Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Primul capitol din 'Soarele de la miezul noptii' - a 5-a carte din seria Amurg

Soarele de la miezul noptii
de Stephenie Meyer
Capitolul 1 - Prima vedere
Acesta era momentul din zi in care imi doream sa pot sa dorm.
Liceul.
Sau cuvantul potrivit este mai degraba « purgatoriu » ? Daca exista o cale de a-mi ispasi pacatele, asta
ar trebui sa atane greu in balanta. Nu ma pot obisnui cu plictiseala, fiecare noua zi pare mai monstruoasa
decat cea care tocmai a trecut.
Presupun ca asta chiar este o forma de somn, daca somnul poate fi definit ca starea inerta intre
perioadele active.
M-am uitat la crapaturile care se intindeau de-a lungul tencuielii pana in coltul peretelui cantinei,
imaginandu-mi modele in ele. Era o modalitate de a ignora vocile care imi sunau in cap ca revarsarea unui
rau.
Ignoram cateva sute de voci din plictiseala. Cand vine vorba de mintea umana, am auzit tot ce se putea
auzi si inca mai mult decat atat.
Astazi, toate gandurile se invarteau in jurul exageratului eveniment mult asteptat : noua achizitie din
colectivul de elevi. Le-a trebuit atat de putin ca sa se entuziasmeze. Am vazut noul chip repetat in ganduri
din fiecare unghi. Doar o fata umana obisnuita. Entuziasmul trezit de venirea ei era obositor de previzibil
– ca si cum i-ai arata unui copil un obiect sclipitor. Jumatate din populatia masculina, cu instictul lor de
turma, se imaginau deja indragostiti de ea, doar pentru ca era noua. Am incercat din rasputeri sa-i ignor.
Doar pe patru dintre voci le blocam din politete si nu din sila : familia mea, cei doi frati si doua surori,
care erau atat de obisnuiti cu lipsa intimitatii in prezenta mea, incat rareori se gandeau la asta. Le dadeam
cata intimitate puteam. Daca reuseam, incercam sa nu ascult.
Dar chiar daca incercam, totusi...stiam.
Ca de obicei, Rosalie se gandea la ea insasi. Isi zarise profilul in reflexia ochelarilor cuiva, si isi
contempla propria perfectiune. Mintea lui Rosalie era o balta de superficialitate, cu foarte putine surprize.
Emmett era infuriat din cauza meciului de wrestling cu Jasper, pe care il pierduse noaptea trecuta. Era
nevoie de intreaga lui rabdare ca sa reziste pana la sfarsitul orelor, cand o sa orchestreze o revansa.
Niciodata nu ma simteam ca un intrus in mintea lui Emmet, pentru ca el niciodata nu gandea ceva ce n-ar
fi putut spune si cu voce tare, sau pe care nu l-ar fi putut face. Poate ca ma simteam vinovat citind mintile
altora pentru ca stiam ca sunt lucruri pe care ei n-ar fi vrut ca eu sa le stiu. Daca mintea lui Rosalie era o
balta superficiala, atunci a lui Emmet era un lac limpede ca sticla, fara nici o umbra.
Iar Jasper …suferea. Mi-am stapanit un oftat.
Edward. Alice mi-a spus numele in mintea ei, si mi-a captat atentia imediat.
2
Era ca si cum m-ar fi strigat pe nume cu voce tare. Eram bucuros ca numele meu nu mai era la moda in
ultimul timp, pentru ca fusese enervant.De fiecare dara cand cineva se gandea la un Edward, capul mi se
intorcea din reflex...
Capul nu mi s-a intors. Alice si cu mine eram buni la conversatiile private.Foarte rar ne prindea
cineva. Mi-am pastrat privirea pe tencuiala peretelui.
Cum se descurca? m-a intrebat ea.
M-am incruntat, doar cu o mica schimbare a pozitiei gurii mele. Nimic ce i-ar putea face pe ceilalti sa
banuiasca ceva. Puteam foarte bine sa ma incrunt de plictiseala.
Tonul mental al lui Alice era alarmat acum, si am vazut in mintea ei ca il urmarea pe Jasper cu coada
ochiului. Este vreun pericol? A inceput sa caute in viitorului apropiat, tracand prin viziuni monotone ca sa
descopere sursa incruntarii mele.
Mi-am intors capul incet spre stanga, ca si cum ma uitam la scandurile peretelui, am oftat, si apoi mam
uitat spre dreapta, inapoi la crapaturile tencuielii.Doar Alice stia ca clatin din cap in semn de raspuns.
Ea s-a relaxat. Anunta-ma daca situatia se inrautateste.
Mi-am miscat doar ochii, sus spre tavanul de deasupra si apoi inapoi in jos.
Multumesc ca faci asta.
M-am bucurat ca nu puteam sa-i raspund cu voce tare.Ce as fi putut sa-i spun? “Cu placere”? Cu greu
s-ar putea spune asa ceva. Nu-mi placea sa ascult chinurile lui Jasper. Chiar trebuia sa experimenteze asa?
N-ar fi fost o cale mai sigura daca ar fi recunoascut ca n-o sa fie niciodata capabil sa-si stapaneasca setea
asa cum puteam noi, si sa nu mai incerce sa-si depaseasca limitele ? De ce sa riste un dezastru ?
Trecusera doua saptamani de la ultima noastra vanatoare. Nu era insuportabil de dificil pentru noi
ceilalti. Doar un pic incomfortabil uneori, daca oamenii veneau prea aproape, daca vantul sufla din
directia gresita. Dar rareori se intampla ca oamenii sa vina aproape de noi. Instinctele le spuneau ceea ce
mintile lor nu puteau intelege : noi suntem periculosi.
Jasper era foarte periculos in acest moment.
Chiar atunci, o fetita s-a oprit la capatul celei mai apropiate mese, intalnindu-se cu o prietena. Si-a
aranjat parul scurt si nisipos, trecandu-si degetele prin el. Aparatele de aer cald au impins mirosul ei in
directia noastra.Eu eram obisnuit cu modul in care mirosul ma facea sa ma simt – arsura uscata din gat,
nevoia din stomac, crisparea automata a muschilor, excesul de venin din gura.
Toate astea erau destul de normale, si usor de ignorat de obicei. Dar acum era mai greu, toate
senzatiile fiind mai puternice, dublate, pentru ca monitorizam si reactia lui Jasper. Sete dublata, nu doar
setea mea.
Jasper isi lasa imginatia sa zboare departe. Isi imagina, se vedea pe el ridicandu-se din scaunul de
langa Alice si ducandu-se langa fetita. Se gandea sa se aplece, ca si cum vroia sa-i sopteasca in ureche, si
lasandu-si buzele sa ii atinga gatul. Imaginandu-si cum ar simtii sangele cald care curgea rapid pe sub
pielea ei, in timp ce pulsul i se acelera...
Am lovit cu piciorul in scaunul lui.
3
El mi-a intalnit privirea pentru un moment, apoi s-a uitat in jos.Puteam sa aud rusinea si razvratirea,
luptandu-se in mintea lui.
- Scuze, murmura Jasper.
Am dat din umeri.
- Nu aveai de gand sa faci nimic, i-a soptit Alice alinandu-i intristarea. As fi vazut.
Mi-am stapanit grimasa care ar fi dat de gol minciuna lui Alice. Trebuia sa fim uniti, Alice si cu mine.
Nu era usor, sa auzi voci sau sa vezi imagini din viitor. Amandoi eram niste ciudati printre cei care erau
deja ciudati. Ne protejam secretele unul altuia.
- Te ajuta putin daca te gandesti la ei ca oameni, sugera Alice cu vocea ei inalta si muzicala mult prea
rapida ca sa poata fi inteleasa de urechea umana - daca ar fi fost cineva destul de aproape incat sa auda. O
cheama Whitney. Are o surioara mai mica pe care o adora. Mama ei a invitat-o pe Esme la petrecerea aia
din gradina, iti amintesti?
- Stiu cine e, spuse Jasper taios. Se intoarse sa se uite la una din ferestrele mici de sub streasina, din
capatul incaperii.
Tonul lui incheie conversatia.
Va trebui sa vaneze diseara. Era ridicol sa riste asa, incercand sa-si testeze puterea, sa-si intareasca
capacitatea de a indura. Jasper trebuia pur si simplu sa-si accepte limitarile si sa se multumeasca cu atat.
Obiceiurile pe care si le formase nu il ajutau deloc in stilul nostru de viata.N-ar trebui sa se chinuie asa.
Alice ofta incet si se ridica, luandu-si tava cu mancare - un obiect de recuzita de fapt, si lasandu-l pe
Jasper singur. Stia cand Jasper se satura de incurajarile ei. Desi relatia lui Rosalie si Emmett era mult mai
batatoare la ochi, Alice si Jasper isi cunosteau unul altuia fiecare stare de spirit . Ca si cum puteau sa
citeasca si ei ganduri – dar numai pe ale lor.
Edward Cullen.
Reactie din reflex. M-am intors cand mi-am auzit numele strigat, desi nu era strigat ci doar gandit.
Ochii mi-au ramas timp de o fractiune de secunda pe o pereche de ochi umani mari, caprui-ciocolatii,
aflati pe un chip palid in forma de inima. Stiam chipul acela, desi nu-l mai vazusem eu insumi pana in acel
moment. Fusese in fiecare minte umana astazi. Isabella Swan, noua eleva. Fiica sefului de politie din oras,
adusa sa locuiasca aici printr-o situatie noua de custodie.Bella. Ii corectase pe toti cei care ii folosisera
numele intreg...
M-am uitat in alta parte, plictisit. Mi-a trebuit o secunda sa-mi dau seama ca nu ea a fost cea care imi
gandise numele.
Bineinteles ca deja se indragosteste de Culleni, am auzit primul gand continuand.
Acum am recunoscut “vocea”. Jessica Stanley , a trecut ceva vreme de cand m-a deranjat cu vorbaraia
ei interioara. Ce usurare a fost cand a trecut peste pasiunea ei prost directionata. Devenise aproape
imposibil sa scap de constantele si ridicolele ei vise cu ochii deschisi. Imi doream, la momentul respectiv,
sa pot sa-i explic ce anume s-ar fi intamplat daca buzele mele, si dintii de dedesubtul lor, ar fi ajuns in
apropierea ei.Asta ar fi oprit fanteziile enervante.Gandul la reactia ei aproape ma facu sa zambesc.
4
I-ar prinde foarte bine, continua Jessica. Nici macar nu-i draguta. Nu stiu de ce se holbeaza Eric asa
mult...sau Mike.
Se stramba mental cand se gandi la ultimul nume. Noua ei pasiune, popularul Mike Newton, care n-o
baga in seama. Dar se pare ca nu era la fel de ignorant cand venea vorba de fata cea noua.Ca un copil cu o
jucarie sclipitoare, din nou. Asta daduse gandurilor Jessicai o nota rautacioasa, desi se purta foarte
prietenos cu nou-venita in timp ce ii explica informatiile stiute de toata lumea, despre familia mea.
Probabil noua eleva intrebase de noi.
Toata lumea se uita si la mine astazi, se gandi Jessica. Ce norocoasa sunt ca Bella are doua cursuri cu
mine...Pun pariu ca Mike o sa vrea sa stie ce...
Am incercat sa blochez vorbaria prosteasca afara din capul meu, inainte ca meschinaria si
superficialitatea sa ma inebuneasca.
- Jessica Stanley o pune la curent pe noua fata Swan cu barfele despre clanul Cullen, i-am murmurat
eu lui Emmet ca sa-mi distrag atentia.
El chicoti. Sper ca spune de bine, se gandi el.
- De fapt e cam lipsita de imaginatie. Doar o vaga aluzie scandaloasa.Nici un pic de groaza. Sunt cam
dezamagit.
Si fata cea noua ?E si ea dezamagita de barfe ?
Am ascultat ca sa aud ce crede fata cea noua, Bella, despre povestea Jessicai.Ce vedea ea cand se uita
la familia ciudata si palida pe care o evita toata lumea ?
Era intr-un fel responsabilitatea mea sa stiu ce reactie are.Actionam ca un paznic, in lipsa unui cuvant
mai potrivit, pentru familia mea. Ca sa ne protejam. Daca cineva devenea suspicios, puteam sa dau o
avertizare timpurie si sa ne retragem la timp.Se intampla ocazioanal – un om cu imaginatie activa sa ne
vada ca pe niste personaje de carte sau film. De obicei intelegeau gresit, dar era mai bine sa ne mutam in
alta parte, decat sa riscam sa fim descoperiti. Foarte, foarte rar, cineva ghicea corect.Dar nu le dadeam nici
o sansa sa-si testeze ipoteza. Dispaream pur si simplu, ca sa devenim doar o amintire terifianta...
N-au auzit nimic, desi ascultasem cu atentie locul de langa care Jessica isi continua prostescul
monolog interior.Era ca si cum nu statea nimeni langa ea. Ce ciudat, fata s-a mutat ? Nu parea probabil,
pentru ca Jessica inca conversa cu ea. M-am uitat intracolo, ca sa verific, simtindu-ma nesigur. Sa verific
ceea ce imi spunea « auzul » - asta era ceva ce nu mai facusem niciodata.
Din nou, privirea mi s-a oprit pe ochii aceia mari si caprui. Ea statea chiar acolo unde statuse si
inainte, si se uita la noi, un lucru normal. Probabil ca Jessica inca ii spunea barfe locale despre familia
Cullen.
Sa se gandeasca la noi de asemenea, ar fi un lucru normal.
Dar nu puteam sa aud nici o soapta.
O caldura rosie tentanta ii inbujora obrajii cand isi lasa privirea in jos, vrand sa evite jenanta gafa de a
fi prinsa in timp ce se holba la un strain.Era bine ca Jasper se uita inca afara pe fereastra. Nu-mi placea sami
imaginez cum i-ar fi fost afectat controlul in fatza unei asemenea abundente de sange.
Emotiile au fost atat de clare pe fatza ei, ca si cum i-ar fi fost scrise in cuvinte, pe frunte : surpriza, in
timp ce sesiza inconstient toate semnele diferentelor subtile intre cei ca ea si cei ca mine, curiozitatea,
5
ascultand povestirea Jessicai, si ceva in plus...fascinatie. N-ar fi prima data. Noi eram frumosi pentru ei,
prada noastra.Si apoi, la final, jena, pentru ca am prins-o uitandu-se la mine.
Si, desi gandurile ei au fost atat de clare in ochii ei ciudati – ciudati datorita adancimii din ei , ochii
caprui par deseori anosti in intunecimea lor – puteam sa aud doar liniste din locul unde statea ea. Absolut
nimic.
M-am simtit nelinistit pentru un moment.
Nu mai intalnisem asa ceva niciodata. Era ceva in neregula cu mine? Ma simteam la fel ca
intotdeauna. Ingrijorat, am incercat sa ascult cu multa atentie.
Toate vocile pe care le blocasem au inceput brusc sa-mi urle in cap.
...oare ce muzica ii place...poate as putea sa mentionez cd-ul ala nou...; se gandea Mike Newton, la
doua mese distanta, uitandu-se la Bella Swan.
Ia uite cum o priveste. Nu-i deajuns ca are jumatate din fetele din scoala asteptandu-l pe el...; Eric
Yorkie avea ganduri haotice, care se invarteau tot in jurul fetei.
...atat de dezgustator. Ai crede ca e faimoasa sau ceva...Pana si Edward Cullen se holbeaza... Lauren
Mallory era atat de invidioasa incat fatza ei ar fi trebuit sa aiba o nuanta de violet. Si Jessica, prefacanduse
noua ei prietena.Ce gluma buna...Vitriol continua sa se reverse din gandurile fetei.
...Pun pariu ca toata lumea a intrebat-o asta.Dar as vrea sa vorbesc cu ea. O sa ma gandesc la o
intebare mai originala....medita Ashley Dowling.
…poate o sa fie cu mine la Spaniola…spera June Richardson.
…asa multe de facut diseara! Trigonometria, si lucrarea la Engleza. Sper ca mama… Angela Weber,
o fata tacuta, ale carei ganduri erau neasteptat de dragute, era singura de la masa care nu era obsedata de
aceasta Bella.
Puteam sa-i aud pe toti, sa aud fiecare lucru insignifiant la care se gandeau cand le trecea prin cap. Dar
nimic de la noua eleva, cu ochii ei inselator de comunicativi.
Si bineinteles, puteam sa aud ce a spus cand i s-a adresat Jessicai. Nu aveam nevoie sa citesc minti ca
sa fiu capabil sa-i aud vocea inceata si clara, din capatul opus al incaperii.
- Care dintre ei este baiatul cu par castaniu-roscat? am auzit-o intreband, privind cu coada ochiului
spre mine, dar uitandu-se repede in alta parte cand a vazut ca inca o priveam.
Daca as fi avut timp sa sper ca auzindu-i vocea voi putea sa-i gasesc si tonul gandurilor, pierdut pe
undeva unde nu-l puteam patrunde, as fi fost imediat dezamagit. De obicei, gandurile oamenilor aveau
acelasi ton ca si vocea lor fizica. Dar aceasta voce tacuta si timida nu imi era familiara, nu era una din
sutele de ganduri care se revarsau in incapere, eram sigur de asta.Asta e ceva cu totul nou.
Oh, mult noroc idioato! gandi Jessica inainte sa-i raspunda fetei la intrebare.
- Acela e Edward.Este minunat, evident, dar nu-ti pierde timpul. Nu iese cu nimeni. Se pare ca niciuna
din fetele de aici nu este destul de buna pentru el, spuse ea tragand aer in piept.
Mi-am intors capul ca sa-mi ascund zambetul. Jessica si colegele ei n-aveau idee cat de norocoase erau
ca nici una din ele nu imi placea in mod deosebit.
6
In spatele umorului trecator, am simtit un impuls ciudat, unul pe care nu l-am inteles in totalitate.Avea
legatura cumva cu rautatea din gandurile Jessicai pe care fata cea noua nu o banuia...Am simtit o nevoie
stranie de a ma aseza intre ele, protejand-o pe aceasta Bella Swan de gandurile intunecate din mintea
Jessicai.Ce ciudat sa simt asa ceva...Incercand sa caut motivatiile din spatele impulsului, am examinat-o
pe fata cea noua inca o data.
Poate era doar un instict protector, de mult uitat – cei puternici in slujba celor slabi. Fata arata mult
mai fragila decat noii ei colegi.Pielea ii era atat de trasparenta, incat era greu de crezut ca ii oferea prea
multa protectie in fata lumii exterioare.Puteam sa vad pulsul ritmic al sangelui prin venele ei, pe
dedesubtul membranei palide... Dar nu trebuia sa ma concentrez la asta. Eram bun la stilul de viata pe care
il alesesem, dar eram la fel de insetat ca si Jasper, si nu era cazul sa ma las tentat.
Exista o cuta vaga intre sprancenele ei, de care nu parea sa fie constienta.
Era incredibil de frustrant! Puteam sa vad foarte clar ca o epuiza sa stea acolo, sa faca conversatie cu
straini, sa fie centrul atentiei. Puteam sa-i simt timiditatea, din modul in care isi tinea umerii fragili, vizibil
incovoiata, ca si cum se astepta in orice moment la respingere.Si totusi puteam doar sa simt, sa vad, sa-mi
imaginez. Nu era nimic inafara de liniste din partea acestei fete deloc iesite din comun. Nu puteam sa aud
nimic. De ce ?
- Mergem? Murmura Rosalie, intrerupandu-mi concentrarea.
Mi-am luat privirea de la fata, sitindu-ma usurat. Nu vroiam sa continui sa esuez – ma irita. Si nu
vroiam sa-mi dezvolt vreun interes in legatura cu gandurile ei ascunse, doar pentru ca erau ascunse pentru
mine. Fara indoiala, cand o sa reusesc sa-i descifrez gandurile, si o sa gasesc o cale sa fac asta, or sa fie la
fel de meschine si banale ca gandurile oricarui alt om.Nu merita efortul de a reusi sa le aud.
- Deci fata cea noua nu e infricosata de noi, inca ? intreba Emmet, inca asteptand raspunsul de la
intrebarea lui de dinainte.
Am dat din umeri. Nu era destul de interesat inca sa ma preseze pentru mai multe informatii.Nici n-ar
avea de ce sa fie interesat.
Ne-am ridicat de la masa si am iesit din cantina.
Emmett, Rosalie, si Jasper pretindeau ca sunt seniori ; au plecat spre cursurile lor. Eu jucam un rol mai
tanar decat ei. M-am indreptat spre ora mea de Biologie la nivel junior, pregatindu-mi mintea pentru
plictiseala.Ma indoiam ca domnul Banner, un om cu un intelect cat se poate de mediocru, ar putea reusi sa
spuna ceva in lectia lui, care sa surprinda pe cineva care avea doua diplome de absolventa in Medicina.
Am intrat in clasa, m-am asezat pe scaun si mi-am rasturnat cartile pe masa - recuzita, din nou; cartile
nu contineau nimic din ce nu stiam deja. Eram singurul elev care avea o masa doar pentru el.Oamenii nu
erau indeajuns de destepti ca sa stie ca le e frica de mine, dar instinctele lor de supravietuire erau
indeajuns ca sa ii tina departe de mine.
Clasa s-a umplut incet, pe masura ce se intorceau de la pranz. M-am lasat pe spatarul scaunului
asteptand sa treaca timpul.Din nou, as fi vrut sa fiu capabil sa dorm.
Pentru ca ma gandisem la ea, numele ei mi-a atras atentia atunci cand Angela Weber a escortat-o pe
fata cea noua pana la usa.
Bella pare la fel de timida ca si mine. Cred ca azi ii este foarte greu. As vrea sa pot sa-i spun ceva, s-o
ajut...dar probabil ar suna stupid...
7
Da! s-a gandit Mike Newton , intorcandu-si scaunul ca s-o vada pe fata intrand.
Inca nu auzeam nimic din locul unde statea Bella Swan.Spatiul gol unde ar fi trebuit sa fie gandurile
ei, ma irita si ma calca pe nervi.
Ea s-a apropiat, mergand pe culoarul dintre banci, ca sa ajunga la catedra profesorului. Saraca fata ,
locul de langa mine era singurul liber. Imediat, am eliberat partea ei de banca, punandu-mi cartile una
peste alta. Ma indoiam ca se va simti comfortabil aici. Urma un semestru foarte lung pentru ea – la materia
asta cel putin. Poate totusi, stand langa ea o sa pot sa-i aud secretele...nu ca as fi avut pana acum nevoie de
apropiere...nu ca as afla ceva ce merita ascultat...
Bella Swan a pasit in fata incalzitorului si aerul a venit spre mine in curent.
Mirosul ei m-a lovit cu o forta devastatoare, m-a izbit cu putere. Nu era nici o imagine destul de
violenta incat sa cuprinda forta acelui moment.
In acel moment nu mai eram deloc omul care fusesem candva; nu ramasese nici o urma de umanitate.
Eram un vanator.Ea era prada mea. Nu mai exista nimic altceva in lumea intreaga, inafara de acest
adevar.
Nu exista incaperea plina de martori – ei erau deja trecuti la pierderi colaterale in capul meu. Misterul
gandurilor ei fusese uitat. Gandurile ei nu insemnau nimic, pentru ca oricum n-o sa le mai gandeasca
pentru mult timp.
Eu eram vampir, iar ea avea cel mai dulce sange pe care l-am mirosit in optzeci de ani.
Nu-mi imaginasem ca un asemenea parfum poate exista.Daca stiam ca exista, as fi inceput sa-l caut cu
mult timp in urma.As fi traversat pamantul pentru ea.Imi puteam imagina gustul...
Setea mi-a ars gatul ca focul.Gura imi era uscata.Valul proaspat de venin n-a facut decat sa intareasca
senzatia. Stomacul mi s-a strans de foame, ca un ecou al setei.Muschii mi s-a incordat pregatiti de atac.
Nu trecuse nici o secunda intreaga.Ea inca facea acelasi pas care o punea in bataia curentului.
Cand piciorul ei a atins pamantul, ochii i s-au intors spre mine, o miscare care vroia sa para sigura.
Privirea ei intalnit-o pe a mea, si m-am vazut pe mine reflectat in oglinda ochilor ei.
Socul fetzei pe care am vazut-o acolo, i-a salvat viata pentru cateva momente chinuitoare.
Ea n-a facut lucrurile mai usoare.Cand a procesat expresia de pe fata mea, sangele i-a inundat obrajii
din nou, facandu-i pielea sa aiba cea mai delicioasa culoare pe care am vazut-o vreodata. Mirosul era o
ceata densa in creierul meu. Abia puteam sa gandesc.
Gandurile mele dezlantuite...controlul...incoerenta.
A pasit mai repede acum, ca si cum ar fi inteles ca trebuie sa fuga.
Graba ei a facut-o sa fie impiedicata – s-a impleticit si aproape a cazut pe fata care statea in fatza
mea.Vulnerabila, slaba. Chiar foarte normal pentru un om.
Am incercat sa ma concentrez la fatza pe care am vazut-o in ochii ei, o fatza pe care am recunoscut-o
cu repulsie. Chipul monstrului din mine – chipul pe care l-am ascuns in decenii de efort si disciplina fara
compromisuri.Cat de usor ii era sa iasa acum la suprafata !
8
Mirosul m-a inconjurat din nou, derutandu-mi gandurile si aproape impingandu-ma de pe scaun.
Nu.
Mana mea s-a prins de marginea bancii, incercand sa raman pe scaun. Lemnul n-a facut fatza. Mana
mea a strapuns lemnul si a trecut pe partea cealalta, raspandind aschii imprejur, lasand forma degetelor
mele impregnate in lemnul ramas.
Distruge probele.Asta e regula fundamentala.Am rupt repede marginile cu urma degetelor mele, lasand
doar o gaura neregulata si o gramada de aschii pe podea, pe care le-am imprastiat cu piciorul.
Distruge probele. Distrugeri colaterale….
Stiam ce trebuia sa se intample acum. Fata va trebui sa vina sa stea langa mine, iar eu va trebui s-o
omor.
Martorii nevinovati din sala de clasa, optsprezece copii si un barbat, nu aveau voie sa paraseasca
incaperea, vazand ceea ce urmau in curand sa vada.
Am tresarit gandindu-ma la ceea ce trebuia sa fac. Chiar si in momentele mele cele mai rele, nu
comisesem niciodata o asemenea atrocitate.Niciodata n-am omorat oameni nevinovati, niciodata in opt
decenii.Si acum planuiam sa masacrez douazeci dintr-o data.
Chipul monstrului din oglinda isi batea joc de mine.
Chiar daca o parte din mine se indeparta de monstru, o alta parte facea planuri.
Daca omoram intai fata, as fi avut numai cinsprezece si douazeci de secunde cu ea inainte ca oamenii
din incapere sa reactioneze. Poate un pic mai mult,daca la inceput nu realizau ce faceam.Ea nu ar avea
timp sa tipe, sau sa simta durerea ; nu s-o omor cu cruzime. Macar atat puteam sa ofer acestei straine cu
sangele atat de oribil de tentant.
Dar apoi ar trebui sa-i opresc, ca sa nu evadeze. Nu va trebui sa-mi fac griji in privinta ferestrelor, sunt
prea sus si prea mici ca sa ofere o cale de scapare pentru cineva. Doar usa – o blochez si sunt toti prinsi in
capcana.
O sa fie mai incet si mai dificil sa incerc sa-i omor cand sunt panicati si agitati, miscandu-se haotic. Nu
e imposibil, dar o sa fie mult zgomot. Timp destul pentru multe tipete. Cineva o sa ii auda...si apoi o sa fiu
obligat sa omor chiar si mai multi oameni nevinovati in ora asta intunecata.
Iar sangele ei se va raci, in timp ce eu ii omor pe ceilalti.
Mirosul ma pedepsea, inclestandu-mi gatul cu uscaciunea dureroasa...
Atunci primii or sa fie martorii.
Mi-am imaginat pozitia in cap. Eu eram in mijlocul clasei, cel mai indepartat rand din spate. O sa
incep cu partea dreapta intai.As putea sa rup patru sau cinci gaturi intr-o secunda, am estimat eu.N-ar fi
galagios. Partea dreapta ar fi cea norocoasa; nu ma vor vedea atacand.Avansand in fatza si apoi inapoi la
partea stanga, mi-ar lua, cel mult, cinci secunde sa inchei toate vietile din aceasta incapere.
Timp destul pentru Bella Swan sa vada ca ea urmeaza.Timp destul pentru ea ca sa simta frica. Timp
destul, poate, daca socul nu o s-o impietreasca pe loc, sa tipe.Un singur tipat moale, care n-ar putea sa
alarmeze pe nimeni dinafara.
9
Am tras aer adanc in piept, iar mirosul era foc care mi-a traversat venele uscate, arzand din piept si
distrugandu-mi orice impuls de bunatate de care eram capabil.
Ea se intorcea acum.In cateva secunde, ea se va aseza la cativa centimetri de mine.
Monstrul din capul meu zambii in anticipatie.
Cineva inchise un caiet in stanga mea.Nu m-am uitat sa vad care dintre oamenii condamnati o facuse.
Dar miscarea a trimis un val de aer obisnuit, fara miros, direct pe fatza mea.
Pentru o scurta secunda, am fost capabil sa gandesc clar. In acea secunda pretioasa, am vazut doua
chipuri in mintea mea, unul langa altul .
Unul era al meu, sau mai bine zis fusese : monstrul cu ochi rosii omorase atat de multi oameni incat
pierdusem sirul. Rationalizand, erau crime justificate .Un criminal de criminali, un criminal al unor monstri
mai putin puternici decat el.Era un fel de complex de Dumnezeu, cred eu – sa decizi cine merita sentinta la
moarte. Era un compromis facut cu mine insumi . Ma hranisem cu sange uman, dar victimele mele, cu
toate pacatele lor intunecate, erau cu putin mai umane decat mine .
Celalalt chip era a lui Carlisle.
Nu exista nici o asemanare intre cele doua chipuri.Unul era ca o zi luminoasa, celalalt ca noaptea cea
mai intunecata.
Nu exista nici un motiv sa existe vreo asemanare. Carlisle nu era tatal meu in sensul biologic de baza.
Nu aveam trasaturi comune.Similaritea culorii pielii era doar un rezultat a ceea ce eram ; toti vampirii
aveau aceeasi piele palida si rece. Similaritatea culorii ochilor era cu totul altceva – un rezultat al alegerii
noastre.
Si totusi, desi nu exista nici o asemanare de baza, imi imaginasem ca fatza mea incepuse sa o reflecte
pe a lui in ultimii saptezeci de ani in care am ales stilul lui de viata si i-am urmat pasii. Trasaturile nu mi
se schimbasera, dar mi se parea ca un fel de intelepciune imi marcase expresia chipului, ca un pic din
compasiunea lui se putea vedea pe forma buzelor mele, si urme vagi ale rabdarii lui se vedeau pe fruntea
mea.
Si toate aceste mici schimbari in bine se pierdeau in chipul monstrului. In cateva momente n-o sa mai
ramana nimic din mine care sa reflecte anii pe care mi i-am petrecut cu creatorul meu, mentorul si tatal
meu in toate privintele.Ochii or sa-mi devina rosii ca ai diavolului, toata bunatatea pierduta pentru
totdeauna.
In mintea mea, ochii plini de bunatate ai lui Carlisle nu ma judecau. Stiam ca o sa ma ierte pentru
faptele teribile pe care urma sa le fac. Pentru ca ma iubea. Pentru ca credea ca sunt mai bun decat sunt de
fapt. Si ma va iubi, chiar daca il dezamagesc.
Bella Swan s-a asezat in scaunul de langa mine, cu miscarile rigide si stinghere,cu frica, iar mirosul
sangelui ei a inflorit intr-un nor inexorabil in jurul meu.
O sa-i dovedesc tatalui meu ca s-a inselat in privinta mea.Acest lucru era atat de trist incat m-a durut
aproape la fel de mult ca focul din gat.
M-am indepartat de ea cu repulsie – revoltat de monstrul care tanjea sa o aiba.
De ce a trebuit ea sa vina aici? De ce trebuia sa existe? De ce trebuia sa-mi ia putina pace pe care am
avut-o in viata mea ? De ce a fost nascut omul asta exasperant ? O sa ma distruga.
10
Mi-am intors fatza departe de ea, in timp ce furia brusca, ura irationala a izbucnit in mine.
Cine era creatura asta? De ce eu, de ce acum? De ce trebuia sa pierd totul doar pentru ca ea s-a
intamplat sa aleaga sa apara tocmai in orasul asta.
De ce a venit aici?
Nu vroiam sa fiu acel mostru ! Nu vroiam sa omor toti copiii nevinovati din incaperea asta ! Nu
vroiam sa pierd tot ce am castigt intr-o viata intreaga de sacrificiu si negare !
N-o s-o fac! Ea nu putea sa ma faca sa devin monstrul.
Mirosul era problema, mirosul ingrozitor de tentant al sangelui ei. Daca exista vreo cale sa-i
rezist...daca un alt val de aer curat mi-ar curata creierul.
Bella Swan isi scutura parul lung , des, de culoarea mahonului in directia mea.
Era nebuna? Ca si cum vroia sa incrurajeze monstrul! Sa-l tachineze.
Nu exista nici o briza prietenoasa de aer care sa alunge mirosul de langa mine acum. In curand totul o
sa fie pierdut.
Nu, nu exista briza care sa ma ajute.Dar puteam sa nu respir.
Am oprit respiratia din plamani.Usurarea a fost instantanee, dar incompleta. Inca imi aminteam
mirosul in minte, si gustul lui pe limba. N-o sa pot sa rezist nici asa prea mult. Dar poate ca as rezista o
ora. Doar o ora. Doar cat sa ies din clasa plina de victime, victime care poate nu or sa trebuiasca sa devina
victime.Daca pot rezista o ora.
Era neplacut sa nu respir. Corpul nu avea nevoie de oxigen, dar asta se contrazicea cu instinctele mele.
Ma bazam pe miros mai mult decat pe oricare alt simt in conditii de stres. Imi arata drumul spre prada, era
primul avertisment in fatza pericolului. Nu intalneam prea des ceva la fel de periculos ca mine, dar autoconservarea
era la fel de puternica pentru cei ca mine, cum era si pentru oamenii obisnuiti.
Neplacut, dar nu de neindurat. Era mai bine decat sa o miros pe ea si sa strapung cu dinti acea piele
catifelata, subtire, transparenta pentru a ajunge la sangele fierbinte, umed, pulsand....
O ora! Doar o ora. Nu trebuie sa ma mai gandesc la acel miros si gust.
Fata tacuta isi pastra perdeaua de par intre noi, stand atat de aplecata incat parul ii atingea caietul. Nu
puteam sa-i vad fatza, sa incerc sa-i citesc emotiile in ochii ei adanci si clari. De asta isi lasase perdeaua de
parul intre noi ? Ca sa-si ascunda ochii de mine? De frica. Timiditate. Ca sa-si ascunda secretele.
Iritarea mea initiala de a suporta tacerea gandurilor ei era slaba si vaga in comparatie cu nevoia – si ura
care ma poseda acum. Pentru ca uram fata-copila de langa mine, o uram cu toata puterea de care eram
capabil , fara sa-mi mai pese de dragostea pentru familia mea, de visele de a fi ceva mai bun decat eram...
Ma ajuta putin faptul ca o uram, si uram felul in care ma facea ea sa ma simt. Da, iritarea de dinainte era
neimportanta , dar si asta ma ajuta putin. M-am agatat de orice sentiment care ma distragea de la a-mi
imagina ce gust are...
Ura si iritare. Nerabdare. Nu mai trece ora asta?
Si cand ora se va termina...ea o sa iasa din clasa. Si eu ce o sa fac ?
11
O sa ma prezint.Buna, ma numesc Edward Cullen. Pot sa te conduc la urmatorul curs ?
Ea o sa accepte. Asa ar fi politicos. Chiar daca ii e frica de mine, si banuiesc ca ii este deja, o sa ma
urmeze. O sa fie foarte usor sa o conduc in directia gresita. O mica portiune de padure se intinde din coltul
indepartat al parcarii.I-as putea spune ca mi-am uitat o carte in masina...
Ar observa cineva ca eu am fost ultima persoana cu care a fost vazuta? Ploua, ca de obicei...doua
pelerine de ploaie indreptandu-se in directia gresita n-ar trezi prea mult interes, si nici nu m-ar da de gol.
Doar ca nu eram singurul constient de prezenta ei astazi, desi nimeni nu era la fel de constient ca mine.
Mike Newton, in special, era atent la fiecare miscare a ei de pe scaun. Ea se simtea incomfortabil stand
atat de aproape de mine, asa cum s-ar simti oricine.Dar mirosul ei imi alungase orice grija sau sentiment
de mila.Mike Newton ar observa daca ea ar iesi cu mine din clasa.
Daca pot sa rezist o ora, pot sa rezist si doua.
Am trasit din cauza durerii de arsura.
Ea o sa se duca acasa, intr-o casa goala. Seful politiei lucreaza toata ziua. Ii stiam casa, cum stiam
toate casele din orasul mic.Casa lui era chiar langa padurea deasa, fara vecini apropiati.Chiar daca ar fi
avut timp sa tipe, dar n-o sa aiba, nimeni n-ar auzi-o.
Acesta ar fi felul responsabil de a ma ocupa de asta . Am petrecut sapte decenii fara sange uman.
Daca imi tin respiratia, as putea sa rezist doua ore. Si cand ea o sa fie singura, nimeni altcineva n-o sa fie
ranit. Si n-am nici un motiv sa grabesc experienta asta.Monstrul din capul meu era de acord.
Era stupid din partea mea sa cred ca prin faptul ca salvam noasprezece oameni din clasa asta, cu efort
si rabdare, o sa fiu mai putin monstruos cand o sa ucid fata.
Desi o uram, stiam ca ura mea este nedreapta. Stiam ca de fapt ma urasc pe mine insumi. Si o sa urasc
mult mai tare, si pe mine si pe ea, cand ea o sa fie moarta.
Asa am rezistat o ora – imaginandu-mi metode de a o ucide.Am incercat sa evit sa-mi imaginez actul
propriu-zis. Ar putea fi prea mult pentru mine, as putea sa pierd lupta si sa ajung sa omor pe toata lumea.
Deci am planificat strategii si nimic mai mult. Asta m-a ajutat sa treaca ora.
O singura data, pe la sfarsitul orei, ea a tras cu ochiul spre mine prin perdeaua fluida de par. Puteam sa
simt ura injustificata care ardea in mine atunci cand i-am intalnit privirea, si am vazut reflexia mea in
ochii ei inspaimantati. Sangele i-a inbujorat obrajii inainte sa se poata ascunde din nou, si eram pe cale sa
cedez.
Dar a sunat clopotelul. Salvati de clopotel, cat de cliseistic. Amandoi eram salvati. Ea, salvata de la
moarte. Eu, salvat doar pentru o scurta perioada de timp, inainte sa devin monstrul de cosmar de care imi
era frica si scarba.
N-am putut sa merg incet, asa cum ar fi trebuit s-o fac cand am iesit din clasa. Daca cineva s-ar fi uitat
la mine, ar fi putut sa suspecteze ca era ceva in neregula cu felul in care ma miscam. Dar nimeni nu era
atent la mine. Toate gandurile umane gravitau in jurul fetei care era condamnata la moarte in mai putin de
o ora.
M-am ascuns in masina.
Nu-mi place sa ma gandesc ca am nevoie sa ma ascund. Cat de las suna.Dar cu siguranta asta nu este
cazul acum.
12
Nu aveam destula disciplina ramasa ca sa fiu in preajma oamenilor in acest moment. Concentrandu-ma
atat de mult pe eforturile mele de a nu omori pe unul dintre ei, nu-mi ramasese nici o resursa ca sa rezist in
fatza celorlalti. Ce mai pierdere... Daca tot ma lasam prada monstrului din mine, macar sa merite
infrangerea.
Am pus muzica de pe cd-ul care de obicei ma calma, dar nu ma ajuta prea mult acum. Nu, acum ceea
ce ma ajuta cel mai mult era aerul rece, umed si curat care patrundea impreuna cu ploaia pe ferestrele mele
deschise.Desi imi puteam aduce aminte mirosul sangelui Bellei Swan cu o claritate perfecta, inhalarea
aerului curat era ca si cum mi-as fi spalat interiorul corpului de o infectie.
Eram echilibrat din nou. Puteam sa gandesc din nou. Puteam sa lupt din nou. Puteam sa lupt impotriva
a ceea ce nu vroiam sa fiu.
Nu trebuia sa ma duc la ea acasa. Nu era nevoie s-o omor. Evident, eram o creatura rationala si aveam
alternativa. Intotdeauna exista alternative.
Nu am simtit la fel si in clasa...dar acum eram departe de ea. Poate ca, daca o evitam cu foarte foarte
multa atentie, nu era nevoie ca viata mea sa se schimbe.Acum aveam lucrurile ordonate in viata mea asa
cum vroiam. De ce sa las un nimeni iritant si delicios sa distruga asta?
Nu trebuia sa-mi dezamagesc tatal. Nu trebuia sa-i cauzez mamei stres, griji...durere. Da, si mama mea
adoptiva ar suferi. Iar Esme este atat de blanda si sensibila. Sa fac pe cineva ca Esme sa sufere, era cu
adevarat imperdonabil.
Cat de ironic era faptul ca am vrut s-o protejez pe fata asta in fatza amenintarii gandurilor mizerabile si
ipocrite ale Jessicai Stanley. Eu eram ultima persoana care ar putea sa-i fie protector Isabellei Swan. N-o
sa aiba niciodata nevoie de protectie in fatza cuiva, mai mult decat in fatza mea.
Unde e Alice, m-am intrebat brusc. Nu m-a vazut omorand-o pe fata Swan in moduri multiple? De ce
n-a venit sa ma scape de aici, sa ma opreasca sau sa ma ajute sa curat urmele. Era atat de absorbita sa-l
pazeasca pe Jasper de necazuri, incat a ratat o posibilitate mult mai terifianta ? Eram eu mai puternic decat
credeam ? Chiar nu aveam sa-i fac nici un rau fetei ?
Nu. Stiam ca asta nu-i adevarat. Alice se concentreaza foarte tare pe Jasper.
Am cautat in directia in care stiam ca se afla, in cladirea mica folosita pentru orele de Engleza. Nu mia
luat mult sa-i localizez “vocea” familiara. Si aveam dreptate. Toate gandurile ei erau indreptate spre
Jasper, urmarindu-i orice mica decizie din minut in minut.
Mi-as fi dorit sa-i pot cere sfatul, dar in acelasi timp, ma bucuram ca nu stie de ce sunt capabil. Nu stia
la ce masacru ma gandisem in ultima ora.
Am simtit o noua arsura in corpul meu, o arsura a rusinii. Nu vroiam ca ei sa stie.
Daca puteam s-o evit pe Bella Swan, daca reuseam sa n-o omor - chiar atunci cand am gandit asta
monstrul a scrasnit din dinti cu frustrare - atunci nu era nevoie sa stie nimeni. Daca ma puteam tine
departe de mirosul ei...
Nu exista nici un motiv sa nu incerc, cel putin.Sa iau decizia corecta. Sa incerc sa fiu bun, cum credea
Carlisle ca sunt.
Ultima ora de scoala era aproape terminata. M-am hotarat sa-mi pun planul in aplicare imediat. Mai
bine decat sa stau aici in parcare, pe unde ea ar putea sa treaca si sa-mi distruga planul. Din nou, am simtit
13
ura nejustificata pentru fata. Uram ca avea aceasta putere inconstienta asupra mea, ca putea sa ma
transforme in ceva ce dispretuiam.
Am mers repede, un pic cam prea repede, dar nu era nimeni sa ma vada, de-a lungul campusului spre
secretariat. Nu exista nici un motiv sa ma intalnesc din greseala cu Bella. O sa o evit, ca o ciuma ce este.
Biroul era gol, inafara de secretara, cea pe care o cautam.
Nu mi-a observat intrarea lipsita de zgomot.
- Doamna Cope .
Femeia cu parul nenatural de rosu si-a ridicat privirea si ochii i s-au marit. Intotdeauna ii prindeam
nepregatiti pe oameni, cu tot cu semnele noastre distinctive pe care ei nu le intelegeau, indiferent de cat de
des ne vazusera pana atunci.
- Oh, suspina ea,un pic tulburata. Isi netezi camasa. Ce prostesc, se gandi ea. E aproape destul de
tanar ca sa-mi fie fiu. Prea tanar ca sa gandesc asa ceva.... Buna, Edward. Cu ce te pot ajuta ? Genele ii
fluturara in spatele ochelarilor grosi.
Neplacut. Dar stiam cum sa fiu fermecator cand vroiam sa fiu. Era usor, avand in vedere ca puteam sa
stiu imediat cum este primit fiecare gest sau ton pe care-l foloseam.
M-am aplecat in fatza, intalnindu-i privirea ca si cum ma uitam adanc in ochii ei mici si caprui, lipsiti
de profunzime.Gandurile ei erau deja tulburate. O sa fie simplu.
- Ma intrebam daca m-ati putea ajuta cu orarul, am spus pe un ton bland pe care il pastram pentru
momentele cand nu vroiam sa sperii oamenii.
Am auzit ritmul inimii ei accelerand.
- Bineinteles, Edward, cum pot sa te ajut? Prea tanar, prea tanar, isi repeta in sinea ei.
Gresea, evident. Eram mai batran decat bunicul ei. Dar daca ne luam dupa ce scria in permisul meu de
conducere, avea dreptate.
- Ma intrebam daca as putea sa ma mut de la Biologie la o alta stiinta de nivel senior. Fizica poate?
- E vreo problema cu domnul Banner, Edward?
- Deloc, doar ca am studiat deja materia asta...
- La scoala avansata la care ati invatat cu totii in Alaska, da..., buzele ei se stransera gandindu-se la
asta. Ar trebui sa fie cu totii la facultate. Am auzit cum se plang profesorii. Note maxime, nici un raspuns
gresit, nici o greseala in lucrari, ca si cum ar fi descoperit vreo metoda de a copia la toate materiile.
Domnul Varner ar prefera sa creada ca toata lumea copiaza, decat sa recunoasca ca un elev e mai
destept ca el...Pun pariu ca mama lor ii mediteaza...De fapt, Edward, la fizica nu este nici un loc liber.
Domnului Banner nu-i place deloc sa aiba mai mult de douazeci si cinci de elevi in clasa...
- N-o sa fac probleme!
Bineinteles ca nu. Perfectii copii Cullen nu fac probleme.
- Stiu asta Edward.Dar nu sunt destule locuri si asa....
14
- Pot atunci sa renunt la materia asta ?As putea folosii timpul pentru studiu individual.
- Sa renunti la Biologie? i se deschise gura de uimire. Ce nebunie. Cat de greu este sa stai la o materie
pe care deja o stii ? Trebuie sa fie o problema legata de domnul Banner. Ma intreb daca ar trebui sa
discut cu Bob despre asta. N-o sa ai destule credite ca sa absolvi!
- O sa recuperez anul viitor !
- Poate ar trebui sa vorbesti cu parintii tai despre asta.
Usa s-a deschis in spatele meu, dar oricine era, nu se gandea la mine, asa ca am ignorat intreruperea si
m-am concentrat la doamna Cope. M-am aplecat vizibil mai aproape, si mi-am tinut ochii mai deschisi. Ar
fi functionat mai bine daca as fi avut ochii aurii, si nu negri. Negrul sperie oamenii, asa cum si trebuie.
- Va rog, doamna Cope! mi-am facut vocea cat de moale si rugatoare am putut – si poate fi
considerabil de convingatoare. Nu exista alta materie la care sa ma mut? Sunt sigur ca trebuie sa existe un
loc liber undeva. Sase ore de biologie pe saptamana nu pot fi singura optiune !
I-am zambit, avand grija sa nu-mi dezvelesc dintii prea mult ca sa n-o sperii, si inblanzindu-mi
expresia fetzei.
Inima ei a inceput sa bata mai tare. Prea tanar, isi reaminti ea cu disperare.
- Pai...poate as putea sa vorbesc cu Bob, adica cu domnul Banner.Sa vedem daca....
In numai o secunda, totul s-a schimbat: atmosfera din incapere, misiunea mea acolo, motivul pentru
care ma aplecam spre femeia cu parul rosu...Ceea ce avusese un scop inainte, acum avea altul.
Doar o secunda i-a trebuit Samanthei Wells sa deschida usa si sa lase un formular in cosul de langa
usa, grabindu-se apoi sa iasa si sa plece acasa. O secunda a fost deajuns pentru curentul care venea de pe
usa deschisa sa ma loveasca. Doar o secunda mi-a luat sa realizez de ce prima persoana care intrase nu ma
intrerupt cu gandurile ei.
M-am intors, desi nu era nevoie sa ma conving. M-am intors incet, luptandu-ma sa-mi pastrez
controlul in muschii care se razvrateau.
Bella Swan statea cu spatele lipit de perete, langa usa, cu o hartie tinuta strans in maini. Ochii ei erau
chiar mai mari decat de obicei, atunci cand mi-a surprins privirea inumana si feroce.
Mirosul sangelui ei satura fiecare particula de aer din incaperea mica si inabusitoare. Gatul mi-a
izbucnit in flacari.
Monstrul m-a privit din nou din oglinda ochilor ei, o intruchipare a raului.
Mana mi-a ramas in aer, deasupra biroului. Nu era nevoie sa ma uit inapoi ca sa lovesc capul doamnei
Cope cu destula forta incat s-o omor. Doar doua vieti , nu douazeci. Un schimb bun.
Monstrul astepta nerabdator, flamand, ca eu sa actionez.
Dar intotdeauna exista o alternativa, trebuie sa existe.
Mi-am blocat plamanii, si am fixat imaginea lui Carlisle in fatza ochilor mei. M-am intors spre
doamna Cope, si am auzit surpriza ei interioara in fatza schimbarii mele de expresie.S-a tras mai departe
de mine, dar teama ei nu s-a concretizat in cuvinte coerente.
15
Folosind tot controlul pe care l-am capatat in decenii intregi de negare a conditiei mele, mi-am facut
vocea moale si blanda. Imi mai ramasese aer in plamani doar pentro o singura replica, asa ca am vorbit
repede
- Nu conteaza, atunci. Vad ca nu se poate. Multumesc pentru ajutor.
M-am intors si m-am grabit sa ies, incercand sa nu simt caldura corpului fetei cand am trecut la cativa
centimetri de ea.
Nu m-am oprit pana nu am ajuns in masina, mergand mult prea repede tot drumul pana acolo.
Majoritatea oamenilor plecasera deja, deci nu m-a vazut mai nimeni.
Am auzit un elev din anul 2, D.J.Garret care ma observase dar nu ma lua in seama...
De unde a aparut Cullen ? Parca s-ar fi materializat de nicaieri....Iar incepe imaginatia sa mi-o ia
razna.Mama mereu imi spune....
Cand m-am urcat in Volvo, ceilalti erau deja acolo. Am incercat sa-mi controlez respiratia, dar cautam
disperat aerul proaspat ca si cum ma sufocam.
- Edward, intreba Alice cu ingrijorare in voce.
Am clatinat din cap, spre ea.
- Ce ti s-a intamplat? a intrebat Emmet distras pentru moment de la faptul ca Jasper nu avea chef de
revansa lui.
In loc sa raspund, am intors masina. Trebuia sa plec din parcare inainte ca Bella Swan sa ma urmeze si
aici. Propriul meu demon ma bantuia...Am tras de volan si am accelerat. Am atins 40km pe ora inainte sa
intru pe sosea. Pe sosea am atins 70 inainte sa cotesc.
Fara sa fie nevoie sa ma uit, stiam ca Emmett, Rosalie si Jasper s-au intors sa o priveasca pe Alice. Ea
dadu din umeri. Nu putea sa vada ce s-a petrecut deja, ci numai ce urma sa vina.
S-a uitat in viitorul meu. Amandoi am vazut ce a aparut in mintea ei, si amandoi am fost surprinsi.
- Pleci, sopti ea.
Ceilalti ma fixau cu privirea.
- Chiar asa? am suierat printre dinti.
Atunci Alice a vazut schimbarea hotarararii mele si o noua alternativa a viitorului care lua o turnura
intunecata.
- Oh.
Bella Swan, moarta. Ochii mei devenind rosii din cauza sangelui proaspat. Cautarea faptasului ce va
urma. Timpul precaut pe care il vom petrece aici, pana cand va fi din nou sigur sa plecam si sa luam totul
de la inceput....
- Oh, spuse ea din nou.
16
Imaginea deveni mai clara.Vedeam interiorul casei sefului de politie Swan pentru prima data, o
vedeam pe Bella in bucataria mica cu faianta galbena, stand cu spatele la mine in timp ce eu o urmaream
din umbra...lasand mirosul ei sa ma ademeneasca...
- Opreste-te, am strigat incapabil sa mai suport.
- Scuze, sopti ea cu ochii mariti.
Monstrul era incantat.
Si viziunea din mintea ei se schimba din nou. O autostrada pustie pe timp de noapte, zburand cu peste
200km pe ora pe langa copacii plini de zapada de pe marginea drumului.
- O sa-mi fie dor de tine, spuse ea. Chiar daca o sa lipsesti putin.
Emmet si Rosalie m-au privit cu o expresie exagerat de tematoare.
Aproape ajunseseram la cotitura care ducea spre casa noastra.
- Lasa-ne aici, spuse Alice. Ar trebui sa te duci sa-i spui lui Carlisle.
Am dat din cap si am oprit brusc masina.
Emmett, Rosalie si Jasper au coborat in tacere .Or s-o oblige pe Alice sa le explice dupa ce plec eu.
Alice mi-a atins umarul.
- O sa faci ceea ce trebuie, a murmurat.
Nu era o viziune de data asta, ci un ordin.
- Ea e singura familie pe care o are Charlie Swan. L-ai omori si pe el, o data cu ea.
- Da, am spus, fiind de acord doar cu ultima parte.
A coborat dupa ceilalti, cu sprancene incruntate cu teama.Ai disparut cu totii in padure, inainte ca eu
sa intorc masina.
Am accelerat in directia orasului, si stiam ca viziunile din mintea lui Alice imi vor aparea in intuneric,
ca luminile unui neon. In timp ce ma grabeam spre Forks cu 90km pe ora, nu eram sigur unde ma duc. Sai
spun la revedere tatalui meu.Sau sa dezlantui mostrul din mine.Drumul zbura sub rotile masinii.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare