Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Romanii sunt fomisti?!

N-am sa reusesc niciodata sa inteleg mentalitatea romanilor in anumite privinte (si eu sunt romanca, dar ma consider altfel, parca nici n-as fi de aici) ... de exemplu, nu-i inteleg de ce se "omoara" cand se da mancare gratis undeva ... adica ii pot intelege pe cei saraci, care vor sa apuce si ei sa manace ceva, dar nu-i pot intelege pe cei care au posibilitati materiale dar se inghesuie mai rau ca amaratii la pomeni. Cred ca merg pe principiul: Daca tot e gratis, macar sa apucam si noi!
Aseara am fost la cumparaturi, aveam pofta de struguri. Insa, spre dezamagirea mea, cand am ajuns la raionul cu fructe si legume din supermarket am avut neplacuta surpriza sa vad ca nu prea am ce alege. Ciorchinii de struguri era aproape toti "ciuguliti", ii "gustasera" altii inainte. Si, in timp ce eu ii tot ziceam lui Marius de cat de nesimtiti sunt cate unii ca mananca produsele fara sa le cumpere, se opreste unul langa mine, plin de aur pe la maini si gat si ia cateva boabe de strugure si le mananca. Apoi, pentru ca burta lui mare nu se saturase cu atat, a trecut omu' frumos si si-a luat si-o nectarina si-a devorat-o. Peste cateva minute l-am intalnit si la raionul cu mezeluri, inarmat cu doua scobitori si dand gata platourile cu diverse mezeluri destinate degustarii. Da' el nu degusta, el manca tot. Probabil ca apoi a trecut si pe la bauturi, s-o fi servit ceva si pe acolo. Sau, nu m-ar mira, sa-si fi luat o sticla de ceva, s-o fi baut si apoi s-o fi lasat prin magazin pe undeva. Astfel de exemple vad foarte des si raman uimita de nesimtirea din jurul meu, parca suntem salbatici. Nici nu mai vorbesc de ce se intampla in week-end-uri ... daca se degusta ceva, undeva, e clar ca e coada de cinci km ... unii vin cu toata familia, asa mai scutesc o masa, nu?!
Ciudat este ca,uneori, la usa supermarketului de unde imi fac de obicei cumparaturile, mai sta o batranica si cerseste. De fapt, nu cerseste, ea nu cere nimic, daca ii da cineva ceva, primeste, daca nu, ea nu cere. Apoi, dupa ce strange niste banuti, intra in magazin si-si cumpara paine si diverse alimente, ce-si permite. O vad de multe ori (asta pentru ca merg foarte des in acel magazin, fiind aproape de locul unde stau, merg acolo si pentru o sticla de apa si-o paine), dar niciodata n-am vazut-o sa ia ceva sa manace din magazin si sa nu plateasca. Nici macar nu se atinge de produsele care sunt oferite spre degustare, ii lasa pe altii "mai saraci" sa le manace. Asta cred eu ca este o adevarata lectie de bun simt! Pacat ca prea putini o inteleg! Notiunea de "cei sapte ani de acasa" a disparut. Adevarul este ca din parinti tampiti nu prea au cum sa iasa copii educati ...

Tag-uri Technorati: , , ,



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare