Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 6 - Soarele de la miezul noptii

6. Grupe de sange
Am urmarit-o toata ziua prin ochii altor oameni, vag constinent de ceea ce se intampla in jurul meu. Nam
folosit ochii lui Mike Newton, pentru ca nu mai suportam fanteziile lui jignitoare, si nici prin Jessica
Stanley nu puteam privii, pentru ca resentimentele ei fatza de Bella ma faceau atat de furios incat eram
periculos pentru o ipocrita ca ea. Angela Weber era o alegere potrivita cand ochii ei erau disponibili. Era
buna, mintea ei era un loc usor de vizitat. Iar uneori profesorii erau aceia care imi ofereau cel mai bun
punct de vedere.
Am fost surprins privind-o cum se impiedica intreaga zi...impiedicandu-se de crapturi din asfalt, de
scari, si cel mai des de propriile picioare...Si eram surprins de oamenii ale caror ganduri le ascultam, care
o catalogau pe Bella ca fiind stangace.
M-am gandit la asta. E adevarat ca avea deseori probleme sa ramana pe doua picioare. Mi-am amintit
cum s-a impiedicat in masa in acea prima zi, cum a alunecat pe gheata inainte de accident, cum n-a
observat pragul de la usa clasei ieri...Ce ciudat, chiar au dreptate.E stangace.
Nu stiam de ce e atat de amuzant pentru mine, dar am ras tare in timp ce mergeam de la Isoria
Americii spre Engleza, si mai multi oameni mi-au aruncat priviri mirate.Cum de n-am observat asta pana
acum ? Poate pentru exista ceva foarte gratios in stangacia ei, felul in care isi tine capul, arcuirea gatului...
Nu era nimic gratios la ea acum. Domnul Varner o urmarea cum si-a prins varful cizmei in covor si a
cazut pur si simplu pe un scaun.
Am ras iar.
Timpul trecea anormal de greu cat asteptam s-o vad din nou cu ochii mei. In sfarsit, a sunat clopotelul.
M-am repezit in cantina ca sa-mi asigur pozitia.Am ajuns printre primii.Am ales o masa care era de obicei
goala, si cu siguranta va ramane asa pentru ca ma asezasam eu la ea.
Cand a intrat familia mea si m-au vazut stand singur in alta parte decat de obicei, n-au fost surprinsi.
Probabil Alice i-a avertizat.
Rosalie a trecut pe langa mine fara sa-mi arunce nici o privire.
Idiot.
Rosalie si cu mine n-am avut niciodata o relatie lipsita de complicatii. Am jignit-o inca din primul
moment in care m-a auzit vorbind. Si de atunci situatia nu s-a imbunatatit. Dar in ultimele zile parea chiar
mai prost-dispusa decat de obicei.Am oftat. Rosalie crede ca toate lucrurile au legatura cu ea.
Jasper mi-a zambit in coltul gurii cand a trecut pe langa mine.
Mult noroc, s-a gandit el cu indoiala.
Emmett si-a dat ochii peste cap si a clatinat din cap.
Si-a pierdut mintile, saracul.
Alice era extazica, aratandu-si dintii mult prea stralucitori.
Acum pot sa vorbesc cu Bella ?
- Nu te baga, i-am murmurat.
93
S-a intristat, dar apoi chipul i s-a luminat din nou.
Bine.Fii incapatanat.E doar o chestiune de timp.
Am oftat iar.
Nu uita de ora de Biologie de azi, mi-a reamintit.
Am dat din cap.Nu, nu uitasem de asta.
Cat o asteptam pe Bella sa ajunga, am urmarit-o prin ochii unui elev care mergea in spatele Jessicai
spre cantina. Jessica abera despre balul care urma, dar Bella nu-i raspundea. Nu ca Jessica i-ar fi lasat timp
sa zica ceva...
In momentul in care a intrat pe usa, Bella s-a uitat imediat spre masa unde stateau fratii mei. A privit
lung un moment, apoi fruntea i s-a incretit si privirea i-a coborat spre podea. Nu ma observase stand aici.
Parea atat de...trista. Am simtit o dorinta puternica de a ma ridica si de a ma duce la ea, s-o consolez
cumva. Doar ca nu stiam ce ar putea s-o consoleze. Nu aveam idee ce anume a intristat-o atat de tare.
Jessica continua vorbaria despre bal. Oare Bella e trista pentru ca urmeaza sa rateze balul? Pare putin
probabil...
Dar asta s-ar putea remedia, daca isi dorea.
Si-a cumparat un suc pentru pranz, si nimic mai mult. Asta e bine ? Nu are nevoie de mai multa
nutritie decat atat ? Pana acum n-am acordat niciodata prea multa atentie dietei umane. Oamenii sunt
exasperant de fragili! Exista un milion de lucruri care se pot intampla...
- Eward Cullen se holbeaza iar la tine, am auzit-o pe Jessica spunand.Ma intreb de ce sta singur astazi.
Ii eram recunoscator Jessicai, desi era plina de resentimente, pentru ca Bella s-a intors repede si a
inceput sa ma caute cu privirea.
Nu mai era nici o urma de tristete pe fatza ei acum. M-am lasat sa sper ca fusese trista crezand ca eu
am plecat mai devreme de la scoala. Speranta asta m-a facut sa zambesc.
I-am facut semn cu un deget sa vina langa mine. A parut atat de socata de gestul meu incat simteam
nevoia sa-o tachinez din nou. Asa ca i-am facut cu ochiul, iar gura i s-a deschis de uimire.
- Se refera la tine? intreba Jessica nepoliticoasa.
- Poate are nevoie de ajutor cu tema la Biologie, spuse ea cu o voce joasa, nesigura. Hm, mai bine ma
duc sa vad ce vrea.
Asta era alt « da ».
S-a impiedicat de doua ori pe drumul spre masa mea, desi nu avea nici un obstacol inafara de
linoleumul perfect intins. Serios, cum de n-am observat asta pana acum ? Poate pentru ca am acordat prea
multa atentie gandurilor ei tacute. Ce altceva am ratat ?
Fii sincer si relaxat, mi-am repetat.
S-a oprit in spatele scaunului din fatza mea, ezitand.Am inspirat profund, pe nas de data asta si nu pe
gura.
94
Simte arsura, m-am gandit sec.
- Ce-ar fi sa stai cu mine astazi ? am intrebat-o.
Si-a tras scaunul si s-a asezat, fara sa-si ia privirea de la mine. Parea emotionata, dar acceptul ei fizic
inseamna din nou « da ».Am asteptat sa vorbeasca. A durat un moment, dar intr-un final a zis :
- Asta e ceva diferit.
- Pai..., am ezitat.M-am hotarat ca daca tot o sa ma duc in iad, macar s-o fac cum trebuie.
Ce m-a facut sa zic asta? Macar eram sincer. Si poate a auzit avertizarea lipsita de subtilitate din
vorbele mele.Poate isi da seama ca trebuie sa se ridice si sa plece de aici cat mai repede posibil...
Dar ea nu s-a ridicat. S-a uitat la mine, asteptand, ca si cum lasasem propozitia neterminata.
- Stii ca n-am nici cea mai mica idee la ce te referi, spuse ea vazand ca eu nu continui.
Asta era o usurare.Am zambit.
- Stiu.
Era greu sa ignor gandurile care strigau la mine din spatele ei, si oricum voiam sa schimb subiectul.
- Cred ca prietenii tai sunt suparati pe mine pentru ca te-am rapit de langa ei.
Asta n-a parut s-o ingrijoreze.
- O sa le treaca.
- S-ar putea totusi sa nu te mai dau inapoi.
Nici macar nu stiam daca incercam iar sa fiu sincer sau voiam s-o tachinez .In apropierea ei era greu
sa-mi mai inteleg propriile ganduri.
Bella inghiti in sec.Expresia ei ma amuza.
- Pari ingrijorata.
Chiar n-ar trebui sa fie amuzant...Trebuia intradevar sa fie ingrijorata.
- Nu.
Nu stia sa minta convingator, n-o ajuta deloc vocea sparta.
- Sunt doar surprinsa de fapt...ce a declansat toate astea ?
- Ti-am spus, i-am amintit.M-am saturat sa incerc sa stau departe de tine.Asa ca renunt.
Mi-am retinut zambetul pe buze cu efort. Nu functiona deloc. Nu puteam sa fiu si sincer si relaxat in
acelasi timp.
- Renunti?
95
- Da, renunt sa mai fiu bun.
Si se pare ca renunt sa mai fiu relaxat.
- O sa fac ce vreau de acum inainte, si o sa las lucrurile sa vina de la sine.
Eram destul de sincer.E bine s-o las sa-mi vada egoismul.Sa o avertizez in felul asta.
- Iar m-ai pierdut.
Eram indeajuns de egoist incat sa ma bucur din cauza asta.
- Intotdeauna spun prea multe cand vorbesc cu tine, asta e una din probleme.
O problema insignifianta de fapt, comparativ cu restul problemelor.
- Stai linistit, m-a asigurat ea. Nu inteleg nimic din ce zici.
Bine.Atunci se pare ca o sa ramana.
- Pe asta ma bazez.
- Deci, acum suntem prieteni ?
M-am gandit o secunda.
- Prieteni..., am repetat.
Nu-mi placea cum suna. Nu era indeajuns.
- Sau nu, murmura ea, parand jenata.
Credea ca n-o plac
Am zambit.
- Pai...cred putem incerca.Dar te avertizez de pe acum ca nu sunt un prireten bun pentru tine.
Am asteptat raspunsul ei cu neliniste. Imi doream sa ma asculte de data asta si sa inteleaga, dar as fi
murit daca s-ar intampla asta.Cat de melodramatic.Deveneam asa de uman...
Inima ii batea mai repede.
- Spui des chestia asta.
- Da, pentru ca nu ma asculti, i-am spus cu convingere.Inca astept sa ma crezi.Daca esti desteapta, o sa
ma eviti.
Ah, dar as lasa-o sa ma evite daca ar incerca ?
Ochii i s-au ingustat.
- Cred ca mi-ai impartasit deja parerea cu privire la inteligenta mea.
96
Nu eram sigur ce voia sa spuna, dar am zambit in chip de scuza, gandindu-ma ca poate am jignit-o din
greseala.
- Deci, spuse ea incet.Atat timp cat nu sunt desteapta, vom incerca sa fim prieteni ?
- Cam asa ceva.
S-a uitat in jos, tintuind cu privirea sticla de limonada pe care o tinea in maini.
Vechea curiozitate ma macina.
- La ce te gandesti?am intrebat.
Ma simteam usurat sa pot spune cuvintele cu voce tare in sfarsit.
Ea mi-a intalnit privirea, iar respiratia i s-a accelerat in timp ce obrajii i se colorau roz.Am inhalat,
gustand aerul.
- Incerc sa-mi dau seama ce esti.
Mi-am pastrat zambetul pe fatza, impietrindu-mi trasaturile, dar panica mi se raspandea prin corp.
Bineinteles ca se intreba asta.Nu era proasta.Nu puteam sa ma astept sa ignore un lucru atat de evident.
- Si ai ceva noroc cu asta ? am intrebat-o cat de calm am putut.
- Nu prea, recunoscu ea.
M-am bucurat, simtindu-ma brusc usurat.
- Care sunt teoriile tale ?
Nu puteau fi mai rele decat realitatea, indiferent la ce s-a gandit.
Obrajii i s-au inrosit si mai tare, si nu mi-a raspuns. Puteam sa simt caldura imbujorarii ei in aer.
Am incercat sa-mi folosesc tonul persuasiv asupra ei.Functiona pe oameni in general.
- Nu vrei sa-mi spui ? i-am zambit incurajator.
Ea clatina din cap.
- Prea jenant.
Of, faptul ca nu stiam era mai rau decat orice altceva. De ce sa fie jenata de speculatiile ei ? Nu
puteam sa suport sa nu stiu.
- Asta e foarte frustrant, sa stii.
Cuvintele mele au aprins ceva in ea.Ochii i s-au inasprit si cand a inceput sa vorbeasca, a facut-o mai
repede decat de obicei :
97
- Nu, nu-mi pot imagina de ce asta ar fi frustrant, doar pentru ca cineva refuza sa-ti spuna ce gandeste,
chiar daca mereu face tot felul de remarci scurte si codate, special concepute ca sa te tina treaz noaptea,
intrebandu-te ce ar putea insemna...nu, oare de ce ar fi asta frustrant ?
M-am incruntat la ea, dandu-mi seama cu suparare ca avea dreptate.Nu ma purtam corect fatza de ea.
A continuat :
- Sau si mai bine, sa spunem ca acea persoana a mai facut o serie de lucruri bizare , cum ar fi sa-ti
salveze viata in conditii imposibile si apoi sa te trateze ca un paria in ziua urmatoare si nici nu ti-a explicat
nimic niciodata, desi a promis ca o va face. Si asta ar fi, de asemenea, deloc frustrant.
Era cea mai lunga prelegere pe care am auzit-o de la ea, si am adaugat o noua calitate pe lista.
- Esti cam temperamentala, nu ?
- Nu-mi plac persoanele cu doua fetze.
Iritarea ei era complet justificata, evident.
M-am uitat la Bella, intrebandu-ma cum as putea sa repar lucrurile, pana cand strigatele tacute din
mintea lui Mike mi-au distras atentia.Era atat de nervos incat m-a facut sa chicotesc.
- Ce e ? intreba ea.
- Iubitul tau pare sa creada ca ma port urat cu tine.Se intreaba daca sa intervina sau nu.
Mi-ar placea sa-l vad incercand.Am ras din nou.
- Nu stiu despre cine vorbesti, spuse ea rece.Dar sunt sigura ca te inseli, oricum.
Mi-a placut foarte mult cum a respins ideea ca ar fi iubitul ei.
- Nu ma insel.Ti-am zis, majoritatea oamenilor sunt usor de citit.
- Cu exceptia mea, bineinteles.
- Da, cu exceptia ta.
Trebuia sa fie o exceptie de la toate regulile? N-ar fi corect, avand in vedere tot ce trebuia sa suport, sa
pot sa aud macar ceva din mintea ei ? Cer prea mult ?
- Ma intreb de ce.
S-a uitat in alta parte.Si-a deschis sticla de limonada si a luat o inghititura rapida, privind masa.
- Nu ti-e foame? am intrebat.
- Nu.
S-a uitat la masa goala din fatza noastra.
- Dar tie?
98
- Nu, nu mi-e foame, am spus.
Cu siguranta nu-mi era.
A continuat sa priveasca masa cu buzele stranse.Am asteptat.
- Ai putea sa-mi faci o favoare? a intrebat ea, intalnindu-mi dintr-o data privirea.
Ce vrea de la mine ? O sa-mi ceara sa-i spun adevarul pe care nu-l pot divulga, adevarul pe care nu
vreau ca ea sa-l afle vreodata ?
- Depinde ce vrei.
- Nu e mare lucru, mi-a promis ea
Am asteptat, curios din nou.
- Ma intrebam..., spuse ea incet uitandu-se la sticla de limonada si urmarindu-i conturul cu degetul
mic,...daca ai putea sa ma anunti data viitoare cand te hotarasti sa ma ignori pentru binele meu.Ca sa fiu
pregatita.
Vroia a avertizare? Inseamna ca e rau sa fie ignorata de mine...Am zambit.
- Pare cinstit, am acceptat.
- Multumesc, spuse ea uitandu-se spre mine.
Parea atat de usurata incat imi venea sa rad de propria mea usurare.
- Atunci imi faci si mie o favoare in schimb ? am intrebat plin de speranta.
- Una singura, fu ea de acord.
- Spune-mi o teorie.
S-a incruntat.
- Ah, nu. Nu asta.
- N-ai specificat, ai promis, am protestat eu.
- Si tu iti incalci promisiunile, a replicat ea.
Avea dreptate.
- Doar o singura teorie. N-o sa rad.
- Ba o sa razi.
Parea atat de sigura de asta , desi nu-mi puteam imagina nimic amuzant in aceasta situatie.
Am incercat iar cu metoda mea persuasiva.M-am uitat adanc in ochii ei, un lucru usor de facut la cat
de adanci ii erau ochii, si am soptit :
99
- Te rog ?
A clipit, si expresia i-a ramas blocata.
Pai...nu asta era reactia la care speram.
- Aa, ce ?intreba ea.
Parea ametita.Ce e in neregula cu ea ?
Nu voiam sa renunt inca.
- Te rog spune-mi o singura teorie mica, am rugat-o folosindu-mi vocea blanda si deloc infricosatoare,
captandu-i privirea.
Spre surpriza si satisfactia mea, a functionat.
- Hm, pai, ai fost muscat de un paianjen radioactiv ?
Benzi desenate ? Nu-i de mirare ca se asteptase sa rad.
- Nu esti prea creativa, am tachinat-o eu incercand sa-mi ascund usurarea.
- Imi pare rau, asta e tot ce am, spuse ea jignita.
Asta m-a linistit si mai mult. Puteam s-o tachinez din nou.
- Nu esti nici macar pe aproape.
- Nici un paianjen ?
- Nu.
- Si nici un fel de radioactivitate ?
- Nu.
- La naiba, ofta ea.
- Si nici kryptonita nu ma deranjeaza, am spus repede inainte sa apuce sa intrebe de muscaturi.
Am inceput sa rad, pentru ca mi-am dat seama ca ma considera un supererou.
- Nu ai voie sa razi, ai uitat ?
Mi-am strans buzele.
- O sa-mi dau seama pana la urma, promise ea.
Si cand o sa-si dea seama, o sa fuga.
- As prefera sa nu incerci, am spus eu fara s-o mai tachinez de data asta.
- Pentru ca... ?
100
Ii datoram sinceritate.Totusi, am incercat sa zambesc ca sa fac cuvintele sa sune mai putin
amenintator.
- Si daca nu sunt un supererou ? Daca sunt personajul negativ ?
Ochii i s-au marit pentru o fractiune de secunda si buzele i s-au deschis.
- Oh, spuse ea.
Si apoi, dupa o secunda, continua :
- Inteleg.
M-a auzit in sfarsit.
- Chiar intelegi? am intrebat, incercand sa-mi stapanesc agonia.
- Esti periculos? presupuse ea.
Respiratia ii era sacadata iar bataile inimii accelerate.
Nu-i puteam raspunde. Era asta ultimul meu moment alaturi de ea ? O sa fuga acum ? Imi era permis
sa-i spun ca o iubesc inainte sa plece ? Sau as fi speriat-o si mai tare ?
- Dar nu esti rau, sopti ea clatinand din cap, fara urma de teama in ochii ei limpezi. Nu, nu cred ca esti
rau.
- Te inseli, am suierat eu.
Bineinteles ca eram rau. Eram rau pentru ca ma bucuram ca ea avea o impresie mai buna despre mine
decar meritam. Daca as fi fost bun, nu m-as fi apropiat de ea.
Mi-am intins mana , ridicand capacul sticlei de limonada ca si cum asta ar fi fost motivul gestului meu.
Ea nu s-a retras din calea mainii mele. Nu ii era frica de mine. Nu inca.
Am invartit capacul ca pe un titirez, uitandu-ma la el ca sa nu ma uit la ea. Spuneam in gand cu un
marait : Fugi Bella, fugi. Dar nu ma puteam convinge sa spun asta cu voce tare.
Ea a sarit brusc in picioare.
- O sa intarziem, spuse ea chiar atunci cand incepusem sa-mi fac griji ca a auzit cumva avertizarea mea
tacuta.
- Nu vin la ora.
- De ce?
Pentru ca nu vreau sa te omor.
- E sanatos sa mai chiulesti din cand in cand.
Ca sa fiu mai precis, era mai sanatos pentru oameni ca vampirii sa chiulesca in zilele in care urma sa
fie varsat sange uman. Domnul Banner o sa ia probe de sange astazi. Alice chiulise deja la ora ei de
dimineata.
101
- Pai, eu ma duc, spuse ea.
Nu m-a surprins.Era responsabila, intotdeauna facea ceea ce trebuie.
Era exact opusul meu.
- Atunci, ne vedem mai tarziu, am spus eu incercand sa par relaxat din nou, uitandu-ma la capacul care
se invartea. Si, apropo, te ador...in feluri terifiante si periculoase.
Ea a ezitat si am sperat pentru un moment ca o sa ramana cu mine pana la urma. Dar a sunat de intrare
si s-a grabit sa plece.
Am asteptat pana s-a indepartat, apoi am pus capacul in buzunar, ca un suvenir al celei mai consistente
conversatii avute. Am plecat prin ploaie spre masina.
Mi-am pus cd-ul preferat de calmare, acelasi pe care il ascultasem in prima zi, dar n-am apucat sa
ascult prea mult timp piesele lui Debussy. Alte sunete imi ocupau mintea : un fragment de melodie care
imi placea si ma intriga. Am dat mai incet cd-playerul si am ascultat muzica din cap, jucandu-ma cu
fragmentul pana l-am dezvoltat intr-o armonie completa. Instictiv, degetele mi se miscau in aer pe clape
imaginare de pian.
Noua compozitie se concretiza, dar atentia mi-a fost distrasa de un val de neliniste mentala.
M-am uitat tulburat imprejur.
O sa lesine?Ce sa fac? se panica Mike.
La o suta de metri distanta de mine, Mike Newton lasa corpul inert al Bellei sa cada pe trotuar. Ea s-a
pradusit lipsita de reactie pe asfaltul umed, cu ochii inchisi si pielea palida ca a unui cadavru.
Aproape am rupt portiera masinii.
- Bella ? am strigat.
N-a existat nici o schimbare pe fatza ei lipsita de viata cand i-am strigat numele.
Corpul mi s-a racit ca gheata.
Eram constient de surprinderea lui Mike in timp ce ii ascultam gandurile. Dar el se gandea doar la cat
de mult il enervam, deci nu stiam inca ce era in neregula cu Bella. Daca i-a facut rau in vreun fel, il
anihilez.
- Ce s-a intamplat ? E ranita ? am intrebat, incercand sa ma concentrez asupra gandurilor lui.
Era important sa-mi pastrez mersul uman. Nu puteam sa atrag atentia prin rapiditate.
Atunci i-am auzit inima batandu-i si respiratia ritmica. In timp ce o priveam, si-a strans ochii inchisi.
Asta mi-a mai linistit putin panica.
Am vazut fragmente din amintirea lui Mike, o serie de imagini din laboratorul de Biologie.Capul
Bellei pe masa, pielea ei palida devenind verde. Picaturi rosii pe cartoane albe.
Determinarea grupelor de sange.
102
M-am oprit pe loc, tinandu-mi respiratia. Mirosul ei era ceva, dar sangele care curgea cu totul altceva.
- Cred ca a lesinat, spuse Mike nelinistit si plin de resentimente in acelasi timp. Nu stiu ce s-a
intamplat, nici macar nu si-a intepat degetul.
Am rasuflat usurat si am inceput sa respir din nou, gustand aerul.Ah, puteam sa simt intepatura mica
de ac din degetul lui Mike. La un moment dat asta m-ar fi atatat.
Am ingenuncheat langa ea iar Mike s-a apropiat si el, furios din cauza interventiei mele.
- Bella. Ma auzi?
- Nu, gemu ea. Pleaca.
Usurarea era atat de placuta, incat am ras.Era bine.
- O duceam la cabinet, spuse Mike.Dar nu a vrut sa mearga mai departe.
- O duc eu.Tu du-te inapoi la ora, i-am zis alungandu-l.
Dintii lui Mike s-au inclestat.
- Nu, eu trebuie s-o duc.
Nu aveam de gand sa stau sa ma cert cu nemernicul de Mike.
Fericit si terifiat, pe jumatate recunoscator, pe jumatate suparat de imprejurarea care a facut sa fie
necesar s-o ating, am ridicat-o incet pe Bella de pe bordura si am tinut-o in brate, atingandu-i doar hainele,
si pastrand cat de multa distanta intre corpurile noastre.
Ma grabeam sa o duc in cabinet ca sa fie in siguranta, adica cat mai departe de mine.
Ochii i s-au deschis, plini de uimire.
- Lasa-ma jos, mi-a ordonat cu o voce slabita.
Era jenata din nou, banuiam dupa expresia ei. Nu-i placea sa-si arate slabiciunea.
Abia daca am auzit strigatele lui Mike care protesta in spatele nostru.
- Arati groaznic, i-am spus ranjind pentru ca stiam acum ca nu era nimic in neregula cu ea inafara de
faptul ca avea stomacul sensibil.
- Lasa-ma jos, spuse ea.
Avea buzele albe.
- Deci lesini cand vezi sange?
Se putea ceva mai ironic de atat ?
Si-a inchis ochii si si-a strans buzele.
- Si nici macar nu era propriul tau sange, am adaugat cu ranjetul si mai larg.
103
Ajunsesem in secretariat.Usa era intredeschisa, si am impins-o.Doamna Cope a sarit in picioare:
- O Doamne!a exclamat ea cand a vazut-o pe fata palida din bratele mele.
- A lesinat la Biologie, i-am explicat inainte ca imaginatia sa i-o ia razna.
Doamna Cope s-a grabit sa deschida usa de la cabinetul medical. Ochii Bellei erau deschisi, si o
urmareau. Am auzit surprinderea asistentei dinauntru, si am asezat-o pe fata cu grija pe pat. Imediat ce
Bella nu se mai afla in bratele mele, m-am departat de ea. Corpul imi era prea tulburat, dornic, muschii
tensionati si veninul curgand. Era atat de calda si miroasea atat de bine...
- E doar putin ametita, am asigurat-o pe doamna Hammond. Isi testeaza grupele de sange la Biologie.
A dat din cap, intelegand acum.
- Mereu e cate unul.
Mi-am inabusit un raset.Evident ca Bella trebuia sa fie aceea.
- Intinde-te un minut scumpo, spuse doamna Hammond.O sa-ti treaca.
- Stiu, spuse Bella.
- Ti se intampla des ? intreba asistenta
- Uneori, recunoscu Bella.
Am incercat sa-mi transform rasetul in tuse. Asta a atras atentia asistentei asupra mea
- Poti sa te intorci la ora, mi-a spus ea.
Am privit-o fix in ochi si am mintit cu convingere:
- Trebuie sa stau cu ea.
Hmm.Ma intreb...in fine. Doamna Hammond aproba din cap.
Functiona bine in cazul ei. De ce trebuia Bella sa fie asa dificila?
- Iti aduc niste gheata sa pui pe frunte, spuse asistenta simtindu-se destul de incomfortabil dupa ce se
uitase in ochii mei – asa cum trebuiau sa se simta toti oamenii – si a iesit din camera.
- Aveai dreptate, gemu Bella inchizand ochii.
Ce vroia sa spuna ? Am tras concluzia cea mai rea : imi acceptase avertismentele.
- De obicei am dreptate, am zis incercand sa pastrez amuzamentul in voce desi parea amar acum. Dar
la ce anume te referi de data asta ?
- Chiulitul e sanatos, ofta ea.
Ah, am rasuflat din nou usurat.
104
A ramas tacuta apoi. Inspira si expira incet. Buzele incepeau sa-i redevina roz. Gura ii era destul de
lipsita de proportie, buza ei inferioara fiind prea plina ca sa se potriveasca cu cea de deasupra. Holbatul la
gura ei ma facea sa ma simt straniu. Ma facea sa vreau sa ma apropii de ea, ceea ce nu era o idee buna.
- M-ai speriat pentru un moment, am zis eu doar ca sa reincep conversatia si sa-i aud vocea din nou.
Credeam ca Newton iti cara cadavrul ca sa-l ingroape in padure.
- Ha ha, spuse ea.
- Serios, am vazut cadavre care aratau mai bine.
Asta era adevarat.
- Eram ingrijorat ca va trebui sa-ti razbun moartea.
Si as fi facut-o.
- Saracul Mike, ofta ea.Cred ca e suparat.
Furia a pulsat in mine, dar am alungat-o repede. Grija ei e nascuta din mila. E buna la suflet.Atat.
- Ma uraste, i-am zis bucurandu-ma la ideea asta.
- N-ai de unde sa stii asta.
- I-am vazut expresia, mi-am dat seama.
Era probabil adevarat ca doar citindu-i expresia fatzei as fi avut destule informatii ca sa fac deductia
asta. Exercitiul pe Bella imi imbunatatise aceasta abilitate de a citii expresiile oamenilor.
- Cum m-ai vazut? Parca trebuia sa chiulesti.
Fatza ei arata mai bine, nuanta de verde disparuse de pe pielea ei translucida.
- Eram in masina, ascultam un cd.
Expresia ei s-a schimbat, ca si cum raspunsul meu obisnuit ar fi surprins-o cumva.
Si-a deschis iar ochii cand doamna Hammond s-a intors cu punga de gheata.
- Uite, spuse asistenta punandu-i Bellei gheata pe frunte. Arati mai bine.
- Cred ca sunt bine, spuse Bella ridicandu-se si luandu-si gheata de pe frunte.
Evident. Nu-i placea sa aiba cineva grija de ea.
Doamna Hammond si-a intins mainile ridate spre fata ca si cum vroia sa o impinga inapoi, dar chiar
atunci s-a deschis usa si a intrat doamna Cope. Odata cu ea, a patruns inauntru si un miros de sange
proaspat.
Invizibil in biroul din spatele ei, Mike Newton era inca foarte suparat, dorindu-si ca baiatul greu pe
care il cara sa fie fata care era aici cu mine.
- Mai avem unul, spuse doamna Cope.
105
Bella a sarit repede din pat, profitand de ocazie ca sa iasa din centrul atentiei.
- Uitati, spuse ea intinzand compresa doamnei Hammond.N-am nevoie de ea.
Mike l-a adus cu greu pe Lee Stevens, care era pe jumatate lesinat, inauntru.Sangele curgea inca din
mana pe care Lee o tinea in sus.Se prelingea spre incheietura.
- O nu.
Asta era pentru mine momentul cand trebuia sa plec. Si se parea ca si pentru Bella.
- Iesi de aici, Bella.
S-a uitat la mine cu ochi intrebatori.
- Crede-ma, iesi!
S-a rasucit si a prins usa inainte sa se inchida, grabindu-se sa iasa din incapere. Am urmat-o imediat la
cativa centimetri in spate.Parul ei mi-a atins mana...
S-a intors sa se uite la mine, inca cu ochii mari.
- Chiar m-ai ascultat.
Asta era ceva ce se intampla pentru prima data.
Isi increti nasul.
- Am mirosit sangele.
M-am uitat la ea surprins.
- Oamenii nu pot sa simta mirosul de sange.
- Ei bine, eu pot...de asta mi se face rau.Miroase a rugina...si a sare.
Am incremenit, inca uitandu-ma la ea.
Era macar umana ?Parea umana.Avea pielea moale umana.Mirosea uman...de fapt, mai bine de atat
.Se purta uman...oarecum.Dar nu gandea ca un om, si nici nu reactiona cu unul.
Ce alta varianta exista, oricum ?
- Ce-i ? intreba ea.
- Nimic.
Mike Newton ne-a intrerupt, intrand in secretariat cu ganduri violente si pline de resentimente.
- Arati mai bine, i-a spus el nepoliticos.
Mana mi-a tresarit din dorinta de a-l invata sa se poarte. Trebuia sa ma controlez sau urma sa ajung sal
omor pe baiatul enervant.
106
- Sa nu-ti scoti mana din buzunar, spuse ea.
Pentru o secunda am crezut nebuneste ca se referea la mine.
- Nu mai sangereaza, raspunse el imediat.Vii inapoi la ora ?
- Glumesti ? O sa trebuiasca sa ma intorc iar aici.
Asta era foarte bine.Crezusem ca o sa ratez toata ora cu ea, si acum m-am ales chiar cu timp in plus.
Ma simteam lacom, tanjind dupa fiecare secunda.
- Mda, probabil..., murmura Mike.Deci vii in week-end ?La plaja?
Ah, aveau planuri. Furia m-a impietrit. Era o excursie de grup totusi. Am vazut ceva in legatura cu asta
in mintile altor colegi. Nu erau doar ei doi. Dar eram inca enervat. M-am sprijinit de perete, incercand sa
ma controlez.
- Sigur, doar am zis ca vin, ii promise ea.
Deci ii spusese si lui da.Gelozia ma ardea, mai dureroasa decat setea.
Nu. E doar o iesire cu grupul, am incercat sa ma conving. Isi petrece ziua cu prietenii ei, nimic mai
mult.
- Ne intalnim in fatza magazinului tatalui meu la 10. Iar Cullen nu e invitat.
- O sa fiu acolo, spuse ea.
- Ne vedem la Sport atunci.
- Da, raspunse ea.
A plecat spre ora, cu gandurile pline de manie. Ce vede la ciudatul ala ? Bineinteles, e bogat, cred.
Fetele cred ca e frumos, dar eu nu cred. E prea...prea perfect. Pun pariu ca tatal lui experimenteaza
chirurgia estetica pe ei toti .De asta sunt asa albi si draguti. Nu e natural. El arata asa...infricosator.
Cateodata, cand se uita la mine, pot sa jur ca se gandeste sa ma omoare...E un ciudat.
Mike nu era in totalitate lipsit de perceptivitate.
- Sport, repeta Bella incet.
Gemu.
M-am uitat la ea si am vazut ca e iar suparata. Nu stiam sigur de ce, dar era clar ca nu voia sa se duca
la urmatoarea ora pe care o avea cu Mike, iar eu ii sustineam in totalitate planul.
M-am dus langa ea si m-am aplecat spre fatza ei, simtindu-i caldura pielii cum radia pana pe buzele
mele. Nu indrazneam sa respir.
- Pot sa ma ocup de asta, am murmurat.Du-te sa stai jos si sa pari palida.
Ea a facut ce i-am cerut, asezandu-se intr-unul din scaune si aplecandu-se pe spate ca sa se sprijine de
perete. Doamna Cope a iesit din cabinet si s-a asezat la biroul ei. Cu ochii inchisi, Bella arata de parca
lesinase din nou. Culoarea nu ii revenise inca la normal.
107
M-am intors spre secretara. Sper ca Bella sa fie atenta la asta, m-am gandit ironic. Asa trebuiau sa
reactioneze oamenii.
- Doamna Cope, am intrebat folosindu-mi vocea persuasiva din nou.
Si-a fluturat genele si bataile inimii i s-au accelerat. Prea tanar, revino-ti!
- Da ?
Asta era interesant. Cand ii crestea pulsul lui Shelly Cope, era pentru ca ma gasea atragator fizic, nu
pentru ca era speriata. Eram obisnuit cu asta in preajma femeilor umane...si totusi nu m-am gandit la
aceasta explicatie pentru bataile accelerate ale inimii Bellei.
Chiar imi placea asta.Imi placea prea mult, de fapt. Am zambit, iar respiratia doamnei Cope a devenit
zgomotoasa.
- Bella are Sport ora urmatoare si nu cred ca se simte indeajuns de bine. De fapt, ar trebui s-o duc chiar
acum acasa. Credeti ca puteti sa-i dati o scutire ?
M-am uitat in ochii ei lipsiti de profunzime, bucurandu-ma de faptul ca reuseam astfel sa-i slabesc
concentrarea.Oare era posibil ca si Bella... ?
Doamna Cope a trebuit sa inghita zgomotos inainte sa raspunda :
- Ai si tu nevoie de scutire, Edward ?
- Nu, eu am ora cu doamna Goff. N-o sa se supere.
Nu-i mai dadeam atentie acum. Exploram noua posibilitate. Hmm. Mi-ar fi placut sa cred ca Bella ma
considera atragator, asa cum credeau ceilalti oameni, dar ea n-avea niciodata aceleasi reactii ca restul
oamenilor. N-ar trebui sa-mi fac sperante.
- Bine, rezolv eu. Sa te faci bine, Bella.
Bella a dat din cap slabita, exagerand un pic.
- Poti sa mergi sau vrei sa te duc in brate din nou ? am intrebat, amuzat de jocul ei actoricesc lipsit de
talent.
Stiam ca o sa vrea sa mearga. N-o sa vrea sa para ca e slaba.
- O sa merg singura, spuse ea.
Am avut dreptate iar. Incep sa ma pricep la asta.
S-a ridicat, ezitand un moment ca si cum isi testa echilibrul.I-am tinut usa deschisa, si am iesit
impreuna in ploaie.
M-am uitat la ea cum si-a ridicat capul spre ploaia marunta, cu ochii inchisi, si un zambet vag pe buze.
La ce se gandea ? Ceva din gestul ei parea ciudat, si am realizat dintr-o data de ce mi se parea asa
neobisnuit. Fetele umane normale nu isi ridica fetzele spre ploaie in felul asta. Fetele normale sunt
machiate de obicei, chiar si aici in locul asta umed.
108
Bella nu se machiaza, si nici n-are nevoie. Industria cosmetica castiga miliarde de dolari pe an de la
femei care incearca sa aiba o piele exact ca ai ei.
- Mersi, spuse ea zambindu-mi. Merita sa-mi fie rau ca sa lipsesc de la Sport.
M-am uitat imprejur, intrebandu-ma cum sa fac sa-mi prelungesc si mai mult timpul petrecut cu ea.
- Cu placere.Oricand, am spus.
- Deci vii ? Sambata asta, adica ?
Parea plina de speranta.
Ah, speranta ei ma linistea.Vroia ca eu sa fiu cu ea, nu Mike Newton. Si voiam sa zic da. Dar erau
multe lucruri la care trebuia sa ma gandesc. In primul rand, o sa fie soare sambata asta...
- Unde va duceti mai exact ?am incercat sa-mi pastrez vocea nonsalanta, ca si cum nu conta prea mult.
Mike spusese plaja, totusi. Acolo nu prea erau multe sanse sa evit soarele.
- In La Push, prima plaja.
La naiba.E imposibil, atunci. Oricum, Emmett s-ar fi suparat daca anulam planurile noastre.
M-am uitat in jos la ea, zambind intepenit.
- Chiar nu cred ca am fost invitat.
Ea ofta, deja resemnata.
- Tocmai te-am invitat.
- Hai sa nu-l enervam noi doi pe Mike saptamana asta mai mult decat am facut-o deja.N-am vrea sa
explodeze.
M-am gandit sa-l fac sa explodeze eu insumi pe Mike si m-am bucurat intens de imaginea mentala.
- Mike-schmike, spuse ea .
Am zambit larg.
Si apoi a inceput sa se indeparteze de mine. Fara sa ma gandesc ce fac, m-am intins si am prins-o de
geaca de poaie.S-a oprit brusc.
- Unde crezi ca pleci ?
Eram aproape furios ca ma parasea. Nu avusesem indeajuns de mult timp cu ea. Nu trebuia sa plece,
nu inca.
- Ma duc acasa, spuse ea nestiind de ce ma deranja asta.
- Nu m-ai auzit ca am promis sa te duc in siguranta acasa ? Crezi ca o sa te las sa conduci in starea in
care esti ?
109
Stiam ca n-o sa-i placa asta - implicarea slabiciunii ei in discutie. Dar trebuia sa ma pregatesc pentru
calatoria la Seattle, oricum. Sa vad daca pot sa suport apropierea ei intr-un spatiu inchis. Asta era o
calatorie mult mai scurta.
- Ce stare ?intreba ea.Si cum ramane cu camioneta mea ?
- O s-o rog pe Alice sa ti-o aduca dupa ore.
Am impins-o cu grija spre masina mea, stiind ca mersul inainte era o provocare indeajuns de
complicata pentru ea.
- Da-mi drumul, spuse ea tragandu-se intr-o parte si aproape cazand.
Am intins o mana s-o prind, dar s-a redresat inainte sa fie necesar. Nu trebuia sa imi caut scuze ca s-o
ating. Asta m-a facut sa ma gandesc iar la reactia doamnei Cope in apropierea mea, dar am lasat-o pe mai
tarziu. Erau prea multe lucruri la care trebuia sa ma gandesc inainte.
I-am dat drumul cand am ajuns langa masina, iar ea s-a impiedicat sprijinindu-se de portiera.Va trebui
sa fiu mult mai atent, avand in vedere echilibrul ei precar...
- Esti asa agresiv !
- E deschis.
Am intrat pe partea mea si am pornit motorul.Ea statea dreapta, fara sa intre, desi ploaia se intetise si
stiam ca ei nu-i place umezeala si frigul. Apa se prelingea din parul ei des, intunecandu-l intr-o nuanta
aproape de negru.
- Sunt perfect capabila sa conduc pana acasa.
Bineinteles ca era.Eu nu eram capabil sa o las sa plece.
Am deschis geamul si m-am aplecat spre ea.
- Intra Bella.
Si-a coborat privirea si am banuit ca se gandea daca sa fuga sau nu.
- O sa te tarasc inapoi ! am amenintat-o, bucurandu-ma de expresia ei cand si-a dat seama ca vorbeam
serios.
Si-a ridicat barbia in aer, a deschis usa si s-a urcat. Apa din par picura pe scaunul de piele iar ghetele ei
scartaira.
- Nu era nevoie de asa ceva, spuse ea rece.
Cred ca era jenata de situatie.
Am dat drumul la caldura ca sa nu se simta incomfortabil, si am deschis muzica la un nivel placut de
fundal. Am condus spre iesire, urmarind-o cu coada ochiului .Buza inferioara ii era rasfranta cu
incapatanare. M-am uitat la ea, analizand cum ma facea asta sa ma simt...gandindu-ma la reactia secretarei
din nou...
Dintr-o data s-a uitat la cd-player si a zambit, cu ochii mariti.
110
- Clar de luna ? a intrebat ea.
E fana a clasicilor ?
- Stii muzica lui Debussy ?
- Nu prea bine, spuse ea. Mama punea mereu muzica clasica acasa, ii stiu doar pe favoritii mei.
- E si unul din favoritii mei.
M-am uitat in ploaie, meditand la asta. Aveam ceva in comun cu fata. Incepusem sa cred ca suntem
opusi din toate punctele de vedere.
Parea mai relaxata acum, uitandu-se prin ploaie ca si mine, cu ochii goi. Am folosit momentul in care
atentia ii era distrasa ca sa experimentez respiratia.
Am inhalat cu grija pe nas.
Puternic.
Am strans volanul mai tare. Ploaia o facea sa miroasa mai bine. Nu credeam ca asa ceva e posibil. In
mod stupid am inceput sa imi imaginez ce gust are.
Am incercat sa inghit in sec peste durerea din gat, sa ma gandesc la altceva.
- Cum e mama ta ? am intrebat-o neatent.
Bella zambi.
- Arata ca mine, dar e mai draguta.
Ma indoiam.
- Seman mult cu Charlie, continua ea. Ea e mai sociabila decat mine, mai curajoasa.
Ma indoiam si de asta.
- E iresponsabila si cam excentrica, si e o bucatareasa foarte imprevizibila.E cea mai buna prietena a
mea.
Vocea ii devenise melancolica si fruntea incretita.Din nou, suna mai mult ca un parinte, nu un copil.
Am oprit in fatza casei ei, intrebandu-ma mult prea tarziu daca ar fi trebuit sa stiu unde locuieste. Nu,
nu era nimic suspicios avand in vedere cat de mic era orasul si tatal ei cunoscut.
- Cati ani ai, Bella ?
Trebuie sa fie mai mare decat colegii ei. Poate a inceput tarziu scaoala, sau a ramas repetenta...asta nu
e prea probabil, totusi.
- Am 17 ani, raspunse ea.
- Nu pari de 17 ani.
111
Ea rase.
- Ce e ?
- Mama mereu spune ca m-am nascut de 35 de ani si imbatrnesc mai mult cu fiecare an.
A ras din nou, apoi a oftat.
- Ei, cineva trebuie sa fie adultul in familie.
Asta a clarificat lucrurile pentru mine. Acum puteam sa inteleg... faptul ca avea o mama iresponsabila
explica maturitatea Bellei. Trebuise sa creasca mai devreme, ca sa devina cea care are grija de toate. De
asta nu-i placea sa aiba cineva grija de ea, pentru ca i se parea ca asta e treaba ei.
- Nici tu nu arati a elev de liceu, spuse ea trezindu-ma din reverie.
Am zambit sec. Fatza de tot ce deduceam eu despre ea, ea intelegea prea multe in schimb. Am
schimbat subiectul.
- Deci, de ce s-a maritat mama ta cu Phil ?
Ea a ezitat un moment inainte sa raspunda.
- Mama mea... e foarte tanara pentru varsta ei.Cred ca Phil o face sa se simta si mai tanara. Oricum, e
innebunita dupa el.
Isi clatina capul cu indulgenta.
- Si tu esti de acord ? am intrebat eu.
- Conteaza ? Vreau sa fie fericita...iar el e cel pe care il vrea ea.
Lipsa de egoism din comentariul ei m-ar fi socat daca nu s-ar fi potrivit atat de bine cu tot ce aflasem
despre personalitatea ei.
- Foarte generos din partea ta...Ma intreb...
- Ce?
- Ea s-ar purta la fel cu tine, crezi?Indiferent de cel pe care l-ai alege ?
Era o intrebare prosteasca.Si nu mi-am putut controla vocea cand am spus-o. Ce stupid sa ma gandesc
ca Bella m-ar putea alege pe mine.
- Cred...cred ca da, se balbai ea, reactionand la privirea mea.
Frica...sau atractie?
- Dar ea e parinte, pana la urma.E un pic diferit, concluziona ea.
Am zambit fals.
- Nimeni prea infricosator, atunci.
112
Ea mi-a zambit.
- Ce vrei sa spui prin « infricosator » ? Piercinguri faciale multiple si tatuaje pe tot corpul ?
- E si asta o definitie, presupun.
O definitie deloc terifinata in mintea mea.
- Care e definitia ta?
Intotdeauna punea intrebarile gresite.Sau exact pe cele potrivite, poate. Cele la care nu puteam
raspunde, oricat as fi incercat.
- Crezi ca eu as putea sa fiu infricosator? Am intrebat-o, incercand sa zambesc putin.
S-a gandit inainte sa-mi raspunda cu o voce serioasa.
- Hmm...cred ca ai putea fi, daca ai vrea.
Si eu eram serios.
- Ti-e frica de mine acum?
A raspuns imediat, fara sa se gandeasca de data asta :
- Nu.
Am zambit cu mai multa usurinta. Nu credeam ca spune in totalitate adevarul, dar nici nu mintea.
Macar nu ii era atat de frica incat sa vrea sa plece. Ma intrebam ce ar face daca i-as spune ca poarta
aceasta conversatie cu un vampir. M-am crispat de durere pe dinauntru imaginandu-mi reactia ei.
- Deci, ai de gand sa-mi spui despre familia ta ? Trebuie sa fie o povestire mai interesanta decat a mea.
Una mai terifianta cu siguranta.
- Ce vrei sa stii ?am intrebat prudent.
- Familia Cullen te-a adoptat ?
- Da.
A ezitat, apoi a spus cu o voce mica :
- Ce s-a intamplat cu parintii tai ?
Asta nu era greu. Nici nu trebuia s-o mint.
- Au murit cu mult timp in urma.
- Imi pare rau, murmura ea vizibil ingrijorata ca m-a ranit.
Ea isi facea griji pentru mine .
- Nu-mi amintesc de ei prea bine, am linistit-o.Carlisle si Esme imi sunt parinti de multa vreme.
113
- Si ii iubesti, deduse ea.
- Da.Nu-mi pot imagina niste oameni mai buni.
- Esti foarte norocos.
- Stiu ca sunt.
Din puncul asta de vedere, cu parintii pe care ii aveam, nu puteam sa neg ca am avut noroc.
- Si fratii si surorile tale?
Daca o lasam sa insiste cerand prea multe detalii, o sa trebuiasca sa mint. M-am uitat la ceas, intristat
de faptul ca se termina timpul petrecut cu ea.
- Fratele si sora mea, si Jasper si Rosalie, or sa se supere daca or trebuiasca sa ma astepte in ploaie.
- Oh, scuze, cred ca trebuie sa pleci.
Nu s-a miscat. Nu vroia nici ea sa se termine timpul petrecut impreuna. Asta imi placea foarte, foarte
mult.
- Si probabil iti vrei camioneta inapoi inainte sa se intoarca acasa Seriful Swan, ca sa nu trebuiasca sa-i
spui despre incidentul de la Biologie.
Am zambit amintindu-mi cat de stanjenita fusese in bratele mele.
- Sunt sigura ca a aflat deja. Nu exista secrete in Forks.
A spus numele orasului cu dezgust.
Am ras de cuvintele ei. Nu exista secrete, intradevar.
- Sa te distrezi la plaja.
M-am uitat la ploaia puternica, stiind ca n-o sa rezist prea mult si dorindu-mi mai mult decat de obicei
sa pot sa rezist.
- Vreme buna pentru bronzat.
Pai, chiar o sa fie vreme buna sambata. O sa-i placa.
- Nu ne vedem maine ?
Imi facea placere sa aud nelinistea din vocea ei .
- Nu.Emmett si cu mine incepem week-endul mai devreme.
Ma uram pentru ca imi facusem planuri. Puteam sa renunt la ele...dar in acest moment nu strica sa
vanez din nou. Iar familia mea o sa fie si asa destul de ingrijorata din cauza comportamentului meu, chiar
si fara sa le arat cat de obsedat sunt in realitate.
- Ce o sa faceti ? a intrebat ea fara sa para bucuroasa de ceea ce aflase.
114
Asta e bine.
- O sa mergem cu cortul in zona salbatica de pe Stancile Caprei, la sud de Rainier.
Emmet astepta cu nerabdare sezonul ursilor.
- Oh, pai, distractie placuta, spuse ea fara convingere.
Lipsa ei de entuziasm m-a multumit din nou.
In timp ce ma uitam la ea, am inceput sa ma simt aproape in agonie la gandul ca trebuia sa-mi iau la
revedere, chiar daca ne desparteam pentru scurt timp.Era atat de vulnerabila si delicata. Parea stupid din
partea mea s-o scap din vedere. Daca o sa i se intample ceva ? Si totusi cel mai rau lucru care i se putea
intampla ar fi numai un rezultat al apropierii mele..
- Faci ceva pentru mine week-endul asta ? am intrebat serios.
Ea a dat din cap, cu ochii mari si surprinsi de intensitatea cu care ii priveam.
Pastreaza tonul relaxat.
- Nu vreau sa te jignesc, dar pari a fi una din acele persoane care atrag accidentele ca un magnet.
Deci...incearca sa nu cazi in ocean, sa nu te calce vreo masina sau...ceva de genul asta, bine ?
I-am zambit larg, sperand sa nu-mi vada tristetea din ochi.Cat de mult imi doream sa aiba nevoie de
protectia mea, si nu de a fi protejata impotriva mea.
Fugi, Bella, fugi.Te iubesc prea mult, si o sa-ti fac rau si tie si mie.
Era ofensata de tachinarea mea. S-a uitat la mine.
- Sa vad ce pot face, zice ea dur, sarind in ploaie si trantind usa cat de tare a putut.
Exact ca o pisica furioasa care se crede tigru.
Am strans in mana cheia pe care tocmai o luasem din buzunarul ei, am zambit si am plecat.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare