Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap 5 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 5 – Invitatii
Liceul. Nu mai era purgatoriu, era un adevarat iad. Tortura si foc...da, aveam parte de amandoua.
De data asta faceam totul asa cum trebuia. Puneam fiecare punct pe « i » si fiecare liniuta pe « t ».
Nimeni nu se putea plange ca nu-mi asum responsabilitatile.
Am ramas in Forks ca sa ii fac pe plac lui Esme si ca sa-i protejez pe ceilalti. M-am intors la vechiul
meu program. N-am vanat mai mult decat ceilalti. In fiecare zi m-am dus la scoala si m-am jucat de-a
omul. In fiecare zi am ascultat cu atentie in asteptarea vreunei noutati despre Culleni, dar nu auzeam
niciodata nimic nou. Fata n-a spus nici un cuvant despre suspiciunile ei. Doar a repetat aceeasi poveste iar
si iar : ca statusem langa ea si am tras-o din calea masinii, asta pana cand ascultatorii ei se plictiseau si nu
mai asteptau alte detalii.Nu era nici un pericol. Fapta mea pripita n-a ranit pe nimeni.
Pe nimeni inafara de mine.
Eram hotarat sa schimb viitorul. Nu era o sarcina prea usoara pentru mine, dar nu aveam alta
alternativa suportabila.
Alice a zis ca n-o sa fiu destul de puternic sa stau departe de fata.O sa-i dovedesc ca se inseala.
Credeam ca prima zi o sa fie cea mai grea. La sfarsitul ei, eram convins ca era intradevar asa. Dar ma
si inselam.
Ma durea sa stiu ca o ranesc pe fata. Dar ma consolam la gandul ca durerea ei nu va insemna nimic
mai mult decat o intepatura de ac – o mica intepatura a respingerii - in comparatie cu durerea mea. Bella
era umana si stia ca eu sunt altceva, ceva gresit, ceva terifiant. Probabil o sa se simta mai mult usurata
decat ranita atunci cand o sa-i intorc spatele si o sa ma prefac ca nu exista.
- Buna Edward, m-a intampinat ea in prima zi la Biologie.
Vocea ii era placuta, prietenoasa, schimbata cu 180 de grade fatza de data trecuta cand am vorbit cu
ea.
De ce ? Ce insemna aceasta schimbare ? Oare a a uitat ? A decis ca si-a imaginat totul ? E posibil sa
ma fi iertat pentru faptul ca nu mi-am tinut promisiunea ? Intrebarile ma ardeau ca setea care ma ataca de
fiecare daca cand respiram.
Sa o privesc doar un moment in ochi. Doar ca sa citesc raspunsurile din ei...
Nu. Nu-mi pot permite nici macar atat. Nu.Pentru ca vreau sa schimb viitorul.
Mi-am miscat barbia un centimetru in directia ei, fara sa-mi mut privirea atintita in fatza clasei. Am
dat din cap o data, si apoi mi-am intors chipul drept inainte.
N-a mai vorbit cu mine.
In dupa-amiaza aceea, cand scoala s-a terminat, iar eu imi jucasem rolul, am alergat pana in Seattle ca
in ziua precedenta. Se parea ca puteam sa suport durerea un pic mai usor cand zburam deasupra
pamantului, transformand totul in jur intr-o ceata verde.
Alergatul a devenit un obicei zilnic.
72
O iubeam? Nu cred. Nu inca. Viziunile din viitor ale lui Alice imi ramasesera totusi in minte, si
vedeam cat de usor ar fi sa ma indragostesc de Bella. Ar fi exact ca o prabusire : lipsita de efort. Sa nu ma
las sa ma indragostesc de ea, era opusul prabusirii – era ca si cum ma cataram pe un perete de stanca, o
sarcina atat de grea incat parca detineam numai puterea umana.
A trecut mai mult de o luna si in fiecare zi era din ce in ce mai greu. Nu intelegeam de ce. Inca
asteptam sa-mi treaca, sa-mi fie mai usor. Probabil la asta se referea Alice cand a prezis ca n-o sa fiu in
stare sa ma tin departe de fata. A vazut cum durerea crestea in intensitate. Dar puteam sa suport durerea.
Nu puteam sa distrug viitorul Bellei. Daca imi era destinat sa o iubesc, nu era cel mai bine daca o
evitam ?
Sa o evit era la limita a ceea ce puteam sa indur, totusi. Puteam sa ma prefac ca o ignor, si sa nu ma uit
niciodata la ea. Puteam sa ma prefac ca nu prezinta nici un interes pentru mine. Dar asta era doar
prefacatorie, nu realitate.
Inca ma agatam de fiecare respiratie a ei, de fiecare cuvant pe care il spunea.
Imi imparteam chinurile in patru categorii:
Primele doua imi erau familiare: mirosul ei si tacerea ei. Sau mai bine zis, ca sa imi asum
responsabilitatea cuvenita, setea mea si curiozitatea mea.
Setea era cea mai animalica tortura. Obisnuiam sa nu mai respir deloc la Biologie... Bineinteles,
existau si exceptii, cand trebuia sa raspund la o intrebare sau ceva de genul asta si aveam nevoie de
respiratie ca sa vorbesc. De fiecare data cand gustam aerul din jurul fetei, era la fel ca in prima zi – foc si
dorinta si violentza disperata sa se elibereze. Era foarte greu sa rationalizez si sa ma abtin in acele
momente, Si, exact ca in prima zi, monstrul din mine urla, atat de aproape de suprafatza...
Curiozitatea era un chin constant. Intrebarea pe care o aveam mereu in minte era : La ce se gandeste
ea acum ? Cand o auzeam oftand incet. Cand isi invartea absenta o suvita de par pe deget. Cand isi arunca
manualele pe banca cu mai multa forta decat de obicei.Cand intarzia la ora. Cand batea nerabdatoare cu
piciorul in podea. Fiecare miscare era captata de vederea mea periferica si se transforma intr-un mister
innebunitor. Cand vorbea cu alti colegi ii analizam fiecare cuvant si ton folosit. Spunea ceea ce gandea sau
spunea ce credea ca trebuie sa spuna ? De multe ori suna de parca incerca sa spuna ce se asteptau ceilalti
sa auda, iar asta imi amintea de familia mea si de zilnica noastra viata iluzorie. Dar ne pricepeam la asta
mai bine decat ea. Doar daca nu ma inselam in privinta asta, si nu-mi imaginam lucruri...De ce trebuia sa
joace un rol ? Ea era una de-a lor, o adolescenta umana.
Mike Newton era cel mai surprinzator chin al meu. Cine si-ar fi putut imagina ca un muritor atat de
obisnuit si plictisitor poate fi atat de enervant ? Ca sa fiu sincer, ar fi trebuit sa ma simt recunoscator fatza
de baiatul asta iritant - o facea pe fata sa vorbeasca mai mult decat reuseau altii. Am aflat multe despre ea
prin conversatiile lor, si inca imi completam lista. Dar din contra, nu ma simteam recunoscator, iar
ajutorul pe care mi-l dadea Mike ma infuria si mai mult. Nu vroiam ca Mike sa fie cel care ii descoperea
secretele. Eu vroiam sa fac asta.
Ma consola faptul ca el nu observa micile ei revelatii, micile ei scapari. El nu stia nimic despre ea. Si-a
creat o Bella in cap, care nici macar nu exista – o fata la fel de obisnuita ca si el. El n-a observat lipsa de
egoism si curajul care o diferentia de alti oameni, el nu auzea maturitatea din vorbele ei. Nu percepea
atunci cand ea vorbea despre mama ei, ca parea mai degraba ca un parinte care vorbeste despre copil, si nu
invers – vorbea cu dragoste, indulgenta, un pic de amuzament si foarte protectoare. El nu auzea rabdarea
din vocea ei cand se prefacea interesata de povestirile lui incoerente, si nu banuia bunatatea din spatele
rabdarii.
73
Prin conversatiile ei cu Mike, am putut sa adaug la lista cea mai importanta calitate, esentiala, pe atat
de simpla, pe atat de rara. Bella era buna. Toate celelalte completau intregul : buna si lipsita de egoism si
dorindu-si sa ramana neobservata si iubitoare si curajoasa – era buna in toate privintele.
Descoperirile de ajutor nu m-au facut sa-l plac pe baiat mai mult. Felul sigur pe sine in care o privea
pe Bella , ca si cum ea era o noua achizitie pe care urma s-o faca, ma provoca aproape la fel de mult ca si
fanteziile lui despre ea. Devenea din ce in ce mai sigur in legatura cu ea, odata cu trecerea timpului, pentru
ca il prefera pe el in detrimentul celor pe care el ii considera rivali : Tyler Crowley, Eric Yorkie, si uneori,
pe mine. Se aseza mereu pe marginea jumatatii ei de banca inainte sa inceapa ora, vorbind cu ea, incurajat
de zambetele ei. Sunt doar zambete politicoase, imi spuneam. De multe ori ma distram imaginandu-mi
cum l-as putea arunca in capatul celalalt al clasei, izbindu-l de perete...Probabil l-as rani mortal...
Mike nu se gandea prea des la mine ca la un rival. Dupa accident, isi facuse griji ca Bella si cu mine
vom fi apropiati prin experienta impartasita, dar evident se intamplase exact pe dos. Pe atunci il deranja ca
Bella era singura care imi atrasese atentia. Dar acum o ignoram ca pe ceilalti, iar el a devenit multumit de
sine.
La ce se gandea ea acum ? Se bucura ca el ii acorda atentie ?
Si, in sfarsit, ultimul chin al meu, cel mai dureros : indiferenta Bellei. Asa cum eu o ignoram pe ea, si
ea ma ignora pe mine. N-a mai incercat niciodata sa-mi vorbeasca. Dupa cate stiam eu, poate nu s-a mai
gandit deloc la mine.
Asta ma putea innebuni sau chiar m-ar fi putut face sa-mi incalc promisiunea de a schimba viitorul.
Dar uneori ma privea asa cum o mai facuse si inainte. Nu vedeam eu asta, pentru ca nu-mi permiteam sa
ma uit si eu la ea, dar Alice ne atentiona cand ea era pe punctul de a se uita.Ceilalti erau inca precauti din
cauza a ceea ce stia fata.
Imi alina un pic durerea, faptul ca se uita la mine de la distanta din cand in cand. Bineinteles, nu putea
decat sa se intrebe ce fel de ciudatenie sunt.
- Bella o sa se holbeze la Edward intr-un minut. Incercati sa pareti normali ! spuse Alice.
Era o zi de joi din luna martie, iar ceilalti erau foarte atenti sa se miste din cand in cand si sa isi
schimbe greutatea de pe un picior pe altul, ca oamenii. Nemiscarea totala era o marca a celor ca noi.
Am observat cat de des se uita la mine. Ma bucura, desi n-ar fi trebuit, ca frecventa nu scadea odata cu
timpul care trecea. Nu stiam ce insemna asta, dar ma facea sa ma simt mai bine.
Alice ofta. As vrea...
- Nu te baga, Alice, am spus pe sub barbie.N-o sa se intample.
S-a imbufnat. Alice era nerabdatoare sa-si inceapa prietenia cu Bella pe care o prezisese. Intr-un fel
ciudat, ii era dor de fata pe care nici n-o cunostea.
- Recunosc, te pricepi mai bine decat credeam. Ai facut iar viitorul sa fie incalcit si lipsit de sens. Sper
ca esti fericit.
- Pentru mine are sens.
Ea a pufnit delicat.
74
Imi venea sa tip la ea, fiind mult prea nervos pentru a conversa. Nu eram intr-o dispozitie prea buna,
eram mai tensionat decat ii lasam pe ceilalti sa vada. Doar Jasper stia cat de indurerat sunt, simtea stresul
emanat de mine, folosindu-si abilitatea lui unica de a simti si a influenta starile celorlalti. Nu intelegea insa
motivele starilor, si avand in vedere ca eu eram mereu prost-dispus in ultima vreme, nu-mi mai acorda
importanta.
Astazi o sa fie greu.Mai greu decat ieri, asa cum era de obicei.
Mike Newton, baiatul odios pe care nu puteam sa-l rivalizez, avea de gand sa o invite pe Bella la o
intalnire.
Urma un bal la alegerea fetelor in curand, iar el spera foarte tare ca Bella sa-l invite. Ea n-o facuse inca
si asta ii cam zdruncina increderea. Acum se afla intr-o situatie foarte neplacuta (si ma bucuram de
discomfortul lui mai mult decat ar fi trebuit) pentru ca Jessica Stanley tocmai il invitase la bal. Nu vroia sa
accepte, inca sperand ca Bella il va alege pe el ( dovedindu-l invingator in lupta cu rivalii) dar nu vroia
nici sa refuze ca sa ajunga sa rateze balul de tot. Jessica, ranita de ezitarea lui si banuind care era motivul,
gandea jigniri la adresa Bellei. Din nou am simtit instinctul de a ma aseza intre gandurile furioase ale
Jessicai si Bella. Intelegeam mai bine instinctul acum, dar asta ma frusta si mai mult pentru ca nu puteam
actiona.
Ca sa vezi unde am ajuns ! Obsedat de drame neinsemnate ale liceenilor - lucruri pe care candva le
dispretuiam.
Mike isi facea curaj in timp ce o conducea pe Bella la Biologie. I-am ascultat stradaniile, asteptand sa
vorbeasca. Baiatul era slab. A asteptat in mod special balul asta, temandu-se sa-si declare afectiunea
inainte de a fi sigur ca ea si-a aratat preferinta clara pentru el. Nu vroia sa riste o respingere, preferand s-o
lase pe ea sa faca primul pas.
Ce fricos.
S-a asezat iar la masa noastra de laborator, comfortabil in familiaritatea gestului, si mi-am imaginat
sunetul pe care l-ar face corpul lui cand s-ar lovi de peretele opus, cu destula forta incat sa-i rupa toate
oasele.
- Deci, spuse el cu ochii in pamant. Jessica tocmai m-a invitat la balul primaverii.
- Grozav, raspunse Bella imediat cu entuziasm.
Era greu sa nu zambesc cand tonul ei l-a lovit pe Mike. El se asteptase la mahnire.
- O sa te distrezi foarte bine cu Jessica.
El a cautat un raspuns bun :
- Pai..., ezita si aproape vroia sa renunte dar apoi isi reveni. I-am spus ca trebuie sa ma mai gandesc.
- De ce ai facut asa ceva ? intreba ea.
Tonul ei era dezaprobant, dar avea si o nota vaga de usurare. Ce insemna asta ? O furie neasteptata si
intensa mi-a inclestat mainile in pumni.
Mike n-a auzit usurarea. Fatza lui era imbujorata - si desi eram foarte tensionat, asta mi se parea o
invitatie – si a privit din nou podeaua cand a vorbit.
75
- Ma intrebam daca...nu vrei sa ma inviti tu.
Bella a ezitat.
In momentul ezitarii ei, am vazut viitorul mai clar decat il vazuse Alice vreodata.
Fata s-ar putea sa spuna acum « da » la intrebarea nespusa a lui Mike, sau nu, dar oricum, in curand, o
sa spuna da cuiva. E dragutza si trezeste interesul oamenilor, iar barbatii umani observa asta. Daca va
alege pe cineva din multimea asta lipsita de culoare sau va astepta pana pleaca din Forks, oricum va veni
ziua cand va spune cuiva « da ».
I-am vazut viata cum i-o mai vazusem si inainte – facultate, cariera...iubire, casatorie. Am vazut-o iar
la bratul tatalui ei, imbracata in alb voalat, cu chipul plin de bucurie in timp ce inainteaza pe ritmul
marsului lui Wagner.
Durerea era mai puternica decat orice altceva mai simtisem inainte.Un om ar fi in pragul mortii daca ar
simtii o asa durere – un om nu ar supravietui acestei dureri.
Si nu doar durere, dar si furie.
Furia dorea orice fel de dezlantuire fizica. Desi acest baiat insignifiant care nu o merita s-ar putea sa
nu fie cel caruia Bella ii va spune da, imi doream atat de tare sa-i sparg craniul cu mana mea, ca si cum ar
fi un reprezentant al celui care va fi alesul.
Nu intelegeam sentimentul asta. Era o combinatie de durere si ura si dorinta si disperare. N-am mai
simtit asa ceva niciodata, nu puteam sa spun ce e.
- Mike, cred ca ar trebui sa-i spui ca accepti, spuse Bella cu o voce blanda.
Sperantele lui Mike s-au naruit. M-as fi bucurat de moment in alte circumstante, dar acum eram in
socul de dupa durere, plin de remuscari pentru felul in care ma lasasem dominat de durere si furie.
Alice avea dreptate. Nu eram indeajuns de puternic.
Chiar acum Alice va vedea viitorul schimbandu-se, revenind clar. O sa fie multumita ?
- Ai invitat deja pe altcineva ? intreba Mike morocanos.
S-a uitat la mine suspicios, pentru prima data dupa multe saptamani. Mi-am dat seama ca ma dadusem
de gol , aveam capul inclinat in directia Bellei.
Invidia salbatica din gandurile lui – invidie indreptata spre oricine era acela pe care fata il prefera – ma
facut brusc sa-mi dau seama ce sentiment necunoscut avusesem eu.
Eram gelos.
- Nu, spuse fata cu o urma de umor in voce. Nu ma duc la bal deloc.
Cu toata furia si remuscarea mea, m-am simtit usurat sa aud cuvintele ei. Dintr-o data m-am gandit la
rivalii mei.
- De ce nu ? intreba Mike aproape nepoliticos.
Ma deranja ca folosea tonul asta cu ea. Mi-am inabusit un marait.
76
- Ma duc la Seattle in duminica aia, raspunse ea.
Curiozitatea nu-mi mai era la fel de vicioasa ca inainte.Acum isi propunea sa afle toate raspunsurile.
Urma sa sufar de pe urma acestei noi revelatii mai tarziu.
Tonul lui Mike a devenit deranjant de insistent :
- Nu poti sa te duci in alt week-end ?
- Scuze, nu, spuse Bella repede. Deci n-ar trebui s-o lasi pe Jessica sa astepte, e nepoliticos.
Grija ei pentru sentimentele Jessicai a atatat flacarile geloziei mele. Calatoria asta la Seattle era
evident o scuza ca sa refuze.Oare a refuzat din loialitate pentru prietena ei ? Era destul de lipsita de
egoism incat sa faca asta. Oare isi dorea de fapt sa accepte ? Sau ambele mele presupuneri erau gresite ?
Era interesata de altcineva ?
- Da...ai dreptate, mormai Mike atat de demoralizat incat aproape mi s-a facut mila de el. Aproape.
Si-a plecat pivirea, gandindu-se cum sa se intoarca in asa fel incat eu sa n-o mai pot vedea cu coada
ochiului pe fata.
N-aveam de gand sa permit asta.
M-am intors sa citesc fatza ei, pentru prima data dupa aproape o luna. M-am simtit dintr-o data usurat
sa pot sa fac asta, ca o gura de aer in niste plamani umani aflati mult timp sub apa.
Ea avea ochii inchisi si mainile apasate pe partile laterale ale fetzei. Umerii ii erau incovoiati in
defensiva .Si-a clatinat capul incet, ca si cum incerca sa alunge un gand din minte.
Frustrant. Fascinant.
Vocea domnului Banner a trezit-o din reverie si ochii i s-au deschis incet. S-a uitat la mine imediat,
poate observandu-mi privirea. S-a uitat in ochii mei cu aceeasi expresie uimita care ma bantuia de atata
timp.
In acea secunda n-am simtit remuscarea, vina sau furia. Stiam ca le voi simti din nou in curand, dar
acum eram intr-o ciudata stare de euforie. Ca si cum triumfasem, si nu fusesem infrant.
Nu si-a mutat privirea, desi ma uitam cu o intensitate neadecvata, incercand in van sa-i citesc
gandurile prin ochii caprui. Erau plini de intrebari, nu de raspunsuri.
Imi puteam vedea reflexia propriilor mei ochi si vedeam ca sunt negri din cauza setei.Trecusera
aproape doua saptamani de la ultima mea vanatoare, iar asta nu era cea mai sigura zi pentru a lua hotararea
de a nu mai lupta.Dar intunecimea lor n-o speria. Nu privea in alta parte, si o nuanta vaga, devastator de
atragatoare de roz ii colora pielea.
La ce se gandeste acum ?
Aproape ca am pus intrebarea cu voce tare, dar in acel moment m-a strigat domnul Banner. Am cules
raspunsul corect din capul lui, abia aruncand o privire spre el.
Am tras rapid in piept un gura de aer:
- Ciclul Krebs.
77
Setea m-a usturat pe gat, incordandu-mi muschii si umplandu-mi gura cu venin.Mi-am inchis ochii,
incercand sa ma concentrez si ignorand dorinta pentru sangele ei care urla in mine.
Monstrul era mai puternic decat de obicei. Monstrul se bucura. Accepta viitorul impartit, care ii oferea
sanse fifty-fifty sa obtina ceea ce vroia atat de mult. Cel de-a treilea viitor pe care incercasem sa-l
construiesc singur prin vointa se naruise, distrus de gelozie – un sentiment al oamenilor de rand, cine ar fi
crezut...Iar acum monstrul era mult mai aproape de telul sau.
Remuscarea si vinovatia ma ardeau impreuna cu setea si, daca as fi avut abilitatea de a produce
lacrimi, acum mi-ar fi umplut ochii.
Ce am facut ?
Stiind ca lupta era deja pierduta, se parea ca nu mai exista nici un motiv sa rezist si sa ma abtin de la
ceea ce vroiam. M-am intors sa ma uit la fata din nou.
Se ascunsese dupa par, dar puteam sa vad printre suvite ca obrazul ii era de un rosu inchis acum.
Monstrului ii placea asta.
Ea nu mi-a mai intalnit privirea, dar isi invartea nervoasa o suvita de par pe deget. Degetele ei delicate,
incheietura fragila...erau atat de usor de ranit, aratau de parca le-as putea rupe doar cu rasuflarea mea.
Nu,nu,nu. Nu pot sa fac asta. E prea fragila, prea buna, prea valoroasa ca sa merite o asa soarta. Nu voi
permite destinelor noastre sa se ciocneasca, distrugandu-i viata.
Dar nu puteam nici sa stau departe de ea. Alice avea dreptate.
Monstrul din mine suiera cu frustrare in timp ce eu ma razgandeam in favoarea fiecarei variante.
Ora mea cu ea a trecut prea repede, iar eu inca incercam sa aleg intre doua optiuni la fel de rele. A
sunat clopotelul, iar ea a inceput sa-si adune lucrurile fara sa se uite la mine.Asta m-a dezamagit dar nu ma
puteam astepta la altceva. Avand in vedere felul in care m-am purtat cu ea dupa accident, eram de neiertat.
- Bella ? am spus fara sa ma pot abtine.
Vointa mea zacea deja pe jos facuta bucatele.
A ezitat inainte sa se uite la mine.Cand s-a intors, expresia ii era precauta si neincrezatoare.
Am incercat sa-mi reamintesc ca avea tot dreptul sa nu aiba incredere in mine.Asa si trebuia.
A asteptat ca eu sa continui, dar ma uitam pur si simplu la ea, citindu-i chipul. Respiram superficial la
intervale regulate, luptandu-ma cu setea.
- Ce e ?spuse ea in sfarsit. Acum vorbesti iar cu mine?
Exista o urma de resentiment in tonul ei. Resentiment care la ea era, ca si furia, dragut. Ma facea sa
zambesc.
Nu stiam exact cum sa-i raspund la intrebare. Chiar vorbeam din nou cu ea, in sensul la care se referea
ea ?
Nu. Nu si daca ma puteam abtine. O sa incerc sa ma abtin.
78
- Nu, nu chiar, i-am spus.
Si-a inchis ochii, ceea ce m-a frustrat. Imi intrerupea cel mai clar drum de acces spre sentimentele ei.
A tras aer in piept incet fara sa-si deschida ochii.Avea maxilarul inclestat.
Cu ochii inca inchisi, a vorbit. Cu siguranta ca asta nu era un mod uman normal de a conversa. De ce
facea asta ?
- Atunci ce vrei Edward ?
Sunetul numelui meu pe buzele ei starnea in corpul meu reactii ciudate.Daca as fi avut puls, acum ar fi
accelerat.
Dar cum sa-i raspund ?
Cu adevarul, am hotarat. O sa fiu cat de sincer pot de acum inainte. Nu vroiam sa merit lipsa ei de
incredere, chiar daca sa-i castig increderea era imposibil.
- Imi pare rau, i-am spus.
Asta era mai adevarat decat va stii ea vreodata. Din pacate, nu puteam sa-mi cer scuze, decat pentru
lucrurile neinsemnate :
- Sunt nepoliticos, stiu.Dar e mai bine asa, crede-ma.
Ar fi mai bine pentru ea daca as continua sa fiu nepoliticos.Puteam sa fac asta ?
Ochii i s-au deschis, exprimand inca suspiciune.
- Nu inteleg ce vrei sa spui.
Am incercat s-o avertizez atat cat puteam :
- E mai bine sa nu fim prieteni.
Cu siguranta isi putea da seama de asta, e fata desteapta.
- Ai incredere in mine.
Ochii i s-au ingustat si mi-am amintit ca i-am mai spus asta o data, chiar inainte sa-mi incalc
promisiunea. Am tresarit cand dintii i s-au inclestat; cu siguranta isi amintea si ea.
- Pacat ca nu ti-ai dat seama de asta mai devreme, a spus ea furioasa. Ai fi scapat de toate regretele
astea.
M-am uitat la ea blocat.Ce stia despre regretele mele ?
- Regret? Pentru ce sa regret? am intrebat.
- Pentru ca n-ai lasat masina aia idioata sa ma zdrobeasca, a raspuns ea taios.
Am inlemnit, ametit.
79
Cum putea gandi asa ceva ? Sa-i salvez viata fusese singurul lucru acceptabil pe care il facusem de
cand am cunoscut-o. Singurul lucru de care nu-mi era rusine.Absolut singurul lucru care ma facea sa ma
simt bucuros ca exist. M-am luptat s-o pastrez in viata din primul moment in care i-am simtit mirosul.
Cum putea sa creada asta despre mine? Cum indraznea sa puna la indoiala singura mea fapta buna din
toata incurcatura asta ?
- Crezi ca regret ca ti-am salvat viata ?
- Stiu ca asa e, raspunse ea.
Presupunerea ei m-a infuriat.
- Nu stii nimic.
Cat de ametite si aiuristice ii sunt creatiile mintii. Probabil nu gandeste in acelasi mod in care gandesc
restul oamenilor. Asta trebuie sa fie explicatia tacerii ei mentale. E complet diferita.
Si-a intors chipul, strangand din dinti iar. Obrajii i s-au inrosit, de nervi de data asta. Si-a trantit cartile
una peste alta, le-a luat in brate si s-a indreptat spre usa fara sa se mai uite la mine.
Chiar iritat cum eram, era imposibil sa nu ma distreze furia ei.
Mergea cu hotarare, fara sa se uite pe unde calca, iar piciorul i s-a prins in pragul usii. S-a impiedicat
si toate lucrurile i s-au rasturant pe podea. In loc sa se aplece sa le ia, a ramas dreapta, in picioare, fara ca
macar sa se uite in jos, ca si cum nu era sigura daca merita sa se aplece sa recupereze cartile.
Am reusit sa imi inabus rasul.
Nu era nimeni care sa ma vada.Am aparut langa ea si i-am adunat cartile inainte ca ea sa priveasca in
jos.
Se aplecase pe jumatate, apoi m-a vazut si a inlemnit.I-am dat cartile inapoi, asigurandu-ma ca pielea
mea rece nu o atinge.
- Multumesc, a spus ea cu o voce taioasa.
Tonul ei mi-a trezit din nou iritarea.
- Cu placere, am zis la fel de rece.
A plecat spre urmatoarea ei ora iar eu am asteptat pana nu mai puteam sa-i zaresc chipul furios.
Ora de Spaniola a trecut ca prin ceata. Doamna Goff nu ma intreba niciodata de ce nu sunt atent, stie
ca spaniola mea e mai buna decat a ei, si imi lasa multa libertate, ma lasa sa ma gandesc in voie.
Deci, nu puteam sa ignor fata. Asta era evident. Dar asta inseamna in acelasi timp ca nu am de ales ?
Ca am s-o distrug? Nu se poate sa fie singurul viitor posibil.Trebuie sa fie alta varianta, o cale subtila de
mijloc. Incercam sa ma gandesc la o alternativa...
Nu i-am dat prea multa atentie lui Emmet pana cand ora aproape s-a incheiat. Era curios. Emmet nu a
fost niciodata prea intuitiv in legatura cu schimbarile de dispozitie ale celorlalti, dar putea sa vada o
schimbare evidenta la mine. Se intreba ce se intamplase, de ce imi disparuse privirea cruda de pe fatza. Se
straduia sa defineasca schimbarea, si intr-un sfarsit s-a decis ca paream plin de speranta.
80
Plin de speranta ? Asa aratam privit dinafara ?
Am meditat la ideea de speranta in timp ce mergeam catre Volvo, intrebandu-ma la ce ar trebui mai
exact sa sper ?
Dar nu am avut mult timp de gandire.Sensibil la gandurile legate de fata, asa cum eram mereu, mi-a
atras atentia numele Bellei din mintile...rivalilor mei. Presupun ca trebuia sa recunosc ca acum ii
consideram asa. Eric si Tyler auzisera cu multa satisfactie de esecul lui Mike si se pregateau sa incerce si
ei.
Eric era deja la locul lui, pozitionat langa camioneta, unde ea nu-l putea evita. Ora lui Tyler se
prelungise din cauza unei teme pentru acasa , iar acum era intr-o graba disperata sa o prinda inainte sa
scape.
Asta era ceva ce trebuia vazut.
- Asteapta-i pe ceilalti aici, da ? i-am murmurat lui Emmett.
M-a privit cu suspiciune, dar apoi a dat din umeri si a aprobat.
Si-a pierdut mintile, s-a gandit el, amuzat de rugamintea mea ciudata.
Am vazut-o pe Bella iesind din sala de sport si am asteptat sa treaca, ascunzandu-ma undeva unde nu
putea sa ma vada.Cand s-a apropiat de ambuscada lui Eric, am inaintat, pregatindu-ma sa trec pe langa ea
la momentul potrivit.
Am observat cum ezita atunci cand l-a vazut pe baiat asteptand-o. A inghetat pentru un moment, apoi
s-a relaxat si a inaintat.
- Buna Eric, am auzit-o spunand cu o voce prietenoasa.
M-am simtit dintr-o data neasteptat de ingrijorat. Daca adolescentul stangaci, cu pielea lui nesanatoasa
este in vreun fel pe placul ei?
Eric a inghitit zgomotos, cu marul lui Adam saltandu-i in gat.
- Buna Bella.
Ea nu parea sa-si dea seama de emotiile lui.
- Ce mai faci ? intreba ea, deschizandu-si usa camionetei fara sa se uite la expresia lui tematoare.
- Aa...ma intrebam...daca vrei sa vii la bal cu mine, spuse cu vocea sparta.
Ea si-a ridicat in sfarsit privirea .Era luata pe nepregatite sau multumita ? Eric nu putea s-o priveasca
in ochi, asa ca nu i-am putut vedea expresia in mintea lui.
- Credeam ca e la alegerea fetelor, spuse ea parand frustrata.
- Pai da, fu el de acord.
Acest baiat jalnic nu ma irita la fel de mult ca Mike Newton, dar n-am resit sa simt mila pentru el,
decat dupa ce Bella i-a raspuns cu o voce blanda :
81
- Multumesc ca m-ai invitat, dar plec la Seattle in ziua aia.
Deja auzise asta.Totusi, era dezamagit.
- Oh, murmura el, abia indraznind sa-si ridice ochii pana la nivelul nasului ei.Poate data viitoare.
- Sigur, fu ea de acord
Apoi si-a muscat buza, ca si cum regreta ca il lasa sa spere. Imi placea asta.
Eric s-a impleticit inainte si a plecat, indreptandu-se in directia opusa masinii lui, gandindu-se numai
sa plece mai repede de acolo.
Am trecut pe langa ea in acel moment si am auzit-o oftand usurata.Am ras.
S-a intors spre mine cand m-a auzit dar eu am privit drept inainte, incercand sa nu-mi las buzele sa-mi
dea de gol amuzamentul.
Tyler era in spatele meu, aproape alergand in graba lui de a o prinde inainte ca ea sa plece.Era mai
indraznet si mai increzator decat ceilalti doi. A asteptat atat de mult inainte sa se apropie de Bella numai
pentru ca a respectat dreptul prioritar al lui Mike.
Vroiam sa reuseasca sa o prinda din doua motive. Daca, asa cum incepeam sa banuiesc, toata atentia
asta o enerva pe Bella, vroiam sa ma distrez urmarindu-i reactia.Daca nu era asa, daca ea astepta invitatia
lui Tyler cu speranta...atunci vroiam oricum sa stiu.
Il consideram pe Tyler un rival, desi stiam ca greseam. Mie mi se parea groaznic de comun si fara nici
o trasatura remarcabila, dar ce stiam eu despre preferintele Bellei ? Poate ii placeau baietii obisnuiti.
M-am strambat la gandul asta. N-o sa pot sa fiu niciodata un baiat obisnuit. Cat de prostesc era sa ma
consider pe mine un rival in lupta pentru afectiunea ei.Cum ar putea sa-i pese de cineva care era, din toate
punctele de vedere, un monstru ?
Era prea buna pentru un monstru.
Ar fi trebuit s-o las sa scape, dar curiozitatea mea lipsita de scuze m-a oprit din luarea deciziei corecte.
Din nou. Dar daca Tyler isi rata sansa acum, doar ca s-o contacteze mai tarziu cand eu n-o sa stiu ? Am
tras Volvo-ul pe diagonala, blocandu-i iesirea.
Emmett si ceilalti erau pe drum, dar el le spusese despre comportamentul meu ciudat, si acum mergeau
incet, urmarindu-ma, incercand sa inteleaga ce fac.
Am vazut fata in oglinda retrovizoare . Se uita spre masina mea fara sa-mi intalneasca privirea, aratand
de parca isi dorea sa fi condus un tanc si nu un Chevy ruginit.
Tyler s-a grabit spre masina lui si a ajuns la coada in spatele ei, recunoscator pentru comportamentul
meu inexplicabil. I-a facut din mana, incercand sa-i atraga atentia, dar ea n-a observat. El a asteptat un
moment, apoi a iesit din masina indreptandu-se spre geamul masinii ei.A batut in geam.
Ea a tresarit si apoi s-a uitat la el confuza .Dupa o secunda, a deschis geamul manual, parand sa aiba
probleme cu el.
- Imi pare rau, Tyler, spuse ea cu vocea iritata.Sunt blocata in spatele lui Cullen.
82
Mi-a spus numele de familie taios, era inca suparata pe mine.
- O, stiu, spuse Tyler incepand sa se simta mai putin hotarat din cauza dispozitiei ei.Vroiam doar sa te
intreb ceva, cat suntem prinsi aici...
Avea un ranjet ingamfat.
Am fost multumit de felul in care ea s-a albit dandu-si seama de intentia lui evidenta.
- Ma inviti la balul primaverii?intreba el, fara nici o indoiala in minte.
- O sa fiu plecata din oras, Tyler, ii spuse ea cu vocea iritata.
- Da, Mike a spus ceva despre asta.
- Atunci de ce..., incepu ea sa intrebe.
El dadu din umeri.
- Speram ca i-ai spus asta doar ca sa-l refuzi politicos.
Ea a clipit, devenind rece.
- Imi pare rau Tyler, spuse ea fara sa arate ca si cum ii parea rau cu adevarat . Dar chiar plec din oras
in ziua aia.
El a acceptat scuza, cu stima de sine neatinsa.
- Nu-i nimic. Mai e si balul de sfarsit de an.
S-a intors la masina lui.
Am facut bine ca am asteptat sa vad asta.
Expresia speriata a fatzei ei era de nepretuit. Imi spunea ceva ce n-ar fi trebuit sa vreau cu atata
disperare sa stiu : ca nu avea sentimente pentru nici unul din acesti barbati umani care vroiau s-o curteze.
De asemenea, expresia ei era probabil cel mai amuzant lucru pe care l-am vazut vreodata.
Familia mea a ajuns la masina. Au fost cu totii uimiti sa ma gaseasca razand zguduitor de tare, si nu
holbandu-ma cu o privire criminala la toti cei din jurul meu, ca de obicei.
Ce e asa amuzant ? a vrut sa stie Emmet.
Eu am clatinat doar din cap in timp ce am inceput iar sa ma zgudui de ras cand Bella si-a ambalat
nervoasa motorul zgomotos. Arata iar de parca si-ar fi dorit sa conduca un tanc.
- Hai sa mergem, suiera Rosalie nerabdatoare. Nu mai fi idiot. Daca poti.
Cuvintele ei nu m-au deranjat, ma distram prea bine. Dar am facut ce mi-a cerut.
Nimeni n-a vorbit cu mine pe drumul spre casa. Acceleram, pentru ca nu mai erau martori prin
preajma. Alice mi-a stricat dispozitia.
83
- Deci pot sa vorbesc cu Bella acum ? a intrebat ea dintr-o data, fara sa se gandeasca inainte deci fara
sa am nici o avertizare in prealabil.
- Nu, am zis eu taios.
- Nu-i corect ! De ce sa mai astept ?
- Nu am hotarat inca nimic, Alice.
- Mda, cum zici tu, Edward...
- Si de ce sa iti pierzi timpul incercand s-o cunosti ? am murmurat eu, dintr-o data posomorat. Daca tot
o s-o omor pana la urma...
Alice a ezitat o secunda.
- Ai dreptate, admise ea.
Am luat ultima curba cu 90km pe ora si am franat brusc la cativa centrimetri de zidul garajului.
- Alergare placuta, spuse Rosalie cu aroganata cand m-am repezit afara din masina.
Dar nu m-am dus sa alerg. M-am dus sa vanez.
Ceilalti isi programasera vanatoarea pentru maine, dar nu-mi permiteam sa fiu insetat acum. Am
exagerat, am baut mai mult decat era necesar, m-am indopat din nou: o turma mica de cerbi si un urs brun
pe care am fost norocos sa-l intalnesc in perioada asta a anului. Eram atat de plin incat ma simteam rau.
De ce nu era indeajuns ? De ce era mirosul ei mai puternic decat orice altceva ?
Am vanat ca sa ma pregatesc pentru ziua ce urma dar cand n-am mai putut vana si mai erau multe ore
pana rasarea soarele, mi-am dat seama ca nu puteam sa astept pana maine.
Entuziasmul m-a cuprins din nou atunci cand am realizat ca o sa ma duc sa o caut pe fata.
Am purtat discutii in contradictoriu cu mine insumi tot drumul pana in Forks, dar partea mai putin
nobila din mine a castigat, si mi-am continuat planul. Dadusem drumul monstrului, dar era bine hranit.
Stiam ca o sa stau la o distanta precauta de ea. Vroiam doar sa stiu unde e. Vroiam doar sa-i vad chipul.
Era trecut de miezul noptii, iar casa Bellei era intunecata si tacuta. Camioneta ei era parcata de-a
curmezisul, iar masina de politie a tatalui ei era pe alee. Nu auzeam nici un gand constient in vecinatate.
Am privit casa din intunericul padurii pentru un moment, apoi am inconjurat-o prin partea de est .Usa din
fatza era probabil incuiata. Nu era o problema, doar ca nu vroiam sa las o usa sparta in urma mea. Am
hotarat sa incerc intai fereastra de la etaj. Nu multi oameni s-ar deranja sa instaleze o incuietoare acolo.
Am traversat curtea si am escaladat casa intr-o jumatate de secunda. Atarnand de streasina de deasupra
ferestrei cu o singura mana, m-am uitat pe geam iar respiratia mi s-a oprit.
Era camera ei .Puteam s-o vad in patul ei mic, cu paturile cazute pe podea si cearsafurile mototolite in
jurul picioarelor. In timp ce priveam, s-a rasucit nelinistita si si-a aruncat o mana peste cap. Nu dormea
bine, cel putin nu in noaptea asta. Simtea pericolul din preajma ei ?
Eram dezgustat de mine insumi privind-o cum se rasuceste din nou. Cu ce eram mai presus de un
obsedat pervers care se uita pe gaura cheii? Nu eram cu nimic mai bun. Eram mult, mult mai rau.
84
Mi-am relaxat varfurile degetelor, aproape dandu-mi drumul. Dar mai intai vroiam sa-i vad chipul.
Somnul ei nu era linistit. Ea avea iar cuta mica intre sprancene si colturile gurii indreptate in jos.
Buzele i-au tremurat, apoi s-au deschis.
- Bine mama, murmura ea.
Bella vorbea in somn.
M-a lovit curiozitatea, depasind in intensitate dezgustul fatza de mine insumi. Mirajul acelor ganduri
libere, inconstiente, spuse cu voce tare, era mult prea tentant.
Am incercat fereastra. Nu era incuiata, dar era blocata din cauza ca nu mai fusese folosita de ceva
timp. Am impins-o incet, crispandu-ma la fiecare zgomot metalic pe care il facea. O sa treabuiasca sa aduc
niste ulei data viitoare.
Data viitoare ? Am clatinat din cap, dezgustat din nou.
M-am lasat sa alunec in liniste pe fereastra pe jumatate deschisa.
Camera ei era mica, dezorganizata dar curata. Erau carti puse una peste alta pe podea langa pat, cu
cotoarele intoarse in asa fel incat nu puteam sa le vad titlurile, si cd-uri imprastiate langa cd playerul ei
ieftin, cu o cutie de bijuterii peste ele. Teancuri de hartii inconjurau computerul, care ar fi trebuit sa se
gaseasca intr-un muzeu dedicat tehnologiei depasite. Pe podeaua de lemn erau mai multi pantofi.
Vroiam foarte mult sa citesc titlurile cartilor si cd-urilor ei, dar imi promisesem ca voi pastra distanta.
Asa ca m-am dus sa stau pe balansoarul aflat in coltul indepartat al camerei.
Oare chiar am crezut candva ca are o infatisare obisnuita ? M-am gandit la acea prima zi si la
dezgustul meu pentru baietii care devenisera imediat intrigati de ea. Dar acum, amintindu-mi chipul ei din
mintile lor, nu puteam intelege cum de nu mi-am dat seama imediat cat de frumoasa e. Parea ceva atat de
evident.
In momentul asta, cu parul ei intunecat incurcat si ravasit in jurul fetzei palide, purtand un tricou plin
de gauri si pantoloni de pijama largi, cu trasaturile relaxate in inconstienta, si buzele un pic deschise...imi
taia rasuflarea. Sau mi-ar fi taiat rasuflarea daca as fi respirat, m-am gandit eu intepenit.
N-a mai vorbit. Poate visul se terminase.
M-am uitat la fatza ei si am incercat sa gasesc o cale de a face viitorul suportabil.
Sa o ranesc era insuportabil. Asta insemna ca singura optiune era sa incerc sa plec din nou ?
Ceilalti nu o sa se mai certe cu mine de data asta. Absenta mea n-ar mai pune pe nimeni in pericol
acum. N-o sa existe suspiciuni sau vreun indiciu care sa aminteasca cuiva de accident.
Ma gandeam iar la variante, dar nimic nu parea posibil.
Nu pot sa sper sa rivalizez cu baietii umani, indiferent daca respectivii baieti o atrag sau nu. Sunt un
mostru. Cum ar putea ea sa ma vada altfel ? Daca ar stii adevarul despre mine, ar fi speriata si dezgustata.
Ca o victima dintr-un film horror, ar fugi tipand infricosata.
Mi-am amintit de prima ora de Biologie cu ea...si stiam ca asta ar fi fost reactia normala pe care ar fi
trebuit s-o aiba.
85
Era prostesc sa-mi imaginez ca daca as fi invitat-o eu la balul ala stupid, ea si-ar fi anulat planurile
facute in graba si ar fi acceptat sa vina cu mine.
Nu eu eram cel destinat ei, caruia ea o sa-i spuna da. Era altcineva, cineva uman si cald. Si nu puteam
sa-mi permit , in ziua cand ea o sa-i spuna da, sa-l vanez si sa-l omor .Pentru ca ea il merita, oricine era el.
Merita fericire si iubire cu oricine va alege.
Ii datoram ei sa fac ceea ce trebuie. Nu puteam sa ma mai prefac ca sunt doar in pericol sa ma
indragostesc de fata.
Pana la urma, nu conteaza daca plec, pentru ca Bella n-o sa ma vada niciodata asa cum vreau eu sa ma
vada. N-o sa ma vada niciodata ca pe cineva demn de a fi iubit.
Niciodata.
O inima moarta si inghetata poate sa se franga? Se pare ca a mea poate.
- Edward, spuse Bella.
Am inghetat, holbandu-ma la ochii ei inchisi.
S-a trezit, m-a prins aici ? Parea ca doarme dar vocea ei fusese atat de clara...
A oftat incet si apoi s-a miscat iar nelinistita, rasucindu-se pe partea cealalta, inca dormind si visand.
- Edward, murmura ea bland.
Ma visa pe mine.
O inima moarta si inghetata poate sa bata din nou ?A mea mai avea putin si incepea sa bata.
- Stai, ofta ea. Nu pleca.Te rog...nu pleca.
Ma visa pe mine si nici macar nu era un cosmar.Vroia sa stau cu ea, acolo in visul ei.
M-am chinuit sa gasesc cuvintele care sa defineasca sentimentele care m-au coplesit, dar nici un
cuvant nu era indeajuns de puternic ca sa le exprime. Pentru o clipa indelungata, m-am lasat inecat in
adancimea lor.
Cand am iesit la suprafata nu mai eram acelasi.
Viata mea era un nesfarsit si fermecator miez de noapte. Trebuia neaparat sa fie intotdeauna miezul
noptii pentru mine.Deci cum era posibil ca soarele sa rasara chiar acum, in miezul noptii mele ?
Cand am devenit vampir, dandu-mi sufletul si mortalitatea pentru imortalitate in procesul dureros de
transformare, am inghetat cu adevarat. Corpul mi s-a transformat in ceva mai asemanator cu piatra decat
cu carnea, puternic si minunat.Eu am inghetat de asemenea asa cum eram, personalitatea, ceea ce imi
placea si ce nu, dispozitiile mele, dorintele, toate ramase pe loc.
Era la fel pentru ceilalti, toti erau inghetati. Stanci cu viata.
Cand se schimba ceva pentru unul dintre noi, schimbarea se petrecea rar dar era permanenta. Am vazut
cand i s-a intamplat lui Carlisle, si apoi un deceniu mai tarziu lui Rosalie. Dragostea i-a schimbat intr-un
mod etern, intr-un mod care nu se va pierde niciodata. Au trecut mai mult de optzeci de ani de cand
86
Carlisle a gasit-o pe Esme, si ei inca se privesc cu ochii plini de adoratie ai primei iubiri. Asa o sa fie
mereu pentru ei.
Asa o sa fie mereu si pentru mine. O s-o iubesc mereu pe fata asta fragila si umana, pentru tot restul
existentei mele nelimitate.
M-am uitat lung la chipul ei inconstient, simtind cum iubirea pentru ea imi cuprinde fiecare portiune
din corpul meu de piatra.
Dormea linistita acum, cu un zambet vag pe buze.
Inca privind-o, am inceput sa fac planuri.
O iubesc, deci o sa incerc sa fiu indeajuns de puternic incat s-o parasesc. Stiu ca nu sunt indeajuns de
puternic acum. O sa mai lucrez la asta. Dar poate sunt destul de puternic sa schimb viitorul in alt fel.
Alice a vazut doar doua posibilitati de viitor si abia acum le intelegeam pe amandoua.
Faptul ca o iubeam nu ma va opri din a o ucide daca imi permiteam greseli.
Totusi in acest moment nu mai simteam monstrul, nu-l gaseam nicaieri in mine. Poate ca iubirea l-a
redus la tacere pentru totdeauna. Daca o omoram acum, n-ar fi fost ceva intentionat ci un accident oribil.
O sa trebuiasca sa fiu foarte atent. N-o sa pot absolut niciodata sa las garda jos. O sa trebuiasca sa-mi
controlez fiecare respiratie.O sa trebuiasca sa pastrez mereu o distanta precauta.
N-o sa fac greseli.
Am inteles in sfarsit si al doilea viitor posibil. Fusesem derutat de viziunea aceea.Ma intrebam ce s-ar
putea intampla ca sa aiba ca rezultat transformarea Bellei intr-o prizoniera a nemuririi...Acum, devastat de
dorinta pe care o simteam pentru fata, intelegeam cum as putea, dintr-un egoism de neiertat, sa-i cer tatalui
meu aceasta favoare. Sa-i cer sa-i ia viata si sufletul ca sa pot s-o pastrez pentru totdeauna.
Merita mai mult de atat.
Dar am vazut inca o varianta, un fir subtire pe care s-ar putea sa reusesc sa merg, daca imi pot tine
echilibrul.
O sa pot ? O sa pot sa fiu cu ea dar sa o las umana ?
In mod deliberat, am tras mult aer in piept, lasand mirosul ei sa ma sfasaie ca un foc. Camera era plina
de parfumul ei, impregnand fiecare lucru. Simteam cum imi vajaie capul dar m-am luptat cu ameteala .O
sa trebuiasca sa ma obisnuiesc cu asta daca o sa incerc orice fel de relatie cu ea. Am respirat iar adanc,
desi ma ardea.
Am privit-o cum dormea pana cand soarele s-a ridicat din spatele norilor de la rasarit. Am facut
planuri si am respirat.
***
Am ajuns acasa dupa ce ceilalti plecasera deja la scoala. M-am schimbat repede, evitand ochii
intrebatori ai lui Esme. A vazut bucuria care imi lumina fatza si se simtea in acelasi timp ingrijorata si
usurata. Melancolia mea indelungata o duruse iar acum era fericita ca se parea ca mi-a trecut.
87
Am alergat pana la scoala, ajungand la doar cateva secunde dupa fratii mei. Ei nu s-au intors spre
mine, desi Alice trebuie sa fi stiut ca stateam aici ascuns in padurea care imprejmuia scoala.Am asteptat
pana nu se uita nimeni, apoi am iesit dintre copaci spre parcarea plina de masini.
Am auzit camioneta Bellei huruind in apropiere asa ca m-am oprit in spatele unui Suburban, de unde
puteam sa observ fara sa fiu observat.
A intrat in parcare uitandu-se la Volvo-ul meu pentru un moment indelungat inainte sa parcheze intrun
capat indepartat. Era incruntata.
Era ciudat sa-mi amintesc ca probabil era inca suparata pe mine, si pe buna dreptate.
Imi venea sa rad de mine insumi...sau sa-mi trag un sut. Toate planurile si strategiile nu aveau nici un
sens daca ei nu-i pasa de mine,nu ? Visul ei ar fi putut sa fie despre orice. Sunt un idiot arogant.
Pai, e mult mai bine pentru ea daca nu tine la mine. Asta n-o sa ma opreasca din a incerca s-o conving,
dar o s-o avertizez la timp. Ii datorez asta.
Am inaintat in tacere, intrebandu-ma care ar fi cel mai bun mod de abordare.
Dar ea a simplificat lucrurile.Cheia de la camioneta i-a alunecat din mana si a cazut intr-o balta
adanca.
S-a aplecat, dar eu am ajuns primul, recuperandu-i cheia inainte ca degetele ei sa atinga apa rece.
M-am sprijinit de camioneta ei in timp ce ea se uita lung la mine.
- Cum faci asta? intreba ea.
Da, era inca furioasa.
I-am intins cheia.
- Ce sa fac?
Ea a intins mana iar eu am dat drumul cheii in palma ei. Am inspirat adanc, umplandu-mi plamanii de
mirosul ei.
- Apari de nicaieri, a clarificat ea.
- Bella, nu e vina mea ca esti incredibil de neatenta.
Cuvintele mele erau denaturate, aproape ca o gluma. Oare era ceva pe care sa nu-l observe ?
Oare a auzit felul in care vocea mea a rostit numele ei ca o mangaiere?
S-a uitat la mine, fara sa-mi aprecieze simtul umorului .Bataile inimii i s-au intensificat...din cauza
furiei ? Din cauza fricii ? Dupa un moment, si-a coborat privirea.
- Ce-a fost cu blocajul de trafic de aseara? a intrebat ea fara sa se uite in ochii mei. Credeam ca trebuie
sa te prefaci ca nu exist, nu sa ma iriti pana ma omori.
Inca foarte suparata. O sa trebuiasca sa depun ceva efort pana ma impac cu ea. Mi-am amintit ca
trebuie sa fiu sincer...
88
- Aia a fost pentru Tyler, nu pentru mine.Trebuia sa-i dau o sansa.
Si apoi am ras. Nu ma puteam abtine, amintindu-mi expresia ei de ieri.
- Tu..., rasufla ea si apoi renunta parand prea nervoasa ca sa continue.
A aparut din nou, aceeasi expresie a fetzei.Mi-am inabusit rasul.Nu trebuia s-o supar si mai tare.
- Si nu ma prefac ca nu existi, am incheiat eu.
Trebuie sa pastrez atmosfera naturala, tachinand-o. N-ar intelege daca as lasa-o sa vada ce simt cu
adevarat. S-ar speria.Trebuie sa-mi controlez sentimentele si sa pastrez conversatia usoara si relaxata.
- Deci chiar incerci sa ma enervezi pana ma omori? Daca masina lui Tyler nu si-a facut treaba... ?
M-a lovit un val de furie.Cum putea sa creada asa ceva ?
Era irational din partea mea sa ma simt atat de ofensat. Ea nu stia transformarea prin care am trecut
noaptea trecuta.Dar tot eram enervat.
- Bella, esti absurda, am zis eu taios.
Chipul i s-a imbujorat si s-a intors cu spatele. A plecat de langa mine.
Mustrare de constiinta. Nu aveam nici un motiv sa fiu furios.
- Stai, am rugat-o.
Nu s-a oprit asa ca m-am dus dupa ea.
- Imi pare rau, am fost nepoliticos.Nu spun ca nu e adevarat...
Pentru ca era cu adevarat absurd sa vreau sa fie ranita in vreun fel.
-...dar a fost nepoliticos s-o spun, oricum.
- De ce nu lasi in pace?
Crede-ma, vroiam sa spun. Am incercat.
Oh si inca ceva, sunt indragostit cu disperare de tine.
Sa pastrez conversatia relaxata.
- Vroiam sa te intreb ceva dar mi-ai distras atentia.
Imi venise in minte un plan de actiune si am ras.
- Ai cumva o boala care implica personalitati multiple ? m-a intrebat.
Probabil asa paream. Dispozitia imi era atat de schimbatoare din cauza emotiilor care ma copleseau.
- Iar esti absurda, am anuntat-o.
89
Ea a oftat.
- Bine.Ce vrei ?
- Ma intrebam daca, de sambata intr-o saptamana...
Am urmarit socul de pe fatza ei si mi-am inabusit o alta rafala de rasete.
- Stii tu, ziua balului primaverii...
Ea m-a intrerupt , intalnindu-mi in sfarsit privirea.
- Incerci sa fii amuzant ?
Da.
- Vrei sa ma lasi sa termin ?
A asteptat in tacere, cu dintii presati pe buza ei inferioara moale...
Privelistea mi-a distras atentia pentru o secunda. Reactii ciudate, necunoscute se starneau in adancurile
de mult uitate ale miezului meu uman. Am incercat sa le alung ca sa-mi pot juca rolul.
- Te-am auzit spunand ca te duci la Seattle in ziua aia si ma intrebam daca n-ai nevoie sa te duca
cineva cu masina ? am propus eu.
Mi-am dat seama ca, in loc sa o chestionez despre planurile ei, era mai bine daca faceam si eu parte
din ele.
S-a uitat la mine mirata.
- Ce ?
- Ai nevoie sa te duca cineva cu masina ?
Singur cu ea in masina...Gatul a inceput sa ma arda la gandul asta.Am respirat adanc.Obisnuieste-te!
- Cine? a intrebat ea cu ochii mari, uimita iar.
- Eu, evident, am spus incet.
- De ce?
Era un soc atat de mare faptul ca vroiam compania ei? Probabil a gasit cele mai rele explicatii pentru
comportamentul meu de dinainte.
- Pai, am spus cat am putut de natural. Vroiam oricum sa ma duc la Seattle in saptamanile urmatoare
si, ca sa fiu sincer, nu sunt sigur ca masina ta poate face fatza.
Parea mai sigur s-o tachinez decat sa fiu serios.
- Camioneta mea merge foarte bine, multumesc pentru grija, spuse ea pe acelasi ton surprins.
Incepu iar sa mearga.Am tinut pasul cu ea.
90
N-a spus nu, deci am profitat de avantaj.
O sa zica nu ? Ce-o sa fac daca zise nu ?
- Dar camioneta ta poate sa ajunga acolo cu un singur plin de benzina ?
- Nu inteleg de ce ar fi asta problema ta, murmura ea.
Nici acum n-a spus nu. Iar inima ii batea din ce in ce mai repede, accelerandu-i respiratia.
- Irosirea resurselor finite ale pamantului este problema tuturor.
- Sincer Edward, nu pot sa tin pasul cu tine. Credeam ca nu vrei sa fim prieteni.
M-a strabatut un fior cand mi-a pronuntat numele.
Puteam sa pastrez conversatia usoara si sa fiu sincer in acelasi timp? Pai, era mai important sa fiu
sincer. Mai ales acum.
- Am spus ca ar fi mai bine daca n-am fi prieteni, nu ca n-as vrea sa fim.
- O, mersi, acum totul e foarte clar, a zis ea sarcastic.
S-a oprit sub strasina de la cantina si mi-a intalnit privirea din nou. Bataile inimii ii erau inegale. Ii era
frica ?
Mi-am ales cu grija cuvintele. Nu, nu puteam s-o parasesc dar poate ca ea o sa fie indeajuns de
desteapta incat sa nu se apropie de mine, inainte sa fie prea tarziu.
- Ar fi mai...prudent pentru tine daca nu am fi prieteni.
Uitandu-ma in ochii ei adanci de ciocolata topita, am pierdut notiunea de « conversatie usoara ».
- Dar am obosit sa incerc sa stau departe de tine, Bella.
Cuvintele imi iesisera prea pasional.
Respiratia i s-a oprit si m-a ingrijorat o secunda, cat a durat pana si-a revenit. Cat de tare am speriato
? O sa aflu.
- Vii la Seattle cu mine ? am intrebat direct.
A dat din cap, cu inima batandu-i zgomotos.
Da. Mie mi-a spus da.
Apoi m-a lovit constiinta. Cat o s-o coste asta ?
- Chiar ar trebui sa stai departe de mine, am avertizat-o.
Ma auzea ? O sa scape de viitorul cu care o amenintam ? Puteam sa fac ceva ca s-o salvez de mine ?
Pastreaza tonul relaxat, am urlat la mine insumi.
91
- Ne vedem la ora.
A trebuit sa ma concentrez ca sa ma abtin sa nu alerg atunci cand m-am indepartat.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare