ea, eu ma intrebam continuu ce gandeste.
- Intotdeauna iti spun ce gandesc
- Te cenzurezi.
183
Si-a apasat buza de jos cu dintii. Nu parea sa observe ca facea asta, era un reflex inconstient in starea
de tensiune.
- Nu foarte mult.
Cuvintele ei erau indeajuns incat sa ma faca ingrozitor de curios. Oare ce ascundea intentionat de
mine ?
- Destul cat sa ma innebunesti, am spus.
Ea a ezitat si a zis :
- Nu vrei sa stii.
A trebuit sa ma gandesc un moment, sa derulez in minte intreaga nostra conversatie din seara trecuta,
cuvant cu cuvant, inainte sa fac legatura. Poate ca mi-a trebuit asa multa concentrare pentru ca nu-mi
puteam imagina nimic care sa nu vreau sa stiu despre ea. Si apoi, pentru ca tonul vocii ei era la fel ca seara
trecuta, mi-am adus aminte. La un moment dat, ii spusesem sa nu-mi spuna ce gandeste. Sa nu spui
niciodata asta, aproape ca urlasem la ea.O facusem sa planga...
Asta era ceea ce nu imi spunea ? Despre profunzimea sentimentelor ei pentru mine ? Despre faptul ca
eram un monstru nu conta pentru ea ? Si ca era convinsa ca era prea tarziu ca sa se mai razgandeasca ?
Nu mai eram capabil sa vorbesc, pentru ca bucuria si durerea erau mult prea puternice pentru a fi
exprimate in cuvinte.Conflictul dintre ele era prea salbatic ca sa mai permita un raspuns coerent.Era liniste
in masina, exceptand respiratiile si bataile constante ale inimii ei.
- Unde e restul familiei tale ?a intrebat ea dintr-o data.
Am tras aer in piept, remarcand mirosul din masina urmat de durerea puternica.Ma obisnuiam cu asta,
am realizat cu satisfactie, si m-am straduit sa par din nou nonsalant.
- Au luat masina lui Rosalie.
Am parcat in locul liber de langa masina despre care vorbeam.Mi-am ascuns zambetul in timp ce
urmaream ochii Bellei marindu-se.
- Ostentativa, nu ?
- Hm, uau. Daca are masina asta, de ce vine cu tine la scoala ?
Lui Rosalie i-ar fi placut reactia Bellei...asta daca ar fi fost obiectiva in privinta Bellei, ceea ce era
putin probabil sa se intample.
- Dupa cum am spus, e ostentativa. Incercam sa ne integram.
- Nu prea va iese, mi-a zis ea razand relaxata.
Veselia ei, sunetul luminos si lipsit de griji al rasetului ei mi-a incalzit pieptul pustiu si mi-a golit
mintea de indoiala.
- Deci, de ce a condus astazi Rosalie daca sare atat de mult in ochi ? a intrebat ea.
- N-ai observat ?Incalc toate regulile acum.
184
Raspunsul meu ar fi trebuit sa fie destul de infricosator, asa ca bineinteles ca Bella a zambit auzindu-l.
N-a asteptat sa-i deschid portiera, exact ca in seara trecuta. Trebuia sa simulez normalitatea aici la
scoala, asa ca nu m-am putut misca indeajuns de repede incat sa previn asta. Dar ea o sa trebuiasca sa se
obisnuiasca sa fie tratata cu mai multa curtoazie, si asta cat mai curand.
Am mers atat de aproape de ea cat am indraznit, urmarind-o cu atentie in cautarea unui semn ca
apropierea mea ar deranja-o.De doua ori mana ei s-a miscat spre mine dar s-a retras. Parea ca voia sa ma
atinga... Respiratia mi s-a accelerat.
- De ce aveti toti masini din astea ? Daca nu vreti sa iesiti in evidenta, a intrebat ea in timp ce
mergeam.
- Un moft, am recunoscut.Ne place sa conducem cu viteza.
- Ma gandeam eu, a mormait ea pe un ton acid.
Nu s-a uitat in sus sa-mi vada zambetul cu care i-am raspuns.
Nuu! Nu pot sa cred asa ceva! Cum naiba a reusit Bella chestia asta?Nu inteleg! De ce?
Uimirea mentala a Jessicai mi-a intrareput sirul gandurilor.O astepta pe Bella, adapostindu-se de
ploaie sub streasina cantinei, cu geaca Bellei in mana.Ochii ii erau mariti de surprindere.
A observat-o si Bella in urmatorul moment.O nuanta vaga de roz a colorat obrajii Bellei cand a vazut
expresia de pe fatza Jessicai.Gandurile din mintea Jessicai ii erau foarte clar afisate pe chip.
- Hey Jessica.Mersi ca ti-ai adus aminte, a salutat-o Bella.
S-a intins sa ia geaca si Jessica i-a dat-o fara nici un cuvant.
Ar trebui sa fiu politicos cu prietenii Bellei, fie ca sunt prieteni buni sau nu.
- Buna dimineata Jessica.
Whoa....
Ochii Jessicai s-au marit si mai mult.Era straniu si amuzant...si, sincer, un pic jenant...sa realizez cat de
plin de blandete eram de cand stateam in preajma Bellei. Se parea acum ca nimanui nu ii mai este frica de
mine. Daca afla Emmett chestia asta, o sa rada in continuu urmatorul secol.
- Aaa..buna, s-a balbait Jessica aruncandu-i o privire plina de subintelesuri Bellei.Banuiesc ca ne
vedem la trigonometrie.
O sa-mi spui tot.Nu accept un refuz. Detalii. Trebuie sa am detalii. Tocmai Edward CULLEN ! Viata e
asa de nedreapta !
- Mda, ne vedem acolo, raspunse Bella cu jumatate de gura.
Gandurile Jessicai o luasera razna in timp ce ea se grabea spre prima ora, intorcandu-se sa ne arunce
cate o privire din cand in cand.
Toata povestea.Nu accept nimic mai putin. Au planuit sa se intalneasca seara trecuta ?Sunt
impreuna ? De cat timp ? Cum a putut sa tina un asa secret ? De ce ar vrea sa tina asta secret ?Nu poate
185
fi o chestie neimportanta, cred ca e indragostita nebuneste de el.Exista si alta posibilitate ? O sa aflu. Nu
suport sa nu stiu.Ma intreb daca s-a sarutat cu el.Oh..mm...
Gandurile Jessicai s-au intrerupt dintr-o data, in timp ce capul i se umplea de fantezii fara cuvinte.Mam
crispat in fatza speculatiilor ei, si nu doar pentru ca o inlocuise pe Bella cu propria ei persoana in
imaginile mentale.
Nu se putea intampla asta. Si totusi eu...voiam...
M-am stapanit sa recunosc asta, chiar fatza de mine insumi.In cate feluri gresite o sa o mai doresc pe
Bella ? Care din ele o sa ajunga s-o omoare ?
Mi-am scuturat capul si am incercat sa ma inveselesc.
- Ce ai de gand sa-i spui ? am intrebat-o pe Bella.
- Hei, a soptit ea inversunata.Credeam ca nu poti sa imi citesti gandurile.
- Nu pot.
M-am holbat la ea surprins, incercand sa inteleg ce voia sa spuna.Ah, probabil ne gandeam amandoi la
acelasi lucru in acelasi timp.Hmm...imi cam placea asta.
- Totusi, i-am spus, le pot citi pe ale ei.Va astepta sa te atace in clasa.
Bella a gemut si apoi a lasat geaca sa-i cada de pe umeri.La inceput nu mi-am dat seama ca mi-o
returna, asa ca am reactionat prea incet ca sa-mi ofer ajutorul.Nu i-as fi cerut-o inapoi, preferam s-o
pastreze...ca pe un suvenir.Ea mi-a dat geaca si s-a imbracat cu a ei, fara sa priveasca in sus ca sa vada ca
aveam mainile intinse ca s-o ajut.M-am incruntat, dar mi-am controlat expresia cand s-a intors spre mine,
inainte sa observe.
- Deci ce ai de gand sa-i spui ?am insistat.
- Putin ajutor ?Ce vrea sa stie ?
Am zambit si am clatinat din cap.Voiam sa aud ce gandeste ea, fara vreo sugestie dinafara.
- Nu-i cinstit.
Privirea i s-a inasprit.
- Nu. Faptul ca nu-mi spui si mie ce stii, asta nu e cinstit.
Corect, nu-i placea ipocrizia.
Am ajuns la usa clasei ei, unde trebuia s-o las.Ma intrebam daca doamna Cope ar fi mai cooperanta in
legatura cu schimbarea orei de Engleza din orar...M-am straduit sa ma concentrez. O sa fiu corect.
- Vrea sa stie daca ne intalnim in secret, am spus incet. Si mai vrea sa stie ce simti pentru mine.
Ochii i s-au marit, nu din uimire ci cu deliberare. Erau deschisi larg pentru mine, usor de citit in ei.
Facea pe inocenta.
- La naiba, a murmurat. Ce-ar trebui sa-i spun ?
186
- Hmmm.
Intotdeauna incerca sa ma faca sa spun mai multe decat spunea ea.M-am gandit cum sa raspund.
O suvita rebela de par, vizibil umezita de la ceata, ii atingea umarul si se rasucea acolo unde oasele
gatului ii erau ascunse de puloverul ridicol.Mi-am coborat privirea...ajungand la alte forme ascunse...
Am prins suvita de par cu grija, fara sa-i ating pielea. Dimineata era si asa indeajuns de racoroasa si
fara atingerea mea. Apoi am pus-o la loc in cocul ei ravasit, ca sa nu imi mai distraga atentia din nou. Miam
adus aminte ca Mike Newton ii atinsese parul. Maxilarul mi s-a inclestat din cauza amintirii. Bella se
retrasese din calea atingerii lui atunci. Acum reactia ei nu era deloc la fel. Dinpotriva, ochii i s-au marit
putin, sangele i-a navalit in obraji si dintr-o data inima ii batea neregulat.
Am incercat sa-mi ascund zambetul cand am raspuns la intebarea ei.
- Banuiesc ca ai putea sa raspunzi da la prima intrebare...daca nu te deranjeaza....
Intotdeauna va fi alegerea ei.
- E mai simplu decat orice alta explicatie.
- Nu ma deranjeaza, a soptit ea.
Inima nu ii revenise la ritmul normal inca.
- Iar in ceea ce priveste cealalta intrebare...
Nu imi mai puteam ascunde zambetul acum.
- ...Ei bine, voi asculta eu insumi sa aud raspunsul la ea.
Bella s-a gandit la asta.Mi-am stapanit rasul in timp ce ea parea socata.
M-am intors repede, inainte sa imi ceara mai multe raspunsuri. Imi era greu sa nu ii dau orice imi
cerea. Si voiam sa aud gandurile ei, nu pe ale mele.
- Ne vedem la pranz, am strigat peste umar, doar o scuza ca sa vad daca se uita inca in urma mea
speriata.
Gura ii era deschisa.
M-am intors iar si am ras.
In timp ce ma indepartam, eram vag constient de gandurile mirate si pline de speculatii care treceau pe
langa mine : ochi care treceau inainte si inapoi intre mine si Bella. Nu le-am dat atentie. Nu ma puteam
concentra. Era greu si sa continui sa-mi fac picioarele sa mearga cu o viteza acceptabila in timp ce
traversam iarba umeda spre urmatoarea ora. Voiam sa fug, sa fug cu adevarat, atat de repede incat sa
dispar, atat de repede incat sa mi se para ca zbor. O parte din mine zbura deja.
Am imbracat geaca cand am intrat in clasa, lasand parfumul ei sa ma inconjoare. O sa ma arda acum, o
astept sa ma obisnuiesc cu mirosul, si apoi o sa fie mai usor sa-l ignor mai tarziu, cand o sa fiu cu ea la
pranz...
187
Era bine ca profesorii nu se mai deranjau sa ma asculte la lectii. Astazi ar fi fost ziua in care m-ar fi
prins nepregatit si fara sa stiu nici un raspuns corect.Aveam mintea in cu totul alte locuri in dimineata
asta.Doar corpul imi era in clasa.
O urmaream pe Bella, bineinteles. Incepea sa devina ceva firesc, la fel de automat ca respiratia. Am
auzit conversatia ei cu un Mike Newton demoralizat. Bella a adus repede vorba de Jessica, si am zambit
atat de larg incat Rob Sawyer, care statea in banca pe locul din dreapta mea, s-a retras vizibil cat mai
departe de mine.
Ih.Infricosator.
Ei bine, macar nu-mi pierdusem de tot abilitatea de a speria lumea.
O monitorizam si pe Jessica in acelasi timp, urmarind-o cum reformuleaza intrebarile pentru Bella.
Abia asteptam a patra pauza, de zece ori mai nerabdator si nelinistit decat era fata umana curioasa care
voia barfe proaspete.
Si de asemenea o ascultam pe Angela Weber.
Nu uitasem de recunostinta pe care i-o purtam pentru ca nu gandea decat lucruri bune despre Bella si
pentru ajutorul din seara trecuta. Am asteptat toata dimineata, ca sa aud ceva ce isi doreste. Presupuneam
ca o sa fie usor. Ca orice alt om, trebuie sa fie vreun fleac sau o jucarie pe care s-o vrea in mod deosebit.
Probabil chiar mai multe. O sa-i livrez ceva in mod anonim, si o sa fim chit.
Dar Angela s-a dovedit aproape la fel de tacuta ca Bella in gandurile ei.Era ciudat de multumita pentru
o adolescenta. Fericita. Poate asta era motivul pentru bunatatea ei iesita din comun.Era una din putinii
oameni care aveau ce si doreau si doreau ceea ce aveau. Cand nu se gandea la profesori si scrisul lectiilor,
se gandea la fratii gemeni mai mici pe care urma sa-i ia la plaja in weekend. Le anticipa entuziasmul cu o
placere aproape materna. Avea des grija de ei, dar nu avea vreo nemultumire in legatura cu asta. Foarte
dragut.
Dar nu ma ajuta prea mult.
Trebuia sa fie ceva ce isi dorea. Trebuia numai sa caut in continuare. Dar mai tarziu. Acum era vremea
orei de trigonometrie pentru Bella si Jessica.
Nu ma uitam pe unde merg in timp ce ma duceam la Engleza. O vedeam pe Jessica deja la locul ei,
batand nerabdatoare cu ambele picioare in podea in timp ce o astepta pe Bella sa vina.
In schimb eu, odata ce m-am asezat la locul meu in clasa, am ramas nemiscat. Trebuia sa imi amintesc
sa ma mai misc din cand in cand. Ca sa pastrez aparentele. Era dificil,pentru ca toate gandurile mele erau
concentrate pe mintea Jessicai. Speram ca o sa fie atenta, sa incerce cu adevarat sa citeasca expresia fetzei
Bellei in locul meu.
Batutul cu piciorul in podea s-a intensificat cand a intrat Bella in clasa.
Pare...trista.De ce ? Poate nu se petrece nimic intre ea si Edward Cullen.Ce dezamagitor. Doar
ca...asta ar insemna ca el e inca disponibil...Daca e dintr-o data interesat sa iasa cu cineva, nu m-ar
deranja sa-l ajut cu asta...
Bella nu parea trista ci doar incarcata de retinere.Parea ingrijorata, stia ca o sa aud toata conversatia
asta. Am zambit in sinea mea.
188
- Spune-mi tot ! i-a poruncit Jessica in timp ce Bella inca isi scotea geaca si o punea pe spatele
scaunului.
Se misca deliberat,fara tragere de inima.
Of, e asa inceata.Hai sa ajungem la picanterii !
- Ce vrei sa stii ? a intrebat Bella asezandu-se.
- Ce s-a intamplat aseara ?
- Am luat cina si m-a dus acasa.
Si apoi ? Haide...trebuie sa fie mai mult decat atat ! Oricum, minte, stiu asta.O sa-i arat ca stiu.
- Cum ai ajuns acasa asa repede?
M-am uitat la Bella cum isi da ochii peste cap in fatza suspiciunilor Jessicai.
- Conduce ca un maniac.A fost inspaimantator.
Ea a zambit putin, iar eu am ras tare, intrerupandu-l pe domnul Mason care tocmai anunta ceva. Am
incercat sa transforma rasul in tuse, dar nimeni nu s-a lasat pacalit. Domnul Mason mi-a aruncat o privire
iritata, dar nu m-am deranjat sa ii ascult gandurile.O ascultam pe Jessica.
Hm.Suna ca si cum spune adevarul. De ce ma face sa trag cu clestele de la ea, cuvant cu cuvant ? Eu
m-as fi laudat in gura mare daca as fi fost in locul ei.
- A fost ca o intalnire...i-ai spus sa va intalniti acolo ?
Jessica a vazut surprinderea pe expresia Bellei si era dezamagita de cat de sincera parea.
- Nu, am fost foarte surprinsa sa-l vad acolo, i-a spus Bella.
Ce se intampla ??
- Dar el te-a adus la scoala astazi ?
Trebuie sa fie ceva in plus in povestea asta.
- Da, si asta a fost o surpriza.A observat ca nu am geaca aseara.
Asta nu e prea interesant, s-a gandit Jessica dezamagita din nou.
Ma plictisisem de directia asta a interogatoriului.Voiam sa aud ceva ce nu stiam. Speram ca Jessica nu
e atat de dezamagita incat sa sara peste intrebarile pe care le asteptam.
- Deci o sa mai iesiti impreuna ? a intrebat Jessica.
- S-a oferit sa ma duca la Seattle sambata pentru ca nu crede ca o sa reziste camioneta mea.Se pune ?
Hmm.Cu siguranta el se straduie sa...ma rog, aiba grija de ea intr-un fel. Trebuie sa fie sentimente din
partea lui, daca nu din partea ei. Cum se poate asa ceva ? Bella e nebuna.
189
- Da, i-a raspuns Jessica la intrebare.
- Pai atunci, a concluzionat Bella. Da.
- Wow...Edward Cullen.
Indiferent daca ea il place sau nu, e grozav.
- Stiu, ofta Bella.
Tonul vocii ei a incurajat-o pe Jessica.
In sfarsit! Suna ca si cum s-a prins.Trebuie sa-si fi dat seama....
- Stai! a spus Jessica amintindu-si brusc cea mai vitala intrebare.Te-a sarutat ?
Te rog spune da.Si apoi descrie-mi fiecare secunda.
- Nu, murmura Bella si apoi se uita in jos la mainile ei.Nu e ceva de genul asta.
La naiba. As fi vrut...Ha.Se pare ca si ea ar fi vrut.
M-am incruntat.Bella chiar arata de parca e suparata de ceva, dar nu putea sa fie dezamagire asa cum
presupunea Jessica .Nu se putea sa-si doreasca asta. Avand in vedere ceea ce stia .Nu isi putea dori sa fie
in apropierea dintilor mei.Din cate stia ea, aveam colti.
M-am cutremurat.
- Crezi ca sambata... ?incerca Jessica,
Bella paru si mai frustranta cand a spus:
- Ma indoiesc.
Da chiar isi doreste.Ce naspa pentru ea.
Oare era din cauza ca urmaream din perspectiva Jessicai, de asta mi se parea ca Jessica are dreptate ?
Pentru jumatate de secunda mi-a fost distrasa atentia de ideea, de imposibilitatea, de cum ar fi sa
incerc s-o sarut. Buzele mele peste ale ei, piatra rece peste matase calda, moale...
Si apoi ea moare.
Mi-am scuturat capul, strambandu-ma de durere, si am incercat sa ma concentrez.
- Despre ce ati vorbit ?
Ai vorbit cu el sau l-ai facut sa traga cu clestele de la tine fiecare picatura de informatie ca acum ?
Am zambit.Jessica nu se insela prea tare.
- Nu stiu Jess, despre multe lucruri.Am vorbit despre eseul la Engleza putin.
Foarte putin.Mi s-a largit zambetul.
190
Oh HAIDE!
- Te rog Bella! Da-mi niste detalii.
Bella a meditat un moment,
- Pai...bine.Am ceva.Ar fi trebuit sa vezi fatza chelaritei care flirta cu el, era innebunita.Dar el nu i-a
dat nici un pic de atentie.
Ce detaliu ciudat de impartasit.Eram surprins ca Bella observase.Parea un lucru atat de neimportant.
Interesant...
- E un semn bun.Era draguta ?
Hmm.Jessica intelegea mai multe de aici decat mine. Trebuie sa fie o chestie tipic feminina.
- Foarte, i-a spus Bella. Si avea probabil 19 sau 20 de ani.
Jessica a fost momentan distras de o amintire cu Mike la intalnirea lor de luni seara.Mike fiind un pic
cam prea prietenos cu o chelnarita pe care Jessica n-o considera draguta de loc. A alungat amintirea si s-a
intors, plina de iritare, la misiunea ei de a afla detalii.
- Si mai bine.Inseamna ca te place.
- Asa cred...,a zis Bella incet.
Stateam pe marginea scaunului, cu corpul rigid si nemiscat.
- Dar e greu de zis. E mereu asa de misterios.
Cred ca n-am fost asa de evident si lipsit de control cum am crezut. Si totusi...asa perceptiva cum era
ea...Cum a putut sa nu observe ca sunt indragostit de ea ? Am derulat in minte conversatia noastra,
aproape surprins ca n-am spus cuvintele cu voce tare.Parea ca informatia asta fusese subtexutul tuturor
cuvintelor pe care ni le spuseseram.
Wow.Cum poti sa stai langa un fotomodel masculin si sa faci conversatie ?
- Nu stiu cum de ai curajul sa fii singura cu el, a spus Jessica.
- De ce ? a intrebat Bella socata.
Ce reactie ciudata.Ce crede ca vreau sa spun ?
- Este atat de...intimidant.N-as sti ce sa-i spun.
N-am putut nici macar sa vorbesc in limba engleza cu el astazi, si tot ce a spus a fost « buna
dimineata ». Probabil ca par atat de idioata.
Bella a zambit.
- Da, am niste probleme de incoerenta cand sunt in preajma lui.
191
Incerca s-o faca pe Jessica sa se simta mai bine.De fapt era nefiresc de stapana pe sine cand eram
impreuna.
- Ei bine, ofta Jessica, arata incredibil de bine.
Chipul Bellei s-a inasprit.Ochii i-au strafulgerat ca atunci cand sesiza o nedreptate. Jessica n-a
observat schimbarea de pe expresia ei.
- Este mai mult decat atat, a spus Bella taios.
Ooooh.Asa ajungem undeva.
- Serios ? Adica ?
Bella si-a muscat buza pentru o clipa.
- Nu pot sa-ti explic prea bine,a spus ea intr-un final.Dar e incredibil si dincolo de aparente.
Si-a ferit privirea de Jessica, cu ochii destul de lipsiti de focalizare, ca si cum se uita la ceva in
departare.
Sentimentul pe care il aveam acum era vag similar cu ceea ce simteam cand Carlisle si Esme ma
laudau mai mult decat meritam.Similar, dar mai intens, mai coplesitor.
Nu mai spune tampenii, nu e nimic mai bun decat fatza lui! Doar daca e vorba de corp.Mm.
- E posibil asa ceva ? a chicotit Jessica.
Bella nu s-a intors.Continua sa se uite in departare, ignorand-o pe Jessica.
O persoana normala ar muri de fericire.Poate daca pun intrebari mai simple... Ha ha.Ca si cum as
vorbi cu un copil de gradinita.
- Deci iti place de el, atunci ?
Am ramas iar nemiscat.
Bella nu s-a uitat la Jessica.
- Da.
- Vreau sa spun, iti place pe bune de el ?
- Da.
Ia uite cum roseste !
Vad.
- Cat de mult iti place de el ?a intrebat Jessica.
Sala de engleza ar fi putut sa ia foc si eu n-as fi observat.
Chipul Bellei era acum rosu aprins.Aproape ca simteam caldura din imaginea mentala.
192
- Prea mult, a soptit ea. Mai mult decat ii place lui de mine.Dar nu stiu ce as putea face sa schimb
asta.
La naiba.Ce a intrebat domnul Varner ?
- Hmm, care numar domnule Varner ?
Era bine ca Jessica n-o mai putea interoga pe Bella.Aveam nevoie de un minut.
Ce era in mintea fetei ? “Mai mult decat ma place el”? De unde a scos-o si pe asta ? “Dar nu stiu cum
as putea sa schimb asta” ? Ce voia sa spuna cu asta ? Nu puteam sa gasesc o explicatie rationala. Cuvintele
ei nu aveau pur si simplu nici un sens.
Se pare ca nu puteam sa iau nimic de-a gata.Chestiuni evidente, logice, ajungeau cumva rasturnate si
intortochiate in mintea ei bizara. « Mai mult decat ma place el » ? Poate n-ar trebui sa renunt total la ideea
cu ajutorul medical avizat pentru ea.
M-am uitat la ceas strangand din dinti. Cum puteau minutele sa para atat de imposbil de lungi pentru
un nemuritor ? Unde imi era gandirea in perspectiva ?
Am stat incordat toata lectia de trigonimetrie a domnului Varner. Am auzit mai mult din lectia lui
decat din lectia din propria clasa. Bella si Jessca n-au mai vorbit, dar Jessica s-a uitat pe furis la Bella de
cateva ori, si la un moment dat fatza ii era din nou rosie, aparent fara nici un motiv.
Pranzul nu putea sa vina indeajuns de repede.
Nu eram sigur daca Jessica o sa obtina raspunsurile pe care le asteptam atunci cand ora s-a terminat,
dar Bella a fost mai rapida decat ea.
Imediat ce a sunat clopotelul, Bella s-a intors spre Jessica.
- La ora de engleza Mike m-a intrebat daca ai spus ceva despre luni seara, a zis Bella cu un zambet
formandu-i-se la colturile buzelor.
Intelegeam ce facea : ofensiva e cea mai buna defensiva.
- A intrebat Mike de mine ?
Fericirea a facut ca mintea Jessicai sa devina brusc mai blanda, fara obisnuita nota rautacioasa.
- Glumesti ! Ce-a spus ?
- I-am spus ca ai zis ca te-ai distrat, si a parut multumit.
- Spune-mi exact ce a spus si exact ce i-ai raspuns!
Asta era tot ce am obtinut de la Jessica pe ziua de azi, in mod evident. Bella zambea ca si cum se
gandea la acelasi lucru. Ca si cum castigase runda asta.
Ei bine, pranzul era alta poveste. O sa am mai mult succes sa obtin raspunsuri de la ea decat Jessica, o
sa ma asigur de asta.
193
Abia am putut suporta sa o verific din cand in cand pe Jessica in a patra ora. Nu aveam rabdare cu
gandurile ei obsesive despre Mike Newton.Ma saturasem de el in ultimele doua saptamani.Era norocos sa
mai fie inca in viata.
M-am miscat apatic prin sala de sport cu Alice, asa cum ne miscam mereu cand era vorba de activitati
fizice in preajma oamenilor.Ea era coechipiera mea, bineinteles. Era prima zi de badminton. Am oftat
plictisit, balansand racheta cu miscari incetinite ca sa trimit fluturasul in partea cealalta. Lauren Malloroy
era in echipa adversa.L-a ratat. Alice isi invartea racheta ca pe un baston, uitandu-se la tavan.
Cu totii uram ora de sport. Mai ales Emmett. Sa se joace asa ceva era un afront adus propriei sale
filozofii. Ora de sport parea si mai groaznica decat de obicei.Ma simteam la fel de enervat cum era
Emmett mereu.
Inainte sa-mi explodeze capul de nerabdare, antrenorul Clapp a fluierat sfarsitul jocului si ne-a dat
drumul mai devreme. Eram ridicol de recunoscator ca sarise peste micul-dejun, o noua incercare de dieta,
iar foamea continua l-a facut sa se grabeasca sa plece din campus ca sa gaseasca un pranz plin de grasime
pe undeva. Si-a promis ca va incepe din nou maine.
Asta mi-a dat destul tip sa ajung in cladirea de matematica inainte sa se termine ora Bellei.
Distreaza-te, s-a gandit Alice si a plecat sa se intalneasca cu Jasper. Trebuie sa mai am rabdare doar
cateva zile.Presupun ca nu o sa vrei s-o saluti pe Bella din partea mea,nu ?
Am cladinat din cap exasperat.Oare toti mediumii erau asa increzuti ?
Daca vrei sa stii, o sa fie un weekend insorit.S-ar putea sa vrei sa-ti reorganizezi planurile.
Increzuti, dar cu siguranta utili.
M-am rezemat de zid,langa usa, asteptand. Eram indeajuns de aproape incat puteam sa aud vocea
Jessicai prin perete, la fel cum ii auzeam si gandurile.
- Nu stai cu noi astazi,nu ?
Pare asa...fericita. Pun pariu ca mai sunt o groaza de chestii pe care nu mi le-a spus.
- Nu cred, a raspuns Bella ciudat de nesigura.
De ce nesigura ? Doar ii promisesem ca o sa iau pranzul cu ea,nu ? Ce era in mintea ei ?
Au iesit impreuna din clasa si amandoua au fost surprinse sa ma vada.Dar puteam s-o aud doar pe
Jessica.
Dragut.Wow. O da, se petrece ceva aici, mai mult decat imi spune ea.Poate o s-o sun diseara...Sau
poate n-ar trebui s-o incurajez. Sper ca el o sa treaca peste relatia asta cat mai repede.Mike e dragut
dar...wow.
- Ne vedem mai tarziu Bella.
Bella a venit spre mine, ramanand la un pas distanta, inca nesigura. Pielea ii era roz de-a lungul
pometilor.
194
O cunosteam indeajuns de bine incat sa fiu convins ca in spatele ezitarii ei nu se afla frica. Se parea ca
totul era din cauza unei inconcordante pe care si-o imagina ca exista intre ce simtea ea si ce simteam eu.
« Mai mult decat ma place el ».Ce absurd.
- Buna, am spus cu vocea un pic taioasa.
Chipul i s-a luminat.
- Buna.
Nu parea ca mai are de gand sa puna ceva, asa ca am pornit spre cantina iar ea m-a urmat in liniste.
Ideea cu geaca functionase.Mirosul ei nu a avut asupra mea acelasi impact ca de obicei.Era doar o
intesificare a durerii pe care o simteam deja.Puteam sa ignor asta mult mai usor decat am crezut la un
moment dat ca e posibil.
Bella era nelinistita in timp ce aseteptam la coada.Se juca absenta cu fermoarul de la geaca, si isi
schimba greutatea de pe un picior pe altul.Se uita des la mine, dar atunci cand imi intalnea privirea, se uita
in jos ca si cum era jenata. Oare pentru ca se holbau la noi atatia oameni ? Poate ca auzea soaptele.Barfele
erau astazi si verbale si mentale.Sau poate ca si-a dat seama, dupa expresia mea, ca a incurcat-o.
N-a spus nimic pana nu am inceput sa umplu tava. Nu stiam ce ii placea, nu inca, asa ca am luat cate
ceva din toate.
- Ce faci ?a soptit suparata. Nu iei toata mancare aia pentru mine,nu ?
Am clatinat din cap si am impins mancarea spre casa.
- Jumatate este pentru mine, desigur.
Si-a ridicat sceptic o spranceana, dar n-a spus nimic cat timp am platit mancarea si am condus-o spre
masa la care statusem saptamana trecuta, inainte de experienta dezastruoasa cu probele de sange.Mi se
parea ca trecusera ma mult decat cateva zile.Totul era diferit acum.
S-a asezat in fatza mea. Am impins tava spre ea.
- Ia ce vrei, am indemnat-o.
A luat un mar si l-a rasucit in maini, cu o privire speculativa.
- Sunt curioasa.
Ce surpriza.
- Ce-ai face daca te-ar provoca cineva sa mananci mancare ? a continuat ea cu o voce coborata care nu
putea fi perceputa de auzul oamenilor.
Auzul nemuritorilor e cu totul alta problema, mai ales daca respectivii nemuritori sunt atenti.Probabil
ar fi trebuit sa le spun ceva mai devreme...
- Intotdeauna esti curioasa , m-am plans eu.
Eh. Nu era ca si cum n-as mai fi mancat si inainte.Era o parte din prefacatorie.O parte neplacuta.
195
M-am intins sa iau cea mai apropiata mancare, si m-am uitat in ochii Bellei in timp ce am muscat o
bucata mica din ce era. Fara sa ma uit, nu-mi puteam da seama. Era la fel de inconsistenta, inecacioasa si
dezgustatoare ca orice alta mancare pentru oameni.Am mestecat incet si am inghitit, incercand sa nu ma
stramb. Inghititura de mancare mi-a coborat incet si neplacut pe gat. Am oftat cand m-am gandit cum o sa
trebuiasca s-o vomit mai tarziu. Dezgustator.
Expresia Bellei era surprinsa.Impresionata.
Mi-am dat ochii peste cap. Bineinteles ca ne perfectionasem in arta de a ne preface.
- Daca te-ar provoca cineva sa mananci pamant, ai putea s-o faci,nu ?
Si-a incretit nasul si a zambit.
- Am facut asta o data...la o provocare.N-a fost asa rau.
Am ras.
- Nu stiu de ce nu ma mir.
Par apropiati,nu ? Limbajul trupului foarte evident. O sa ii zic eu Bellei mai tarziu...El se apleaca
spre ea exact asa cum ar trebui s-o faca daca e interesat.Pare interesat.Pare...perfect.Jessica ofta. Miam.
Am intalnit privirea Jessicai iar ea s-a uitat in alta parte chicotind spre fata de langa ea.
Hmmm.Probabil mai bine raman cu Mike. Realitate, nu fantezii.
- Jessica analizeaza tot ce fac, am informat-o pe Bella.Iti va cere detalii mai tarziu.
Am impins din nou tava de mancare spre ea, dandu-mi seama ca inghitisem o bucata de pizza. Ma
intrebam cum sa incep. Frustrarea ma macina pentru ca in cap mi se repetau cuvintele ei : « Mai mult
decat ma place el.Dar nu stiu cum as putea sa schimb asta ».
Ea a muscat din aceeasi felie de pizza.M-a uimit cat de multa incredere avea.Bineinteles, nu stia ca
sunt veninos.Nu ca impartitul mancarii ar fi putut sa-i faca rau...Dar totusi, ma asteptam sa ma trateze
diferit. Ca pe o ciudatenie. Dar n-o facea.Cel putin, nu intr-un mod negativ.
O sa incep incet.
- Deci, chelnarita era draguta ?
Si-a ridicat iar spranceana.
- Chiar n-ai observat ?
Ca si cum orice alta femeie ar putea macar sa spere ca imi va atrage atentia cand o am pe Bella.Din
nou, absurd.
- Nu, nu eram atent, aveam multe pe cap.
Printre care si felul cum bluza ei subtire statea lipita de piele...Ce bine ca poarta puloverul urat astazi.
- Saraca fata..., a zis Bella zambind.
196
Ii placea ca nu ma interesase chelnarita in nici un fel.Intelegean asta. De cate ori nu mi-am imaginat ca
il schilodesc pe Mike in clasa de Biologie ?
Doar nu putea chiar sa creada ca sentimentele ei umane, rezultatul a 17 ani scurti de muritoare, pot sa
fie mai puternice decat pasiunile imortale care s-au cladit in mine de un secol ?
- Ceva ce i-ai spus Jessicai...
Nu puteam sa-mi pastrez vocea nonsalanta.
- ...ei bine, ma deranjeaza.
Ea a intrat imediat in defensiva.
- Nu ma mir ca ai auzit ceva care nu-ti place.Stii ce se spune despre cei care trag cu urechea.
Cei care trag cu urechea nu aud niciodata de bine despre ei, asta e zicala.
- Te-am avertizat ca o sa ascult, i-am amintit.
- Iar eu te-am avertizat ca nu vrei sa stii tot ce gandesc eu.
Ah, se gandea la momentul cand am facut-o sa planga. Remuscarea mi-a facut vocea mai adanca.
- Asa e.Totusi nu ai dreptate in totalitate.Vreau sa stiu ce gandesti.Totul. Doar ca mi-as dori...sa nu
gandesti unele lucruri.
Minciuni pe jumatate adevarate.Stiam ca n-ar trebui sa imi doresc ca ea sa tina la mine. Dar imi
doream. Bineinteles ca imi doream.
- Asta e o diferenta, a mormait ea uitandu-se urat la mine.
- Dar nu la asta ma refer acum.
- Atunci la ce ?
S-a aplecat spre mine, cu mana inconjurandu-i delicat gatul.Mi-a atras privirea, mi-a distras atentia.
Cat de fina trebuie sa-i fie pielea la atingere...
Concentreaza-te, mi-am ordonat.
- Chiar crezi ca tii la mine mai mult decat tin eu la tine ? am intrebat.
Intrebarea suna ridicol pentru mine, ca si cum cuvintele erau greu de pronuntat.
Ochii i s-au marit si respiratia i s-a oprit.Apoi s-a uitat in alta parte, clipind des.A respirat adanc.
- O faci din nou, a murmurat ea
- Ce fac ?
- Ma ametesti, a recunoscut uitandu-se in ochii mei cu precautie.
- Aa.
197
Hmm.Nu eram prea sigur ce sa fac in legatura cu asta. Nici nu eram nici macar sigur ca intentionam sa
o ametesc. Oricum ma incanta ca reuseam. Dar nu prea ajuta la progresul conversatiei.
- Nu e vina ta, ofta ea.Nu te poti abtine.
- Ai de gand sa raspunzi la intrebare ? am spus.
Ea s-a uitat la masa.
- Da.
Atat a spus.
- Da, ai de gand sa raspunzi sau da, chiar crezi asta ? am intrebat fara rabdare.
- Da, chiar cred asta, a spus ea fara sa-si ridice privirea.
Exista un vag ton de tristete in vocea ei. A rosit din nou, iar dintii ei au inceput in mod inconctient sa
muste buza.
Brusc, mi-am dat seama ca ii era foarte greu sa recunoasca asta, pentru ca asta credea ea cu adevarat.
Si nu eram cu nimic mai bun decat lasul de Mike, cerandu-i sa-si confirme sentimentele inainte sa i le
confirm pe ale mele. Nu conta faptul ca mie mi se paruse ca fusesem extrem de evident in ceea ce priveste
sentimentele mele. Ea nu se prinsese, iar eu nu aveam nici o scuza.
- Te inseli, i-am spus.
Trebuia sa observe blandetea din vocea mea.
Bella s-a uitat in sus la mine, cu ochii goi fara sa imi transmita nimic.
- N-ai cum sa stii asta, a soptit ea.
Ea crede ca ii subestimez sentimentele pentru ca nu-i aud gandurile. Dar, in realitate, problema e ca ea
mi le subestimeaza pe ale mele.
- Ce te face sa crezi asta ?am intrebat.
Ea s-a uitat la mine incruntata, muscandu-si buzele. Pentru a mia oara, mi-am dorit cu disperare sa-i
pot auzi gandurile. Eram pe punctul de a o implora sa-mi spuna la ce se gandeste, dar ea a ridicat un deget
ca sa nu ma lase sa vorbesc.
- Lasa-ma sa ma gandesc, mi-a cerut ea.
Atata timp cat doar isi punea ordine in ganduri, puteam sa am rabdare.Sau ma puteam preface ca am
rabdare.
Si-a unit mainile, rasucindu-si degetele subtiri.Se uita la mainile ei de parca erau ale altcuiva atunci
cand a murmurat:
- Pai inafara de ce e evident, nu pot fi sigura, eu nu pot citi gandurile dar cateodata mi se pare ca
incerci sa-mi spui la revedere cand de fapt spui altceva.
Nu si-a ridicat privirea.
198
S-a prins,nu-i asa ? Oare realiza ca numai slabiciunea si egoismul ma tineau aici? Oare avea o parere
proasta despre mine din cauza asta ?
- Esti perceptiva, am spus si apoi am privit terifiat felul in care expresia i s-a inasprit de durere.
M-am grabit sa-i contrazic presupunerea.
- Tocmai de asta te inseli, totusi, am zis.
Imi aminteam primele cuvinte ale explicatiei ei. Ma deranjau, desi nu cred ca le intelegeam prea bine.
- Ce vrei sa spui prin « ce e evident » ?
- Pai uite-te la mine, spuse ea.
Chiar ma uitam.Tot timpul nu faceam nimic altceva decat sa ma uit la ea.Ce voia sa spuna ?
- Sunt absolut banala, explica ea.Ma rog, cu exceptia chestiilor rele, cum ar fi experientele aproape
mortale si faptul ca sunt atat de neindemanatica de parca as fi handicapata.Si uite-te la tine.
A facut un semn cu mana in aer spre mine, ca si cum arata ceva atat de evident incat nu avea rost sa-l
mai spuna.
Credea despre ea ca e banala ? Credea ca in vreun fel sunt mai bun ca ea? Cine spune asta? Oameni
prostuti, cu mintea limitata, care nu vad nimic in jurul lor, ca Jessica sau doamna Cope ? Cum putea sa nu
realizeze ca este cea mai frumoasa...cea mai extraordinara...Cuvintele astea nu erau indeajuns.
Si nu-si dadea seama.
- Tu nu te vezi foarte clar, stii ?i-am spus.Recunosc, ai nimerit la fix chestiile rele...,am ras fara umor.
Nu mi se parea amuzant ca avea un ghinion care o tot bantuia.Stangacia era totusi destul de amuzanta.
Draguta. Oare m-ar crede daca i-as spune ca e frumoasa si pe dinauntru si pe dinafara ? Poate are nevoie
de de o argumentare cu dovezi.
- Dar nu ai auzit ce gandea fiecare mascul uman din scoala asta in prima ta zi aici.
Ah, speranta, bucuria, nerabdarea acelor ganduri. Si cat de repede s-au transformat in fantezii
imposibile. Imposibile, pentru ca ea nu il voia pe nici unul din ei.
Eu eram cel caruia i-a spus da.
Cred ca zambetul imi era increzut.
Expresia ei era surprinsa.
- Nu-mi vine sa cred..., murmura ea.
- Ai incredere in mine macar de data asta, esti opusul banalului.
Simpla ei existenta era o scuza indeajuns de buna ca sa justifice creatia intregii lumi.
Nu era obisnuita cu complimentele, observam asta. Inca ceva cu care va trebui sa se obisnuiasca.
199
Ea se imbujora si schimba subiectul :
- Dar eu nu spun la revedere.
- Tu nu vezi ? Asta arata ca am dreptate. Eu tin mai mult la tine pentru ca eu pot sa fac asta.
Oare o sa fiu vreodata atat de lipsit de egoism incat sa fac ceea ce trebuie ? Mi-am clatinat capul cu
disperare.O sa trebuiasca sa gasesc puterea de a face asta.Ea merita o viata.Nu cea pe care a vazut-o Alice
in viitorul ei.
- Daca e cel mai bine pentru tine sa plec....
Si trebuia sa fie cel mai bine,nu ? Eu nu eram ingerul pazitor.Bella nu-mi apartinea.
-...atunci ma voi rani pe mine ca sa nu te ranesc pe tine, ca sa te protejez.
Dupa ce am spus asta, mi-am impus sa fie adevarat.
Ea s-a uitat la mine.Cumva, vorbele mele au enervat-o.
- Si nu crezi ca eu as face acelasi lucru ?a intrebat furioasa.
Atat de infuriata...atat de blanda si fragila.Cum putea ea sa faca rau cuiva ?
- Nu va trebui niciodata sa faci aceasta alegere, i-am spus simtindu-ma deprimat pe loc de marea
diferenta dintre noi.
Ea s-a uitat la mine, ingrijorarea inlocuind furia din ochii ei, si aducand cuta dintre sprancene.
Era ceva grav in neregula cu ordinea universului, daca cuiva atat de bun si fragil nu i s-a repartizat si
un inger pazitor care sa o scape de necazuri. Ei bine, m-am gandit cu umor negru, cel putin are un vampir
pazitor. Am zambit.Adoram scuza asta pe care o inventasem ca sa nu plec.
- Desigur sa te protejez pe tine incepe sa fie o ocupatie cu norma intreaga, care necesita prezenta mea
constanta.
A zambit si ea.
- Nimeni nu a incercat sa ma omoare astazi, a spus ea linistita iar fatza i-a devenit ganditoare pentru o
secunda, privind din nou in gol.
- Nu inca, am adaugat sec.
- Nu inca, a aprobat ea spre surprinderea mea.
M-as fi asteptat sa nege orice nevoie de protectie.
Cum poate sa faca asa ceva? Idiot egoist! Cum poate sa ne faca noua asa ceva ?
Patrunzatorul tipat mental al lui Rosalie mi-a distrus concentrarea.
- Calmeaza-te Rose, l-am auzit pe Emmett soptind din capatul celalalt al cantinei.
Avea bratul trecut peste umerii ei, tinand-o strans langa el, ca si cum o oprea.
200
Imi pare rau, Edward, s-a gandit Alice cu vinovatie. Si-a dat seama ca Bella stie prea multe,
ascultand conversatia...si, ei bine, ar fi fost mult mai rau daca nu-i spuneam adevarul.Crede-ma.
M-am crispat vazand imaginea mentala care a urmat, imaginea a ceea ce s-ar fi intamplat daca i-as fi
spus acasa lui Rosalie ca Bella stie ca sunt vampir.Acasa Rosalie nu trebuia sa se prefaca. O sa trebuiasca
sa-mi ascund Aston Martin-ul undeva inafara statului daca Rosalie nu se calmeaza pana la sfarsitul orelor.
Imaginea masinii mele lovite si arse era neplacuta, desi stiam ca meritam razbunarea.
Nici Jasper nu era mai fericit.
O sa ma ocup de ceilalti mai tarziu. Aveam asa putin timp sa fiu cu Bella, si nu aveam de gand sa-l
irosesc. Si auzind-o pe Alice, mi-am amintit ca trebuia sa deschid un anumit subiect.
- Am inca o intrebare pentru tine, am spus ignorand istericalele mentale ale lui Rosalie.
- Spune, a zis Bella zambind.
- Chiar trebuie sa mergi la Seattle sambata asta sau era doar o scuza ca sa iti respingi admiratorii ?
Ea mi-a zambit fortat.
- Stii, inca nu te-am iertat pentru faza cu Tyler.E vina ta ca s-a amagit crezand ca o sa merg cu el la
bal.
- O, ar fi gasit el ocazia sa te intrebe si fara ajutorul meu.Voiam doar sa iti vad fatza.
Am ras, amintindu-mi expresia ei ingrozita.Nimic din ce-i spusesem despre trecutul meu intunecat n-o
facuse sa para asa inspaimantata.Adevarul n-o speria.Ea voia sa fie cu mine.Nu avea logica.
- Daca te-as fi invitat eu, m-ai fi refuzat si pe mine ?
- Probabil ca nu, a spus ea.Dar as fi anulat mai tarziu, m-as fi prefacut bolnava sau ca mi-am luxat o
glezna.
Ce ciudat.
- De ce ai fi facut asta ?
Ea a clatinat din cap, ca si cum era dezamagita ca n-am inteles din prima.
- Nu m-ai vazut niciodata la sport, probabil, dar as fi crezut ca tu o sa intelegi.
Aha.
- Te referi la faptul ca nu poti sa mergi pe o suprafata plana stabila fara sa gasesti ceva de care sa te
impiedici ?
- Evident.
- Asta nu ar fi o problema.Conteaza cine te conduce.
Pentru o fractiune de secunda am fost coplesit de ideea de a o tine in brate intr-un dans.Ea ar purta cu
siguranta ceva dragut si delicat, si nu puloverul asta hidos.
201
Cu o claritate perfecta, mi-am amintit felul cum am simtit corpul ei sub al meu dupa ce o trasesem din
calea dubitei. Imi aminteam senzatia asta cu mult mai multa intensitate decat imi aminteam panica,
disperarea sau frica. Fusese asa de calda si fina, potrivindu-se sub corpul meu de piatra...
Mi-am alungat amintirea din minte.
- Dar nu mi-ai raspuns, am spus repede ca sa n-o las sa inceapa sa se contrazica cu mine in legatura cu
stangacia ei asa cum stiam ca are de gand.Esti hotarata sa mergi la Seattle sau te superi daca facem
altceva ?
Subtil.Ii dau ocazia sa aleaga, dar fara sa-i ofer optiunea de a scapa de mine in ziua respectiva. Nu e
prea corect din partea mea.Dar i-am promis ceva aseara, si imi place ideea ca urmeaza sa ma tin de cuvant.
La fel de mult cum ma si sperie ideea...
Soarele va straluci duminica.Pot sa-i arat cum sunt de fapt, daca sunt indeajuns de curajos sa infrunt
groaza si dezgustul ei. Si stiu locul potrivit pentru un asemenea risc.
- Sunt deschisa la alternative, a spus Bella. Dar trebuie sa te rog ceva.
Un da calificat. Oare ce vrea de la mine ?
- Ce anume ?
- Pot sa conduc eu ?
Glumeste?
- De ce ?
- Pai in mare pentru ca atunci cand i-am spus lui Charlie ca ma duc la Seattle m-a intrebat daca ma duc
singura iar in acel moment asa era.Daca ma intreaba probabil ca nu voi minti, dar nu cred ca ma va intreba
din nou.Iar daca las camioneta acasa voi aduce inutil subiectul in discutie. Si pentru ca felul tau de a
conduce ma sperie.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Dintre toate chestiile care te-ar putea speria la mine, tu te ingrijorezi de felul cum conduc.
Intradevar creierul ii functiona pe dos.Mi-am clatinat capul.
Edward, ma striga Alice panicata.
Dintr-o data ma uitam in lumina puternica a soarelui, prins intr-una din viziunile lui Alice.Era un loc
pe care il cunosteam bine, chiar locul unde ma gandisem s-o duc pe Bella, o poienita unde nu se ducea
nimeni inafara de mine.Un loc linistit si dragut, unde eram sigur ca o sa am parte de singuratate, indeajuns
de departe de oameni si civilizatie.Acolo pana si mintea mea putea sa gaseasca liniste si pace.
Si Alice a recunoscut locul, pentru ca ma mai vazuse acolo de curand intr-o viziune...una dintre acele
viziuni neclare si vagi pe care mi le aratase in dimineata cand am salvat-o pe Bella din accident.
In viziunea aceea neclara nu eram singur.Acum era clar, Bella era cu mine acolo.Deci era destul de
curajoasa. Se uita la mine, mici curcubee de lumina dansandu-i pe chip, cu ochii lipsiti de teama.
202
E acelasi loc, s-a gandit Alice cu mintea cuprinsa de o groaza care nu se potrivea cu viziunea.
Tensiune poate, dar groaza ? Ce vrea sa spuna cu « acelasi loc » ?
Si apoi am vazut.
Edward ! a protestat Alice strident.O iubesc, Edward !
Am ignorat-o cu rautate.N-o iubea pe Bella asa cum o iubeam eu. Viziunea ei era imposibila.Gresita.
Era orbita in vreun fel, vazand imposibiltati.
Nu trecuse nici jumatate de secunda. Bella se uita curioasa la mine, asteptand sa-i aprob cererea. Oare
a vazut clipa de spaima de pe chipul meu, sau a fost prea rapida pentru ea ?
M-am concentrat pe ea, pe conversatia noastra neincheiata, alungand-o pe Alice si viziunile ei
mincinoase din gandurile mele. Nu-mi meritau atentia.
Totusi n-am reusit sa pastrez tonul jucaus al umorului in discutia noastra.
- Nu ii spui tatalui tau ca petreci ziua cu mine ?am intrebat simtind intunericul patrunzandu-mi in
voce.
Am alungat iar viziunile, incercand sa le trimit cat mai departe, ca sa nu mi se mai repete in cap.
- In cazul lui Charlie, cu cat stie mai putin cu atat mai bine, a spus Bella cu convingere.Unde mergem
oricum ?
Alice se inseala.Se inseala foarte tare.Nu se poate intampla asa ceva.Era doar o viziune mai veche,
care nu mai era valabila acum. Lucrurile s-au schimbat.
- Vremea va fi frumoasa, i-am spus incet luptandu-ma cu panica si nesiguranta.
Alise se inseala.O sa continui ca si cum n-as fi auzit sau vazut nimic.
- ...asa ca o sa stau departe de societate....si poti sa stai cu mine daca vrei.
Bella a inteles ce inseamna asta imediat.Ochii ii erau luminosi si nerabdatori.
- Si o sa-mi arati ce ai vrut sa spui in legatura cu soarele ?
Poate ca, la fel cum a fost de atatea ori pana acum, reactia ei va fi opusa reactiei pe care credeam ca o
s-o aiba. Am zambit gandindu-ma la posibilitatea asta, si m-am chinuit sa ma intorc la tonul vesel.
- Da.Dar...
Ea n-a spus inca da .
- Daca nu vrei sa fii...singura cu mine, as prefera sa nu te duci singura la Seattle. Ma cutremur
gandindu-ma in cate necazuri te-ai putea baga intr-un oras asa mare.
Si-a strans buzele.Era jignita.
- Phoenix e de trei ori mai mare decat Seattle doar ca populatie.Ca arie...
203
- Dar se pare ca nu-ti sunase ceasul in Phoenix, i-am intrerupt eu argumentarile.As prefera sa stai langa
mine.
Ar putea sa stea langa mine o eternitate si tot n-ar fi deajuns.
N-ar trebui sa gandesc asa. Nu avem o eternitate. Secundele care trec conteaza mai mult decat au
contat vreodata.Fiecare secunda o schimba pe ea, in timp ce eu raman neatins.
- Sa stii ca nu ma deranjeza sa fiu singura cu tine, a spus ea.
Nu, pentru ca instinctele ei nu functioneaza cum trebuie.
- Stiu, am oftat.Dar ar trebui totusi sa-i spui lui Charlie.
- De ce naiba as face asta ?a intrebat ea parand ingrozita.
M-am uitat la ea, fara sa mai reusesc sa reprim starea de rau pe care mi-o provocau viziunile care mi se
invarteau inca prin cap.
- Ca sa imi dau un motiv sa te aduc inapoi, am suierat.
Macar atat sa-mi dea : un martor care sa ma faca sa fiu prudent.
De ce m-a facut Alice sa vad ce a vazut ea tocmai acum?
Bella a inghitit in sec si s-a uitat la mine un moment indelungat.Oare ce vedea ?
- Cred ca o sa-mi asum riscul, a spus ea.
Uf! Simtea vreo placere in a-si risca viata? Era ca un fel de adrenalina pe care dorea s-o simta ?
M-am uitat urat spre Alice, care mi-a intalnit privirea cu o expresie de avertizare. Langa ea, Rosalie
fierbea de furie, dar mie nu-mi pasa deloc.N-are decat sa distruga masina.E doar o jucarie.
- Hai sa vorbim despre altceva, a sugerat Bella brusc.
M-am uitat inapoi la ea, intrebandu-ma cum putea sa ignore exact ceea ce conta cu adevarat.De ce nu
ma vedea ca pe un monstru, asa cum eram ?
- Despre ce vrei sa vorbim ?
S-a uitat in stanga si-n dreapta, ca si cum verifica sa nu traga nimeni cu urechea. Probabil planuia sa
deschida un nou subiect legat de mituri.A ramas nemiscata o secunda, corpul i s-a tensionat si apoi s-a
uitat inapoi la mine.
- De ce te-ai dus weekendul trecut in locul ala, Stancile Caprei...sa vanezi ?Charlie a spus ca nu e un
loc bun pentru excursii din cauza ursilor.
Nu e evident ? M-am uitat la ea cu o spranceana ridicata.
- Ursi ?a rasuflat ea.
I-am zambit cu grija, observand cum primeste informatia.Asta o s-o faca sa ma ia in serios? Oare o s-o
faca ceva sa ma ia in serios vreodata?
204
Si-a controlat expresia.
- Stii, nu e sezonul ursilor, a spus ea taios plecandu-si privirea.
- Daca citesti cu atentie vei vedea ca legile acopera doar vanatoarea cu arme.
Iar si-a pierdut controlul expresiei fetei pentru un moment.Buzele i s-au deschis.
- Ursi ? a spus din nou, ca o tentativa de intrebare de data asta, si nu o exclamare socata.
- Ursul Grizzly e preferatul lui Emmett.
Am privit-o in ochii, vazand cum incepe sa inteleaga.
- Hmm, a murmurat ea.
A luat o muscatura de pizza, privind in jos.A mestecat ganditoare si apoi a baut apa.
- Deci, a spus ea intr-un final uitandu-se la mine.Care e preferatul tau ?
Presupun ca as fi trebuit sa ma astept la ceva de genul asta, dar nu ma asteptasem.Bella era mereu
interesanta, in orice situatie.
- Puma, am raspuns scurt.
- Aha, a spus ea pe un ton neutru.
Bataile inimii continuau ritmice si calme, ca si cum discutam despre restaurantul favorit.
Bine atunci.Daca voia sa se comporte ca si cum nu e nimic neobisnuit...
- Evident, trebuie sa fim atenti sa nu afectam mediul inconjurator cu vanatul excesiv, am spus cu vocea
detasata si clinica. Incercam sa ne concentram pe zone cu suprapopulatie de pradatori, intinzandu-ne cat
de departe e nevoie. Intotdeauna exista caprioare si multi elani si ne ajung, dar unde mai e distractia ?
Ea a ascultat cu o expresie de politete interesata, ca si cum eram un profesor care tinea o lectie.A
trebuit sa zambesc.
- Da...unde..., a murmurat ea calma muscand inca o bucata de pizza.
- Inceputul primaverii e sezonul preferat al lui Emmett pentru vanat ursi, am spus continuandu-mi
lectia. Tocmai ies din hibernare, asa ca sunt iritabili.
Au trecut 70 de ani si el inca n-a trecut peste faptul ca a pierdut acea prima lupta.
- Nimic nu e mai amuzant decat un urs grizzly iritat, a fost Bella de acord aproband solemna din cap.
N-am putut sa nu rad de calmul ei ilogic, clatinand din cap.Trebuia sa fac ceva in legatura cu asta.
- Spune-mi ce crezi cu adevarat, te rog.
- Incerc sa-mi imaginez dar nu reusesc, a spus ea reparandu-i cuta dintre sprancene. Cum vanati un urs
fara arme ?
205
- O, avem arme, i-am spus si i-am zambit larg.
Ma asteptam sa se fereasca, dar ea a ramas nemiscata uitandu-se la mine.
- Doar ca nu genul de arme luate in considerare de cei care scriu legile. Daca ai vazut vreodata la
televizor un urs atacand, ti l-ai putea imagina pe Emmett vanand.
Ea s-a uitat spre masa unde stateau ceilalti si s-a cutremurat.In sfarsit ! Dar apoi am ras in sinea mea,
pentru ca stiam ca o parte din mine isi dorea ca ei sa nu-i pese.
Ochii ei intunecati erau mari si adanci cand ea a spus aproape soptind:
- Si tu esti tot ca un urs?
- Mai mult ca puma, sau asa spun ei, am raspuns incercand sa par detasat din nou. Poate preferintele
noastre sunt un indicator.
Colturile buzelor i s-au ridicat putin.
- Poate, a repetat ea.
Si-a lasat capul pe o parte, curiozitatea fiindu-i dintr-o data foarte clara in privire.
- Voi putea vedea asta vreodata?
Nu aveam nevoie de viziunile lui Alice ca sa-mi imaginez o scena asa de ingrozitoare.Imaginatia mea
imi era deajuns.
- In nici un caz, m-am rastit.
S-a retras din fata mea, cu ochii infricosati si confuzi.
M-am lasat si eu mai in spate, dorindu-mi sa pun spatiu intre noi.N-o sa inteleaga niciodata,nu-i asa ?
N-o sa faca nimic ca sa ma ajute s-o tin in viata.
- E prea infricosator pentru mine ?a intrebat ea cu vocea calma.
Inima totusi ii batea intr-un ritm dublu de accelerat.
- Daca asta ar fi cauza, te-as lua cu mine in seara asta, i-am raspuns printre dinti.Ai nevoie de o doza
sanatoasa de frica. Nimic n-ar putea fi mai folositor pentru tine.
- Atunci de ce ? a intrebat ea insistenta.
M-am uitat la ea asteptand sa-i fie frica. Mie imi era frica. Imi imaginam mult prea clar cum ar fi daca
as avea-o pe Bella aproape cand vanam...
Ochii i-au ramas curiosi, nerabdatori, si nimic mai mult. Astepta sa-i raspund, fara sa dea inapoi.
Dar ni se terminase timpul.
- Mai tarziu, i-am zis taios ridicandu-ma.O sa intarziem.
206
Ea s-a uitat in jur, dezorientata, ca si cum uitase ca eram in pauza de pranz. Ca si cum uitase ca eram la
scoala. Intelegeam perfect senzatia.Era greu sa-mi aduc aminte de restul lumii cand eram cum ea.
S-a ridicat repede, si-a pierdut putin echilibrul si si-a aruncat geanta pe umar.
- Mai tarziu, a spus ea si puteam sa-i observ hotararea din linia buzelor.
O sa tina minte ca nu i-am raspuns.



Comentarii

nu comentez nimic:|
de Anca in data de 2010-04-21 17:32
suupeer :x
de Deea in data de 2011-07-17 09:55


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare