Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Cap. 9 - Soarele de la miezul noptii

Capitolul 9 – Port Angeles
Era prea multa lumina ca sa pot sa conduc prin oras cand am ajuns in Port Angeles. Soarele era inca
sus pe cer si, desi aveam geamuri fumurii la masina, nu era cazul sa-mi asum riscuri fara sens. Adica si
mai multe riscuri fara sens in plus, mai bine zis.
Eram convins ca o sa pot sa gasesc gandurile Jessicai de la distanta.Gandurile ei se auzeau mai tare
decat ale Angelei, dar odata ce o gaseam pe prima, o sa pot sa o aud si pe a doua. Apoi, cand s-a mai
intunecat, am putut sa ma apropii. Pentru moment am oprit masina pe un drum parasit inafara orasului.
Stiam oarecum directia in care ar trebui sa caut. Era un singur loc de unde se puteau cumpara rochii in
Port Angeles. N-a durat mult pana cand am gasit-o pe Jessica, invartindu-se in fatza unei oglinzi triple, si
am zarit-o si pe Bella prin vederea ei periferica, cum privea rochia neagra si lunga.
Bella inca pare nervoasa. Ha ha. Angela avea dreptate. Tyler tot abereaza ca o duce pe Bella la bal.
Dar totusi nu-mi vine sa cred ca e atat de suparata din cauza asta. Macar stie ca are un partener de
rezerva pentru bal. Daca Mike nu se distreaza la dans si nu ma mai invita data viitoare ? Daca o invita pe
Bella la balul de sfarsit de an ? L-ar fi invitat ea pe Mike la balul primaverii daca n-as fi spus nimic ?
Oare el o considera pe ea mai draguta decat pe mine ? Oare ea se considera mai draguta decat mine ?
- Cred ca imi place cea albastra mai mult. Iti scoate ochii in evidenta.
Jessica i-a zambit Bellei cu falsa caldura, in timp ce ochii o priveau cu suspiciune.
Oare chiar crede asta? Sau vrea sa arat ca o vaca duminica?
Nu puteam sa mai suport s-o ascult pe Jessica. Am cautat-o in apropiere pe Angela...ah, dar ea tocmai
isi schimba rochia, asa ca am iesit repede din capul ei ca sa-i ofer putina intimitate.
Ei bine, nu erau prea multe pericole pentru Bella in magazin. Aveam de gand sa le las sa faca
cumparaturi si sa le prind din urma cand termina. Urma sa se intunece in curand, norii incepusera deja sa
se adune, venind dinstre vest. Abia ii puteam zari printre copacii desi, dar stiam ca or sa grabeasca apusul.
Ii asteptam cu bucurie, doream sa vina mai repede, mai mult decat imi dorisem umbrele lor vreodata.
Maine o sa stau langa Bella la scoala, o sa-i monopolizez atentia la pranz din nou, o sa-i pun toate
intrebarile pe care le-am adunat...
Deci o enerva presupunerea lui Tyler. Vazusem asta in capul lui, ca vorbea serios cand s-a referit la
bal, ca isi cerea un drept care credea ca i se cuvine. Mi-am amintit expresia fetzei ei din acea dupa-amiaza,
uimirea ei scandalizata, si am ras. Ma intrebam oare ce o sa-i spuna despre asta ? N-as vrea sa-i ratez
reactia.
Timpul trecea greu in asteptarea lasarii intunericului. O verificam periodic pe Jessica, vocea ei mentala
era cea mai usor de gasit, dar nu-mi placea sa-mi petrec prea mult timp in capul ei. Am vazut locul unde
planuiau sa manance. O sa se faca intuneric cand or sa se duca sa ia cina... poate ca din coincidenta o sa
aleg acelasi restaurant. Am atins telefonul din buzunar, gandindu-ma s-o invit pe Alice sa vina cu mine...Iar
placea, dar cu siguranta o sa vrea sa si vorbeasca cu Bella. Si nu eram sigur ca sunt pregatit s-o implic
pe Bella atat de mult in lumea mea.Un singur vampir era indeajuns.
Am verificat-o iar pe Jessica. Se gandea la o bijuterie pe care o cumparase, cerandu-i parerea Angelei.
- Poate ca ar trebui sa duc lantisorul inapoi. Am unul acasa care probabil s-ar potrivi la rochie, si am
cheltuit mai mult decat trebuia...
Mama o sa se enerveze.Ce-o fi fost in capul meu?
138
- Nu ma deranjeaza sa ma intorc cu tine la magazin.Totusi nu crezi ca Bella o sa ne caute ?
Cum adica ? Bella nu era cu ele ? M-am uitat prin ochii Jessicai prima data, apoi prin ai Angelei. Se
aflau pe trotuarul din fata unor magazine, si tocmai se intorceau in sens opus. Bella nu se vedea nicaieri in
apropiere.
Ah, cui ii pasa de Bella ? s-a gandit Jessica enervata, inainte sa raspunda la intrebarea Angelei.
- Nu-ti face griji. Avem destul timp sa ajungem la restaurant, chiar daca ne intoarcem din drum.
Oricum, cred ca vroia sa fie singura.
Am zarit o imagine vaga a librariei la care credea Jessica ca se afla Bella.
- Hai sa ne grabim, spuse Angela.
Sper sa nu creada Bella ca am abandonat-o. A fost asa de draguta cu mine in masina...E o persoana
foarte de treaba. Dar a parut cam deprimata azi. Ma intreb daca o fi din cauza lui Edward Cullen ? Pun
pariu ca de asta intreba despre familia lui...
Ar fi trebuit sa fiu mai atent.Ce-am mai ratat ? Bella se plimba de una singura si a intrebat de mine
inainte. Angela era acum atenta la Jessica, care abera despre idiotul de Mike, si n-am putut sa mai aflu
nimic de la ea.
Am masurat din privire umbrele serii. Soarele o sa fie in curand acoperit de nori. Daca raman in partea
de vest a soselei, acolo unde cladirile umbresc restul strazii, departe de lumina slaba a asfintitului...
Am inceput sa ma simt nelinistit in timp ce conduceam prin traficul lejer spre centrul orsului. Nu ma
gandisem ca Bella ar putea sa plece de una singura si n-aveam idee unde s-o gasesc. Ar fi trebuit sa ma
gandesc la asta.
Stiam bine orasul Port Angeles. Am condus direct spre libraria din mintea Jessicai, sperand ca va fi o
cautare foarte scurta, dar indoindu-ma ca va fi asa simplu. Era ceva vreodata simplu cand venea vorba de
Bella?
Evident ca mica librarie era goala, inafara de femeia imbracata anacronistic de la tejghea. Nu parea
genul de loc care ar putea s-o intereseze pe Bella. Ma intrebam daca s-a deranjat macar sa intre.
Am gasit o parcela intunecata unde am putut sa parchez...Umbra se intindea pe intreg drumul pana la
librarie. Dar chiar n-ar trebui sa risc. Sa ma plimb ziua nu era prea sigur. Daca o masina care trece pe aici
din intamplare o sa reflecte lumina in geamuri chiar la momentul nepotrivit ?
Dar nu stiam cum altfel sa o caut pe Bella !
Am parcat si am iesit din masina, ramanand cat mai ascuns in umbra. M-am repezit spre librarie,
simtind in aer o urma vaga a mirosului Bellei. A fost pe aici, pe trotuar, dar nu si in librarie.
- Bine ati venit ! Cu ce pot sa..., a inceput vanzatoarea sa spuna dar eu iesisem deja pe usa.
Am urmarit mirosul Bellei atat de departe cat mi-a permis umbra, oprindu-ma cand am ajuns la o zona
luminata de soare.
Cat de neputincios ma facea sa ma simt, incatusat de limita dintre lumina si intuneric care se raspandea
in jurul meu. Atat de limitat.
139
Puteam doar sa banuiesc ca a continuat sa mearga pe acelasi drum spre sud. Nu era mare lucru in
directia aia. Oare s-a pierdut ? Pai, posibilitatea asta suna a ceva tipic ei.
M-am intors in masina si am condus incet pe strazi, cautand-o pe ea. Am mai iesit de cateva ori in
zonele intunecoase, dar nu i-am mai simtit mirosul decat o singura data, iar directia ma surprindea. Unde
se ducea?
Am condus inainte si inapoi intre librarie si restaurant. Jessica si Angela erau deja acolo, incercand sa
se hotarasca daca sa comande sau s-o astepte pe Bella. Jessica insista sa comande imediat.
Am inceput sa caut prin mintile strainilor, sa privesc prin ochii lor. Cu siguranta cineva trebuie s-o fi
vazut undeva.
Starea mea de nervozitate se accentua pe masura ce trecea timpul si ea nu aparea. Nu ma mai
gandisem pana acum cat de dificil poate sa fie s-o gasesc daca o pierd din vedere. Nu imi placea deloc.
Norii se adunau la orizont si in cateva minute urma sa pot sa ies s-o caut pe jos. N-o sa-mi ia mult
timp. Doar soarele ma facea asa de neputincios acum. In doar cateva minute voi avea din nou avantajul de
partea mea, si lumea oamenilor va fi cea neputincioasa.
Inca o minte, si inca una...Asa de multe ganduri superficiale.
...cred ca bebelusul a facut iar infectie la ureche...
Era 6-4-0 sau 6-0-4... ?
Iar intarzie.Ar trebui sa-i zic...
Uite-o ca vine ! Aha !
Acolo, in sfarsit, era chipul ei. Intr-un final a observat-o cineva!
Usurarea a durat numai o fractiune de secunda, apoi am citit in intregime gandurile barbatului care o
urmarea din umbra.
Mintea lui era straina pentru mine dar totusi oarecum familiara. Candva vanam exact mintile de genul
asta.
- NU ! am urlat si un val de maraituri mi-au scapat din gat.
Am apasat pana in capat pedala cu piciorul, dar unde ma duceam ?
Stiam locatia aproximativa din mintea lui , dar informatia nu era indeajuns de clara. Ceva...trebuia sa
fie ceva...o placuta cu numele strazii, un magazin, ceva in preajma pe care el sa-l vada si sa-mi dezvaluie
locatia. Dar Bella era adanc ascunsa in intuneric iar ochii lui se concentrau doar asupra expresiei ei
terifiate. Se bucura de teama ei.
Chipul ei era bruiat in mintea lui de amintirile altor chipuri. Bella nu era prima lui victima.
Sunetul maraiturilor mele zguduia masina, dar nu-mi distragea atentia.
Nu erau ferestre pe zidul din spatele ei. Deci trebuie sa fie o zona industriala, departe de magazinele
populate. Am luat o curba cu viteza, foarte aproape sa lovesc alta masina, indreptandu-ma spre ceea ce
speram sa fie directia buna. Pana cand a apucat cealalta masina sa franeze, eu eram deja departe.
140
Uite-te la ea cum tremura ! chicoti barbatul in anticipatie. Frica era ceea ce il atragea. Partea asta ii
facea placere.
- Nu te apropia de mine !
Vocea ei era joasa si calma.Nu tipa.
- Nu fii asa, scumpo.
A privit-o cum se fereste de sunetul unui hohot de ras care venea din alta directie. El era iritat de
zgomot - Taci din gura,Jeff ! s-a gandit el – dar ii placea felul in care se ferea ea. Il excita. A inceput sa isi
imagineze rugamintile ei, felul in care ea o sa-l implore...
Nu mi-am dat seama ca mai sunt si altii cu el inainte de a auzi rasul zgomotos. I-am citit gandurile
celuilalt barbat, disperat sa gasesc ceva care sa ma ajute. El inainta in directia ei, flexandu-si mainile.
Mintile celorlalti nu erau la fel de strategice ca a lui. Ceilalti erau cu totii cumva intoxicati de situatie,
fara sa realizeze cat de departe avea de gand sa mearga barbatul pe nume Lonnie. Il urmau pe Lonnie
orbeste. Le promisese putina distractie.
Unul dintre ei s-a uitat de-a lungul strazii, temator. Nu vroia sa fie prins hartuind-o pe fata.Si mi-a dat
indiciul de care aveam nevoie. Am recunoscut intersectia la care s-a uitat.
Am trecut pe rosu, strecurandu-ma prin spatiul stramt dintre doua masini din trafic.Claxoanele sunau
in urma mea.
Telefonul mi-a vibrat in buzunar.L-am ignorat.
Lonnie avansa incet spre fata, prelungind suspansul, momentul de teroare pe care il astepta. Astepta ca
ea sa tipe, si se pregatea sa savureze asta.
Dar Bella si-a inclestat maxilarul si si-a strans mainile in jurul corpului. El era surprins, se asteptase ca
ea sa incerce sa fuga. Surprins si destul de dezamagit. Ii placea sa fuga putin dupa prada lui, sa se bucure
de adrenalina vanatorii.
Curajoasa, fata asta.Poate e mai bine, cred...
Eram la o strada distanta. Monstrul putea sa auda urletul motorului masinii mele, dar nu-i dadea
atentie, fiind prea concentrat asupra victimei lui.
Vazusem cu se distreaza la vanatoare cand el e pradatorul.O sa vad ce crede si despre stilul meu de
vanatoare.
In alt compartiment al mintii mele, deja alegeam dintr-o gama variata de torturi pe care le stiam,
cautandu-le pe cele mai dureroase dintre ele. O sa sufere pentru asta.O sa planga in agonie.Pe ceilalti ii
omor doar, dar pe monstrul numit Lonnie o sa-l fac sa ma implore sa-l omor inainte sa-i ofer acest dar.
Era chiar pe urmatoarea strada, apropiindu-se de Bella.
Am cotit strans, farurile mele luminand scena si facandu-i pe toti sa inlemneasca.
Am lasat masina sa alunece in asa fel incat sa se intoraca cu 180 de grade iar portiera din dreapta sa fie
aproape de Bella. Am deschis usa iar ea alerga deja spre masina.
141
- Urca, am marait.
Ce naiba ?
Stiam ca nu e o idee buna.Nu e singura.
Sa fug?
Cred ca o sa vomit...
Bella a sarit inauntru fara sa ezite, inchizand portiera in urma ei.
Apoi s-a uitat in sus la mine, cu cea mai plina de incredere privire pe care am vazut-o vreodata pe
chipul unui om. Si toate planurile mele violente s-au naruit.
Mi-a trebuit mult, mai mult de o secunda ca sa realiez ca nu puteam s-o las pe ea in masina in timp ce
eu ma ocupam de cei patru barbati de pe strada.Ce-as fi putut sa-i spun ? Sa nu se uite ? Ha ! De parca
facea ea vreodata ce ii spuneam eu...De parca facea vreodata ce era bine pentru ea.
Sa-i tarasc mai departe, ca ea sa nu vada, si sa o las singura aici ? Sunt putine sanse sa mai fie si alt om
periculos pe strazile din Port Angeles in seara asta, dar fusesera putine sanse inca de prima data ! Ca un
magnet, atrage toate lucrurile periculoase spre ea. Nu pot s-o las singura.
In ochii ei, parea ca am accelerat imediat, ducand-o departe de agresori, atat de repede incat ei au
ramas uitandu-se in urma masinii fara sa inteleaga ce s-a intamplat. Ea nu a putut sa observe momentul
meu de ezitare. A presupus ca inca de la inceput, planul era fuga.
Nu puteam nici macar sa-l lovesc cu masina.As fi speriat-o.
Imi doream atat de mult moartea lui incat nevoia imi tiuia in urechi si imi intuneca privirea. Puteam sa
simt gustul pe limba. Muschii imi erau incordati de dorinta, de nevoie, de necesitatea mortii lui. Trebuia
sa-l omor. Trebuia sa-l rup incet...bucata cu bucata...sa rup pielea de pe muschi, muschii de pe oase.
Doar ca fata, singura fata de pe lume, se tinea strans de scaunul ei cu ambele maini, uitandu-se la
mine, cu ochii inca mari si plini de incredere. Razbunarea trebuia sa mai astepte.
- Pune-ti centura, i-am ordonat.
Vocea imi era dura, plina de ura si dorinta de sange. Nu era dorinta de sange obisnuita. Nu aveam de
gand sa ma intinez luand o parte din barbatul ala in mine.
Ea si-a prins centura, tresarind la auzul sunetului pe care l-a facut. Acel sunet mic a facut-o sa tresara,
dar nu parea s-o sperie deloc faptul ca traversam orasul cu viteza mare, ignorand toate semnele de
circulatie. Puteam sa-i simt privirea atintita asupra mea. Parea bizar de relaxata. Nu imi dadeam seama
cum e posibil, avand in vedere prin ce trecuse.
- Esti bine ? intreba ea, cu vocea inasprita de stres si teama.
Ea vroia sa stie daca eu sunt bine ?
M-am gandit la intrebarea ei pentru o fractiune de secunda. Nu indeajuns de mult incat sa observe
ezitarea mea. Eram oare bine ?
- Nu, mi-am dat eu seama iar vocea imi fierbea de furie.
142
Am dus-o pe acelasi drum nefolosit unde imi petrecusem dupa-amiaza, angajat in cea mai proasta
supraveghere din toate timpurile. Drumul era acum complet intunecat sub copaci.
Eram atat de furios incat corpul imi era impietrit. Pumnii inclestati ardeau de dorinta de a-l sfarma pe
atacator, de a-l imprastia in bucati atat de mutilate incat cadavrul sa nu poata fi niciodata identificat...
Dar asta ar fi implicat s-o las pe ea singura, lipsita de protectie in noaptea intunecata.
- Bella ? am intrebat-o printre dinti.
- Da, raspunse ea ragusita.
Isi drese vocea.
- Esti in regula?
Asta era de fapt cel mai important, prioritatea de baza. Razbunarea era pe planul al doilea.Stiam asta,
doar ca aveam corpul atat de plin de furie incat era greu sa gandesc.
- Da, spuse ea cu vocea inca ragusita, din cauza fricii fara indoiala.
Deci nu puteam s-o parasesc.
Chiar daca n-ar fi fost in pericol constant , dintr-un fel de gluma pe care mi-o facea universul, chiar
daca as fi putut sa fiu convins in totalitate ca o sa fie in perfecta siguranta in absenta mea, tot n-as fi putut
s-o las singura in intuneric.
Cred ca este asa de speriata...
Totusi nu eram in postura de a o consola...chiar daca as fi stiut cu exactitate cum se face asa ceva, si nu
stiam. Cu siguranta putea sa simta brutalitatea emanata de mine.Macar asta era evident. Urma s-o sperii si
mai tare daca nu reuseam sa calmez dorinta de macel care fierbea in mine.
Trebuia sa ma gandesc la altceva.
- Distrage-mi atentia, te rog.
- Poftim ?
Abia daca mai aveam indeajuns control incat sa incerc sa-i explic ce vroiam.
- Vorbeste despre ceva neimportant pana ma calmez, am rugat-o, cu maxilarul inca inclestat.
Doar faptul ca ea avea nevoie de mine ma tinea in masina. Puteam sa aud gandurile barbatului,
dezamagirea si furia...Stiam unde sa-l gasesc...Mi-am inchis ochii dorindu-mi sa nu-l mai vad.
- Hm..., ezita ea probabil incercand sa-mi inteleaga rugamintea. O sa-l calc cu masina pe Tyler
Crowley maine dupa ore ?
A spus asta de parca era o intrebare.
Da, de asta aveam nevoie. Bineinteles ca Bella a venit cu o replica neasteptata. Asa cum era mereu,
amenintarea de violenta venita de pe buzele ei era amuzanta, atat de comica. As fi ras daca n-as fi fost
dominat de dorinta de a comite o crima.
143
- De ce ? m-am rastit, fortand-o sa vorbeasca din nou.
- Pentru ca spune tuturor ca ma duc cu el la bal, spuse ea cu vocea plina de furia ei de tigro-pisica.Ori
e nebun, ori incearca sa se revanseze pentru ca aproape m-a omorat cand...stii tu, zise ea .Si crede cumva
ca balul este cea mai buna metoda sa faca asta. Deci, m-am gandit ca daca ii pun si eu lui viata in pericol o
sa fim chit si n-o sa mai incerce sa se revanseze.N-am nevoie de dusmani, si poate ca Lauren o sa ma lase
in pace daca si el ma lasa in pace. As putea sa-i busesc Sentra, totusi, continua ea ganditoare. Daca n-are
masina nu poate sa ia pe nimeni la bal...
Era incurajator sa observ ca uneori se insela. Insistenta lui Tyler nu avea nimic de-a face cu accidentul.
Ea nu parea sa inteleaga atractia pe care o exercita asupra baietilor din liceu. Nu vedea nici cat de mult ma
atrage pe mine ?
Ah, functiona. Incepeam sa-mi recastig auto-controlul, sa vad dincolo de razbunare si tortura...
- Am auzit despre asta, i-am spus.
Ea se oprise din vorbit si aveam nevoie sa continue.
- Ai auzit ? a intrebat neincrezatoare.
Vocea ii suna si mai nervoasa decat inainte.
- Daca e paralizat de la gat in jos, nu poate sa mearga la bal.
As fi vrut sa existe un mod prin care s-o rog sa continue cu amenintarile cu moartea si ranirea fizica,
fara sa par nebun. Nici ca ar fi putut sa aleaga o metoda mai buna de a ma calma. Iar cuvintele ei, doar
sarcasm in cazul ei, o hiperbola, erau o atentionare de care aveam nevoie in acest moment.
Am oftat si am deschis ochii.
- Esti mai bine ?
- Nu chiar.
Nu, eram mai calm dar nu ma simteam mai bine. Pentru ca tocmai imi dadusem seama ca nu il pot
ucide pe monstrul numit Lonnie, desi inca imi doream asta mai mult decat orice pe lume. Aproape.
Singurul lucru pe care il doream mai mult in acest moment decat sa comit o crima extrem de
justificata, era fata. Si, chiar daca n-o puteam avea, doar visul de a o avea ma facea incapabil sa omor in
seara asta. Indiferent cat de defensiva ar fi crima.
Bella merita ceva mai bun decat un criminal.
Mi-am petrecut ultimele 7 decenii incercand sa fiu mai bun, orice altceva decat un criminal. Toti anii
astia de eforturi nu ma pot face sa o merit pe fata care statea langa mine. Si totusi, simteam ca daca ma
intorc la vechiul meu stil de viata, cel de criminal, chiar si pentru o singura noapte, o sa devin si mai putin
demn de a o avea pe ea. Chiar daca nu le-as bea sangele, chiar daca ochii mei inrositi n-ar arata marturia
crimei, oare ea nu si-ar da totusi seama ?
Incercam sa fiu mai bun pentru ea.Era un tel imposibil de atins.Dar vroiam sa incerc in continuare.
- Ce s-a intamplat ? sopti ea.
144
Respiratia ei mi-a umplut narile si mi-am adus aminte de ce nu o merit. Dupa toate astea, chiar si dupa
cat de mult o iubeam, mirosul ei inca imi facea pofta.
O sa ii ofer cat multa sinceritate pot, ii datorez macar atat.
- Uneori am o problema cu temperamentul, Bella.
M-am uitat afara in noaptea intunecata, dorindu-mi in acelasi timp sa auda teroarea ascunsa in vocea
mea, si in acelasi timp sa n-o auda. Mai mult sa n-o auda. Fugi, Bella, fugi. Stai, Bella, stai.
- Dar nu ar fi prea bine sa ma intorc sa-i vanez pe...
Doar gandindu-ma la asta imi venea sa ies din masina. Am respirat adanc, lasand mirosul ei sa-mi intre
adanc pe gat.
- Cel putin asta incerc sa ma conving.
- Aa.
N-a spus nimic altceva.Cat de mult a inteles din cuvintele mele ? M-am uitat sprea ea o clipa, dar n-am
putut sa citesc nimic pe chipul ei. Probabil era inca socata. Cel putin nu tipa. Nu inca.
A fost liniste un moment. Ma luptam cu mine insumi incercand sa fiu ceea ce ar trebui sa fiu.Ceea ce
nu puteam sa fiu.
- Jessica si Angela or sa se ingrijoreze, spuse ea incet.
Vocea ii era foarte calna si nu eram prea sigur cum se poate asa ceva. Chiar era in soc ? Poate ca nu
realiza inca in intregime evenimentele din seara asta.
- Trebuia sa ma intalnesc cu ele.
Vroia sa scape de mine? Sau era intradevar ingrijorata de ingrijorarea prietenelor ei ?
Nu i-am raspuns, dar am pornit masina si am dat cu spatele. Cu cat ma apropiam mai mult de oras, cu
atat imi era mai greu sa imi pastrez hotararea luata. Dar eram asa de aproape de el...
Daca ar fi imposibil, daca n-as avea si nici n-as merita vreodata fata asta, atunci ce sens are sa-l las pe
barbat sa scape nepedepsit ? Cu siguranta pot sa-mi permit macar sa...
Nu. Nu renunt.Nu inca. O vreau pe ea prea mult ca sa renunt.
Am ajuns la restaurantul unde trebuia sa se intalneasca cu prietenele ei, inainte ca eu sa apuc sa-mi pun
in ordine gandurile. Jessica si Angela terminasera de mancat, si erau acum amandoua ingrijorate cu
adevarat din cauza Bellei. Tocmai plecau sa o caute, inaintand pe strada intunecata.
Nu era o noapte prea potrivita pentru plimbari pe strazi...
- Cum ai stiut unde... ?
Intrebarea neterminata a Bellei mi-a intrerupt gandurile si mi-am dat seama ca am facut alta gafa.
Fusesem prea neatent ca sa-mi aduc aminte s-o intreb unde trebuia sa se intalneasca cu prietenele ei.
145
Dar, in loc sa termine intrebarea si sa ma preseze sa-i raspund, Bella a clatinat din cap si a schitat un
zambet.
Ce inseamna asta ? Ei bine, nu aveam timp sa meditez la ciudata ei acceptare a purtarii mele.Am
deschis portiera.
- Ce faci ? intreba ea parand mirata.
Nu te las sa-mi scapi din ochi.Nu ma las sa raman singur in seara asta.In ordinea asta.
- Te duc la cina.
Asta o sa fie interesant. Parea din cu totul alta seara momentul cand mi-am imaginat ca o voi aduce pe
Alice aici ca sa ne prefacem ca alegem acelasi restaurant ca si Bella din intamplare. Iar acum, iata-ma,
practic la o intalnire cu fata. Doar ca nu se pune, pentru ca nu i-am dat ocazia sa ma refuze.
Ea avea deja portiera pe jumatate deschisa pana am ocolit eu masina, (de obicei nu era atat de frustrant
sa trebuiasca sa ma misc la o viteza care sa nu trezeasca suspiciuni), in loc sa ma astepte pe mine sa i-o
deschid. Oare pentru ca nu era obisnuita sa fie tratata ca o domnisoara, sau pentru ca nu ma considera pe
mine un gentleman ?
Am asteptat-o sa mi se alature, devenind din ce in ce mai nelinistit pe masura ce prietenele ei
continuau sa se indeparteze in intuneric.
- Du-te si opreste-le pe Jessica si Angela inainte sa fie nevoie sa le caut si pe ele, i-am spus repede. Nu
cred ca m-as mai putea abtine daca m-as intalni iar cu ceilalti prieteni ai tai.
Nu, n-as fi indeajuns de puternic ca sa ma abtin.
Ea a parut cuprinsa de un fior, dar apoi si-a revenit imediat.A facut un pas spre ele, strigand tare:
« Jess ! Angela ! » Ele s-au intors iar ea le-a facut cu mana ca sa o vada.
Bella ! O, ce bine, e in siguranta ! s-a gandit Angela usurata.
Puteai sa intarzi mai mult? mormai Jessica in sinea ei, dar si ea era recunoscatoare ca Bella nu s-a
pierdut si n-a patit nimic. Asta m-a facut s-o plac un pic mai mult decat inainte.
S-au grabit inapoi, dar s-au oprit socate cand m-au vazut pe mine.
Nu ! se gandi Jess impietrita.Nu se poate!
Edward Cullen ? A plecat de una singura ca sa-l caute ? Dar de ce ar fi intrebat daca e in oras daca
stia deja ca e aici... ? Am vazut o imagine scurta cu expresia intristata a Bellei cand a intrebat-o pe Angela
daca familia mea e absenta des de la scoala. Nu, nu stia, decise Angela.
Gandurile Jessicai au trecut de la surprindere la suspiciune. Bella mi-a ascuns niste lucruri...
- Unde ai fost ? intreba ea, uitandu-se la Bella dar privindu-ma pe mine cu coltul ochiului.
- M-am pierdut.Si apoi l-am intalnit pe Edward, spuse ea, fluturand cu mana inspre mine.
Tonul ei era remarcabil de normal.Ca si cum asta fusese tot ce se intamplase cu adevarat. Probabil e
inca in stare de soc.E singura explicatie pentru calmul ei.
146
- E in regula daca va insotesc si eu ? am intrebat, din politete, pentru ca stiam ca mancasera deja.
Dumnezeule, ce sexy e ! se gandi Jessica, cu mintea brusc incoerenta.
Angela era mult mai echilibrata. Ce mi-as dori sa nu fi mancat deja. Wow. Pur si simplu wow.
Deci, de ce nu puteam sa-i fac asta si Bellei ?
- Hm...sigur, fu de acord Jessica.
Angela se incrunta.
- Pai de fapt, Bella...noi am mancat deja cat te asteptam, recunoscu ea. Scuze.
Ce ? Taci din gura ! striga Jess in mintea ei.
Bella dadu din umeri.Atat de relaxata.Cu siguranta in stare de soc.
- Nu-i nimic, nu mi-e foame.
- Cred ca ar trebui sa mananci ceva, am contrazis-o eu.
Avea nevoie de zahar in sange, desi mirosea deja indeajuns de dulce si asa. Groaza o s-o loveasca in
curand, si un stomac gol n-o s-o ajute prea tare. Lesina usor, stiam din experienta.
Fetele nu vor fi in nici un pericol daca se duc direct acasa. Pericolul nu le urmarea la fiecare pas, ca in
cazul Bellei.
As prefera sa fiu singur cu Bella.Atata timp cat si ea vrea sa fie singura cu mine.
- Te superi daca o duc eu pe Bella acasa cu masina? i-am zis Jessicai inainte ca Bella sa poata
raspunde. In felul asta n-o sa trebuiasca s-o asteptati pana mananca.
- Pai, da, nici o problema, cred..., Jessica se uita la Bella incercand sa vada vreun semn ca asta era ce
isi dorea si ea.
Vreau sa stau si eu...dar probabil ca il vrea numai pentru ea. Cine nu l-ar vrea ? se gandi Jess.In
acelasi timp a vazut-o pe Bella facandu-i cu ochiul.
Bella a facut cu ochiul ?
- Ok, spuse Angela repede, grabita sa plece daca asta era ce isi dorea Bella. Si parea ca intradevar isi
dorea asta.
- Ne vedem maine, Bella...Edward.
S-a chinuit sa-mi spuna numele pe un ton nonsalant.Apoi a luat-o pe Jessica de mana si a tras-o spre
ea. O sa trebuiasca sa gasesc un mod de a-i multumi Angelei pentru asta.
Masina Jessicai era in apropiere, iar Bella le-a urmarit pe fete cu atentie si un pic de ingrijorare de sub
cercul luminos proiectat de un stalp, pana cand au intrat in masina. Deci e probabil conctienta de pericolul
in care s-a aflat. Jessica i-a facut din mana cand a plecat, iar Bella i-a raspuns. Abia cand masina a disparut
din raza ei vizuala, a respirat adanc si s-a intors sa se uite in sus la mine.
147
- Sincer, nu mi-e foame, spuse ea.
De ce a asteptat sa plece ele inainte sa vorbeasca ? Vroia cu adevarat sa fie singura cu mine, chiar si
acum dupa ce a fost martora la furia mea criminala ?
Indiferent care era adevarul, urma sa manance ceva.
- Fa-mi pe plac, i-am zis.
Am tinut usa restaurantului deschisa si am asteptat. Ea a oftat si a intrat.
Am mers alaturi de ea pana la locul unde astepta femeia de la intrare. Bella parea inca perfect stapana
pe sine. As fi vrut sa-i ating mana, fruntea, sa-i verific temperatura.Dar mana mea rece i-ar provoca
repulsie, ca data trecuta.
Oho, am auzit vocea mentala zgomotoasa a femeii. Ohoho.
Se parea ca e noaptea in care fac cuceriri. Sau poate ca observam asta abia acum pentru ca imi doream
ca si Bella sa ma vada in lumina asta... Eram intotdeauna atractivi in ochii prazii noastre.Nu m-am gandit
prea mult la asta niciodata.De obicei frica alunga repede sentimentul de atractie initial, asta cu exceptia
oamenilor ca Shelly Cope si Jessica Stanley care faceau prin gandurile lor obsesive repetate ca groaza sa
devina un lucru neimportant.
- O masa pentru doua persoane, am zis ca sa rup tacerea femeii.
- Oh, aaa...da.Bun venit la restaurantul La Bella Italia.Mmm...ce voce are ! Va rog urmati-ma .
Gandurile ei erau preocupate.Facea speculatii.
Poate ca e verisoara lui.Nu poate sa fie sora lui, nu seamana intre ei.Dar din familie, cu siguranta.El
nu poate sa fie cu ea.
Ochii umani sunt atat de incetosati.Nu vad nimic clar. Cum e posibil ca femeia asta cu mintea ingusta
sa cada in capcana si sa considere calitatile mele fizice, momeala pentru prada, atat de atractive dar sa fie
incapabila sa vada perfectiunea fetei de langa mine ?
Oricum, nu trebuie sa o ajut sa profite, pentru orice eventualitate, gandi chelnarita in timp ce ne
conducea spre o masa cu multe locuri in mijlocul celei mai aglomerate parti ale restaurantului.Oare pot
sa-i dau numarul meu de telefon cand e si ea de fatza... ? medita ea.
Am scos o bancnota din buzunarul de la spate.Oamenii deveneau cu totii foarte cooperanti daca erau
implicati banii.
Bella se aseza deja pe un scaun de la masa oferita de femeie, fara sa protesteze.Am clatinat din cap
spre ea, iar ea a ezitat inclinandu-si capul pe o parte cu curiozitate.Da, o sa fie foarte curioasa in seara asta.
Mijlocul unei multimi de oameni nu e locul ideal pentru conversatia asta.
- Poate ceva mai retras ?i-am cerut chelnaritei dandu-i banii.
Ochii i s-au marit surprinsi si apoi s-au micsorat in timp ce a strans in mana bacsisul.
- Sigur.
A tras cu ochiul la bancnota in timp ce ne conducea in spatele unui separeu.
148
Cincizeci de dolari pentru o masa mai buna ? E si bogat. Are sens. Pun pariu ca jacheta lui costa mai
mult decat salariul meu pe o luna.La naiba.De ce vrea sa fie intr-un loc retras cu ea ?
Ne-a oferit un separeu intr-un colt linistit al restaurantului, unde nimeni nu putea sa ne vada, sa vada
reactiile Bellei la orice urma sa-i spun.Nu aveam idee ce o sa vrea sa afle de la mine in seara asta.Sau ce o
sa-i spun eu.Cat de mult a ghicit ?Ce explicatie a gasit pentru evenimentele din seara asta ?
- Aici e bine ?
- Perfect, i-am spus.
Simtindu-ma destul de enervat de atitudinea ei plina de resentimente la adresa Bellei, i-am zambit larg
aratandu-mi dintii.Ca sa inteleaga.
Wow.
- Hm...chelnarita dumneavoastra o sa vina imediat.Nu poate sa fie real. Probabil visez.Poate ea o sa
dispara...poate ca o sa-i scriu numarul meu de telefon pe farfurie cu ketchup...
S-a indepartat, facandu-si planuri.
Ciudat.Nu era inca infricosata.Mi-a adus brusc aminte de Emmett cand ma tachina in cantina cu cateva
saptamani in urma. Pun pariu ca as fi putut s-o sperii mai tare decat tine.
Oare imi pierdeam indemanarea ?
- N-ar trebui sa faci asta oamenilor, mi-a intrerupt Bella gandurile cu un ton dezaprobator.Nu e corect.
M-am uitat la expresia ei critica.Ce vroia sa spuna ? N-o speriasem deloc pe chelnarita, in ciuda
intentiilor mele.
- Ce sa fac?
- Sa-i ametesti asa...Femeia aia cred ca hiperventileaza acum prin bucatarie.
Hmm.Bella era foarte aproape de adevar .Femeia era semi-coerenta in acest moment, descriind fixatia
ei pentru mine unei prietene chelnarite.
- Oh, haide..., ma certa Bella cand n-am raspuns imediat.Trebuie sa stii ca ai efectul asta asupra
oamenilor.
- Ametesc oamenii ?
Asta era un mod interesant de a o spune. Destul de potrivit pentru seara asta. Ma intrebam de ce...
- Nu ai observat ? intreba ea, inca critica.Crezi ca toata lumea obtine ce vrea asa de usor ca tine ?
- Dar pe tine te ametesc ?
Mi-am spus cu voce tare curiozitatea din impuls, si acum ca o facusem era prea tarziu sa imi retrag
cuvintele. Dar inainte sa apuc sa regret adanc ce am spus, ea a raspuns :
- Frecvent.
149
Iar obrajii i s-au colorat intr-o stralucire rozalie.
O ameteam.
Inima mea tacuta s-a umplut de o speranta mai intensa decat imi aminteam sa fi simtit vreodata.
- Buna seara, spuse cineva, chelnarita...prezentandu-se.
Gandurile ei erau puternice in intensitate si mai explicite decat cele ale gazdei, dar am ignorat-o.M-am
uitat la chipul Bellei in loc sa o ascult, am privit cum sangele se imprastie pe sub piele, observand cum imi
face gatul sa arda, dar si cum ii lumina ei fatza, cum evidentia nuanta cremoasa a pielii ei...
Chelnarita astepta ceva de la mine.Aaa, ne intrebase ce vrem de baut.Am continuat sa ma uit la Bella
iar chelnarita s-a intors si ea plina de invidie sa se uite.
- Vreau o cola ? spuse Bella de parca imi cerea acordul.
- Doua cola, am rectificat eu.
Setea, cea normala si umana, era un semn de stare de soc.O sa ma asigur ca primeste mai mult zahar
din suc in organism.
Parea in regula, totusi. Mai mult decat sanatoasa, parea ca radiaza.
- Ce e ?intreba ea, intrebandu-se probabil de ce ma holbez.
Eram vag constient ca plecase chelnarita.
- Cum te simti ? am intrebat.
Ea a clipit, surprinsa de intrebare.Sunt bine.
- Nu te simti ametita, nu ti-e rau sau frig ?
Ea era si mai surprinsa acum.
- Ar trebui sa ma simt asa ?
- Pai de fapt astept sa intri in stare de soc.
Am zambit pe jumatate, asteptand sa ma contrazica. Nu o sa vrea sa am grija de ea.
I-a trebuit un minut ca sa-mi raspunda.Ochii ii erau putin lipsiti de concentrare.Arata uneori asa, cand
ii zambeam.Oare pentru ca o ...ameteam ?
Mi-ar placea sa cred asta.
- Nu cred ca asta se va intampla.Am fost mereu priceputa la reprimat lucruri neplacute, raspunse ea cu
rasuflarea taiata.
Inseamna ca a avut parte de multe lucruri neplacute ? Oare viata ei era mereu atat de plina de hazard ?
- Oricum, i-am spus.M-as simti mai bine daca ai avea niste zahar si mancare in stomac.
150
Chelnarita s-a intors cu sticlele de cola si un cos cu paine.Le-a pus in fatza mea, si m-a intrebat ce
vreau sa comand, incercand sa-mi atraga privirea asupra ei. I-am sugerat sa o serveasca intai pe Bella si
apoi am continuat sa o ignor. Avea o minte vulgara.
- Hm..., spuse Bella uitandu-se repede in meniu.O sa comand un ravioli cu ciuperci.
Chelnarita s-a intors entuziasta spre mine.
- Si tu?
- Nimic pentru mine.
Bella a reactionat vag.Hmm.Probabil a observat ca nu mananc niciodata mancare. Observa tot. Mereu
uit sa am grija in preajma ei.
Am asteptat pana am ramas din nou singuri.
- Bea, am insistat.
Am fost surprins ca m-a ascultat imediat si fara sa protesteze. A baut pana si-a golit paharul, asa ca am
impins si cel de-al doilea pahar spre ea, incruntandu-ma putin. Sete sau soc ?
A baut inca putin, apoi a tremurat dintr-o data.
- Ti-e frig ?
- E de la Cola, a spus ea dar a tremurat din nou, cu buzele miscandu-i-se usor in timp ce dintii mai
aveau putin si ii clantaneau.
Bluza draguta pe care o purta parea prea subtire ca sa o protejeze.Statea lipita de ea ca o a doua piele,
aproape la fel de fragila ca prima. Era atat de delicata, atat de muritoare.
- Nu ai o geaca ?
- Ba da.
S-a uitat in jurul ei un pic perplexa.
- Oh, am uitat-o la Jessica in masina.
Mi-am scos geaca, dorindu-mi ca gestul sa nu fie ruinat de temperatura corpului meu.Ar fi fost dragut
sa pot sa-i ofer o haina calda.S-a uitat la mine, cu obrajii imbujorati din noi.La ce se gandea acum ?
I-am dat geaca peste masa iar ea a imbracat-o, si a tremurat din noi.
Da, ar fi fost bine sa fie calda.
- Multumesc, a spus ea.
A tras adanc aer in piept, apoi a ridicat manecile lungi ca sa-si elibereze mainile.A respirat iar adanc.
In sfarsit realiza ce se intamplase ? Culoarea din obraji era inca in regula.Avea pielea ca de lapte si
trandafiri , contrastand cu bluza de un albastru intens.
151
- Albastrul acela arata minunat pe pielea ta, am complimentat-o.
Eram sincer.
Ea a rosit, evidentiind efectul de contrast.
Arata bine, dar nu avea rost sa-mi asum riscuri. Am impins cosul cu paine spre ea.
- Pe bune, protesta ea ghicindu-mi motivele.Nu intru in stare de soc.
- Ar trebui, asa ar face un om normal.Tu nu pari deloc afectata.
M-am uitat la ea, cu dezaprobare, intrebandu-ma de ce nu putea sa fie normala si intrebandu-ma daca
imi doream cu adevarat sa fie asa.
- Ma simt foarte in siguranta cu tine, spuse ea cu ochii din nou plini de incredere.
Incredere pe care nu o meritam.
Instinctele ei erau gresite, pe dos. Asta trebuie sa fie problema. Ea nu recunoaste pericolul in felul in
care ar trebui orice om sa-l recunoasca. Ea are reactia opusa. In loc sa fuga, sta pe loc, atrasa de ceea ce ar
trebui s-o sperie.
Cum sa o pot proteja de mine insumi din moment ce nici unul dintre noi nu vrea asta.
- E mai complicat decat credeam, am murmurat.
Vedeam cum intoarce cuvintele mele pe toate partile in mintea ei, si ma intrebam oare ce a inteles.A
luat o chifla si a inceput sa manace fara sa para constienta de ce face. A mestecat un moment, apoi si-a
lasat ganditoare capul pe o parte.
- De obicei esti intr-o dispozitie buna cand ai ochii asa deschisi la culoare, a spus pe un ton relaxat.
Observatia ei, prezentata atat de simplu in conversatie, m-a lasat perplex.
- Ce ?
- Esti intotdeauna posomorat cand ai ochii negri.Ma astept atunci sa fii asa.Am o teorie despre asta,
adaugat cu usurinta.
Deci avea propria ei explicatie.Bineinteles. Am simtit o groaza puternica in timp ce ma intrebam cat
de aproape de adevar o fi ajuns.
- Alte teorii ?
- Mm-hm.
A mestecat inca o inghititura, foarte nonsalanta.Ca si cum nu ar fi discutat aspectele monstrului cu
insusi monstrul.
- Sper ca ai fost mai creativa de data asta..., am mintit cand am vazut ca nu continua.
De fapt speram sa se insele, sa fie foarte departe de adevar.
152
- Sau inca te inspiri din reviste cu benzi desenate ?
- Pai nu, n-am scos-o dintr-o revista cu benzi desenate, a spus ea un pic jenata.Dar nici n-am inventat-o
eu.
- Atunci ? am intrebat printre dinti.
Cu siguranta n-ar vorbi asa de calm daca ar fi pe punctul de a incepe sa tipe.
Cat ea ezita muscandu-si buza, s-a intors chelnarita cu mancarea Bellei. Nu i-am dat atentie in timp ce
aseza farfuria in fata Bellei si ma intreba daca sigur nu vreau nimic. Am refuzat-o dar am mai cerut cola.
Chelnarita nu observase paharele goale.Le-a luat si a plecat.
- Ce spuneai ? am zis nerabdator imediat ce am ramas din nou singuri.
- O sa-ti spun despre asta in masina, a spus ea pe un ton scazut.
Ah, e de rau. Nu vroia sa-si spuna banuielile de fatza cu altii.
- Daca..., s-a oprit brusc.
- Exista conditii ?
Eram atat de tensionat incat aproape ca am marait cuvintele astea.
- Am cateva intrebari, bineinteles.
- Bineinteles, am fost eu de acord cu vocea dura.
Intrebarile ei erau probabil suficiente ca sa-mi pot da seama incotro i se indreaptau gandurile. Dar cum
o sa-i raspund ? Cu minciuni responsabile ? Sau cu adevar ? Sau sa nu spun nimic, incapabil sa ma
hotarasc.
Am ramas in tacere in timp ce chelnarita a umplut paharele cu Cola.
- Pai, da-i drumul, am zis cu maxilarul inclestat cand am ramas singuri.
- Ce faci in Port Angeles ?
Asta era o intrebare prea usoara venita din partea ei. Nu imi dadea nici un indiciu, in timp ce raspunsul
meu, daca era sincer, ar fi dat mult prea multe la iveala. Mai bine sa-mi dea ea prima niste indicii.
- Urmatoarea, am zis.
- Dar asta era cea mai usoara.
- Urmatoarea, am repetat.
Era frustrata de refuz. Si-a mutat privirea asupra mancarii. Incet, gandindunde-se profund, a luat o
inghititura si a mestecat-o deliberat. A baut niste Cola si intr-un final s-a uitat la mine. Ochii ei erau stransi
cu suspiciune.
- Bine atunci, a zis ea. Sa presupunem, ipotetic vorbind, ca ... cineva... ar putea stii ce gandesc
oamenii, sa le citeasca gandurile, stii tu...cu cateva exceptii.
153
Putea sa fie si mai rau.
Asta explica zambetul schitat in masina. Era isteata, nimeni altcineva nu mai ghicise asta despre mine.
Inafara de Carlisle, dar atunci fusese destul de evident, la inceput, cand ii raspundeam la ganduri ca si cum
le-ar fi rostit cu voce tare. El a inteles inaintea mea...
Intrebarea asta nu era asa grea. Era clar ca stia ca e ceva in neregula cu mine, dar nu era asa grav cum
ar fi putut sa fie.Cititul gandurilor nu era pana la urma o caracteristica obisnuita a vampirilor. Am
continuat cu ipoteza ei.
- Doar o singura exceptie, am corectat-o.Ipotetic.
Ea si-a ascuns un zambet, ca si cum vaga mea sinceritate o multumea.
- Bine, o singura exceptie.Cum functioneaza asta ? Care sunt limitarile? Cum ar putea...acel cineva sa
gaseasca pe altcineva la momentul potrivit ?Cum ar stii el ca ea are necazuri ?
- Ipotetic vorbind?
- Bineinteles.
Buzele i-au tresarit iar ochii ciocolatii lichizi erau atenti.
- Pai..., am ezitat.Daca...acel cineva...
- Sa-i spunem Joe, a sugerat ea.
N-am putut sa nu zambesc in fatza entuziasmului ei. Oare chiar credea ca adevarul o sa fie un lucru
bun ? Daca secretele mele ar fi fost placute, de ce le-as fi ascuns de ea?
- Joe atunci, am fost de acord.Daca Joe ar fi fost mai atent, sincronizarea n-ar fi trebuit sa fie atat de
exacta, am clatinat din cap si mi-am stapanit un fior la gandul ca as fi putut sa ajung prea tarziu. Numai tu
te puteai baga in belele intr-un oras atat de mic.Ai fi dat peste cap statisticile politiei pentru un deceniu, sa
stii.
Buzele ei s-au coborat la colturi, si s-au imbufnat.
- Discutam despre un caz ipotetic.
Am ras de iritarea ei. Buzele ei, pielea ei...pareau asa de moi. Vroiam sa le ating. Vroiam sa-mi presez
varful degetului pe fruntea ei incruntata si sa o netezesc.Imposibil.Pielea mea ar fi dezgustatoare pentru
ea.
- Da, asa e, am spus intorcandu-ma la conversatie inainte sa ma deprim prea tare. Sa iti spunem Jane ?
S-a aplecat spre mine, tot umorul si iritarea disparandu-i din ochi.
- Cum ai stiut ?a intrebat cu o voce joasa si profunda.
Sa-i spun adevarul ?Vroiam sa merit increderea pe care o vedeam pe chipul ei.
- Poti sa ai incredere in mine sa stii, a soptit ea, si si-a intins o mana inainte ca si cum vroia sa imi
atinga mainile pe care le tineam in fata mea pe masa. Le-am retras, gandindu-ma cu ura la felul in care o
sa reactioneze ea la atingerea pielii mele ca de stanca.Ea si-a tras mana inapoi.
154
Stiam ca pot sa am incredere ca imi va pastra secretele in siguranta, era demna de incredere si buna la
suflet. Dar nu puteam sa am incredere ca nu va fii ingrozita de secretele mele. Ar trebui sa fie ingrozita.
Adevarul era ingrozitor.
- Nu stiu daca mai am de ales acum, am murmurat.
Imi aduc aminte ca am tachinat-o la un moment dat spunandu-i ca este « extraordinar de lipsita de
spirit de observatie ». Cel putin puteam sa repar aceasta nedreptate.
- M-am inselat, ai mai mult spirit de observatie decat credeam.
Si, desi probabil ca nu si-a dat seama, am crezut foarte mult in ea.Si a observat totul.
- Credeam ca tu nu te inseli niciodata, a spus ea zambind pentru ca ma tachina.
- Asa era.
Asa era odata, cand inca stiam ce fac.Cand inca eram sigur de drumul meu.Iar acum totul era haos si
tumult. Si totusi n-as schimba asta.Nu-mi vroiam viata care avea sens inapoi. Nu in conditiile in care
haosul inseamna ca pot sa fiu cu Bella.
- M-am inselat asupra ta si din alt punct de vedere, am continuat clarificand lucrurile. Nu esti un
magnet pentru accidente, asta nu e o clasificare indeajuns de cuprinzatoare. Esti un magnet pentru
necazuri. Daca exista ceva periculos pe o raza de zece kilometri, te va gasi negresit.
De ce ea ? Ce a facut ca sa merite asa ceva ?
Chipul Bellei a devenit iar serios.
- Si te incluzi in categoria asta ?
Sinceritatea era mai importanta decat reputatia mea.
- Cu siguranta.
Si-a lasat privirea in jos, nu cu suspiciune ci cu o ciudata ingrijorare.Si-a intins iar mana deasupra
mesei, incet si deliberat. Mi-am retras mainile putin din calea ei, dar ea m-a ignorat, hotarata sa ma atinga.
Mi-am tinut respiratia, de data asta nu din cauza mirosului ei ci din cauza unei bruste si coplesitoare
tensiuni. Frica. Pielea mea o s-o deguste. O sa fuga de mine.
A atins usor cu varfurile degetelor mana mea. Caldura atingerii ei blande si din proprie initiativa, era
ceva ce nu puteam sa descriu. Nu mai simtisem asa ceva niciodata. Era aproape placere in forma ei pura.
Ar fi fost perfect, daca nu mi-ar fi fost frica. I-am privit chipul in timp ce simtea pielea mea tare si rece,
inca incapabil sa respir.
A schitat un zambet in coltul gurii.
- Multumesc, a spus ea intalnindu-mi privirea.E deja a doua oara.
Degetele ei moi au ramas pe mana mea de parca le placea sa stea acolo.
I-am raspuns cat de nonsalant am putut :
- Hai sa nu ajungem si la a treia, de acord ?
155
S-a strambat, dar a dat din cap.
Mi-am retras mainile de sub ale ei.Oricat de extraordinar ma simteam la atingerea ei, nu aveam de
gand sa astept sa treaca minunea tolerantei ei si sa se transforme in repulsie. Mi-am ascuns mainile sub
masa.
I-am citit in ochi, desi mintea ei era tacuta puteam sa percep increderea si intrebarile din privire. Am
realizat in acel moment ca imi doream sa-i raspund la intrebari. Nu pentru ca ii datoram asta. Nu pentru ca
vroiam sa aiba incredere in mine. Vroiam pur si simplu sa ma cunoasca.
- Te-am urmarit in Port Angeles, i-am spus.
Cuvintele mi-au iesit pe gura prea repede ca sa mai am timp sa le cizelez. Cunosteam pericolul
adevarului si riscul pe care mi-l asumam. Stiam ca in orice moment calmul ei ciudat se putea transforma in
istericale. Dar in loc sa ma opreasca, din contra, asta ma facea sa vorbesc si mai repede.
- Niciodata nu am incercat sa mentin in viata o anume persoana si e mai dificil decat as fi crezut.Dar
asta probabil doar pentru ca e vorba de tine.Oamenii obisnuiti par sa treaca de o zi intreaga fara atatea
catastrofe.
Am urmarit-o, asteptand.
Ea a zambit. Buzele i s-au curbat la colturi si ochii ei ciocolatii erau plini de caldura.
Tocmai am marturisit ca am urmarit-o ca un obsedat iar ea zambeste.
- Nu te-ai gandit ca mi-a sunat ceasul de prima data, atunci cu dubita, si ca te-ai pus in calea
destinului ? a intrebat ea.
- Nu atunci a fost prima oara , am zis uitandu-ma la fatza de masa maro cu umeri incovoiati de rusine.
Toate barierele fusesera ridicate iar adevarul curgea liber si nesabuit.
- Ti-a sunat ceasul prima data cand te-am intalnit.
Era adevarat si ma infuria.Fusesem asezat deasupra vietii ei ca lama unei ghilotine.Era ca si cum
fusese aleasa sa moara de o soarta cruda si nedrepta.Aceeasi soarta care, avand in vedere ca eu m-am
opus, continua sa incerce s-o execute. Mi-am imaginat soarta personificata: o vrajitoare hidoasa, geloasa,
o harpie razbunatoare.
Vroiam ca ceva, cineva sa fie responsabil pentru toate astea, ca sa pot lupta impotriva a ceva concret.
Ceva, orice care se poate distruge, in asa fel incat Bella sa fie in siguranta.
Bella era foarte tacuta.Respiratia i se accelerase.
M-am uitat spre ea, stiind ca o sa vad in sfarsit frica la care ma asteptam in ochii ei. Tocmai am
recunoscut cat de aproape am fost s-o omor. Mai aproape decat a fost camioneta care a alunecat la
centrimetri distanta de ea. Si totusi, chipul ii era inca calm, ochii umbriti numai de ingrijorare.
- Iti amintesti ?
Trebuia sa-si aminteasca.
-Da, a spus ea cu vocea linistita si grava.
156
Ochii ei aratau ca este constienta de ce spuneam.Stia. Stia ca am vrut s-o omor.
Unde sunt tipetele ?
- Si totusi iata-te aici, am spus evidentiind contradictia.
- Da, iata-ma aici...datorita tie, a spus ea cu chipul devenindu-i curios in timp ce schimba subiectul
lipsita de subtilitate. Pentru ca ai stiut cumva cum sa ma gasesti azi.
Lipsit de speranta, am incercat iar sa strapung bariera care ii proteja gandurile, disperat sa inteleg. Nu
avea logica pentru mine. Cum ii mai putea pasa de altceva cand auzise un adevar atat de important ?
Ea a asteptat, curioasa. Pielea ei era palida, lucru normal pentru ea, dar pe mine inca ma ingrijora. Cina
statea neatinsa in fatza ei. Daca continuam sa-i spun prea multe, o sa aiba nevoie de ceva care sa-i
amortizeze starea de soc atunci cand aceasta o sa treaca.
Mi-am spus conditiile :
- Tu mananci, eu vorbesc.
S-a gandit la asta jumatate de secunda, apoi a aruncat inca o inghititura in gura, cu o viteza care
contrasta cu calmul. Era mai agitata decat lasa sa se vada.
- E mai greu decat ar trebui sa fie, sa te urmaresc. De obicei pot gasi pe cineva foarte usor, odata ce leam
mai auzit mintea inainte.
I-am urmarit chipul cu grija cand am spus asta.Sa ghicesti e ceva, dar sa ti se confirme e cu totul
altceva.
Ea era nemiscata, cu ochii mari. Mi-am simtit dintii strangandu-se in asteptarea panicii ei. Dar ea a
clipit o singura data, a inghitit zgomotos si apoi a luat repede alta inghititura.Vroia sa continui.
- O urmaream pe Jessica, am continuat eu cantarindu-mi cuvintele.Nu cu mare atentie...dupa cum am
spus numai tu te puteai baga in belele in Port Angeles.
Nu puteam sa rezist sa nu adaug asta.Oare ea realiza ca alte existente umane nu erau atat de pline de
experiente mortale, sau ei i se parea normal ? Ea era cel mai departe de termenul de « normal ».
- Si la inceput nu am observat ca ai plecat de una singura.Apoi cand mi-am dat seama ca nu mai erai
cu ea, am plecat sa te caut la libraria pe care am vazut-o in mintea ei. Stiam ca nu ai intrat ci ai plecat spre
sud...si ca va trebui sa te intorci in curand. Asa ca te asteptam, cautand la intamplare prin gandurile
oamenilor de pe strada, sa vad daca te observase cineva ca sa stiu unde esti.Nu aveam motive sa fiu
ingrijorat...dar eram ciudat de nelinistit...
Mi s-a accelerat respiratia amintindu-mi sentimentul de panica. Mirosul ei imi persista in gat si eram
fericit. Durerea asta inseamna ca ea e in viata. Atata timp cat ma ardea, ea era in siguranta.
- Am inceput sa conduc in cerc, inca...ascultand.
Speram ca intelege ce vreau sa spun.E probabil asa de confuz pentru ea.
- Soarele apunea in sfarsit si eram pe punctul de a cobori sa te caut pe jos.Iar apoi...
157
Cand mi-am amintit, clar ca si cum as fi retrait din nou momentul, am simtit aceeasi furie ucigatoare
prin corp, impietrindu-ma. Il vroiam mort. Aveam nevoie ca el sa moara. Maxilarul mi s-a inclestat in
timp ce ma concentram sa raman pe loc, la masa.Bella avea inca nevoie de mine.Asta era tot ce conta.
- Apoi ce ? a soptit ea, cu ochii mariti.
- Am auzit ce gandeau, am zis printre dinti incapabil sa-mi stapanesc maraitul.Ti-am vazut fata in
mintea lui.
Abia puteam sa rezist dorintei de a ucide. Stiam inca precis unde il pot gasi.Gandurile lui negre se
simteau in noapte, atragandu-ma spre el.
Mi-am acoperit fatza cu mainile, stiind ca expresia mea era a unui monstru, a unui pradator, a unui
ucigas. M-am concentrat asupra imaginii chipului ei in spatele ochilor inchisi ca sa ma controlez, m-am
gandit doar la ea.Structura delicata a oaselor ei, invelisul subtire al pielii albe, ca matasea intinsa deasupra
sticlei, incredibil de moale si atat de usor de sfarmat.Era mult prea vulnerabila pentru lumea asta.Avea
nevoie de un protector.Si, printr-o incurcatura ciudata a destinului, eu eram cel mai disponibil sa ocup
functia asta.
Am incercat sa-i explic reactia mea violenta in asa fel incat sa inteleaga.
- A fost foarte...greu, nici nu-ti poti inchipui cat de greu a fost pentru mine sa te iau pur si simplu de
acolo si sa-i las pe ei ...in viata, am soptit. Te-as fi lasat sa pleci cu Jessica si Angela dar imi era teama ca
daca o sa ma lasi singur o sa ma duc sa-i caut.
Pentru a doua ora in seara asta i-am marturisit dorinta de crima. Cel putin asta era o crima in
defensiva.
Ea era tacuta in timp ce eu ma chinuiam sa ma controlez. I-am ascultat bataile inimii. Ritmul era
neregulat dar se mai potolea pe masura ce timpul trecea. Respiratia ii era lenta si constanta.
Eram atat de aproape de a-mi piede stapanirea de sine. Trebuia s-o duc acasa inainte sa...Sa-l omor ?
Am devenit iar un criminal cand ea are incredere in mine ? Exista vreo cale sa ma opresc?
Mi-a promis ca o sa-mi spuna ultima ei teorie cand o sa fim singuri.Vroiam cu adevarat s-o aud? Eram
nerabdator dar oare consecinta curiozitatii mele nu va fi mai rea decat frustrarea de a nu stii ?
Oricum, a avut parte de destul adevar pentru o singura noapte.
M-am uitat la ea din nou, iar fatza ii era mai palida decat inainte, dar calma.
- Esti gata sa mergi acasa ?am intrebat.
- Sunt gata de plecare, a spus ea alegandu-si cuvintele cu grija, de parca un simplu « da » nu ar fi
exprimat in intregime ce vroia sa spuna.
Ce frustrant.
S-a intors chelnarita. Auzise ultima replica a Bellei in timp ce se invartea pe cealalta parte a separeului
intrebandu-se cu ce sa ma mai serveasca.Vroiam sa-mi dau ochii peste cap la unele din serviciile pe care le
avea in minte.
- Ce facem ?
158
- Suntem gata pentru nota de plata, multumesc.
Respiratia chelnaritei s-a accelerat si a fost pentru moment ametita de vocea mea, ca sa o citez pe
Bella.
Intr-un scurt moment de perceptivitate, auzind felul in care suna vocea mea in capul ei uman, am
realizat de ce atrageam atat de multa admiratie in seara asta, fara sa fie urmata de obisnuita teama. Era din
cauza Bellei. Incercam atat de tare s-o protejez, sa fiu mai putin infricosator, sa fiu uman, incat imi
pierdusem intradevar indemanarea in a speria lumea. Oamenii vedeau doar frumusetea acum ca latura mea
infricosatoare era tinuta cu grija sub control.
M-am uitat la chelnarita asteptand sa-si revina.Era amuzant intr-un fel, acum ca intelesesem motivul.
- Sigur, se balbai ea. Poftiti.
Mi-a intins carnetul cu nota de plata, gandindu-se la biletelul pe care il ascunsese in spatele bonului.
Un bilet cu numele ei si numarul de telefon.
Da, era oarecum amuzant.
Aveam banii pregatiti din nou.I-am dat carnetul inapoi imediat, ca sa nu isi piarda timpul asteptand un
apel telefonic care n-o sa vina niciodata.
- Pastrati restul, i-am spus sperand ca valoarea bacsisului ii va alunga dezamagirea.
M-am ridicat, iar Bella mi-a urmat repede exemplul. As fi vrut sa-i ofer mana mea dar m-am gandit ca
s-ar putea sa intind coarda prea mult. I-am multumit chelnaritei, tinandu-mi ochii atintiti asupra Bellei. Si
Bella parea sa fie amuzata de ceva.
Am iesit.Am mers in spatele ei, cat de aproape am indraznit. Indeajuns de aproape incat caldura
emanata de corpul ei sa fie ca o atingere fizica asupra corpului meu. Cand i-am tinut usa deschisa a oftat
incet si ma intrebam ce regret ar putea s-o intristeze. M-am uitat in ochii ei, pe punctul de a o intreba, dar
ea a parut brusc rusinata coborandu-si privirea in pamant. M-a facut si mai curios, dar in acelasi timp m-a
facut sa ezit sa intreb.Linistea dintre noi a continuat si dupa ce ne-am urcat in masina.
Am deschis caldura.Se schimbase brusc temperatura, probabil ca frigul din masina era foarte neplacut
pentru ea.Ea s-a cuibarit in geaca mea, cu un mic zambet pe buze. Am asteptat, amanand conversatia pana
in momentul in care luminile strazii s-au mai rarit.Intunericul ma facea sa ma simt mai singur cu ea.
Era oare decizia corecta ? Acum ca eram concentrat numai asupra ei, masina parea foarte mica.
Mirosul ei se imprastia in jur in curentul aerului conditionat, intensificandu-se din ce in ce mai tare. Isi
crease propria forta, ca o entitate alaturi de noi in masina. O prezenta care isi cerea recunoasterea.
O obtinuse deja, eu ardeam. Durerea era acceptabila totusi. Parea potrivita. Spusesem atat de multe
secrete in seara aceasta, mai multe decat trebuia. Si ea era inca aici, inca langa mine. Datoram ceva in
schimb.Un sacrificiu. O ofranda dureroasa.
Daca as putea sa raman la stadiul asta, arsura si nimic mai mult.Dar veninul imi umplea gura si
muschii mi se incordau in asteptare, ca si cum as fi vanat...
Trebuia sa alung astfel de ganduri din minte. Si stiam ce ar putea sa-mi distraga atentia.
- Acum, i-am zis temandu-ma ca raspunsul ei imi va intetii durerea. E randul tau.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare