Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 12 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 12 – Complicatii
Bella si cu mine am intrat in liniste in sala de biologie. Incercam sa ma concentrez pe moment, la fata
de langa mine, la ceea ce era real si adevarat, la orice care sa tina departe viziunile amagitoare si fara sens
ale lui Alice.
Am trecut pe langa Angela Weber, care statea langa perete, discutand despre o tema cu un baiat din
clasa ei de Trigonometrie. I-am scanat gandurile trecator, asteptandu-ma sa fiu dezamagit ca de obicei, dar
am fost surprins de dorinta din ele.
Ah, deci chiar exista ceva ce isi dorea Angela.Din pacate nu era ceva ce putea fi impachetat in hartie
de cadou.
M-am simtit ciudat de consolat pentru un moment, atunci cand am auzit dorinta lipsita de speranta a
Angelei. Un fel de bunatate s-a aprins in mine, si eram in acea secunda la fel ca fata umana buna.
Era straniu de recomfortant sa stiu faptul ca nu eram singurul care traia o poveste de dragoste tragica.
Inimi frante erau peste tot.
In urmatoarea secunda m-am simtit brusc iritat.Pentru ca povestea Angelei nu trebuia sa fie tragica.Ea
era umana, si el era uman, iar diferentele dintre ei care pareau atat de insurmontabile in capul ei erau
ridicole, cu adevarat ridicole in comparatie cu situatia mea. Nu exista nici un motiv pentru ca inima ei sa fie
franta. Ce pierdere de timp cu tristetea, cand nu exista nici un motiv serios pentru care sa nu fie cu cel pe
care il voia. De ce sa nu aiba ce isi dorea ? De ce sa nu fie o poveste cu final fericit ?
Voiam sa-i ofer un cadou... Ei bine, o sa-i dau ce-si doreste.Stiind ce influenta am asupra oamenilor,
probabil ca nici n-o sa fie asa dificil. Am trecut la gandurile baiatului de langa ea, obiectul afectiunii ei, iar
el nu parea sa fie impotriva ideii, doar ca era oprit de aceeasi dificultate ca si ea. Era la fel de lipsit de
speranta si resemnat ca si ea.
Tot ce trebuia sa fac era sa le dau sugestia...
Planul s-a construit cu usurinta, scenariul s-a scris singur fara nici un efort din partea mea. Urmam sa
am nevoie de ajutorul lui Emmett.Sa-l conving sa faca asta era singura problema. Natura umana era mult
mai usor de manipulat decat cea vampirica.
Eram multumit de solutia mea, de cadoul pentru Angela.Era o distragere a atentiei de la propriile mele
probleme. Ce bine ar fi daca si probleme mele s-ar rezolva asa usor.
Dispozitia imi era in mod clar inbunatatita cand eu si Bella ne-am asezat la locurile noastre. Poate ar
trebui sa fiu mai pozitiv. Poate exista o solutie si pentru noi care imi scapa, asa cum si in cazul Angelei
solutia evidenta era invizibila pentru Angela. Putin probabil...Dar de ce sa-mi pierd timpul cu disperarea ?
Nu aveam timp de pierdut cand venea vorba despre Bella. Fiecare secunda conta.
Domnul Banner a intrat tragand dupa el un televizor antic si un video.Trecea peste un capitol care nu-l
interesa prea tare : mutatii genetice, aratandu-ne un film in urmatoarele 3 zile. Nu era ceva prea vesel, dar
asta nu a diminuat entuziasmul din clasa. Fara notite, fara material pentru evaluare.Trei zile libere. Oamenii
jubilau.
Pentru mine nu conta, oricum. Nu planuiam sa fiu atent la nimic altceva inafara de Bella.
De data asta nu mi-am mai tras scaunul departe de ea ca sa am spatiu sa respir.Am stat langa ea atat de
aproape cum ar fi stat oricare alt om.Mai aproape decat statusem la mine in masina, indeajuns de aproape
incat partea stanga a corpului meu sa fie cufundata in caldura iradiata de pielea ei.
208
Era o experienta ciudata, in acelasi timp placuta si tensionata, dar preferam apropierea asta in schimbul
asezarii la capete opuse ale mesei.Era mai mult decat ceea ce eram obisnuit, si totusi mi-am dat dupa putin
timp seama ca nu era indeajuns de mult. Nu eram multumit. Apropierea de ea ma facea sa vreau sa fiu si
mai aproape.Atractia era mai puternica cu cat ma apropiam.
O acuzasem ca e un magnet pentru pericol, dar abia acum simteam ca este un adevar la propriu. Eu
chiar eram periculos si, cu fiecare centimetru pe care mi-l permiteam sa ma apropii de ea , atractia ei crestea
in intensitate.
Si apoi domnul Banner stinse lumina.
Era straniu cat de mult schimba asta situatia, avand in vedere cat de putin conta pentru ochii mei lipsa
luminii. Puteam inca sa vad la fel de bine ca inainte.Fiecare detaliu din clasa era clar.
Deci de unde venea socul brusc de electricitate din aer, din intunericul care nu era chiar asa intunecat
pentru mine ? Era oare pentru ca stiam ca sunt singurul care vede cu claritate ? Pentru ca si eu si Bella eram
invizibili pentru ceilalti? Ca si cum eram singuri, doar noi doi, ascunsi in camera intunecoasa, stand atat de
aproape unul de altul...
Mana mi s-a miscat spre ea fara sa-i dau voie.Doar sa-i ating mana, sa o tin in intuneric. Ar fi o
greseala chiar atat de ingrozitoare? Daca pielea mea o deranja, nu trebuia decat sa se retraga...
Mi-am retras mana , mi-am incrucisat bratele si mi-am strans pumnii.Nici o greseala. Imi promisesem
ca n-o sa fac greseli, oricat de neimportante par. Daca as tine-o de mana, asta m-ar face sa vreau mai mult,
inca o atingere lipsita de importanta, inca o miscare de apropiere. Stiam ca asa ar fi. O dorinta noua crestea
in mine, incercand sa-mi distruga auto-controlul.
Nici o greseala.
Bella si-a incrucisat la randul ei mainile pe piept, si si-a incordat pumnii exact ca si mine.
La ce te gandesti ? muream sa ii soptesc cuvintele astea, dar in sala era prea liniste.S-ar fi auzit si cea
mai mica soapta.
Filmul a inceput, luminand intunericul putin. Bella s-a uitat in sus la mine. A observat felul rigid in
care statea corpul meu, exact ca al ei, si a zambit. Buzele i s-au deschis putin iar ochii ii pareau plini de
invitatii calduroase.
Sau poate ca vedeam ceea ce voiam sa vad.
I-am zambit si eu. Respiratia ei s-a oprit un moment si s-a uitat repede in alta parte.
Asta a inrautatit situatia.Nu ii stiam gandurile, dar eram brusc convins ca avusesem dreptate mai
devreme, si ca ea chiar voia sa o ating. Simtea dorinta asta periculoasa, ca si mine.
Intre corpul ei si al meu, electricitatea persista.
Nu s-a miscat toata ora, pastrandu-si pozitia tensionata si controlata, asa cum si eu mi-o pastram pe a
mea. Din cand in cand tragea cu ochiul la mine, si valul de curent electric ma atingea ca un soc.
Ora a trecut incet, si totusi nu indeajuns de incet. Era ceva nou pentru mine, as fi putut sa stau asa cu
ea zile intregi, doar ca sa experimentez aceste senzatii in profunzime.
209
Aveam o multumine de conflicte cu mine insumi in timp ce minutele treceau, ratiunea luptandu-se cu
dorinta in timp ce incercam sa gasesc o scuza sa o ating.
Intr-un final, domnul Banner a aprins luminile din nou.
In lumina puternica de neon atmosfera din incapere s-a intors la normal. Bella a oftat si s-a intins,
flexandu-si degetele in fata ei.Trebuie sa fi fost incomod pentru ea sa-si mentina pozitia pentru asa de mult
timp.Era mai usor pentru mine, nemiscarea era fireasca.
Mi-am inabusit un chicotit cand am vazut expresia ei plina de usurare.
- Pai...asta a fost interesant.
- Mm, a murmurat ea intelegand la ce ma refeream dar fara sa faca vreun comentariu.
Ce n-as da sa aud ce gandeste chiar acum.
Am oftat.Oricat de mult imi doream, tot nu puteam sa aud.
Ea s-a strambat si s-a ridicat nesigura in picioare, aruncandu-si mainile in fata de parca ii era teama ca
o sa cada.
I-as fi putut oferi mana mea. Sau mi-as fi putut pune mana in spatele cotului ei, usor, ca sa o
echilibrez.Cu siguranta asta n-ar fi o infractiune chiar atat de ingrozitoare...
Nici o greseala.
Ea a fost foarte tacuta in timp ce mergeam spre sala de sport. Cuta dintre sprancenele ei era un semn
de profunda concentrare.Si eu la randul meu, eram pierdut in ganduri.
O singura atingere a pielii ei n-ar rani-o, a concluzioant partea egoista din mine.
Puteam cu usurinta sa moderez presiunea din mana mea.Nu era chiar greu, atata timp cat ma
controlam.Simtul meu tactil e mai dezvoltat decat al oamenilor, pot sa jonglez cu mai multe cupe de cristal
fara sa sparg nici una, pot sa ating un balon de sapun fara sa-l sparg.Atata timp cat imi pastrez controlul...
Bella era ca un balon de sapun : fragila si efemera.Temporara.
Cat timp o sa-mi pot justifica prezenta in viata ei ? Cat timp mai aveam? O sa mai am alta sansa ca
aceasta, ca momentul asta, ca secunda asta? Ea n-o sa fie intotdeauna asa de aproape de mine...
Bella s-a intors sa ma priveasca la intrarea in sala de sport, iar ochii i s-au marit vazand expresia de pe
chipul meu. N-a spus nimic. M-am privit pe mine insumi in reflexia din ochii ei, si am vazut conflictul
violent care se vedea in ai mei. Am privit cum chipul meu se schimba in timp ce partea mea buna pierdea
lupta.
Mi-am ridicat mana fara sa-mi comand in mod contient s-o fac.Asa de bland ca si cum ea ar fi fost
facuta din cea mai subtire sticla, ca si cum ar fi fost fragila ca un balon de sapun, degetele mele i-au
mangaiat pielea calda care ii acoperea obrazul. S-a incalzit la atingerea mea si putea sa simt sangele pulsand
care isi accelerase cursul pe sub pielea ei transparenta.
Deajuns, mi-am ordonat desi abia asteptam sa cuprind cu mana forma fetei ei. Deajuns.
210
A fost greu sa imi retrag mana, sa ma abtin sa ma apropii si mai mult decat eram deja. O mie de
posibilitati diferite mi-au trecut prin minte intr-o secunda, o mie de feluri de a o atinge. Varful degetului
meu transand linia buzelor ei. Palma mea cuprinzandu-i barbia.Mainile mele pe talia ei, tinand-o strans
langa mine.
Deajuns.
M-am obligat pe mine insumi sa ma intorc si sa plec de langa ea.Corpul mi se misca rigid, deloc
incantat.
Mi-am lasat mintea sa ramana in urma in timp ce ma indepartam, aproape fugind de tentatie. Am prins
gandurile lui Mike Newton, ale lui erau cele mai zgomotoase, privind-o pe Bella trecand pe langa el
nepasatoare, cu ochii lipsiti de concentrare si obrajii rosii. S-a holbat la ea si brusc numele meu a fost
asociat injuraturilor din capul lui.Nu m-am putut stapani sa nu ranjesc.
Mana imi pulsa. Am flexat-o si am strans-o in pumn, dar continua sa ma intepe fara durere.
Nu, n-o ranisem, dar sa o ating fusese o greseala.
Era ca si cum focul, ca si cum setea arzatoare din gat mi se raspandise in tot corpul.
Data viitoare cand urma sa ma aflu atat de aproape de ea, o sa ma pot abtine sa n-o ating din nou? Si
daca o s-o mai ating din nou, o sa fiu in stare sa ma opresc la atat ?
Fara alte greseli. Asta e. Bucura-te de amintire, Edward, mi-am spus intristat, si tine-ti mainile la locul
lor. Asta, sau o sa trebuiasca sa ma fortez sa plec cumva...Pentru ca nu-mi puteam permite sa ma aflu langa
ea daca continuam sa fac greseli.
Am luat o gura mare de aer si am incercat sa-mi pun in ordine gandurile.
Emmett m-a prins din urma in fata cladirii unde faceam Engleza.
- Hey Edward.
Arata mai bine.Ciudat, dar mai bine. Fericit.
- Hey Em.
Aratam fericit ? Banuiesc ca in ciuda haosului din capul meu, chiar ma simteam fericit.
Trebuia sa-ti tii gura.Acum Rosalie vrea sa iti smulga limba.
Am oftat.
- Scuze ca te-am lasat sa te descurci cu asta.Esti suparat pe mine ?
- Neah. O sa-i treaca lui Rose.Trebuia oricum sa afle la un moment dat. Avand in vedere ce vede Alice
ca urmeaza sa se intample...
Nu voiam sa ma gandesc acum la viziunile lui Alice. Am privit drept inainte, cu maxilarul inclestat.
Cat cautam un mod de a-mi distrage atentia, l-am zarit pe Ben Cheney intrand in sala de Spaniola
inaintea noastra. Ah, uite sansa mea sa-i ofer Angelei Weber cadoul.
211
M-am oprit din mers si l-am prins pe Emmett de mana.
- Stai putin.
Ce-i ?
- Stiu ca nu merit, dar ai putea sa-mi faci o favoare ?
- Despre ce e vorba? a intrebat curios.
In soapta, si la o viteza care a facut cuvintele imposibil de inteles pentru auzul uman indiferent cat de
tare ar fi fost spuse, i-am explicat ce voiam.
El s-a uitat la mine lipsit de expresie cand am terminat, cu gandurile la fel de goale ca si expresia de pe
fata.
- Deci ? am intrebat. Ma ajuti sa fac asta ?
I-a luat un minut sa raspunda.
- Dar, de ce ?
- Hai, Emmett.De ce nu ?
Cine esti si ce-ai facut cu fratele meu ?
- Nu esti tu ala care se plange ca la scoala e la fel mereu ? Asta e ceva un pic diferit,nu ? Cosidera-l un
experiment, un experiment legat de natura umana.
S-a holbat la mine inca un moment inainte sa spuna :
- Pai chiar ca este diferit, asta pot sa-ti spun sigur...Ok, bine, a pufnit Emmett si apoi a dat din umeri.
O sa te ajut.
I-am zambit, simtindu-ma mai entuziast in legatura cu planul meu acum ca se implica si el. Rosalie era
o pacoste dar intotdeauna o sa-i fiu indatorat pentru ca l-a ales pe Emmett.Nimeni nu avea un frate mai bun
ca mine.
Emmett nu avea nevoie sa repete. I-am soptit replicile in timp ce intram in clasa.
Ben se asezase deja in spatele meu, verificandu-si tema pe care o avea de predat.Emmett si cu mine
ne-am asezat si am facut acelasi lucru. In clasa nu era inca liniste, murmurul conversatiilor urma sa continue
pana cerea doamna Goff sa fim atenti. Dar ea nu se grabea, corecta testele din ora trecuta.
- Deci, a zis Emmett mai tare decat ar fi fost nevoie daca mi-ar fi vorbit numai mie. Ai invitat-o pe
Angela Weber in oras ?
Sunetul foilor din spatele meu s-a oprit brusc si Ben a inlemnit, cu atentia distrasa dintr-o data de
conversatia noastra.
Angela ? Vorbesc despre Angela ?
Bine. Ii captasem interesul.
212
- Nu, am spus clatinand din cap incet ca sa par ca regret.
- De ce nu?a improvizat Emmett.Ti-e frica ?
M-am strambat la el.
- Nu.Am auzit ca e interesata de altcineva.
Edward Cullen voia s-o invite pe Angela la o intalnire ? Dar...Nu.Nu-mi place asta. Nu vreau sa se
apropie de ea. Nu e...bun pentru ea. Nu e sigur.
Nu anticipasem cavalerismul si instinctul protector. Incerasem sa obtin gelozie. Dar oricum, functiona.
- Si o sa lasi asta sa te opreasca ? a intrebat Emmett indignat, improvizand din nou. Nu faci fata la
putina competitie ?
M-am uitat la el urat, dar am folosit ceea ce mi-a dat.
- Uite ce e, cred ca il place cu adevarat pe Ben ala. N-o sa incerc s-o conving. Mai sunt si alte fete.
Reactia din spatele meu a fost electrizanta.
- Cine? a intrebat Emmett intorcandu-se la scenariu.
- Partenera mea de laborator a zis ca e un tip pe nume Cheney.Nu sunt sigur ca stiu cine e.
Mi-am ascuns zambetul. Numai infumuratii de Culleni puteau sa fie crezuti ca nu stiau toti elevii din
scoala asta asa de mica.
Mintea lui Ben era socata. Eu ? In locul lui Edward Cullen ? Dar de ce m-ar place pe mine ?
- Edward, a murmurat Emmett mai incet aratand cu privirea spre baiat. E chiar in spatele tau, a mimat
el pe buze in asa fel incat oricine sa poata citii cu usurinta cuvintele.
- Aa, am murmurat si eu.
M-am intors sa arunc o privire baiatului din spatele meu.Pentru o secunda, ochii negri din saptele
ochelarilor au parut speriati, dar si-a indreptat umerii lasati si mi-a infruntat evaluarea dezaprobatoare. Si-a
impins barbia inainte si furia i-a intunecat pielea galbuie.
- Huh, am spus arogant si m-am intors spre Emmett.
El se crede mai bun decat mine.Dar Angela nu crede asta.O sa-i arat eu lui...
Perfect.
- Dar nu spuneai ca se duce cu Yorkie la bal, totusi ? a intrebat Emmett pufnind cand a pronuntat
numele baiatului cunoscut pentru ciudateniile lui.
- A fost o decizie de grup se pare.
Voiam sa fiu sigur ca Ben intelege asta.
213
- Angela e timida. Daca B...ma rog, daca tipul n-are curajul s-o invite in oras, ea n-o sa-l invite
niciodata.
- Iti plac fetele timide, a zis Emmett improvizand iar.Fetele tacute.Fetele ca...hm, nu stiu.Sa zicem
Bella Swan?
I-am ranjit.
- Exact.
Apoi m-am intors la rolul pe care il aveam de jucat.
- Poate ca Angela s-a saturat sa astepte.Poate ca o s-o invit la bal.
Ba n-ai sa faci asta, s-a gandit Ben indreptandu-se in scaun.Si ce daca e mai inalta ca mine ? Daca ei
nu-i pasa, nici mie nu-mi pasa. E cea mai buna, inteligenta si draguta fata din scoala asta...si ea ma vrea pe
mine.
Imi placea de Ben asta. Parea destept si bine intentionat.Poate chiar merita o fata precum Angela.
I-am zis lui Emmett prin semne ca a iesit ok in timp ce doamna Goff s-a ridicat si a salutat clasa.
Ok, recunosc, a fost oarecum amuzant, s-a gandit Emmett.
Am zambit in sinea mea, multumit ca am reusit sa dau forma unui sfarsit fericit intr-o poveste de
dragoste. Eram convins ca Ben o sa-si urmeze planul si ca Angela o sa-mi primeasca darul anonim. Datoria
mea era platita.
Cat de prostuti sunt oamenii, sa lase 3cm diferenta de inaltime sa le stea in calea fericirii.
Succesul meu m-a adus intr-o stare foarte buna.Am zambit din nou cand m-am asezat mai bine in
scaun si m-am pregatit sa ma distrez. Pana la urma, asa cum evidentiase Bella la pranz, n-o vazusem la ora
de sport pana atunci.
Gandurile lui Mike erau cele mai usor de remarcat din zgomotul de voci din sala de sport.Mintea lui
imi devenise mult prea familiara in ultimele cateva saptamani. Cu un oftat, m-am resemnat ca va trebui sa
ascult prin el.Cel putin puteam sa fiu sigur ca o sa fie atent la Bella.
Am ajuns la timp ca sa-l aud cum se ofera sa fie partenerul ei de badminton.In timp ce sugera asta, ii
veneau in minte si alte posibile parteneriate. Zambetul mi-a disparut, dintii mi s-au inclestat si a trebuit sami
reamintesc ca a-l omori pe Mike Newton nu era o optiune permisa.
- Multumesc, Mike.Nu trebuie sa faci asta, stii...
- Nu-ti face griji, o sa ma feresc din calea ta.
Si-au zambit unul altuia, iar prin capul lui Mike treceau imagini ale numeroaselor accidente care se
legau intr-un fel sau altul de Bella.
Mike a jucat singur la inceput, in timp ce Bella ezita in spatele terenului, tinandu-si racheta cu
precautie, de parca era un fel de arma. Apoi a trecut pe acolo antrenorul Clapp si i-a cerut lui Mike s-o lase
pe Bella sa joace.
Oh nu, s-a gandit Mike cand Bella a inaintat cu un oftat, tinand racheta intr-un unghi ciudat.
214
Jenifer Ford a servit fluturasul direct catre Bella, cu infumurare in minte. Mike a vazut-o pe Bella
aruncandu-se asupra fluturasului, balansandu-si racheta la metrii distanta de tinta, si s-a grabit sa incerce sa
salveze pasa.
Am urmarit ingrijorat traiectoria rachetei Bellei. Asa cum era de asteptat, a lovit fileul si apoi a ricosat
spre ea, lovindu-i fruntea inainte sa se izbeasca de mana lui Mike cu un sunet cu ecou.
Au Au Aaah. O sa-mi faca o vanataie.
Bella isi masa fruntea. Era greu sa raman pe locul meu unde trebuia sa fiu, stiind ca ea e ranita. Dar ce
puteam sa fac daca as fi fost acolo ? Nu parea grav...Am ezitat, urmarind. Daca intentiona sa continue sa
joace, eram nevoit sa inventez o scuza ca sa o scot din ora.
Antrenorul a ras.
- Scuze Newton.
Fata asta e cel mai mare blestem pe care l-am intalnit. N-ar trebui sa sufere si restul din cauza ei...
S-a intors cu spatele in mod deliberat si a plecat sa se uite la altcineva, in asa fel incat Bella sa-si
poata relua rolul de spectator.
Au, se gandi Mike din nou masandu-si mana. S-a intors spre Bella :
- Esti bine?
- Da, tu?a intrebat ea incet, rosind.
- Cred ca o sa supravietuiesc.
Nu vreau sa par un smiorcait.Dar ce tare doare !
Mike si-a balansat mana in cerc, strambandu-se de durere.
- O sa stau aici in spate, a spus Bella jenata si intristata, nu indurerata. Poate ca Mike primise lovitura
mai grea pana la urma. Cu siguranta speram ca aceasta era cazul.Cel putin ea nu mai juca. Isi tinea racheta
cu atata grija la spate, si avea ochii plini de remuscari...A trebuit sa imi ascund rasul in tuse.
- Ce-i asa amuzant ? a vrut Emmett sa stie.
- Iti zic mai tarziu, am murmurat.
Bella nu s-a aventurat sa mai joace.Antrenorul a ingnorat-o si l-a lasat pe Mike sa joace singur.
Am trecut repede peste testul de la sfarsitul orei si doamna Goff m-a lasat sa plec mai devreme. Il
ascultam intens pe Mike in timp ce mergeam prin campus. Se hotarase sa o intrebe pe Bella despre mine.
Jessica jura ca sunt impreuna.De ce ? De ce a trebuit el s-o aleaga pe ea ?
Nu realiza adevarata minune : ca ea ma alesese pe mine.
- Deci.
- Deci ce ?a intrebat ea.
215
- Tu si Cullen,hm ? Tu si ciudatul. Cred ca e ok daca te intereseaza asa mult partea materiala...
Am strans din dinti la asa o presupunere degradanta.
- Nu e treaba ta, Mike.
E defensiva.Deci e adevarat. La naiba.
- Nu-mi place.
- Nici nu trebuie sa-ti placa, s-a rastit ea.
De ce nu vede ce ciudat e ? Toti sunt. Si felul in care se holbeaza la ea. Ma infioara.
- Se uita la tine ca si cum...ai fi ceva de mancare.
M-am crispat asteptand raspunsul ei.
Chipul i s-a inrosit puternic iar buzele ii erau stranse ca si cum isi tinea rasuflarea. Apoi, dintr-o data,
i-a scapat un chicotit.
Acum rade de mine.Grozav.
Mike s-a intors cu spatele si a plecat sa se schimbe.
M-am rezemat de zidul salii de sport si am incercat sa ma adun.
Cum putea sa rada de acuzatia lui Mike, care era atat de bine tintita incat incepeam sa-mi fac griji ca
cei din Forks incepeau sa devina prea suspiciosi...De ce sa rada la sugestia ca as putea s-o omor, cand stia ca
este complet adevarata ? Unde era umorul in asta ?
Ce era in neregula cu ea?
Avea un simt al umorului morbid? Nu se potrivea cu ideea pe care mi-o formasem eu despre
personalitatea ei, dar cine stie...Sau poate ca ingerul ametit pe care mi-l imaginasem era adevarat intr-un
aspect, acela ca din cauza lui, ei nu ii era frica de nimic. Curajoasa, asta era cuvantul. Altii ar spune ca e
vorba de prostie, dar eu stiam cat e ea de inteligenta. Indiferent care era motivul, lipsa fricii sau umorul
ciudat, nu era ceva de bine pentru ea. Oare lipsa asta de frica o punea mereu in pericol ? Poate ca o sa aiba
nevoie mereu de mine aici...
Asa pur si simplu, dispozitia mi se strica.
Daca as fi putut sa ma auto-disciplinez, sa ma fac sa nu fiu un pericol, atunci poate ca ar fi bine sa stau
cu ea.
Cand a iesit pe usile salii de sport, umerii ii erau tensionati si buza de jos prinsa intre dinti, un semn
de anxietate. Dar imediat ce ochii ei s-au intalnit cu ai mei, umerii rigizi i s-au relaxat si un zambet larg i-a
luminat chipul.Era o expresie bizar de impacata.A venit direct spre mine, fara sa ezite, oprindu-se numai
atunci cand era atat de aproape incat caldura corpului ei s-a lovit de mine ca un val.
- Buna, a soptit.
Fericirea pe care am simtit-o in acel moment era, din nou, fara precedent.
216
- Buna, am spus si apoi, pentru ca ma simteam brusc atat de relaxat incat n-am putut sa ma abtin sa nu
o tachinez, am adaugat : Cum a fost la sport?
Zambetul i s-a deformat.
- Bine.
Mintea prost.
- Serios? Am intrebat , pe punctul de a aprofunda subiectul pentru ca eram inca ingrijorat pentru capul
ei, o durea? Dar gandurile lui Mike Newton erau atat de zgomotoase incat mi-au intrerupt concentrarea.
Il urasc. As vrea sa moara. Sper ca o sa cada cu masina aia stralucitoare direct de pe o stanca..De ce
n-o lasa in pace ? Sa ramana cu aia de-ai lui..ciudatii.
- Ce e ? a intrebat Bella.
Ochii mi s-au reconcentrat pe chipul ei.Se uita la Mike care se indeparta, si apoi din nou la mine.
- Newton ma calca pe nervi, am recunoscut.
Gura i s-a deschis si zambetul i-a disparut.Probabil ca uitase ca aveam puterea sa o vad pe parcursul
orei calamitate care trecuse, sau poate sperase ca nu-mi folosisem puterea.
- Ascultai din nou?
- Ce-ti face capul?
- Esti incredibil ! a spus ea printre dinti si apoi s-a indepartat de mine si s-a indreptat furioasa spre
parcare. Pielea ii stralucea rosie ca focul.Era jenata.
Am mers langa ea, sperand ca o sa-i treaca furia. De obicei ma ierta repede.
- Tu esti cea care a spus ca nu te-am vazut la Sport, am explicat.M-ai facut curios.
Ea n-a raspuns.Avea sprancenele incruntate.
S-a oprit brusc in parcare cand a realizat ca drumul spre masina mea era blocat de un grup de baieti.
Ma intreb cat de repede au mers cu chestia asta...
Ia uite-te la schimbatorul de viteze. N-am mai vazut asa ceva decat in reviste...
Misto grilajele laterale...
Mi-as dori sa am si eu de cheltuit 60.000 de dolari...
Exact asta era motivul pentru care era mai bine ca Rosalie sa-si foloseasca masina doar inafara
orasului.
Mi-am facut loc printre baietii care priveau plini de dorinta spre masina.Dupa o secunda de ezitare,
Bella m-a urmat.
- Ostentativa, a mormait cand s-a urcat.Ce fel de masina e aia ? a intrebat.
217
- Un M3.
- Nu vorbesc limba « Masina si soferul », s-a incruntat ea.
- E un BMW.
Mi-am dat ochii peste cap si apoi m-am concentrat sa dau cu spatele fara sa calc pe cineva. A trebuit sa
ma uit urat la cativa baieti care nu pareau dornici sa se dea din calea mea. O privire de jumatate de secunda
din partea mea parea indeajuns sa ii convinga.
- Inca esti suparata ? am intrebat-o.
Nu mai era incruntata.
- Cu siguranta, a raspuns ea taios.
Am oftat.Poate nu trebuia sa deschid subiectul. Ei bine.Puteam sa incerc sa remediez situatia,
presupun.
- M-ai ierta daca mi-as cere scuze ?
Ea s-a gandit un moment.
- Poate...daca iti pare intradevar rau, a decis ea. Si daca promiti sa nu mai faci asa ceva.
Nu voiam s-o mint, si in nici un caz nu puteam sa promit asta. Dar poate ca daca ii ofeream alt
schimb...
- Ce zici daca imi pare cu adevarat rau, si te las sa conduci sambata?
M-am cutremurat pe dinauntru gandindu-ma la asta.
Adancitura dintre sprancene i-a aparut din nou in timp ce se gandea la noua oferta in negociere.
- S-a facut, a zis ea dupa un moment.
In ceea ce priveste scuzele mele...Nu mai incercasem in mod constient sa o ametesc pe Bella dar acum
parea un moment bun sa o fac. M-am uitat adanc in ochii ei in timp ce ne indepartam de scoala, intrebanduma
daca fac bine ce fac. Mi-am folosit tonul persuasiv.
- Imi pare foarte rau ca te-am suparat.
Inima i-a batut mai tare decat inainte iar ritmul batailor s-a intetit brusc. Ochii i s-au marit, parand
uimiti.
Am zambit in coltul gurii. Se pare ca imi iesise bine. Bineinteles, aveam si eu ceva dificultati in a-mi
lua ochii de la ea. Eram la fel de ametit. Bine ca stiam pe de rost drumul.
- Si o sa fiu in fata casei tale sambata dimineata, am adaugat incheind subiectul.
Ea a clipit repede, clatinandu-si capul ca sa-si revina.
- Hm, a zis ea. Daca o sa fie un Volvo parcat inexplicabil in fata casei, nu o sa ma ajute prea mult in
problema cu Charlie...
218
Ah, cat de putine stia despre mine.
- Nu intentionez sa vin cu masina.
- Atunci cum..., a inceput sa intrebe.
Am intrerupt-o. Raspunsul ar fi fost greu de explicat fara demonstratie, iar acum nu era momentul.
- Nu-ti face griji. O sa fiu acolo, fara masina.
Ea si-a lasat capul pe o parte si a parut pentru o clipa ca o sa continue sa ma intrebe despre asta, dar
apoi s-a razgandit.
- Acum e « mai tarziu » ? a intrebat ea amintindu-mi de conversatia noastra neterminata din cantina.
Renuntase la o intrebare dificila ca sa se intoarca la una si mai dificila.
- Cred ca da, am fost de acord fara prea mult entuziasm.
Am parcat in fata casei ei, gandindu-ma cum sa-i explic...fara sa fac natura mea monstruoasa sa fie
prea evidenta, fara s-o sperii din nou. Sau era gresit sa fac asta? Sa-mi minimalizez latura intunecata?
Ea a asteptat cu acelasi interes politicos pe care il aratase si la pranz.Daca nu as fi fost asa de tulburat,
calmul ei ciudat m-ar fi facut sa rad.
- Si inca vrei sa stii de ce nu ma poti vedea vanand ?am intrebat.
- Pai, cel mai tare m-a intrigat reactia ta, a spus ea.
- Te-am speriat ? am intrebat stiind cu siguranta ca o sa nege.
- Nu.
Am incercat sa nu zambesc, dar n-am reusit.
- Imi cer scuze ca te-am speriat.
Si apoi zambetul mi-a disparut odata cu umorul de moment.
- Doar simplul gand ca tu sa fii acolo...in timp ce vanez.
- Ar fi rau ?
Imaginea mentala era prea greu de suportat : Bella vulnerabila in intuneric.Eu lipsit de control...Am
incercat sa alung asta din minte.
- Extrem de rau.
- Pentru ca... ?
Am respirat adanc, concentrandu-ma pentru un moment pe setea arzatoare. Sa o simt, sa o controlez,
sa-mi demonstrez puterea asupra ei.Nu o sa ma mai controleze niciodata ea pe mine.Voiam ca asta sa fie
adevarat. O sa fiu lipsit de pericol pentru Bella. M-am uitat la nori fara sa-i vad, dorindu-mi sa cred ca
hotararea mea era indeajuns incat sa conteze in caz ca as fi simtit mirosul Bellei in timp ce vanam.
219
- Cand vanam... ne lasam prada simturilor noastre, i-am spus gandind inainte cu grija fiecare cuvant.
Judecam mai putin rational. Ne folosim mai ales mirosul. Daca ai fi langa mine cand mi-as pierde controlul
in felul asta...
Am clatinat din cap cu agonie gandindu-ma ce s-ar putea intampla. Si cu siguranta s-ar intampla.
Am ascultat ritmul inimii ei si apoi m-am intors , nelinistit, sa citesc in ochii ei.
Chipul Bellei era controlat, cu o expresie serioasa. Gura ii era stransa putin din cauza ingrijorarii,
banuiesc. Dar ingrijorare pentru ce ? Pentru propria ei siguranta ? Sau pentru chinul meu ? Am continuat sa
ma uit la ea, incercand sa traduc expresia ei ambigua in ceva concret.
S-a uitat si ea la mine. Ochii i s-au marit pentru un moment, pupilele i s-au dilatat desi lumina nu se
schimbase.
Respiratia mi s-a accelerat si brusc tacerea din masina a devenit tensionata, exact cum se intamplase in
sala de biologie dupa-amiaza. Curentul pulsand a trecut printre noi din nou, iar dorinta de a o atinge a
devenit mai puternica decat nevoia setei mele.
Electricitatea m-a facut sa ma simt ca si cum as avea puls. Corpul imi trepida.Ca si cum as fi fost om.
Mai mult decat orice pe lume, imi doream sa simt caldura buzelor ei pe ale mele. Pentru o secunda m-am
chinuit cu disperare sa gasesc forta, controlul, ca sa pot sa imi aduc gura atat de aproape de pielea ei...
Ea a tras aer in piept si abia atunci am realizat ca atunci cand eu incepusem sa respir accelerat, ea se
oprise complet din respirat.
Mi-am inchis ochii incercand sa rup conexiunea dintre noi.
Nici o greseala.
Existenta Bellei era strans legata de mii de procese chimice delicat echilibrate si foarte usor de
intrerupt. Expansiunea ritmica a plamanilor ei, valul de oxigen, era viata sau moarte pentru ea. Trepidatia
cadentata a inimii ei fragile putea sa fie oprita de atat de multe accidente stupide sau boli sau...de mine.
Nu cred ca vreunul din membrii familiei mele ar ezita daca li s-ar oferi o sansa de a se intoarce, daca
ar putea sa schimbe imortalitatea pe mortalitate din nou. Oricare din nou ar face trece prin foc pentru asta.
Ar arde pentru oricate secole ar fi necesar.
Majoritatea dintre cei ca noi apreciau imortalitatea mai presus de orice. Erau chiar si oameni care visau
la asta, care ii cautau in locuri intunecate pe cei care puteau sa le ofere cel mai intunecat dar...
Nu si noi. Nu familia mea. Noi am da orice sa fim oameni.
Dar nici unul dintre noi nu a fost asa de disperat sa fie din nou om cum eram eu acum.
M-am uitat la fisurile minuscule din geam, ca si cum exista o solutie ascunsa in ele. Electricitatea nu
disparuse si a trebuit sa ma concentrez sa-mi pastrez mainile pe volan. Mana mea dreapta ma intepa fara
durere iar, din cauza ca o atinsesem pe Bella mai devreme.
- Bella, cred ca ar trebui sa te duci in casa acum.
Ea m-a ascultat imediat, fara sa comenteze, iesind din masina si inchizand portiera in urma ei. Simtea
si ea potentialul dezastrului la fel de clar ca si mine ?
220
Oare o durea sa plece cum ma durea pe mine s-o las sa plece ? Singura consolare era ca o s-o vad in
curand. Mai curand decat urma sa ma vada ea pe mine. Am zambit gandindu-ma la asta, apoi am coborat
geamul si m-am intins sa mai vorbesc cu ea o data.Era mai sigur acum ca nu mai era langa mine cu caldura
corpului ei.
Ea s-a intors curioasa sa vada ce vreau.
Inca curioasa, desi imi pusese asa de multe intrebari astazi. Propria mea curiozitate era complet
nesatisfacuta.Rapunzandu-i la intrebari astazi n-am facut decat sa dezvalui din secretele mele.Obtinusem
putine de la ea. Nu era corect.
- Bella ?
- Da ?
- Maine e randul meu.
Fruntea i s-a incretit.
- Randul tau sa ce ?
- Sa pun intrebarile.
Maine, cand o sa fim intr-un loc sigur, inconjurati de martori, o sa obtin raspunsurile. Am ranjit
gandindu-ma, si apoi m-am intors sa plec pentru ca ea nu facea nici o miscare. Chiar si fara sa fie langa
mine in masina, ecoul electricitatii inca tensiona aerul. As fi vrut si eu sa ies, sa o conduc pana la usa ca sa
am o scuza sa stau langa ea.
Fara greseli.
Am pornit motorul, si am oftat in timp ce ma indepartam. Se parea ca mereu fugeam catre Bella sau
fugeam departe de ea, niciodata nu stateam pe loc. O sa trebuiasca sa gasesc metoda sa ma echilibrez daca
aveam de gand sa ma linistesc.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare