Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 2 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 2 - O carte deschisa
M-am lasat pe spate in moranul de zapada moale, asteptand ca pudra uscata sa capete forma corpului
meu. Pielea mi se racise, ajustandu-se aerului rece din jur, si simteam bucatele de gheata lipindu-se de
mine.
Cerul era senin, plin de stele stralucitoare, luminand albastru in unele portiuni, galben in altele. Stelele
creau forme marete in universul intunecat.Era o priveliste uimitoare. Incredibila. Sau cel putin asa ar fi
trebuit sa fie. Ar fi fost incredibila, dar eu nu eram capabil sa observ.
Situatia nu se imbunatatise. Trecusera sase zile.Sase zile de cand ma ascundeam in pustietatea din
Denali, si nu puteam sa ma elibererez, asa cum nu putusem din momentul in care ii simtisem mirosul.
Cand ma uitam la cerul luminos, exista un obstacol intre ochii mei si frumusetea privelistii. Obstacolul
era un chip, un chip omenesc comun pe care nu puteam sa mi-l alung din minte.
Am auzit gandurile apropiindu-se inainte sa aud pasii care urmau. Sunetul miscarii era doar o soapta
vaga deasupra zapezii.
Nu eram surprins ca Tanya ma urmase aici. Stiam ca asteptase aceasta conversatie, amanand-o pana
cand era sigura de ceea ce vroia sa spuna.
A aparut in fatza mea, la cativa metri distanta, aterizand pe varful unei stanci negre si balansadu-se
acolo cu picioarele desculte.
Pielea Tanyei era argintie in lumina stelelor, iar buclele ei blonde pareau aproape roz, cu o tenta de
culoarea capsunilor.Ochii ei aurii s-au luminat cand m-au vazut acolo, pe jumatate ingropat in zapada, iar
buzele au format incet un zambet.
Incredibila.Daca as fi fost in stare s-o observ. Am oftat.
S-a aplecat pana la baza stancii, degetele atingand piatra.Corpul i s-a strans.
Ciocnirea bilei de biliard, se gandi ea.
Se lansa in aer, forma ei intuncata invartindu-se pana cand ateriza gratioasa intre mine si stele. Si-a
strans genunchii la piept asezandu-se pe troianul de zapada de langa mine.
O briza de zapada a zburat spre mine. Stelele au disparut si eram complet acoperit, adanc ingropat in
cristalele usoare de gheata.
Am oftat din nou, dar nu m-am miscat ca sa ies. Intunericul de sub zapada nu imbunatatea si nici nu
inrautatea privelistea. Inca vedeam acelasi chip in fatza ochilor.
- Edward ?
Zapada a zburat in toate partile din nou, in timp ce Tanya ma dezgropa.A dat la o parte zapada de pe
fatza mea nemiscata, fara sa imi intalneasca privirea.
- Scuze, murmura ea.Era o gluma.
- Stiu. A fost amuzant.
Colturile gurii ei coborara.
18
- Irina si Kate mi-au spus ca ar trebui sa te las singur. Ele cred ca te enervez.
- Deloc, am asigurat-o eu. Din contra, eu sunt cel nepoliticos, foarte nepoliticos.Imi cer scuze.
Te duci inapoi acasa, nu-i asa ? se gandi ea.
- Nu m-am...hotarat...inca.
Dar nu ramai aici. Gandul ei era acum intristat.
- Nu.Nu pare sa ma...ajute.
Ea se stramba.
- E vina mea, nu ?
- Bineinteles ca nu, am mintit eu cu usurinta.
Nu face pe gentlemanul.
Am zambit.
Te fac sa te simti prost, se invinui ea.
- Nu.
Isi ridica o spranceana, cu expresia atat de neincrezatoare incat m-a facut sa rad. Un raset scurt, urmat
de alt oftat.
- Bine, am recunoscut. Putin.
A oftat si ea, sprijinindu-si barbia in maini.Gandurile ei erau deprimate.
- Esti de mii de ori mai frumoasa decat stelele, Tanya. Bineinteles, stii deja asta. Nu lasa incapatanarea
mea sa-ti distruga increderea in tine.
Am chicotit gandindu-ma la o asemenea improbabilitate.
- Nu sunt obisnuita cu respingerea, mormai ea cu buza ei inferioara rasfrangandu-se intr-o imbufnare
atragatoare.
- Evident ca nu, am fost de acord incercand fara prea mult succes sa blochez gandurile ei in timp ce isi
amintea sute de cuceriri incununate de succes.
Tanya prefera barbati umani in general. Erau mai multi, in primul rand, si aveau avantajul de fi calzi si
domoli. Si dornici, bineinteles.
- Suculent, am tachinat-o, sperand sa intrerup imaginile din mintea ei.
Ea a ranjit, aratandu-si dintii.
Spre deosebire de Carlisle, Tanya si surorile ei si-au descoperit constiinta pe parcurs. In definitiv,
atractia surorilor fatza de barbati le facuse sa renunte la crime.Acum barbatii pe care ii iubeau... chiar
supravietuiau.
19
- Cand ai venit aici, spuse Tanya incet, am crezut ca...
Stiam ce a crezut. Si ar fi trebuit sa prevad asta. Dar gandirea mea analitica nu functiona prea bine la
acel moment.
- Ai crezut ca m-am razgandit.
- Da, se incrunta ea.
- Ma simt ingrozitor ca ti-am inselat asteptarile, Tanya. N-am vrut sa...nu gandeam.Pur si simplu am
plecat in graba...
- Presupun ca nu poti sa-mi spui de ce...
M-am ridicat si mi-am pus mainile in jurul genunchilor, strangandu-ma in defensiva.
- Nu vreau sa vorbesc despre asta.
Tanya, Irina si Kate erau foarte pricepute la stilul asta de viata pe care il alesesera. Mai pricepute chiar,
in unele privinte, decat Carlisle. In ciuda faptului ca se apropiau atat de mult de cei care ar fi trebuit sa fie,
si candva erau, prada lor, totusi nu comiteau greseli. Imi era rusine sa-mi recunosc slabiciunea in fatza
Tanyei.
- Probleme cu femeile ? incerca ea sa ghiceasca, ignorandu-mi recalcitrarea.
Am ras trist .
- Nu in felul la care te referi.
A ramas tacuta. I-am ascultat gandurile in timp ce facea presupuneri, incercand sa descifreze intelesul
cuvintelor mele.
- Nu esti nici pe-aproape, i-am spus.
-Un indiciu? m-a intrebat.
- Te rog las-o balta, Tanya.
A tacut din nou, inca facand speculatii.Am ignorat-o, incercand in zadar sa apreciez frumusetea
stelelor.
A renuntat dupa un moment iar gandurile ei au luat alta directie.
Unde o sa te duci, Edward ? Inapoi la Carlisle ?
- Nu cred, am soptit.
Unde o sa ma duc? Nu-mi venea in minte nici un loc de pe planeta care sa prezinte vreun interes
pentru mine. Nu vroiam sa fac sau sa vad nimic. Pentru ca, oriunde m-as duce, n-as ajunge nicaieri, doar
as fugi de ceva.
Uram asta.Cand am devenit asa un las ?
20
Tanya isi puse bratul delicat in jurul umerilor mei. Am intepenit dar nu m-am retras de atingerea ei.
Nu vroia decat sa ma consoleze prieteneste. In mare parte.
- Cred ca o sa te duci inapoi, spuse ea iar vocea ei capata un vag accent rusesc pierdut de mult.
Indiferent ce este...sau cine este cel care te supara...o sa infrunti situatia. Tu esti genul ala.
Gandurile ei erau la fel de convinse ca si vorbele ei. Am incercat sa-i impartasesc parerea.Cel care
infrunta problemele. Era placut sa ma gandesc din nou la mine in acest mod. Nu-mi mai pusesem
niciodata la indoiala curajul sau puterea de a face fatza dificultatilor, inainte de ora aceea oribila de
biologie.
Am pupat-o pe obraz, retragandu-ma repede cand s-a intors cu fatza spre mine, cu buzele pregatite. A
zambit trist din cauza rapiditatii mele.
- Multumesc, Tanya. Aveam nevoie sa aud asta.
Gandurile i-au devenit iritate.
- Cu placere, cred. As vrea sa fii mai rezonabil in legatura cu unele lucruri, Edward.
- Imi pare rau, Tanya. Stii ca esti prea buna pentru mine. Doar ca...n-am gasit inca ceea ce caut.
- Ei bine, daca pleci inainte sa ne mai vedem...la revedere,Edward.
- La revedere, Tanya ! cand am spus cuvintele, am putut sa ma vad plecand; m-am vazut indeajuns de
puternic sa ma intorc in singurul loc unde vroiam sa fiu. Multumesc din nou !
S-a ridicat dintr-o miscare agila, si apoi a fugit ca o fantoma prin zapada, atat de repede incat
picioarele ei nu aveau timp sa se afunde in troiene. Nu lasa urme in spatele ei. Nu s-a uitat in in urma.
Refuzul meu a deranjat-o mai mult decat a lasat sa se vada, chiar si in ganduri. Nu vroia sa ma mai vada
inainte sa plec.
Gura mi s-a incordat cu intristare. Nu-mi placea sa o ranesc pe Tanya, desi sentimentele ei nu erau
profunde, curate sau, oricum, nu simtea ceva ce as putea sa simt si eu pentru ea. Dar ma facea sa ma simt
foarte nepoliticos.
Mi-am pus barbia pe genunchi si m-am uitat din nou la stele, desi eram brusc nerabdator sa plec la
drum. Stiam ca Alice o sa vada ca vin, si o sa le spuna si celorlalti. Asta o sa-i bucure, mai ales pe Carlisle
si Esme. Dar m-am uitat la stele pentru inca un moment, incercand sa vad mai mult decat chipul din
mintea mea. Intre mine si luminile stralucitoare ale cerului, erau o pereche de ochi caprui-ciocolatii care se
uitau la mine, parand sa ma intrebe in ce mod o s-o afecteze decizia asta pe ea. Bineinteles, nu eram sigur
daca asta era informatia pe care o cereau ochii ei curiosi.Chiar si in imaginatia mea, nu-i puteam auzi
gandurile. Ochii Bellei Swan continuara sa ma intrebe, iar eu continuam sa nu observ privelistea stelelor.
Cu un suspin greu, am renuntat, si m-am ridicat. Daca as alerga, as ajunge inapoi la masina lui Carlisle in
mai putin de o ora...
Grabit sa-mi revad familia, si asteptand cu nerabdare sa fiu iar acel Edward care infrunta problemele,
am alergat prin pustiul inzapezit, fara sa las urme.
***
- O sa fie bine, sopti Alice. Ochii ei erau lipsiti de concentrare, iar Jasper isi tinea o mana usor sub
cotul ei, conducand-o inainte, in timp ce intram grupati strans in cantina. Rosalie si Emmet conduceau
21
grupul, Emmet aratand ridicol de mult ca un bodyguard in mijlocul unui tertoriu ostil.Rose parea si ea
prudenta, dar mai mult iritata decat protectoare.
- Bineinteles ca o sa fie bine, am mormait.
Comportamentul lor era absurd.Daca n-as fi fost convins ca pot face fatza momentului, as fi stat acasa.
Brusca schimbare de stare, de la cea normala, chiar jucausa de dimineata – ninsese noaptea trecuta, iar
Emmet si Jasper au profitat de neatentia mea ca sa ma bombardeze cu bulgari, iar cand s-au plictisit de
lipsa mea de reactie, s-au intors unul impotriva celuilalt – starea schimbandu-se in aceasta vigilenta
excesiva. Si ar fi fost chiar comica, daca n-ar fi fost atat de enervanta.
- N-a venit inca, dar dupa directia din care o sa vina....n-o sa fie in bataia curentului daca stam la locul
nostru obisnuit.
- Bineinteles ca o sa stam la locul nostru obisnuit . Termina, Alice. Ma calci pe nervi. O sa fiu bine.
A clipit in timp ce Jasper o ajuta sa se aseze, iar ochii ei s-au focalizat in sfarsit pe fatza mea.
- Hmm, spuse ea parand surprinsa. Cred ca ai dreptate.
- Bineinteles ca am, am murmurat.
Uram sa fiu centrul ingrijorarilor lor. M-am simtit brusc solidar fatza de Jasper, amintindu-mi toate
momentele cand ii dadeam cu totii tarcoale, protectori. Mi-a intalnit scurt privirea si a ranjit.
Enervant ,nu-i asa?
M-am strambat la el.
Trecuse doar o saptamana de cand incaperea asta lunga si mudara mi se paruse ucigator de
plictisitoare ? De cand mi se paruse ca sa stai aici este ca si cum ai dormi, ca o stare de coma ?
Astazi nervii imi erau intinsi la maxim, coarde de pian, intinse atat de tare incat sa cante la cea mai
mica atingere. Simturile imi erau alerte, analizam fiecare sunet, fiecare imagine, fiecare miscare a aerului
care-mi atingea pielea, fiecare gand. In special gandurile. Era un singur simt pe care il blocasem, refuzand
sa-l folosesc. Mirosul, desigur. Nu respiram.
Ma asteptam sa aud mai mult despre Culleni in gandurile pe care le auzeam. Toata ziua asteptasem,
cautand orice noua cunstiinta de-a Bellei in care ea sa fi avut incredere, incercand sa vad directia pe care o
vor lua barfele.Dar nu era nimic.Nimeni n-a observat cei cinci vampiri din cantina, ca intotdeauna. Cativa
oameni se gandeau inca la fata aceea, inca gandind aceleasi lucruri ca si saptamana trecuta. In loc sa mi se
para ceva insuportabil de plictisitor, acum mi se parea fascinant.
N-a spus nimanui nimic despre mine?
Nu se poate sa nu fi observat priviririle mele intunecate si criminale. Doar am vazut-o reactionand. Cu
sigurata am speriat-o rau. Fusesem convins ca o sa spuna cuiva, poate chiar exagerand povestea ca s-o
faca mai convingatoare...dandu-mi cateva replici amenintatoare.
In plus, m-a auzit si incercand sa scap de ora noastra comuna de biologie. Trebuie sa se fi intrebat,
dupa ce mi-a vazut expresia fetzei, daca ea este cauza. O fata normala ar fi intrebat lumea, si-ar fi
comparat experienta cu a altora, cautand povesti asemanatoare care sa explice comportamentul meu, ca sa
nu se simta singura. Oamenii sunt mereu disperati sa se simta normali, sa se integreze. Sa se amestece cu
22
toti cei din jur, ca un fir de blana de oaie lipsit de particularitati. Nevoia asta este mai puternica in anii
nesiguri ai adolescentei, in mod special. Fata asta nu o sa fie exceptia de la regula.
Nimeni nu ne-a observat stand acolo, la masa noastra obisnuita. Bella trebuie sa fie, probabil mult prea
timida, daca nu s-a confesat nimanui. Poate ca a vorbit cu tatal ei, poate asta era cea mai stransa
legatura...desi pare cam putin probabil, avand in vedere ca a petrecut atat de putin timp cu el. Trebuie sa
fie mai apropiata de mama ei. Totusi, va trebui sa trec pe langa seful politiei Swan zilele astea si sa ascult
ce gandeste.
- Ceva nou ? intreba Jasper.
- Nimic. Nu cred ca spus nimanui.
Toti au ridicat din sprancene la aflarea vestii.
- Poate nu esti asa infricosator cum crezi, spuse Emmet razand. Pun pariu ca as fi putut s-o terifiez mai
tare decat tine.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Ma intreb de ce..., spuse el nedumerit din nou din cauza tacerii unice a gandurilor fetei.
- Am mai discutat asta.Nu stiu.
- Vine inauntru, murmura Alice.
Mi-am simtit corpul devenind rigid.
- Incearcati sa pareti umani.
- Umani, zici? intreba Emmet.
Isi ridica pumnul drept si isi desclesta degetele aratandu-ne bulgarele pe care il pastrase in palma.
Bineinteles ca nu se topise. Il stransese pana devenise o bucata tare de gheata. Emmet se uita la Jasper,
dar am vazut directia reala a gandurilor lui. Si Alice la fel, bineinteles. Cand a aruncat brusc bucata de
gheata spre ea, Alice a impins-o cu o miscare naturala din degete. Gheata a ricosat pana in capatul celalt al
cafenelei, prea rapid pentru ochii umani, si s-a izbit cu un bubuit de zidul tare. Zidul s-a crapat.
Capetele celor care se aflau in coltul acela al incaperii, s-au intors sa se uite la bucata de gheata de pe
podea, apoi s-au intors cautand faptasul. Nu s-au uitat mai departe de cateva mese distanta. Nimeni nu s-a
uitat la noi.
- Foarte uman, Emmet, spuse Rosalie caustic. De ce nu te duci sa darami si peretele daca tot te-ai
apucat ?
- Ar arata mult mai impresionant daca ai face-o tu, iubito.
Am incercat sa-i ignor, pastrandu-mi un zambet pe fatza ca si cum as lua parte la gluma lor. Nu mi-am
permis sa ma uit spre coada de la mancare, unde stiam ca sta ea. Dar intracolo imi indreptam auzul.
Puteam sa aud lipsa de rabdare a Jessicai cu noua fata, care parea neatenta, stand nemiscata la coada
care inainta. Am vazut, prin mintea Jessicai, ca obrajii Bellei erau iar colorati roz de imbujorare.
23
Respiram scurt si superficial, pregatit sa renunt sa mai respir daca vreun pic din mirosul ei ajungea
prin aer la mine.
Mike Newton era cu cele doua fete.Ii auzeam ambele voci, si cea mentala si pe cea verbala, cand a
intrebat-o pe Jessica ce s-a intamplat cu fata Swan. Nu mi-a placut felul in care gandurile lui gravitau in
jurul ei, starnind fanteziile deja formate care ii acaparau mintea, in timp ce se uita la ea cum porneste din
nou si se trezeste din reverie, ca si cum uitase ca se afla acolo.
- Nimic, am auzit-o pe Bella spunand cu vocea ei clara si blanda.
Parea ca suna ca un clopotel peste vorbaria din cafenea, dar stiam ca asta se inatampla doar pentru ca
ascultam eu prea intens.
- O sa-mi iau doar un suc astazi, continua ea inaintand ca sa-si recupereze locul la coada.
Nu m-am putut stapani sa nu arunc o privire tematoare in directia ei. Ea se uita la podea, sangele
disparandu-i incet din obraji. M-am uitat repede in alta parte, la Emmet, care radea de zambetul meu fals
de pe fatza.
Pari bolnav, frate.
Mi-am rearanjat expresia fetei, ca sa para relaxata si lipsita de efort.
Jessica se intreba de ce nu are Bella pofta de mancare .
- Nu ti-e foame ?
- De fapt, ma simt cam rau.
Vocea ei era mai grava, dar inca foarte clara.
De ce ma deranja ingrijorarea protectoare emanata brusc de gandurile lui Mike Newton ? Ce conta
daca era posesiv ? Nu era treaba mea daca Mike Newton se simtea inutil de ingrijorat pentru ea. Poate asa
reactiona toata lumea in prezenta ei. Nu voisem si eu, din instinct, s-o protejez ? Asta inainte sa vreau s-o
omor....
Dar oare fata era bolnava intradevar?
Era greu de spus, arata atat de delicata cu pielea ei translucida...Atunci am realizat ca imi faceam si eu
griji, exact ca baiatul ala idiot, asa ca m-am fortat sa nu ma mai gandesc la sanatatea ei.
Oricum, nu-mi placea sa o monitorizez prin gandurile lui Mike.Am trecut la Jessica, urmarindu-i cu
teama pe cei trei care cautau o masa la care sa stea. Din fericire, s-au asezat cu prietenii obisnuiti ai
Jessicai, la una din primele mese din incapere. Nu era impotriva curentului, exact asa cum promisese
Alice.
Alice imi dadu un cot. O sa se uite in curand, porta-te uman.
Am strans din dinti in spatele zambetului.
- Relaxeaza-te, Edward, spuse Emmet. Sincer...ce daca omori un om. Nu e sfarsitul lumii.
- Tu stii mai bine, am murmurat eu.
24
Emmet rase.
- Trebuie sa inveti sa treci peste unele lucruri. Asa cum fac eu. Eternitatea este o perioada cam lunga
ca sa zaci in regrete.
Chiar atunci, Alice a aruncat o mana plina de gheata, pe care o ascunsese, spre fatza lipsita de banuieli
a lui Emmet.
El a clipit surprins, si apoi a ranjit in anticipatie.
- Tu ai vrut-o, spuse el si s-a aplecat peste masa, scuturandu-si parul plin de gheata spre ea. Zapada,
topindu-se in caldura incaperii, zbura din capul lui intr-un dus pe jumatate lichid, pe jumatate inghetat.
- Scarbos ! se planse Rose, in timp ce ea si Alice se fereau de stropi.
Alice rase si ne-am alaturat cu totii la veselia ei. Puteam sa vad in mintea lui Alice cum orchestrase
perfect mometul, si stiam ca fata – ar trebui sa nu ma mai gandesc la ea asa, ca si cum ar fi singura fata din
lume – ca Bella se uita la noi cum radeam si ne jucam, aratand atat de fericiti, umani si nerealist de
perfecti, de parca eram intr-un tablou de Norman Rockwell.
Alice continua sa rada, tinandu-si tava ridicata ca un scut. Fata – Bella, probabil ca se uita inca la noi.
...iar se holbeaza la Culleni, s-a gandit cineva, captandu-mi atentia.
M-am uitat automat spre chemarea neintentionata, realizand ca recunoscusem deja vocea, o ascultasem
mult astazi.
Dar am privit dincolo de Jessica, intalnind privirea penetranta a fetei.
S-a uitat repede in jos, ascunzandu-se in spatele parului ei des.
La ce se gandea? Frustarea parea sa devina din ce in ce mai acuta cu trecerea timpului, in loc sa
dispara. Am incercat, fara sa stiu ce fac pentru ca nu mai incercasem niciodata, sa-mi fortez mintea sa
strapunga linistea din jurul ei. « Auzul » meu fusese mereu ceva natural, fara sa trebuiasca sa-l fortez.
Niciodata n-a trebuit sa ma straduiesc. Dar ma concentram acum, incercand sa sparg scutul care o
inconjura.
Nimic, doar liniste.
Ce e cu ea ? se gandi Jessica , ca un ecou al propriei mele frustrari.
- Edward Cullen se holbeaza la tine, ii sopti ea fetei Swan in ureche, adaugand un chicotit.
Nu era nici o urma de gelozie iritata in tonul ei. Jessica parea priceputa in rolul de prietena falsa.
Am ascultat, scarbit, raspunsul fetei.
- Nu pare suparat, nu? a soptit ea.
Deci chiar observase reactia mea salbatica de saptamana trecuta. Bineinteles ca observase.
Intrebarea a surprins-o pe Jessica. Mi-am vazut propriul chip in mintea ei, in timp ce ea imi studia
expresia, dar nu i-am intors privirea. Ma concentram inca pe fata, incercand sa aud ceva, orice.
Concentrarea mea intentionata nu parea sa functioneze deloc.
25
- Nu, i-a raspuns Jessica, si stiam ca ar fi vrut sa spuna “da” ; o duruse faptul ca ma uitam la Bella,
desi nu arata asta prin tonul vocii. Ar trebui sa fie suparat ?
- Nu cred ca ma place, a soptit fata, lasandu-si capul rezemat intr-o mana, ca si cum ar fi fost brusc
obosita. Am incercat sa inteleg miscarea , dar nu puteam sa fac decat presupuneri...Poate chiar era obosita.
- Culenii nu plac pe nimeni, o linisti Jess.De fapt, nu observa pe nimeni inadejuns de mult timp incat
sa-l placa. Niciodata pana acum, gandul ei era plin de rautate. Dar sa stii ca inca se holbeaza la tine.
- Nu te mai uita la el, spuse fata nelinistita, ridicandu-si capul ca sa se asigure ca Jessica o asculta.
Jessica chicoti, dar facu cum i se spusese.
Fata nu se uita in alta parte decat la masa ei pentru restul orei. M-am gandit, desi desigur nu puteam sa
fiu sigur, ca asta este un comportament deliberat. Arata de parca ar fi vrut sa se uite la mine. Corpul i se
intorcea in directia mea, barbia incepea sa se rasuceasca, si atunci ea se oprea, tragea adanc aer in piept si
se uita fix la cel cu care vorbea.
Am ignorat in mare parte celelalte ganduri din jurul fetei, pentru ca nu erau despre ea momentan. Mike
Newton planuia o bataie cu zapada in parcare dupa ore, parand sa nu realizeze ca zapada se topise din
cauza ploii. Sunetul fin al fulgilor pe acoperis fusese inlocuit de obisnuitul rapait al picaturilor de ploaie.
Chiar n-a auzit schimbarea ? Mie mi se parea foarte zgomotoasa.
Cand s-a terminat pauza de pranz, am ramas pe scaun. Oamenii ieseau, si m-am surprins incercand sa
disting sunetul pasilor ei din multime, ca si cum ar fi fost ceva important sau iesit din comun in legatura cu
pasii ei. Ce prostesc.
Nici familia mea nu s-a miscat din loc.Asteptau sa vada ce o sa fac eu.
O sa ma duc la ora, sa stau langa fata mirosind parfumul innebunitor al sangelui ei, simtind caldura
pulsului ei in aer, aproape de pielea mea ? Eram indeajuns de puternic pentru asta ? Sau era deajuns pentru
azi ?
- Cred...ca e ok, spuse Alice ezitant. Mintea iti este pregatita.Cred ca poti sa rezisti ora urmatoare.
Dar Alice stia cat de repede se poate razgandi creierul.
- De ce sa intinzi coarda, Edward ? intreba Jasper.
Desi Jasper nu vroia sa se simta ingamfat pentru ca eu eram cel slab in momentul de fatza, puteam sa
simt ca era totusi un pic...
- Du-te acasa. Ia-o incet.
- Ce mare lucru ? il contrazise Emmet. Ori o omoara, ori nu o omoara. Mai bine sa rezolve situatia
acum, oricum o fi.
- Nu vreau sa ma mut inca, se planse Rosalie. Nu vreau s-o iau de la capat. Aproape am terminat
liceul, Emmet. In sfarsit !
Nu ma puteam hotari. Vroiam foarte mult, sa infrunt situatia si nu sa fug iar. Dar in acelasi timp, nu
vroiam sa ma fortez prea mult. Fusese o greseala cand Jasper statuse atat de mult timp fara sa vaneze
saptamana trecuta. Acum eu faceam o greseala la fel de lipsita de sens ?
26
Nu vroiam ca familia mea sa trebuiasca sa se mute. Nimeni nu mi-ar multumi pentru asta.
Dar vroiam sa ma duc la ora de Biologie.Am realizat ca vroiam sa o vad pe ea din nou.
Asta m-a facut sa ma hotarasc.Curiozitatea. Ma uram pentru ca simteam asta. Nu-mi promisesem ca no
sa las tacearea gandurilor fetei sa ma faca excesiv interesat de ea ? Si totusi, eram excesiv de interesat.
Vroiam sa stiu la ce se gandeste. Mintea ii era inchisa, dar ochii ii erau deschisi. Poate as putea sa-i
citesc ochii in schimb.
- Nu, Rose, chiar cred ca o sa fie bine, spuse Alice. Se contureaza mai clar. Sunt in proportie de
nouazeci si trei la suta convinsa ca n-o sa se intample nimic rau daca se duce la ora.
Se uita la mine curioasa, intrebandu-se ce anume s-a schimbat in gandurile mele in asa fel incat
viziunile ei sa fie mai sigure.
Oare curiozitatea mea o sa fie indeajuns sa o tina in viata pe Bella ?
Emmet avea dreptate, totusi.De ce sa nu rezolv situatia, oricum o fi ? O sa infrunt tentatia.
- Duceti-va la ore, le-am ordonat eu ridicandu-ma de la masa.
M-am intors si am plecat de langa ei fara sa ma uit inapoi. Puteam sa aud ingrijorarea lui Alice,
cenzurarea lui Jasper, aprobarea lui Emmet si iritarea lui Rosalie venind din spatele meu.
Am respirat pentru ultima data aer adanc in fatza usii clasei, si apoi am tinut aerul in piept intrand in
spatiul mic si incalzit.
Nu intarziasem. Domnul Banner pregatea inca ora de laborator de astazi.Fata statea la masa mea, la
masa noastra, cu fatza plecata in jos, mazgalindu-si caietul.M-am uitat cu atentie la desen in timp ce ma
apropiam, interesat pana si de o creatie oricat de neinsemnata a mintii ei. Dar nu avea nici un sens. Doar
niste spirale in alte spirale.Poate nu se concentra la desen ci se gandea la altceva ?
Mi-am tras scaunul cu o brutalitate care nu era necesara, lasandu-l sa harsaie pe linoleum. Oamenii se
simt mereu mult mai conforabil cand apropierea cuiva este anuntata de sunete.
Stiam ca auzise zgomotul. Nu si-a ridicat privirea dar a ratat o spirala din modelul pe care il desena,
facandu-l neechilibrat.
De ce nu si-a ridicat privirea ? Probabil era speriata. Ar trebui sa-i las alta impresie despre mine de
data asta. Sa o fac sa creada ca si-a imaginat lucruri inainte.
-Buna, am spus eu cu vocea inceata pe care o foloseam cand vroiam ca oamenii sa se simta
comforabil, formandu-mi un zambet politicos pe buze, fara sa-mi arat dintii.
S-a uitat spre mine atunci, cu ochii ei caprui adanci , surprinsi, aproape neincrezatori, si plini de
intrebari tacute. Era exact expresia care mi se intiparise in minte de o saptamana.
In timp ce ma uitam in acei ochi caprui ciudati, am realizat ca ura - ura pe care imi imaginasem ca o
merita aceasta fata doar pentru ca exista - se evaporase. Fara sa respir, fara sa-i simt mirosul, era greu de
crezut ca cineva atat de vulnerabil merita vreodata sa fie detestat.
Obrajii au inceput sa i se inroseasca, si n-a spus nimic.
27
Mi-am pastrat privirea pe ochii ei, concentrandu-ma asupra profunzimii lor intrebatoare, si incercand
sa ignor culoarea apetisanta a pielii ei. Aveam destul aer incat sa mai vorbesc putin fara sa respir.
- Ma numesc Edward Cullen, am spus, desi stiam ca ea stie asta; asa era politicos sa incep.Nu am avut
ocazia sa ma prezint saptamana trecuta.Tu trebuie sa fii Bella Swan.
Ea a parut incurcata, ii aparuse din nou incretitura aceea dintre sprancene. I-a luat cu o jumatate de
secunda mai mult decat ar fi trebuit ca sa-mi raspunda.
- Cum de stii cum ma cheama ? m-a intrebat, cu vocea putin tremuratoare.
Cred ca am speriat-o foarte tare. Ma simteam vinovat...era atat de lipsita de aparare. Am ras bland, era
un sunet care ii linistea pe oameni. Din nou, eram atent cu ascunsul dintilor.
- Oh, cred ca tot lumea iti stie numele.
Trebuie sa fi observat ca devenise centrul atentiei in locul asta monoton.
- Tot orasul te-a asteptat sa sosesti.
S-a incruntat ca si cum informatia asta era neplacuta. Banuiesc ca, fiind asa timida cum parea sa fie,
atentia era un lucru rau pentru ea. Majoritatea oamenilor sunt exact opusul.Desi nu vor sa iasa in evidenta
din turma, in acelasi timp isi doresc sa fie in lumina reflectoarelor pentru personalitatea lor individuala.
- Nu, spuse ea. Vroiam sa zic, de ce mi-ai spus Bella ?
- Preferi Isabella ? am intrebat perplex, pentru ca nu vedeam incotro se indrepta intrebarea.
Nu intelegeam. Cu siguranta, isi facuse clara preferinta de multe ori in prima zi. Oare toti oamenii sunt
la fel de greu de inteles fara contextul mental pe post de ghid?
- Nu, imi place Bella, raspunse ea, lasandu-si capul un pic pe-o parte.
Expresia ei, daca o citeam corect, era o combinatie intre jena si confuzie.
- Dar cred ca Charlie, adica tatal meu, imi spune Isabella cand nu sunt de fatza.Asa pare sa ma stie
toata lumea de aici.
Pielea i s-a colorat si mai mult intr-o nuanta de roz.
- Oh, am zis eu jalnic, si m-am uitat repede in alta parte.
Am realizat ce a vrut sa spuna intrebarea ei. Imi scapase ceva...facusem o greseala.Daca n-as fi tras cu
urechea la toata lumea in prima zi, atunci m-a fi adresat ei folosindu-i numele complet, ca toti ceilalti. A
observat diferenta.
Am simtit un junghi de neliniste. Mi-a observat foarte repede greseala. Foarte perspicace, in special
pentru cineva care ar fi trebuit sa fie terifiat de apropierea mea.
Dar aveam probleme mai mari decat ce suspiciuni despre mine pastra ea in minte.
Nu mai aveam aer. Daca vroiam sa vorbesc din nou cu ea, trebuia sa inhalez.
28
Ar fi greu sa evit sa vorbesc. Din pacate pentru ea, faptul ca imparteam o masa o transforma in
partenerul meu de laborator si va trebui sa lucram impreuna astazi. Ar parea ciudat, si groaznic de
nepoliticos din partea mea s-o ignor in timp ce lucram. Asta o s-o faca si mai suspicioasa, si mai
infricosata...
M-am intins cat se putea de departe de ea fara sa-mi misc scaunul, intorcandu-mi capul spre culoarul
dintre randuri. M-am cuprins cu mainile, blocandu-mi muschii, si apoi am luat o gura rapida de aer care
mi-a umplut plamanii.Mi-am folosit doar gura.
Aahh !
Era groaznic de dureros. Chiar si fara sa o miros, puteam sa-i simt gustul pe limba. Gatul mi-a izbucnit
iar in flacari, dorinta fiind la fel de intensa ca prima data cand i-am simtit mirosul saptamana trecuta.
Am strans din dinti si am incercat sa-mi revin.
- Incepeti! spuse domnul Banner.
Simteam ca am nevoie de fiecare picatura de auto-control capatat in saptezeci de ani de munca grea, ca
sa ma intorc spre fata, care se uita in jos la masa si zambea.
- Fetele intai, partenere ? i-am zis eu.
Si-a ridicat privirea spre mine, iar chipul i-a impietrit, cu ochii mariti. Era ceva in expresia mea? Era
din nou speriata? N-a vorbit.
- Sau pot sa incep eu daca vrei, am spus incet.
- Nu, spuse ea, chipul tracandu-i din nou de la alb la rosu. O sa incep eu.
M-am uitat la echipamentul de pe masa, un microscop, o cutie cu diapozitive...Mai bine decat sa ma
uit la sangele de sub pielea ei subtire. Am luat o alta gura rapida de aer, printre dinti, si m-am crispat de
durere cand gustul mi-a facut gatul sa arda.
- Profaza, a spus ea dupa o examinare rapida.
A inceput sa scoata diapozitivul desi abia daca il examinase.
- Te deranjeaza daca verific ?
Instinctiv, prostesc, de parca eram unul de-al ei, m-am intins sa-i opresc mana care scotea diapozitivul.
Pentru o secunda, caldura pielii ei m-a ars. Era ca un soc electric, cu siguranta mult mai fiebinte decat
numai nouazeci si opt virgula sase grade. Caldura mi s-a proiectat din mana pana sus pe brat. Si-a tras
mana de sub atingerea mea.
- Scuze, am murmurat printre dinti.
Aveam nevoie sa ma uit in alta parte, asa ca am luat microscopul.Avusese dreptate.
- Profaza, am fost eu de acord.
Eram inca prea tulburat ca sa ma uit la ea. Respirand cat de tacut puteam printre dintii inclestati si
incercand sa ignor setea intensa, m-am concentrat pe tema usoara, scriind cuvantul pe foaia de laborator, si
apoi schimband urmatorul diapozitiv.
29
La ce se gandea acum? Cum se simtise cand i-am atins mana ? Pielea mea trebuie sa i se fi parut rece
ca gheata, respingatoare. Nu-i de mirare ca acum era tacuta.
M-am uitat prin microscop.
- Anafaza, mi-am spus scriind pe al doilea rand.
- Pot sa verific? intreba ea.
M-am uitat la ea, surprins sa vad ca astepta, cu o mana intinsa spre miscroscop. Nu parea speriata.
Chiar credea ca n-am dat raspuns corect ?
Nu m-am putut stapani sa nu zambesc vazand privirea plina de speranta de pe chipul ei , cand i-am dat
microscopul. S-a uitat la diapozitiv cu o nerabdare care s-a evaporat repede.Colturile gurii i s-au intors in
jos.
- Al treilea diapozitiv? ceru ea, fara sa-si ridice ochii din microscop, dar intinzand mana.
I-am dat urmatorul diapozitiv in mana, fara sa o ating de data asta. Statul langa ea era ca si cum as fi
stat langa o lampa de incalzire. Puteam sa simt cum corpul mi se incalzeste vizibil spre o temperatura
ridicata.
Nu s-a uitat mult timp prin microscop.
- Interfaza, spuse ea nonsalnta, poate incercan un pic cam prea mult sa para asa, si a impins
microscopul spre mine.
N-a atins foaia dar astepta ca eu sa scriu raspunsul.Am verificat, si iar avea dreptate.
Am terminat in modul asta, vorbind cate un cuvant si fara sa ne intalnim privirea unul altuia. Eram
singurii care terminaseram, ceilalti din clasa se descurcau mai greu. Mike Newton parea ca are probleme
cu concentrarea.Incerca sa ne urmareasca pe mine si pe Bella.
Mai bine ramanea acolo, oriunde o fi fost plecat, se gandi Mike, privindu-ma cu ura. Hmm, interesant.
Nu stiam ca baiatul asta avea intentii rele indreptate catre mine. Asta era o evolutie noua, recenta. Chiar si
mai interesant, mi-am dat seama ca sentimentul era reciproc.
M-am uitat din nou la fata, uimit de gradul ridicat de devastare si schimbare pe care l-a adus in viata
mea, in ciuda infatisarii ei deloc amenintatoare.
Nu era ca si cum nu-l intelegeam pe Mike. Era chiar draguta...intr-un fel neobisnuit.Chiar mai bine
decat un chip frumos, fatza ei era interesanta. Nu prea simetrica : barbia ei joasa fiind in dezechilibru cu
pometii mari, culorile ei fiind extreme : lumina si intunericul contrastau ca pielea si parul ei, si mai erau si
ochii, ascunzand secrete tacute. Ochii ei ma cercetau acum.
I-am intors privirea, incercand sa ghicesc macar unul din acele secrete.
- Ti-ai pus lentile de contact ? m-a intrebat ea brusc.
Ce intrebare ciudata.
-Nu, aproape am zambit la ideea de a-mi imbunatatii vederea.
- Oh, murmura ea. Am crezut ca e ceva diferit cu ochii tai.
30
M-am simtit dintr-o data rece din nou, realizand ca nu eram singurul care incerca sa dezlege secrete
astazi.
Am dat din umeri si m-am uitat drept inainte, unde profesorul facea ture printre banci.
Bineinteles ca era ceva diferit la ochii mei fatza de ultima data cand m-a vazut ea. Ca sa ma pregatesc
pentru astazi, pentru tentatia de astazi, mi-am petrecut tot week-endul vanand, potolindu-mi setea cat de
mult am putut, exagerand chiar.M-am umplut cu sange de animale, nu ca ar fi avut vreun efect in prezenta
mirosului coplesitor care venea prin aerul din jurul ei. Cand m-am uitat ultima data la ea, ochii imi
fusesera negri de sete. Acum corpul imi era plin de sange, iar ochii mei aveau o nuanta de auriu cald.
Culoarea chihlimbarului capatata in urma incercarii mele de a-mi stapani setea.
Inca o greseala. Daca as fi stiut ce vrea sa spuna prin intrebarea ei, i-as fi raspuns pur si simplu « da ».
Am stat printre oamenii de la scoala asta timp de doi ani, iar ea era prima care m-a studiat indeajuns de
aproape incat sa observe schimbarea culorii ochilor mei.Ceilalti, daca admirau frumusetea familiei mele,
se uitau repede in alta parte cand le intorceam privirile. Plecau mai departe, blocand detaliile infatisarilor
noastre printr-un comportament instinctiv care nu le permitea sa inteleaga adevarul. Ignoranta inseamna
fericire pentru mintea omeneasca.
De ce trebuia fata asta sa observe asa de multe ?
Domnul Banner s-a apropiat de masa noastra. Am inhalat recunoscator curentul de aer curat pe care l-a
adus cu el, inainte sa se amestece cu mirosul ei.
- Deci Edward, spuse el uitandu-se la raspunsurile noastre, nu crezi ca ar fi trebuit sa aiba si Isabella
ocazia sa se uite prin microscop ?
- Bella, l-am corectat eu din reflex. De fapt, ea a identificat trei din cinci.
Gandurile domnului Banner erau sceptice cand se intoarse spre fata.
- Ai mai facut exercitiul asta inainte ?
M-am uitat, absorbit, cum ea a zambit parand vizibil jenata.
- Nu cu foite de ceapa.
- Cu peste ? intreba domnul Banner.
- Da.
Asta l-a surprins.Laboratorul de astazi era ceva ce se facea intr-un curs mai avansat. A dat din cap,
ganditor.
- Ai fost intr-o clasa avansata in Phoenix ?
- Da.
Era avansata deci, inteligenta pentru un om.Asta nu m-a surprins.
- Pai, spuse domnul Banner strangandu-si buzele. Banuiesc ca e bine ca voi doi sunteti parteneri de
laborator.
31
S-a indepartat murmurand :
- Ca sa aiba si ceilalti copii ocazia sa invete ceva singuri.
Ma indoiam ca fata a putut sa auda asta.A inceput sa deseneze din nou pe caiet.
Doua scapari pana acum, intr-o singura ora. O demonstratie foarte proasta din partea mea.Desi nu
aveam nici cea mai vaga idee ce credea fata despre mine, cat de frica ii era, cat de mult ma suspecta, stiam
ca trebuia sa fac un efort ca sa-i las alta impresie despre mine. Ceva care sa-i imbunatateasca amintirile
comparativ cu ultima noastra intalnire.
- Pacat de zapada, nu ? am spus eu repetand conversatia de complezenta pe care o auzisem la zeci de
alti colegi pana acum.Un subiect plictisitor si obisnuit.Vremea – intotdeauna un subiect sigur.
S-a uitat la mine cu o neincredere evidenta – o reactie anormala la cuvintele mele normale.
- Nu chiar, spuse ea surprinzandu-ma din nou.
Am incercat sa conduc conversatia inapoi spre o directie banala. A crescut intr-un loc mai luminos si
mai calduros, pielea ei parea sa reflecte asta in ciuda albetii, iar frigul trebuie sa fie neplacut pentru ea.Cu
siguranta atingerea mea rece a fost neplacuta...
- Nu-ti place frigul, am ghicit eu.
- Si umezeala, fu ea de acord.
- Trebuie sa fie dificil pentru tine sa locuiesti in Forks. Poate n-ar fi trebuit sa vii aici, vroiam sa
adaug. Poate ar trebui sa te intoci in locul de unde apartii.
Nu eram insa sigur ca vroiam asta. O sa-mi amintesc mereu mirosul sangelui ei.Care era garantia ca nu
ma voi duce pana la urma dupa ea ? Si in plus, daca ar pleca, mintea ei ar ramane un mister pentru mine
pentru totdeauna.Un puzzle constant si iritant.
- Nici n-ai idee, spuse ea cu o voce joasa, uitandu-se dincolo de mine pentru un moment.
Raspunsurile ei nu erau niciodata asa cum ma asteptam.Ma faceau sa vreau sa intreb si mai multe.
- Atunci, de ce ai venit aici ?am intrebat, realizand imediat ca tonul meu era prea acuzator, si nu destul
de relaxat pentru conversatie ; intrebarea mea parea nepoliticoasa, prea curioasa.
- E complicat...
A clipit din ochii ei mari, lasand raspunsul in aer iar eu aproape explodam de curiozitate, curiozitatea
care ardea la fel de tare ca setea din gatul meu. De fapt, am observat ca devenea din ce in ce mai usor sa
respir. Agonia devenea suportabila prin obisnuire.
- Cred ca pot sa tin pasul, am insistat eu.
Poate politetea o s-o faca sa continue sa raspunda , atata timp cat eu eram indeajuns de nepoliticos
incat sa pun intrebarile insistent.
S-a uitat tacuta in jos, la mainile ei. Asta m-a facut nerabdator.Vroiam sa-mi pun mana sub barbia ei si
sa-i ridic capul pana puteam sa-i citesc in ochi. Dar ar fi stupid din partea mea, periculos, sa-i ating pielea
din nou.
32
S-a uitat brusc in sus. M-am simit usurat sa pot sa vad emotiile din ochii ei din nou. A inceput sa
vorbeasca grabita, trecand repede peste cuvinte:
- Mama s-a maritat din nou.
Ah, asta era destul de uman, usor de inteles. Tristetea trecu prin ochii ei clari si readuse incruntarea
dintre ei.
- Asta nu suna asa complicat, am spus.
Vocea imi era blanda, fara sa ma straduiesc s-o fac sa sune asa. Tristetea ei m-a facut sa ma simt
straniu de neajutorat, dorindu-mi sa pot sa fac ceva ca ea sa se simta mai bine. Un impuls ciudat.
- Cand s-a intamplat asta ?
- In septembrie, spuse ea expirand aproape ca un oftat.
Mi-am tinut respiratia cand aerul rasuflarii ei mi-a atins fatza.
- Si tie nu-ti place de el, am incercat eu sa ghicesc pentru mai multe amanunte.
- Nu, Phil e de treaba, spuse ea corectandu-mi presupunerea.
Exista o intentie de zambet in jurul buzelor ei pline.
- Poate prea tanar, dar de treaba.
Asta nu se potrivea cu scenariul pe care mi-l construisem in minte.
- Atunci de ce n-ai ramas cu ei ? am intrebat eu, cu vocea un pic prea curioasa.
Suna de parca eram prea bagacios. Ceea ce chiar eram, recunosc.
- Phil calatoreste mult.E jucator de baseball.
Zambetul deveni mai pronuntat.Cariera lui o amuza.
Am zambit si eu, fara sa vreau. Nu pentru ca incercam sa o fac sa se simta relaxata. Zambetul ei m-a
facut pur si simplu sa vreau sa zambesc si eu, sa iau parte la secret.
- Am auzit de el ?
Am rememorat listele numelor de jucatorilor de baseball profesionisti, intrebandu-ma care Phil e al
ei....
- Probabil ca nu. Nu joaca bine.
Inca un zambet.
- Doar la liga mica. Se muta des.
Listele din capul meu se schimbara imediat, si am luat in considerare alte posibilitati in mai putin de o
secunda. In acelasi timp, imi imaginam alt scenariu.
33
- Iar mama ta te-a trimis aici ca sa poata sa calatoreasca cu el, am spus
Facand presupuneri obtineam mai multe informatii de la ea decat cu intrebarile.A functionat din nou.
Barbia i s-a ridicat, iar expresia i-a devenit dintr-o data incapatanata.
- Nu, nu m-a trimis aici, spuse ea , vocea capatandu-i un ton dur.
Presupunerea mea a suparat-o desi nu-mi dadeam seama de ce.
- M-am trimis singura.
Nu puteam sa-mi dau seama ce vroia sa spuna sau de ce se suparase. Ma pierduse complet.
Asa ca am renuntat. Nu puteam sa o inteleg pe fata asta. Nu era ca alti oameni.Poate ca tacerea
gandurilor ei sau parfumul mirosului nu erau singurele lucruri ciudate in legatura cu ea.
- Nu inteleg, am zis, fiindu-mi greu sa recunosc asta.
A oftat si s-a uitat in ochii mei pentru mai mult timp decat puteau majoritatea oamenilor sa reziste.
- Mama a stat cu mine la inceput dar ii era dor de el, explica ea incet, tonul ei devenind in ce in ce mai
deznadajduit. Era nefericita...asa ca m-am hotarat ca era timpul sa petrec o perioada la Charlie.
Incruntarea dintre sprancene se adanci.
- Dar acum tu esti nefericita, am murmurat.
Nu puteam sa ma abtin sa nu imi spun ipotezele cu voce tare, sperand sa inteleg ceva din reactiile ei.
Asta oricum, n-a fost greu de ghicit.
- Si ? zise ea, ca si cum nu mai era nimic de adaugat.
Am continuat sa ma uit in ochii ei, simtind ca am dat insfarsit de un indiciu despre sufletul ei. Am
vazut in acel raspuns exact unde se pozitiona ea in propria ei lista de prioritati. Spre deosebire de
majoritatea oamenilor, nevoile ei erau ultimele pe lista.
Era altruista.
Cand am vazut asta, misterul persoanei care se ascundea in mintea tacuta, se risipi putin.
- Nu pare corect, am spus.
Am dat din umeri, incercand sa par relaxat, incercand sa ascund intensitatea curiozitatii mele.
A ras, dar nu parea amuzata deloc.
- Nu ti-a spus nimeni pana acum ? Viata e nedrepta.
Vroiam sa rad si eu, dar nu ma simteam nici eu amuzat. Stiam cate ceva despre nedreptatea vietii.
- Cred ca am mai auzit asta undeva .
S-a uitat la mine, parand din nou confuza.A clipit si apoi si-a revenit:
34
- Deci asta e tot, spuse ea.
Dar eu nu eram pregatit sa inchei conversatia. Micul « V » dintre ochii ei, un semn al regretelor ei, ma
deranja.Vroiam sa il netezesc cu varful degetului.Dar bineinteles, n-o puteam atinge. Era periculos din
multe motive.
- Te prefaci bine, am spus eu rar, inca gandindu-ma la noua ipoteza.Dar pun pariu ca suferi mai mult
decat lasi sa se vada.
Ea s-a strambat, lasandu-si ochii in jos si imbufnandu-si gura. Se uita spre fata clasei. Nu-i placea cand
ghiceam corect. Nu era tipul obisnuit de martira – nu vroia un public care sa asiste la durerea ei.
- Gresesc ?
A tresarit usor, dar s-a prefacut ca nu ma aude.
M-a facut sa zambesc.
- Asa ma gandeam si eu.
- De ce-ti pasa? m-a intrebat ea, fara sa se uite la mine.
- Asta e o intrebare buna, am recunoscut eu mai mult pentru mine insumi decat ca sa-i raspund ei.
Spiritul ei de observatie era mai bun decat al meu. Ea vedea direct miezul lucrurilor in timp ce eu ma
invarteam pe la margini, cautand orbeste printre indicii. Detaliile vietii ei umane nu trebuiau sa conteze
pentru mine.Era gresit ca mie sa-mi pese ce gandea ea. Inafara de a-mi proteja familia de suspiciuni,
gandurile umane nu trebuiau sa ma intereseze.
Nu eram obisnuit sa fiu mai putin intuitiv decat altcineva. Ma bazam mult prea mult pe auzul meu, si
in mod clar, nu eram atat de perceptiv cum ma credeam.
Fata a oftat si s-a uitat inainte. Ceva din expresia ei frustrata era amuzant. Toata situatia, toata
conversatia era amuzanta. Nimeni n-a fost intr-un pericol mai mare in fatza mea decat fata asta, si in orice
moment as putea - distras de faptul ca ma ambalam ridicol de mult in conversatie - sa inhalez pe nas si s-o
atac inainte sa ma pot controla. Iar ea era iritata pentru ca nu i-am raspuns la intrebare...
- Te enervez ? am intrebat, zambind gandindu-ma la absurditatea situatiei.
S-a uitat rapid la mine, iar ochii i-au parut prinsi in privirea mea.
- Nu chiar, spuse ea. Sunt mai mult enervata de mine insami. Fatza mea e asa de usor de citit. Mama
imi spune mereu ca sunt ca o carte deschisa.
S-a incruntat, nemultumita.
M-am uitat la ea uimit. Motivul pentru care era suparata era ca se temea ca o citesc prea usor. Ce bizar.
Nu m-am chinuit mai mult sa inteleg pe cineva in intreaga mea viata, sau mai bine zis existenta pentru ca
viata nu e cuvantul potrivit. Nu aveam viata.
- Dinpotriva, am contrazis-o eu simtindu-ma ciudat de prudent, ca si cum era pe undeva un pericol pe
care nu-l puteam vedea ;eram brusc nelinistit, presimtirea facandu-ma sa ma simt tulburat.
- Esti foarte greu de citit.
35
- Atunci inseamna ca te pricepi la citit oamenii, presupuse ea, formandu-si propria ipoteza, care era,
din nou, perfect corecta.
- De obicei, am fost eu de acord.
I-am zambit , lasandu-mi buzele sa expuna sirurile stralucitoare de dinti ascutiti.
A fost un lucru prostesc, dar devenisem dintr-o data inexplicabil de disperat sa o atentionez pe fata in
orice fel. Corpul ei era mai aproape de mine decat inainte, intorcandu-ne unul spre altul inconstient in
timpul conversatiei. Toate semnele care erau suficiente ca sa sperie restul umanitatii, nu pareau sa
functioneze in cazul ei. De ce nu se retragea departe de mine, cu groaza ? Cu siguranta a vazut pana acum
destul de mult din latura mea intunecata incat sa realizeze pericolul, asa intuitiva cum parea ea sa fie.
N-am apucat sa vad daca avertizarea mea a avut efectul dorit. Domnul Banner ne-a cerut sa fim atenti,
iar ea s-a intors imediat. Parea usurata de intrerupere, deci poate ca intelegea inconstient. Speram ca a
inteles.
Am realizat ca deveneam din ce in ce mai fascinat, chiar daca incercam sa alung sentimentul. Nu-mi
permiteam ca Bella sa mi se para interesanta.Sau mai bine zis, ea nu-si permitea. Deja eram nerabdator sa
vorbec din nou cu ea.Vroiam sa stiu mai multe despre mama ei, despre viata ei de dinainte sa vina aici, de
realatia cu tatal ei.Toate detaliile lipsite de importanta care mi-ar putea dezvalui personalitatea ei. Dar
fiecare secunda petrecuta cu ea era o greseala, un risc pe care n-ar trebui sa si-l asume.
Fara sa-si dea seama, si-a scuturat parul des chiar in momentul in care imi permisesem inca o
respiratie. Un val concentrat din mirosul ei mi-a izbit gatul.
Era ca in prima zi. Durerea uscaciunii care ardea m-a ametit. A trebuit sa ma prind de masa ca sa ma
tin pe scaun. De data asta aveam mai mult control. N-am mai rupt nimic, cel putin. Monstrul din mine a
urlat, dar nu s-a bucurat de durerea mea.Era strans incatusat. Pentru moment
N-am mai respirat si m-am indepartat de fata cat am putut de mult.
Nu, nu-mi permiteam sa mi se para fascinanta.Cu cat o gaseam mai interesanta, cu atat era mai
probabil s-o omor. Deja facusem doua greseli minore astazi. O sa fac o a treia, care n-o sa mai fie la fel de
minora ?
Imediat ce a sunat clopotelul, am fugit din clasa, probabil distrugand orice impresie politicoasa pe care
o construisem pe jumatate in cursul orei. Din nou, am rasuflat usurat cand am dat de aerul curat si umed
de afara, ca si cum era un parfum tamaduitor. M-a grabit sa ma indepartez de fata cat mai mult posibil.
Emmet ma astepta in fatza usii de la cursul de Spaniola. Mi-a analizat expresia salbatica.
Cum a fost? s-a intrebat el precaut.
- N-a murit nimeni, am murmurat.
Cred ca e si asta ceva...Cand am vazut-o pe Alice iesind din ora , am crezut...
In timp ce intram la ora, am vazut amintirea lui de acum cateva momente. O vazuse pe Alice prin usa
deschisa a clasei, cum mergea repede, speriata, de-a lungul terenului, catre cladirea de Stiinte. Am simtit
cum Emmet isi amintea dorinta de a se ridica sa se duca dupa ea, si apoi decizia de a ramane pe loc. Daca
Alice ar fi avut nevoie de ajutor, l-ar fi cerut.
Mi-am inchis ochii cu teama si dezgust in timp ce ma asezam.
36
- Nu mi-am dat seama ca am fost atat de aproape. Nu credeam ca o sa...Nu mi-am dat seama ca e asa
grav, am soptit eu
Nu a fost, m-a asigurat el. N-a murit nimeni,nu?
- Nu, am zis eu printre dinti.Nu de data asta.
Poate o sa devina mai usor.
- Sigur.
Sau poate o s-o omori.Dadu din umeri. N-ai fi primul care greseste.Nimeni n-o sa te judece prea
aspru. Uneori cineva miroase prea bine.Sunt impresionat ca ai rezistat atat de mult.
- Nu ma ajuti, Emmet.
Eram revoltat de faptul ca accepta ideea ca as omori-o pe fata, ca asta era cumva inevitabil. Era vina ei
ca mirosea asa bine ?
Stiu, pentru ca atunci cand mi s-a intamplat mine...,isi aminti el, luandu-ma cu el inapoi in timp, acum
jumatate de secol, pe camp la amurg, unde o femeie intre doua varste isi strangea rufele uscate de pe o
sfara prinsa intre doi meri. Mirosul merelor era adanc impregnat in aer.Recolta se terminase iar fructele
stricate erau imprastiate pe pamant, loviturile de pe suprafata lor facand aroma sa se ridice in mici
norisori. Un lan de fan proaspat cosit, completa mirosul acela, in armonie. Emmet inainta pe camp,
ignorand-o pe femeie. Fusese trimis de Rosalie cu un anume scop. Cerul era insangerat, cu tente de
portocaliu la linia vestica a orizontului.El ar fi continuat sa mearga pe drumul lui si n-ar fi existat nici un
motiv sa-si aminteasca seara aceea, doar ca o briza neasteptata a umflat rufele albe ca pe niste panze, si a
trimis mirosul femeii pana la Emmet.
- Ah, am gemut incet.
Ca si cum propria mea sete nu era indeajuns de greu de suportat.
Stiu.N-am rezistat nici jumatate de secunda.Nici macar nu m-am gandit sa rezist.
Amintirea lui a devenit mult prea explicita ca sa pot s-o indur.Am sarit in picioare, cu dintii inclestati
atat de tare incat puteau sa taie fier.
- Esta bien, Edward ? intreba seniora Goff, uimita de miscarea mea brusca.
Imi puteam vedea chipul prin mintea ei si stiam ca nu aratam prea bine.
- Me perdona, am murmurat eu indreptandu-ma spre usa.
- Emmet, por favor, puedas tu ayuda a tu hermano? a intrebat ea gesticuland neajutorata spre mine in
timp ce ma grabeam sa ies din clasa.
- Sigur, l-am auzit pe el spunand.
Si a fost imediat langa mine.
M-a urmat pana in capatul indepartat al cladirii, unde m-a prins din urma si si-a pus mana pe umarul
meu. I-am dat mana la o parte, cu o forta care nu era necesara. Ar fi rupt oasele unei maini umane, si toate
celelalte oasele atasate de ele.
37
- Scuze, Edward.
- Stiu.
Am tras aer in piept cu respiratii convulsive, incercand sa-mi curat capul si plamanii.
- E atat de rau ? m-a intrebat incercand sa nu se gandeasca la mirosul din amintirea lui, dar fara sa
reuseasca.
- E mai rau, Emmet, mai rau.
A ramas tacut pentru un moment.
Poate...
- Nu, n-ar fi mai bine daca as termina cu ea. Intoarce-te la ora, Emmet.Vreau sa fiu singur.
S-a intors fara sa mai spuna sau sa gandeasca altceva, si a plecat repede. O sa-i spuna profesoarei de
Spaniola ca sunt bolnav, sau ca chiulesc, sau ca sunt un vampir lipsit de control. Ce mai conta ce scuza
folosea ? Poate ca n-o sa ma mai intorc.Poate ca trebuia sa plec.
M-am dus iar in masina, asteptand sa se termine orele. Sa ma ascund. Din nou.
Ar fi trebuit sa-mi petrec timpul luand decizii sau incercand sa caut o solutie, dar, ca un dependent, mam
trezit cautand prin invalmaseala de ganduri emanate dinspre cladirile scolii.
Vocile familiare ieseau in evidenta, dar nu ma interesa sa ascult viziunile lui Alice, sau nemultumirile
lui Rosalie. Am gasit-o usor pe Jessica, dar fata nu era cu ea, asa ca am continuat sa caut. Gandurile lui
Mike Newton mi-au captat atentia, si am localizat-o in sfarsit la ora de sport cu el. Newton era nefericit
pentru ca vorbisem cu ea la Biologie. Isi reamintea raspunsul ei cand adusese vorba despre asta...
Nu l-am mai vazut pana acum vorbind cu cineva mai mult decat un cuvant sau doua. Bineinteles ca o
considera pe Bella interesanta. Nu-mi place cum se uita la ea. Dar ea n-a parut prea entuziasta in
legatura cu el. Cum a zis... ? « Ma intreb ce-o fi fost in neregula cu el lunea trecuta » ceva de genul asta.
N-a sunat ca si cum i-ar pasa. Nu cred ca a fost cine stie ce conversatie...
Se convingea pe el insusi sa nu mai fie pesimist, bucurat de ideea ca Bella n-a fost interesata de
conversatia cu mine.Asta m-a enervat mai mult decat era acceptabil, asa ca m-am fortat sa nu-l mai ascult.
Am pus Cd-ul cu muzica violenta in casetofon, si apoi l-am dat tare pana a acoperit toate celelalte
voci. Trebuia sa ma concentrez foarte tare pe muzica, ca sa ma abtin sa nu ma intorc la gandurile lui Mike,
sa o spionez pe fata care nu banuia nimic...
Am trisat de cateva ori, cand ora se apropia de sfarsit. Nu spionam, am incercat sa ma conving eu pe
mine insumi. Doar ma pregateam. Vroiam sa stiu exact cand pleca din sala de sport si cand o sa ajunga in
parcare. Nu vroiam sa ma ia pe nepregatite.
In timp ce elevii ieseau pe usile salii de sport, am iesit din masina, fara sa stiu prea bine de ce fac asta.
Ploua usor.Am ignorat stropii care imi udau parul.
Vroiam ca ea sa ma vada aici ? Speram sa vina sa vorbesca cu mine ? Ce faceam aici ?
Nu m-am miscat, desi incercam sa ma conving sa intru inapoi in masina, stiind ca purtarea mea era
vrednica de dispret. Mi-am tinut mainile incrucisate pe piept si am respirat superficial in timp ce o
38
priveam venind incet spre mine, cu colturile gurii indreptate in jos. Nu s-a uitat la mine.De cateva ori s-a
uitat in sus spre nori, cu o grimasa, de parca o jignisera cu ceva.
Am fost dezamagit cand a ajuns la masina ei inainte sa treaca pe langa mine. Ar fi vorbit cu mine ? As
fi vorbit eu cu ea ?
S-a urcat in camioneta ei Chevy de un rosu palid, o rabla ruginita mai batrana decat tatal ei.Am privito
cum pornea camioneta, motorul antic huruind mai tare decat oricare alt vehicul din parcare. Apoi si-a
tinut mainile pe ventilatorul de incalzire. Frigul era neplacut pentru ea, nu-l suporta. Si-a intins degetele
prin parul ei des, tinand cate o suvita in bataia curentului cald, ca si cum vroia sa le usuce. Imi imaginam
cum trebuie sa miroasa cabina camionetei dar am alungat repede gandul.
S-a uitat imprejur, ca si cum era pregatita sa dea cu spatele, si in sfarsit s-a uitat spre mine. Mi-a
sustinut privirea doar pentru o jumatate de secunda si tot ce am putut sa citesc in ochii ei a fost surpriza,
inainte sa-si fereasca privirea si sa dea camioneta in marsalier. Apoi, s-a oprit din nou zgomotos, spatele
masinii ei ratand la cativa centimetrii o coliziune cu masina lui Erin Teague.
S-a uitat in oglinda retrovizoare , cu gura deschisa de uimire.Cand cealalta masina a trecut de ea, a
verificat in toate partile de doua ori si apoi a iesit din parcare cu atat de multa atentie incat m-a facut sa
zambesc. Era ca si cum se credea periculoasa la volanul camionetei ei ramolite.
Gandul ca Bella Swan ar putea fi periculoasa pentru cineva, indiferent ce masina conducea, m-a facut
sa rad in timp ce fara a trecut pe langa mine uitandu-se drept inainte.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare