Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap 3. - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 3 - Fenomenul
Sincer, nu mi-era sete, dar m-am hotarat sa vanez din nou in noaptea aceea. Nu strica putina precautie,
chiar inutila asa cum stiam ca se va dovedi.
Carlisle a venit cu mine. Nu mai fuseseram impreuna singuri de cand ma intorsesem din Denali. In
timp ce alergam prin padurea intunecata, l-am auzit gandindu-se la felul pripit in care ne luasem la
revedere saptamana trecuta.
In amintirea lui am vazut trasaturile mele incordate intr-o disperare atroce. Am simtit uimirea lui si
brusca ingrijorare.
- Edward?
- Trebuie sa plec, Carlisle.Trebuie sa plec acum.
- Ce s-a intamplat ?
- Nimic.Inca.Dar o sa se intample daca stau.
A vrut sa ma ia de brat. Am simtit cum l-a durut cand m-am ferit de mana lui.
- Nu inteleg.
- Vreodata ai... A fost vreodata un moment in care...
M-am privit cum am luat aer in piept si am vazut lumina salbatica din ochii mei prin filtrul ingrijorarii
lui adanci.
- Ai intalnit vreodata o persoana al carei miros sa fie mai bun decat al tuturor celorlalti oameni? Mult
mai bun ?
- Oh.
Cand mi-am dat seama ca a inteles, chipul mi s-a aplecat cu rusine. S-a intins sa ma atinga, ignoranduma
cand m-am retras din nou, si si-a pus mana pe umarul meu.
- Fa ce trebuie ca sa rezisti, fiule .O sa-mi fie dor de tine. Uite, ia masina mea.E mai rapida.
Acum se intreba daca facuse ceea ce trebuia cand m-a lasat sa plec atunci.Se intreba daca nu m-a ranit
cu lipsa lui de incredere in mine.
- Nu, i-am soptit in timp ce alergam. De asta aveam nevoie.Ti-as fi inselat cu usurinta increderea daca
mi-ai fi spus sa raman.
- Imi pare rau ca suferi, Edward. Dar trebuie sa faci ce trebuie ca sa tii fata Swan in viata.Chiar daca
asta inseamna sa ne parasesti din nou.
- Stiu, stiu.
- De ce te-ai intors ? Stii bine cat de fericit sunt sa te am aici, dar daca este prea greu pentru tine...
- Nu-mi placea sa ma simt ca un las, am recunoscut.
40
Am incetinit.Alergam usor prin intuneric.
- Mai bine decat s-o pui in pericol. O sa plece intr-un an sau doi.
- Ai dreptate, stiu asta.
Din contra, totusi, vorbele lui ma faceau mai dornic sa raman. Daca fata o sa plece intr-un an sau doi...
Carlisle s-a oprit din alergat, si m-am oprit si eu.S-a intors sa-mi analizeze expresia fetzei.
Dar n-o sa fugi, nu-i asa ?
Am clatinat din cap.
Este din cauza mandriei, Edward ? Nu-i nici o rusine sa...
- Nu, nu mandria ma tine aici. Nu de data asta.
N-ai unde sa te duci ?
Am ras scurt.
- Nu. Asta nu m-ar opri daca as vrea sa plec.
- O sa venim cu tine, bineinteles, daca de asta ai nevoie. Nu trebuie decat sa ne spui.Ne-am mutat fara
sa ne plangem pentru fiecare dintre ei.N-o sa se supere nimeni pe tine.
Am ridicat o spranceana.
El a ras.
-Da, Rosalie s-ar putea sa se supere, dar iti este datoare.Oricum, e mult mai bine sa plecam acum, cand
nu s-a intamplat nimic rau, decat sa plecam mai tarziu dupa ce o viata a fost curmata.
Tot umorul s-a risipit la sfarsitul frazei.
Am tresarit auzindu-l.
- Da, am fost de acord.
Vocea imi suna ragusita.
Dar nu pleci ?
Am oftat.
- Ar trebui sa plec.
- Ce te tine aici, Edward ?Nu pot sa-mi dau seama...
- Nu stiu daca pot sa explic.
Nici pentru mine nu avea nici un sens.Mi-a analizat expresia pentru un moment.
41
Nu, nu inteleg. Dar iti respect intimitatea, daca asta vrei.
- Multumesc.E generos din partea ta, avand in vedere ca eu nu ofer dreptul la initimitate nimanui.
Cu o exceptie.Si faceam tot ce puteam ca sa-i rapesc si ei dreptul asta, nu-i asa ?
Toti avem secretele noastre.
Rase din nou.
Mergem ?
A gasit mirosul unui grup mic de caprioare.Era greu sa ma entuzismez prea tare pentru un miros care
era, pana si in cazurile fericite, foarte putin ademenitor. In momentul asta, avand amintirea sangelui fetei
proaspat in minte, mirosul mi-a intors stomacul de dos.
Am oftat.
- Hai, am zis, desi stiam ca nu ma ajuta prea tare sa ma fortez sa beau sangele.
Ne-am aplecat amandoi intr-o pozitie de vanatoare si am lasat mirosul deloc ademenitor sa ne conduca
inainte in tacere.
***
Era mai frig cand ne-am intors acasa. Zapada topita inghetate la loc. Era ca si cum un strat subtire de
sticla acoperea totul, fiecare ac de pin, fiecare frunza de feriga, fiecare fir de iarba era acoperit de gheata.
Cand Carlisle s-a dus sa se imbrace pentru tura de dimineata de la spital, am stat langa rau, asteptand
sa rasara soarele. Ma simteam aproape ghiftuit de la cantitatea de sange pe care o consumasem, dar stiam
ca lipsa actuala de sete nu insemna nimic atunci cand urma sa fiu iar in apropierea fetei.
Rece si nemiscat, ca piatra pe care stateam, m-am uitat la apa intunecata care curgea pe sub stratul de
gheata.
Carlisle avea dreptate. Trebuia sa plec din Forks. Or sa raspandeasca o poveste care sa explice absenta
mea. Scoala in Europa...Vizitez niste rude indepartate... Fuga adolescentina... Povestea nu conta. Nimeni
n-o sa insiste cu intrebarile.
E vorba doar de un an sau doi si apoi fata o sa dispara. O sa isi continue viata, o sa aibe o viata pe care
s-o poata continua. O sa se duca la vreo facultate, o sa se maturizeze, o sa-si faca o cariera, poate o sa se
marite cu cineva. Puteam sa-mi imaginez asta – puteam sa vad fata imbracata in alb, mergand intr-un ritm
masurat , la brat cu tatal ei.
Era stranie durerea pe care mi-a pricinuit-o aceasta imagine. Nu puteam s-o inteleg. Eram invidios
pentru ca ea avea un viitor pe care eu nu-l voi putea avea niciodata? Nu avea nici un sens. Fiecare om din
jurul meu avea acelasi potential in fatza – o viata – si rareori ii invidiam.
Puteam s-o las in pace, cu viitorul ei. Sa nu-i mai risc viata. Asta era ceea ce trebuia sa fac. Carlisle
alegea intotdeauna ceea ce era corect. Ar trebui sa-l ascult.
Soarele s-a ridicat de dupa nori si o lumina slaba a stralucit pe sticla inghetata.
42
Inca o zi, am hotarat. O s-o mai vad o data. Pot sa fac fatza. Poate as putea sa mentionez si viitoarea
mea disparitie, sa pregatesc povestea.
O sa fie greu. Simteam deja retinerea care ma facea sa ma gandesc la scuze ca sa mai raman, sa
prelungesc termenul la doua zile, trei, patru...Dar o sa fac ceea ce trebuie. Stiam ca pot sa am incredere in
sfatul lui Carlisle. Si stiam ca sunt prea tulburat ca sa iau decizia corecta de unul singur. Mult prea
tulburat. Cat de mult din aceasta retinere provenea din curiozitatea mea obsesiva, si cat din apetitul meu
nesatisfacut ?
Am intrat in casa, sa ma schimb in haine noi pentru scoala.
Alice ma astepta, stand pe ultima treapta din scarile de la etajul al treilea.
Pleci din nou, ma acuza ea.
Am oftat si am dat din cap.
Nu vad unde te duci de data asta.
- Inca nu stiu unde ma duc, am soptit.
Nu vreau sa pleci.
Am clatinat din cap.
Ce-ar fi daca Jazz si cu mine am venii cu tine ?
- Or sa aiba nevoie de tine mai mult ca oricand, daca eu n-o sa fiu aici sa am grija de ei. Si gandeste-te
la Esme. Ai putea sa o lasi fara jumatate din familie dintr-o data ?
O s-o intristezi atat de tare.
- Stiu.De asta tu trebuie sa ramai aici.
Nu e acelasi lucru, ca si cum te-ar avea pe tine aici, si o stii prea bine.
- Da.Dar trebuie sa fac ceea ce e corect.
Sunt multe cai corecte si multe cai gresite, totusi, nu-i asa ?
Pentru un moment Alice a fost prinsa intr-una din viziunile ei ciudate.M-am uitat impreuna cu ea la
sirul curgator de imagini neclare.M-am vazut amestecat in umbre stranii pe care nu le distingeam – forme
incetosate, nedefinite.Si apoi, dintr-o data, pielea imi stralucea in lumina puternica a soarelui intr-o poiana
mica. Era un loc pe care il cunosteam. Mai era si altcineva in poiana cu mine, dar din nou, nu era ceva
clar, nu puteam sa-mi dau seama cine. Imaginile s-au rotit si au disparut, in timp ce un milion de alte mici
alegeri de rearanjau in viitor din nou.
- N-am inteles prea mult din asta, i-am zis eu cand viziunea s-a evaporat.
Nici eu. Viitorul tau se schimba atat de des incat nu pot sa tin pasul. Cred, totusi...
S-a oprit si si-a reamintit o colectie vasta de viziuni recente pentru mine. Toate erau la fel : neclare si
vagi.
43
- Cred ca ceva se va schimba totusi, spuse ea cu voce tare.Viata ta pare sa fie la rascruce de drumuri.
Am ras sinistru.
- Realizezi ca asta a sunat de parca ai fi o tiganca ghicitoare de carnaval, nu?
Si-a scos limba la mine.
- Totusi astazi e in regula, nu ? am intrebat, vocea devenindu-mi brusc tematoare.
- Nu te vad omorand pe nimeni astazi, m-a asigurat ea.
- Multumesc, Alice.
- Du-te sa te imbraci.N-o sa spun nimanui, te las pe tine sa le spui celorlalti cand esti pregatit.
S-a ridicat si a coborat scarile, cu umerii incordati vizibil.
O sa-mi fie dor de tine.Serios.
Da, si mie o sa-mi fie dor de ea.
***
Drumul spre scoala a fost tacut. Jasper isi dadea seama ca Alice e suparata de ceva, dar stia ca daca ea
ar fi vrut sa vorbeasca despre asta, ar fi facut-o deja. Emmet si Rosalie ne ignorau, avand unul din
momentele lor, uitandu-se unul in ochii celuilalt cu dragoste...Era destul de dezgustator sa-i privesti
dinafara. Eram deja cu totii constienti de cat de indragostiti erau unul de celalalt. Sau poate ca eram cinic
doar pentru ca eram singur.In unele zile era mai greu decat in altele, sa traiesc cu trei cupluri perfecte de
indragostiti. Asta era una din acele zile.
Poate ca ar fi cu totii mai fericiti fara mine prin preajma, prost dispus si beligerant ca batranul care ar
fi trebuit sa fiu pana cum.
Bineinteles, primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns la scoala, a fost s-o caut pe fata. Doar ca sa
ma pregatesc, din nou.
Sigur.
Era jenant cum lumea mea fusese brusc golita de orice altceva inafara de ea.Toata existenta mea se
concentrase in jurul fetei, si nu in jurul meu cum ar fi fost normal.
De fapt, era destul de usor sa inteleg. Dupa optzeci de ani in care facusem aceleasi lucruri zi dupa zi,
noapte dupa noapte, orice schimbare devenea de o importanta absoluta.
Ea nu venise inca, dar puteam sa aud huruitul motorului camionetei ei la distanta. M-am sprijinit pe
masina ca sa astept. Alice a ramas cu mine iar ceilalti s-au dus la ore. Ei erau plictisiti de fixatia mea.Nu
puteau intelege cum un om imi poate mentine interesul pentru atat de mult timp, indiferent de cat de
delicios miroase.
Fata conducea incet, cu ochii pe drum si mainile stranse pe volan. Parea nelinistita dintr-o anumita
cauza. Mi-a trebuit o secunda ca sa-mi dau seama care era cauza, pentru ca toti oamenii avusesera aceeasi
expresie astazi. Drumul era alunecos de la gheata si incercau cu totii sa conduca cu mai multa atentie. Se
vedea ca ea luase riscul in serios.
44
Asta a parut in concordanta cu celelalte lucruri , putine ce-i drept, pe care le aflasem despre ea. Am
adaugat la mica lista : era o persoana serioasa, o persoana responsabila.
N-a parcat foarte departe de mine, dar inca nu ma observase stand acolo, uitandu-ma la ea .Ma
intrebam ce-o sa faca cand o sa ma vada . O sa se inroseasca si o sa plece? Asta era prima mea
presupunere. Dar poate ca o sa-mi intoarca privirea. Poate o sa vina sa vorbeasca cu mine.
Am tras aer in piept, plin speranta, umplandu-mi plamanii, pentru orice eventualitate.
A iesit din camioneta cu grija, testand gheata subtire inainte sa-si lase greutatea pe ea. Nu s-a uitat spre
mine, si asta m-a umplut de frustrare. Poate ca as putea sa ma duc sa vorbesc cu ea...
Nu, asta ar fi o greseala.
In loc sa se indrepte spre scoala, ea s-a intors spre camioneta, tinandu-se de marginea ei nesigura, ca sa
nu alunece. M-a facut sa zambesc si am simtit privirea lui Alice asupra mea. N-am ascultat ce credea ea
despre asta, ma distram mult prea bine uitandu-ma la fata cum verifica lanturile de iarna. Chiar parea in
pericol de a aluneca, la modul in care i se miscau picioarele. Nimeni altcineva nu mai avea probleme, oare
parcase pe portiunea cu cea mai multa gheata ?
S-a oprit acolo, uitandu-se in jos cu o expresie ciudata pe fatza.Era...plina de tandrete ?Ca si cum ceva
in legatura cu cauciucurile o facea sa se...emotioneze ?
Din nou, curiozitatea m-a ars ca setea. Era ca si cum trebuia neaparat sa stiu la ce se gandea, ca si cum
nimic altceva nu mai conta.
O sa ma duc sa vorbesc cu ea. Oricum arata ca si cum are nevoie de ajutor, macar pana iese din zona
cu gheata. Bineinteles ca nu puteam sa-i ofer sprijinul meu,nu ? Am ezitat, indecis. Oricat de mult detesta
zapada, nu cred s-ar bucura de atingerea mainii mele reci si albe. Ar fi trebuit sa-mi pun manusi...
NU ! suspina Alice cu voce tare.
Imediat, am scanat gandurile ei, crezand la inceput ca am luat o alegere gresita si ca m-a vazut facand
ceva imperdonabil.Dar nu avea deloc legatura cu mine.
Tyler Crowley isi intorcea masina in parcare, cu o viteza nejustificata.Alegerea lui il facea sa alunece
de-a lungul ghetii...Viziunea a venit la doar jumatate de secunda inainte de realitate. Duba lui Tyler cotea
cand eu inca urmaream concluzia care o facuse pe Alice sa suspine speriata.
Nu, viziunea n-avea deloc legatura cu mine, si totusi avea totul in legatura cu mine pentru ca duba lui
Tyler – cauciucurile atingand chiar in acel moment gheata din cel mai prost unghi posibil – urma sa se
roteasca si sa o zdrobeasca pe fata care devenise punctul central al universului meu.
Chiar si fara viziunea lui Alice, ar fi fost destul de usor sa prevad traectoria vehiculului a carui control
il pierduse Tyler.
Fata, aflata exact in locul nepotrivit in spatele camionetei ei, si-a ridicat privirea, surprinsa de sunetul
scartaitului de cauciucuri. S-a uitat fix in ochii mei ingroziti, si apoi s-a intors sa-si priveasca propria
moarte apropiindu-se.
Nu ea ! Cuvintele mi-au rasunat in minte, ca si cum le-ar fi strigat altcineva.
Prins inca in gandurile lui Alice, am vazut ca viziunea se schimba dar nu aveam timp sa vad care o sa
fie finalul.
45
Am alergat de-alungul parcarii, aruncandu-ma intre camioneta si fata impietrita. M-am miscat atat de
repede incat totul era neclar inafara de obiectul concentrarii mele. Ea nu m-a vazut, ochii umani nu-mi
puteau urmari zborul, si inca se uita la forma imesa care urma sa-i striveasca corpul de metalul propriei
camionete.
Am prins-o de mijloc, miscandu-ma mult prea grabit ca sa fiu bland asa cum ar fi trebuit. In miimea de
secunda care a trecut intre momentul in care am impins-o din calea mortii si momentul in care m-am izbit
de pamant cu ea in brate, am fost foarte constient de corpul ei fragil si atat de usor de ranit.
Cand am auzit cum capul ei se loveste de gheata, am simtit ca m-am transformat la randul meu in
gheata.
Dar nu aveam nici o secunda sa ma asigur in ce stare se afla. Am auzit duba in spatele nostru,
scrasnind si alunecand, in timp ce s-a lovit de fierul camionetei fetei. Si-a schimbat directia, venind din
nou spre ea, ca si cum ea era un magnet care atragea masina spre noi.
Un cuvant pe care nu-l mai spusesem vreodata in prezenta unei domnisoare mi-a scapat printre dintii
inclestati.
Facusem deja prea mult. Aproape zburasem prin aer ca s-o imping din calea masinii, si fusesem foarte
constient de greseala pe care o fac. Faptul ca stiam ca e o greseala, nu m-a oprit, dar nu realizam riscul pe
care mi-l asumam, risc nu numai pentru mine ci si pentru intreaga mea familie.
Expunerea.
Iar asta cu siguranta n-o sa ajute, dar nu aveam de gand sa las masina sa reuseasca sa-i ia viata din a
doua incercare.
Am lasat-o pe jos si mi-am intins mainile, prinzand duba inainte s-o atinga pe fata. Forta m-a impins
intr-o masina parcata langa camioneta ei. Puteam sa simt tabla care se indoia in spatele umerilor mei.
Duba a scartait si s-a clatinat in fatza obstacolului de netrecut al mainilor mele, si apoi s-a oprit
balansandu-se instabila pe doua roti.
Daca ma miscam, roata din spate ar fi cazut pe picioarele ei.
Of, in numele sfintilor, nu se mai terminau odata catastrofele ? Putea si altceva sa se mai intample ?
Nu puteam sa stau acolo, tinand duba in aer pana veneau ajutoarele. Nici nu puteam sa arunc duba, pentru
ca era soferul inauntru, cu gandurile incoerente din cauza panicii.
Cu un geamat interior, am impins masina in asa fel incat sa se balanseze departe de noi pentru o clipa.
In timp ce cadea spre mine, am prins-o cu mana dreapta, mi-am trecut mana stanga in jurul mijlocului
fetei din nou, si am scos-o de sub masina tragand-o aproape de mine.Corpul i s-a miscat fara vlaga atunci
cand am intors-o in asa fel incat picioarele ei sa fie in siguranta. Era constienta ? Cat de mult rau i-am
facut in incercarea mea de salvare?
Am lasat duba sa cada, acum ca nu mai putea s-o raneasca. S-a izbit de pamant, cu toate geamurile
spargandu-se la unison.
Stiam ca ma aflu in mijlocul unei crize.Cat de mult a vazut ? M-au vazut alti martori in timp ce ma
materializam langa ea si apoi jonglam cu duba incercand sa n-o las sa cada peste ea ? Toate intrebarile
astea ar trebui sa fie cea mai mare grija a mea.
Dar eram prea nelinistit ca sa-mi pese de riscul expunerii, cum ar fi trebuit.Mult prea panicat ca am
ranit-o eu insumi incercand s-o protejez. Prea speriat s-o am atat de aproape de mine, stiind cum ar mirosii
46
daca mi-as permite sa respir. Mult prea constient de caldura corpului ei apasat peste al meu, chiar si prin
obstacolul dublu al gecilor noastre. Puteam sa simt caldura...
Prima teama era cea mai mare. In timp ce tipetele martorilor au izbucnit in jurul noastru, m-am aplecat
sa-i examinez fatza, sa vad daca era constienta, sperand cu disperare ca nu sangera nicaieri.
Ochii ei erau deschisi, socati.
- Bella ? am intrebat insistent.Esti bine ?
-Sunt bine, spuse ea automat cu o voce tremuratoare.
Usurarea, atat de puternica incat era aproape dureroasa, m-a cuprins cand i-am auzit vocea. Am
respirat printre dinti si nu m-a deranjat arsura din gat care a urmat.Aproape am primit-o cu bucurie.
S-a straduit sa se ridice, dar eu nu eram pregatit sa-i dau drumul. Parea cumva mai...in siguranta ? Era
mai bine oricum, s-o am inghesuita langa mine.
- Ai grija, am avertizat-o.Cred ca ti-ai lovit capul destul de tare.
Nu simteam miros de sange proaspat, din fericire, dar asta nu inseamna ca n-ar putea sa aiba leziuni
interne.Brusc eram nerabdator s-o duc la Carlisle si la echipamentul complet de radiografie.
- Au, spuse ea cu tonul amuzant de socat cand a realizat ca aveam dreptate in legatura cu capul ei.
- Asa ma gandeam si eu.
Usurarea m-a facut sa ma simt amuzat, aproape ametit.
- Cum ai..., vocea i s-a oprit, clipind. Cum ai ajuns la mine atat de repede?
Usurarea a devenit amara, umorul s-a evaporat. Observase prea multe.
Acum, ca fata parea intr-o stare destul de buna, frica pentru familia mea a devenit mai puternica.
- Stateam chiar langa tine Bella.
Stiam din experienta ca daca eram foarte sigur pe mine cand minteam, il faceam pe celalat sa puna la
indoiala adevarul.
A incercat sa se miste din nou si de data asta am lasat-o. Aveam nevoie sa respir ca sa-mi pot juca
rolul cum trebuia. Aveam nevoie sa ma indepartez de caldura sangelui ei, in asa fel incat sa nu se combine
cu mirosul ei si sa ma copleseasca. M-am dat mai in spate, atat de departe cat permitea spatiul mic dintre
masinile lovite.
S-au uitat la mine, si i-am intors privirea. Sa-mi mut primul privirea era o greseala pe care numai un
mincinos incompetent ar fi putut s-o faca, iar eu nu eram un micinos incompetent. Expresia mea era
blanda, dulce...Parea sa o incurce.Asta era bine.
Scena accidentului era acum inconjurata. Majoritatea elevi, copii uitandu-se printre masini sa vada
daca se vedea cineva. Era un zgomot de tipete si ganduri socate. Am scanat gandurile inca o data, ca sa ma
asigur ca nu existau suspiciuni inca si apoi m-am concentrat pe fata.
47
Era distrasa de toata nebunia din jur. S-a uitat imprejur, cu expresia inca impietrita si a incercat sa se
ridice.
Mi-am pus mana usor pe umarul ei ca s-o tin pe loc.
- Stai nemiscata.
Parea in regula dar chiar avea voie sa-si miste gatul? Din nou il vroiam aici pe Carlisle. Anii mei de
medicina teoretica nu se comparau cu secolele lui de practica medicala.
- Dar e frig, obiecta ea.
Aproape ca a fost strivita si omorata de doua ori si schilodita inca o data, si frigul era ceea ce o
ingrijora. Mi-a scapat un chicotit printre dinti, inainte sa-mi amintesc ca situatia nu era amuzanta.
Bella clipi si apoi isi focaliza ochii pe chipul meu.
- Erai tocmai acolo.
Asta ma intrista in nou.
Se uita spre sud, desi acum nu se vedea nimic intracolo inafara de partea busita a camionetei.
- Erai langa masina ta.
- Nu, nu eram
- Te-am vazut, insista ea, cu vocea de copil incapatanat.
Barbia i s-a ridicat.
- Bella, stateam langa tine si te-am impins din drum.
M-am uitat adanc in ochii ei mari, incercand s-o conving sa accepte versiunea mea, singura versiune
rationala posibila.
Maxilarul ei era hotarat :
-Nu.
Am incercat sa raman calm, sa nu intru in panica. Daca puteam s-o fac sa taca cateva momente, dandumi
ocazia sa distrug probele...si sa ii contrazic povestea punand-o pe seama loviturii de la cap...
N-ar trebui sa fie simplu s-o fac pe fata asta tacuta si secretoasa sa taca ? Daca ar avea incredere in
mine, macar pentru cateva momente...
- Te rog, Bella, am spus iar vocea imi era atat de intensa pentru ca dintr-o data vroiam ca ea sa aiba
incredere in mine.Vroiam mult asta si nu doar in legatura cu accidentul. Ce dorinta prosteasca. Ce sens ar
avea sa aiba incredere in mine?
- De ce ? intreba ea inca defensiva.
- Ai incedere in mine, am rugat-o.
48
- Imi promiti ca explici totul mai tarziu?
Ma enerva s-o mint din nou, cand imi doream asa mult sa merit cumva increderea ei. Deci, cand i-am
raspuns, era doar o replica.
- Bine.
- Bine, spuse ea ca un ecou pe acelasi ton.
In timp ce incepea incercarea de salvare in jurul nostru - venisera adulti, fusesera chemate autoritatile,
sirene se auzeau la distanta - am incercat sa ignor fata si sa-mi pun prioritatile in ordine. Am cautat in
fiecare gand a celor de acolo, atat a martorilor cat si celor care au venit mai tarziu, dar n-am gasit nimic
periculos. Cei mai multi erau surprinsi sa ma vada langa Bella, dar toti au concluzionat , nu exista alta
concluzie posibila, ca pur si simplu nu ma observasera stand langa fata inainte de accident.
Ea era singura care nu accepta aceasta explicatie simpla, dar ea trebuia considerata cea mai putin
credibila martora. Era infricosata, traumatizata, sa nu mai vorbim de lovitura de la cap. Posibil in stare de
soc. Era foarte probabil ca povestea ei sa fie confuza,nu ? Nimeni nu ar crede-o pe ea, avand atat de multi
alti martori...
M-am crispat cand am auzit gandurile lui Rosalie, Jasper si Emmet, care tocmai soseau la scena
accidentului. O sa platesc pentru asta diseara.
Vroiam sa indrept forma lasata de umerii mei in tabla masinii, dar fata era prea aproape.Trebuie sa
astept un moment in care sa nu fie atenta.
Era frustrant sa astept, cu atatea priviri atintite asupra mea, in timp ce oamenii se chinuiau cu
camioneta, incercand s-o impinga. I-as fi ajutat ca sa terminam mai repede cu asta, dar aveam deja destule
probleme iar fata avea spirit bun de observatie. Intr-un final au reusit sa mute masina indeajuns de mult
incat cei de la serviciul de ambulanta sa ajunga la noi.
Un chip cenusiu familiar, ma analiza.
- Hey, Edward, spuse Brett Warner.
Era asistent medical si il stiam de la spital. Era o coincidenta norocoasa, singurul noroc pe ziua de azi,
ca el era primul care a ajuns la noi. In gandurile lui isi nota ca aratam vioi si calm.
- Esti bine, copile ?
- Perfect, Brett, Nu m-a atins nimic.Dar ma tem ca Bella are o contuzie.S-a lovit la cap cand am
impins-o din drum.
Brett si-a concentrat atentia pe fata, care imi arunca o privire inversunata de tradare. Avusesem
dreptate, era genul de martira tacuta...prefera sa sufere in tacere.
Totusi nu mi-a contrazis spusele imediat, iar asta m-a facut sa ma simt mai relaxat.
Urmatorul asistent a incercat sa insiste sa ma las examinat, dar nu a fost prea greu sa-l conving ca nam
nevoie. I-am promis ca o sa-l las pe tatal meu sa ma examineze, asa ca a renuntat. In cazul oamenilor,
nu era nevoie decat sa vorbesc cu o siguranta rece. Asta se aplica la majoritatea oamenilor, dar nu si in
cazul fetei, evident. Se potrivea macar in vreun stereotip ?
49
I-au pus gulerul cervical, iar chipul i s-a inrosit de rusine.Eu am folosit momentul in care i se
distrasese atentia ca sa rearanjez cu piciorul forma masinii. Doar fratii mei au observat ce fac, si am auzit
promisiunea lui Emmet de a se ocupa de restul probelor pe care le lasam in urma.
Apreciind ajutorul lui, si fiind inca si mai recunoscator ca Emmet, cel putin el, ma iertase deja pentru
alegerea periculoasa pe care o facusem, ma simteam mai relaxat cand m-am urcat pe scaunul din fata al
ambulantei, langa Brett.
Seful Politiei a sosit inainte ca Bella sa fi fost urcata in ambulanta.
Gandurile tatalui Bellei erau dincolo de cuvinte, panica si ingrijorarea din mintea lui alungand orice
altceva. Teama si vinovatia, sentimente puternice, l-au coplesit cand si-a vazut singura fiica pe targa.
Sentimentele lui mi s-au transmis mie, ca un ecou, devenind din ce in ce mai puternice. Cand Alice ma
avertizat ca daca o omor pe fiica lui Charlie Swan, il omor si pe el, nu exagerase.
Mi-am plecat capul cu vinovatie in timp ce ascultam vocea lui panicata.
- Bella ! striga el.
- Sunt bine, Char..tata, ofta ea.Nu e nimic in neregula cu mine.
Cuvintele ei abia daca i-au mai calmat teama. S-a intors imediat spre primul asistent cerandu-i mai
multe informatii.
Abia atunci cand l-am auzit vorbind, formand propozitii perfect coerente in ciuda panicii, am realizat
ca frica si grija lui nu erau mai presus de cuvinte. Doar ca eu...nu puteam sa aud cu exactitate cuvintele.
Hmm.Charlie Swan nu era la fel de tacut ca fiica lui, dar acum stiam de unde a mostenit ea asta.
Interesant.
Nu petrecusem niciodata prea mult timp in preajma sefului de politie. Intotdeauna il considerasem un
om cu mintea inceata, si acum imi dadeam seama ca eu eram cel incet. Gandurile lui erau partial ascunse,
nu inexistente. Puteam doar sa aud tonul lor de tenor.
Vroiam sa ascult cu mai multa atentie, sa vad daca puteam sa gasesc in acest nou si mai putin
complicat puzzle, cheia spre secretele fetei. Dar Bella fu pusa in spate si ambulanta porni.
Era greu sa ma despart de posibla solutie a misterului care ajunsese sa ma obsedeze. Dar trebuia sa ma
gandesc acum , sa privesc ceea ce am facut astazi din toate unghiurile posibile. Trebuia sa ascult, sa ma
asigur ca nu ne-am pus pe noi toti in atat de mult pericol incat sa trebuiasca sa plecam imediat.Trebuia sa
ma concentrez.
Nimic din gandurile asistentilor nu ma ingrijora. Din cate isi dadeau ei seama, nu era nimic in neregula
cu fata. Iar Bella parea ca sustine varianta povestirii pe care o dadusem eu, pana acum.
Prima prioritate, cand am ajuns la spital, a fost sa-l caut pe Carlisle. M-am grabit prin usile automate,
dar nu puteam sa uit de Bella asa ca ascultam in acelasi timp si gandurile paramedicilor.
A fost usor sa gasesc mintea familiara a tatalui meu. Era in biroul lui mic, singur – a doua coincidenta
norocoasa pe ziua de azi.
- Carlisle.
50
M-a auzit apropiindu-ma, si se panica imediat ce-mi vazu chipul. S-a ridicat in picioare, albindu-se. Sa
aplecat peste biroul lui ordonat din lemn.
Edward, doar nu ai...
- Nu, nu, nu e asta.
A tras aer adanc in piept.
Bineinteles ca nu. Imi pare rau ca m-am gandit la asta. Ochii tai, desigur, ar fi trebuit sa-mi dau
seama...
Observa cu usurare ochii mei care erau inca aurii.
- E ranita, totusi, Carlisle, probabil nu grav dar...
- Ce s-a intamplat ?
- Un accident stupid de masina. A fost la locul si momentul nepotrivit. Dar n-am putut sa stau pur si
simplu acolo, sa o zdrobeasca...
Incepe de la inceput, nu inteleg.Cum ai fost implicat ?
- O dubita a alunecat pe gheata, am soptit.
M-am uitat fix la peretele din spatele lui in timp ce vorbeam. In loc de multimea de diplome inramate,
el avea doar un singur tablou in ulei, unul din favoritele lui, un Hassam nedescoperit.
- Ea era in drum. Alice a avut o viziune, dar n-am avut timp sa fac altceva inafara de a alerga acolo s-o
imping la o parte. Nimeni n-a observat...inafara de ea. A trebuit si sa opresc dubita, dar din nou nimeni n-a
observat...inafara de ea. Imi...imi pare rau Carlisle. N-am vrut sa ne pun in pericol.
A inconjurat biroul si si-a pus mana pe umarul meu.
Ai facut ceea ce trebuia.Si nu cred ca a fost usor pentru tine.Sunt mandru de tine, Edward.
M-am putut uita in ochii lui atunci.
- Ea stie ca e ceva ...in neregula cu mine.
- Nu conteaza.Daca trebuie sa plecam, plecam.Ce ti-a spus ?
Am clatinat din cap , cu frustrare.
- Nimic inca.
Inca ?
- A fost de acord cu versiunea mea , dar asteapta o explicatie.
Se incrunta, meditand la asta.
- S-a lovit la cap...de fapt eu am lovit-o, am continuat repede. Am izbit-o de pamant destul de tare.
Pare in regula dar...Nu cred ca va fi greu sa discreditam versiunea ei.
51
M-am simtit ca un ticalos spunand cuvintele astea.Carlisle a auzit neplacerea din vocea mea.
Poate n-o sa fie necesar.Hai sa vedem ce se intampla, da ?Se pare ca am un pacient de examinat.
- Te rog, am spus.Sunt atat de ingrijorat ca am ranit-o.
Expresia lui Carlisle se lumina.Isi netezi parul deschis la culoare, doar cu cateva nuante mai deschis
decat ochii lui, si rase.
A fost o zi interesanta pentru tine, nu-i asa ?
In mintea lui puteam sa vad ironia, si era foarte amuzant, cel putin pentru el. Ce schimbare de roluri.
Undeva in timpul secundei in care m-am repezit in parcarea inghetata, ma transformasem din ucigas in
protector.
Am ras cu el, amintindu-mi cat de convins fusesem ca Bella nu o sa aiba niciodata nevoie de mai
multa protectie in fata vreunei amenintari, decat avea nevoie in fatza mea. Era ceva aspru in rasul meu,
pentru ca stiam ca teoria era inca valabila.
***
Am asteptat singur in biroul lui Carlisle, una din cele mai lungi ore pe care le-am trait, ascultand
spitalul plin de ganduri.
Tyler Crowl, soferul dubitei, parea ranit mai grav decat Bella, iar atentia se indrepta asupra lui in timp
ce ea astepta sa fie radiografiata .Carlisle ramasese in umbra, avand incredere in diagnisticul
paramedicilor ca fata era ranita usor. Asta ma nelinistea, dar stiam ca are dreptate.Cu o singura privire
asupra lui Carlisle, ea si-ar fi amintit imediat de mine si de faptul ca era ceva in neregula cu familia mea.
Si asta i-ar fi dat drumul la gura.
Cu siguranta avea un partener dornic de conversatie. Tyler era macinat de vinovatie din cauza ca
aproape o omorase, si vorbea intruna despre asta.Am vazut expresia chipului ei, prin ochii lui, si era clar
ca isi dorea ca el sa taca. El nu putea sa vada asta ?
A fost un moment incordat pentru mine can Tyler a intrebat-o cum se daduse din calea masinii.
Am asteptat, fara sa respir, in timp ce ea ezita.
- Hm..., a auzit-o el spunand.
A facut o pauza atat de lunga inca Tyler s-a intrebat daca intrebarea lui a nedumerit-o. Intr-un final, a
continuat :
- Edward m-a impins la o parte.
Am rasuflat usurat. Si apoi respiratia mi s-a accelerat. N-o mai auzisem spunandu-mi numele pana
acum Imi placea cum suna, chiar daca auzit prin gandurile lui Tyler.Vroiam sa o aud eu insumi...
- Edward Cullen, spuse ea pentru ca Tyler nu intelesese ce vroia sa spuna.
M-am trezit langa usa, cu mana pe clanta. Dorinta de a o vedea era din ce in ce mai puternica. A
trebuit sa-mi reamintesc ca am nevoie de precautie.
- Statea chiar langa mine.
52
- Cullen ? Hm, ce ciudat.Nu l-am vazut.Puteam sa jur ca... Wow, s-a intamplat atat de repede, cred.El
e ok ?
- Cred ca da.E pe aici pe undeva, dar nu l-au obligat sa vina aici pe targa.
Am vazut privirea ei ganditoare, suspiciunea ingustandu-i ochii, dar Tyler nu observa aceste mici
schimbari.
E draguta, se gandea el, aproape surprins. Chiar si asa ravasita. Nu e genul meu obisnuit dar...Ar
trebui s-o invit undeva.... Sa ma revansez pentru azi...
Eram deja pe hol, la jumatatea drumului spre sala de urgente, fara sa ma gandesc o secunda la ce
faceam.Din fericire, o asistenta a intrat in incapere inainte s-o fac eu, si am vazut ca era randul Bellei la
radiografie. M-am sprijinit de perete, intr-un colt intunecat, si am incercat sa-mi revin.
Nu conta ca Tyler o considera draguta. Oricine putea observa asta. Nu exista nici un motiv sa ma
simt...cum ma simteam ?Deranjat ? Sau enervat era mai aproape de adevar ? Nu avea nici un sens.
Am stat unde eram cat am putut de mult, dar m-a coplesit nerabdarea si m-am dus spre sala de
radiografie. Fusese deja mutata inapoi la urgente, dar am putut sa trag cu ochiul la radiografiile ei cand
asistenta nu era atenta. M-am simtit mai calm dupa ce m-am uitat. Capul ei era in regula. N-o ranisem.
Carlisle m-a prins acolo.
Arati mai bine, comenta el.
Am privit inainte. Nu eram singuri, holurile erau pline de doctori si vizitatori.
A, da. Puse radiografiile ei in lumina, dar eu nu aveam nevoie sa ma mai uit o data. Vad ca e perfect in
regula. Bravo, Edward.
Aprobarea tatalui meu a creat in mine niste sentimente amestecate. As fi fost multumit, dar stiam ca nu
va fi de acord cu ceea ce vroiam sa fac acum. Cel putin, nu daca mi-ar fi stiut adevaratele motivatii.
- Cred ca o sa ma duc sa vorbesc cu ea inainte sa te vada pe tine, am murmurat. Sa ma comport
normal, ca si cum nu s-a intamplat nimic. Sa netezesc lucrurile...
Toate astea sunt motive rezonabile.
Carlisle a dat din cap absent, inca uitandu-se la radiografii.
- Buna idee.hmm...
M-a uitat sa vad ce ii captase interesul.
Uite-te la toate contuziile astea vindecate. De cate ori a scapat-o mama ei cand era mica ? Carlisle
rase la propria gluma.
- Incep sa cred ca fata are ghinion.Se afla mereu la locul si momentul nepotrivit.
Forks e cu siguranta locul nepotrivit cu tine aici.
Am tresarit.
53
Du-te.Rezolva lucrurile.O sa vin si eu imediat.
Am iesit repede, simtindu-ma vinovat. Probabil sunt un mincinos foarte bun daca Carlisle m-a crezut.
Cand am ajuns la sala de urgente, Tyler murmura pe sub barbie, inca cerandu-si scuze. Fata incerca sa
scape de el prefacandu-se ca doarme.Avea ochii inchisi dar respiratia nu-i era ritmica si din cand in cand
degetele i se strangeau cu nerabdare.
M-am uitat la ea pentru un moment.Asta o sa fie ultima data cand o vad.Realizarea acestui fapt m-a
intepat ca o durere acuta in piept. Oare asta mi se intampla pentru ca nu-mi placea sa las puzzleul
nerezolvat ? Nu parea sa fie o explicatie indeajuns de buna.
Intr-un final, am tras aer in piept si am inaintat.
Cand m-a vazut, Tyler a inceput sa vorbeasca, dar mi-am dus un deget la buze.
-Doarme ? am murmurat eu.
Ochii ei s-au deschis brusc si s-au focalizat pe chipul meu. S-au marit pentru un moment, apoi s-au
micsorat cu enervare si suspiciune.
Mi-am amintit ca am un rol de jucat, asa ca i-am zambit ca si cum nu se intamplase nimic neobisnuit
de dimineata...inafara de lovitura ei de la cap si un pic de imaginatie care o luase razna.
- Hey Edward, spuse Tyler. Imi pare foarte rau.
Am ridicat o mana ca sa-i opresc scuzele.
- N-a curs sange, nu e nici o problema, am spus.
Fara sa ma gandesc, am zambit prea larg la gluma mea proprie.
Era uimitor de usor sa-l ignor pe Tyler, care statea la doar un metru de mine, acoperit de sange
proaspat. Nu intelesesem niciodata cum putea Carlisle sa faca asta, sa ignore sangele pacientilor ca sa-i
trateze. Tentatia constanta nu ii distragea atentia, nu era periculoasa ? Dar acum...intelegeam. Daca te
concentrai pe altceva destul de tare, tentatia nu mai conta.
Chiar si proaspat si expus, sangele lui Tyler nu se compara cu mirosul Bellei.
Mi-am pastrat distanta de ea, asezandu-ma la capatul patului lui Tyler.
- Deci, care e verdictul ? am intrebat-o eu.
Buza ei inferioara se rasfranse putin.
- Nu e nimic in neregula cu mine, dar nu ma lasa sa plec. Cum se face ca tu nu esti pe un pat ca noi
restul.
Nerabdarea ei m-a facut sa zambesc din nou.
Puteam sa-l aud pe Carlisle pe hol.
- Conteaza pe cine cunosti, am zis senin. Dar nu-ti face griji, am venit sa te scap de aici.
54
Am urmarit reactia ei cu atentie, in timp ce tatal meu intra in camera.Ochii ei s-au marit si gura i s-a
deschis surprinsa.Am gemut in interior. Da, cu siguranta a remarcat asemanarea.
- Deci, domnisoara Swan, cum va simtiti? a intrebat Carlisle.
Avea un mod extraordinar de calmare care linistea toti pacientii intr-o secunda.Nu vedeam cum o
afecta asta pe Bella.
- Sunt bine, spuse ea incet.
Carlisle prinse radiografiile ei pe panoul luminos de langa pat.
- Radiografiile tale arata bine.Te doare capul ? Edward a zis ca te-ai lovit destul de tare.
Ea a oftat si a repetat :
- Sunt bine.
Dar de data asta nerabdarea reiesea din vocea ei.Apoi s-a uitat spre mine.Carlisle s-a apropiat de ea si
si-a trecut incet degetele pe scalpul ei pana a gasit umflatura de sub par.
Am fost luat pe nepregatite de valul de emotii care m-a lovit.
Il vazusem pe Carlisle lucrand cu oameni de sute de ori.Cu ceva ani in urma chiar l-am asistat ca sa
invat, desi numai in situatii care nu implicau sange. Deci nu era ceva nou pentru mine, sa-l vad
interactionand cu fata ca si cum ar fi fost si el la fel de uman ca ea. I-am invidiat controlul de multe ori,
dar acum nu era acelasi sentiment. Il invidiam pentru mai mult decat pentru control. Ma durea diferenta
dintre mine si Carlisle, faptul ca el putea s-o atinga cu blandete, fara frica, stiind ca nu i-ar face niciodata
vreun rau...
Ea s-a crispat de durere iar eu am tresarit. A trebuit sa ma concentrez pentru un moment ca sa imi
pastrez postura relaxata.
-Te doare ? intreba Carlisle.
Barbia ei se ridica putin.
-Nu chiar, spuse ea.
Inca o trasatura de caracter descoperita : era curajoasa. Nu vroia sa-si arate slabiciunea.
Probabil cea mai vulnerabila creatura pe care am intalnit-o, si ea nu vrea sa-si arate slabiciunea.Un
chicotit mi-a scapat printre buze.
Ea a aruncat inca o privire spre mine.
- Pai, spuse Carlisle.Tatal tau este in sala de asteptare, poti sa te duci acasa acum.Dar intoarce-te daca
te simti ametita sau ai orice fel de problema cu vederea.
Tatal ei era aici ? Am cautat orin gandurile multimii din sala de asteptare, dar n-am apucat sa aud
vocea lui mentala subtila inainte ca Bella sa vorbeasca din nou, cu expresia nelinistita.
- Nu pot sa ma intorc la scoala ?
55
- Poate ar trebui sa o iei usor astazi, sugera Carlisle.
Ochii ei s-au intors spre mine.
- Dar el poate sa se intoarca la scoala ?
Porta-te normal, calmeaza spiritele...ignora felul in care te simti cand te priveste in ochi.
- Cineva trebuie sa le duca vestea buna ca ati supravietuit, am spus.
- De fapt, ma corecta Carlisle, cam toata scoala pare sa fie in sala de asteptare.
Am anticipat reactia ei de data asta : aversiunea fatza de atentie. Nu m-a dezamagit.
- O nu, se planse ea ascunzandu-si fatza in maini.
Ma bucuram ca in sfarsit ghicisem corect. Incepeam s-o inteleg.
- Vrei sa ramai aici? a intrebat-o Carlisle.
- Nu,nu, spuse ea repede, coborandu-si picioarele pe o parte a patului si alunecand pana cand au ajuns
pe podea.
S-a impiedicat inainte, lipsita de echilibru, in bratele lui Carlisle. El a prins-o si a ridicat-o.
- Sunt bine, spuse ea cu un roz pal in obraji, inainte ca el sa comenteze.
Bineinteles, asta nu l-a deranjat pe Carlisle. S-a asigurat ca isi poate tine singura echilibrul si i-a dat
drumul.
- Ia niste Tylenol pentru durere, o sfatui el.
- Nu ma doare chiar asa de tare.
Carlisle zambi in timp ce ii semna fisa.
- Se pare ca ai fost extrem de norocoasa.
Ea si-a intors putin capul, ca sa ma priveasca cu niste ochi duri.
- Norocoasa ca Edward statea chiar langa mine.
- O, pai da, fu de acord Carlisle repede, auzind in vocea ei ceea ce auzisem si eu.
Nu credea ca suspiciunile ei erau o creatie a imaginatiei.Nu inca.
O las in seama ta, se gandi Carlisle.Ocupa-te cum crezi de cuvinta.
- Multumesc mult, am soptit repede si incet.
Nici un om nu m-a auzit.Buzele lui Carlisle s-au ridicat un pic datorita sarcasmului meu, apoi se duse
spre Tyler.
- Mi-e teama ca tu va trebui sa stai cu noi un pic mai mult, spuse el examinind fisele.
56
Ei bine, eu am ravasit lucrurile si era corect ca tot eu sa suport consecintele.
Bella se indrepta hotarata spre mine, fara sa se opreasca pana cand nu a ajuns incomfortabil de
aproape. Imi aminteam acum cat imi dorisem, inainte de accident, sa se apropie de mine...Era ca si cum
dorinta mea era acum luata in bataie de joc.
- Pot sa vorbesc cu tine un minut ?a suierat catre mine
Respiratia ei calda mi-a atins fatza si am fost nevoit sa ma dau un pas inapoi. Atractia ei nu scazuse
nici un pic. De fiecare data cand era langa mine, erau scoase la iveala cele mai rele si mai puternice
instincte.Veninul imi inunda gura si corpul mi se apleca sa atace, ca sa o strang in brate si sa-i frang gatul
cu dintii.
Mintea imi era mai puternica decat corpul, dar doar pentru moment.
- Tatal tau te asteapta, i-am amintit eu cu maxilarul strans.
Ea s-a uitat spre Carlisle si Tyler. Tyler nu ne baga in seama, dar Carlisle imi monitoriza fiecare
respiratie.
Ai grija, Edward.
- As vrea sa vorbesc cu tine intre patru ochi daca nu te deranjeaza, a insistat ea cu o voce joasa.
Vroiam sa-i spun ca ma deranjeaza foarte tare, dar stiam ca va trebui sa fac asta pana la urma.Mai bine
sa scap acum.
Eram cuprins de multe emotii contradictorii in timp ce iesesam din camera, ascultand pasii ei
impiedicati in spatele meu care incercau sa ma ajunga din urma. Acum trebuia sa fac un spectacol de
teatru. Stiam ce rol o sa joc, aveam personajul pregatit : eu o sa fiu tipul cel rau. O sa mint, o sa ridiculizez
si o sa fiu neinduplecat.
Asta era impotriva impulsurilor mele de bunatate, impulsurile umane de care ma folosisem in toti
acesti ani.Niciodata nu mi-am dorit mai mult decat acum, sa merit increderea.Acum, cand trebuia sa
distrug orice posibilitate de incredere.
Ma simteam si mai rau stiind ca asta o sa fie ultima amintire pe care o s-o aiba cu mine.Asta era scena
mea de adio.M-am intors spre ea :
- Ce vrei? am intrebat rece.
S-a retras in spate vizibil, din cauza ostilitatii mele. Ochii i-au devenit neincrezatori, avand expresia
care ma bantuia...
- Imi datorezi o explicatie, a spus ea cu o voce mica.
Fatza ei de fildes se albise.Era foarte greu sa-mi pastrez vocea dura.
- Ti-am salvat viata, nu-ti datorez nimic.
A tresarit. M-a ars ca acidul sa vad cuvintele mele ranind-o.
- Ai promis, sopti ea.
57
- Bella, te-ai lovit la cap, nu stii despre ce vorbesti.
Barbia i s-a ridicat atunci.
- Nu e nimic in neregula cu capul meu.
Era nervoasa acum, si facea lucrurile mai usoare pentru mine.I-am intalnit privirea, facandu-mi chipul
si mai neprietenos.
- Ce vrei de la mine, Bella ?
- Vreau adevarul.Vreau sa stiu de ce mint pentru tine.
Ceea ce vroia era dreptul ei. Ma frusta ca trebuia sa o refuz.
- Ce crezi tu ca s-a intamplat ? aproape ca m-am rastit la ea.
Cuvintele ei au venit ca un torent :
- Tot ce stiu e ca nu erai langa mine, nici Tyler nu te-a vazut, asa ca nu-mi spune ca m-am lovit la cap.
Duba urma sa ne striveasca pe amandoi, dar nu ne-a strivit, si mainile tale au lasat urme pe ea, si ai lasat o
urma si pe cealalta masina dar nu esti ranit deloc, si duba mi-ar fi zdrobit si picioarele dar ai ridicat-o...
Dintr-o data a strans din dinti iar ochii ii sclipeau plini de lacrimi.
M-am uitat la ea cu o expresie batjocoritoare, desi simteam doar groaza.Vazuse totul.
- Crezi ca am ridicat o duba de pe tine ? am intrebat sarcastic.
A raspuns dand din cap rigid.
Vocea mi-a devenit si mai batjocoritoare :
- Nimeni n-o sa te creada, sa stii.
Ea facu un efort sa-si controleze furia.Cand mi-a raspuns, a spus fiecare cuvant incet si deliberat :
- Nu o sa spun nimanui.
Vorbea serios.Vedeam asta in ochii ei.Chiar si furioasa si tradata, ea avea de gand sa-mi pastreze
secretul.
De ce ?
Socul mi-a stricat expresia creata cu grija pentru o jumatate de secunda, dar apoi mi-am revenit.
- Atunci de ce mai conteaza ? am intrebat, chinuindu-ma sa-mi fac vocea aspra.
- Conteaza pentru mine, spuse ea vehement.Nu-mi place sa mint, asa ca trebuie sa fie un motiv serios
pentru care s-o fac.
Imi cerea sa am incredere in ea. Exact cum imi doream eu ca ea sa aiba incredere in mine. Dar era o
limita peste care nu puteam sa trec.
58
Vocea mi-a ramas dura:
- Nu poti sa-mi multumesti si sa renunti?
- Multumesc, spuse ea si apoi astepta intr-o tacere infuriata.
- N-ai de gand sa renunti, nu ?
- Nu.
- Atunci...
Nu puteam sa-i spun adevarul nici daca as fi vrut...si nu vroiam.Mai bine o lasam sa-si imagineze ce
vrea decat sa stie ce sunt, pentru ca nimic nu era mai rau decat adevarul.Eram un cosmar adus la viata
direct din paginile unui roman de groaza.
- Sper ca o sa te bucuri de dezamagire.
Ne-am uitat urat unul la altul. Era ciudat cat de draguta era enervarea ei. Ca o pisica furioasa, blanda si
inofensiva, si foarte putin constienta de propria ei vulnerabilitate .
S-a inrosit si a strans iar din dinti :
- De ce te-ai mai deranjat ?
Intrebarea ei nu era ceva la care sa ma fi asteptat sau la care sa fi fost pregatit sa raspund. Mi-am
pierdut controlul asupra rolului pe care il jucam.Am simtit cum masca imi cade de pe fatza si i-am spus,
doar de data asta, adevarul :
- Nu stiu.
Mi-am intiparit in memorie fatza ei pentru ultima data - era inca incordata cu furie, sangele nu-i
disparuse din obraji - si apoi m-am intors cu spatele si m-am indepartat de ea.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare