Deea - Invatand arta de a fi femeie
Nu natura o face pe femeie mai frumoasa, ci dragostea!

Tag: Despre mine

Hello, dragele mel! Nu accept, de obicei, sa raspund la tag-uri pentru ca nu prea am timp, iar unele intrebari mi se par complet aiurea. Totusi, pe acesta il am completat de cateva saptamani si-am zis sa-l postez daca tot am raspuns la el. Va las cu intrebarile si raspunsurile!

1. Cum te numesti si cati ani ai?

Ooo, deja ma simt ca la un interogatoriu. Nu e prea frumos sa intrebi o femeie ce varsta are!:)

Ok, sunt Andreea si am 24 de ani (neimpliniti:D).

2. De ce ti-ai facut un blog de beauty?

Blogul meu a trecut prin multe schimbari pana sa ajunga la forma actuala. Si nici acum nu e un blog de beauty! Si nici nu va fi niciodata! Este un "loc" unde scriu despre orice ar fi interesant pentru o femeie: frumusete, ingrijire, trairi, hobby-uri, cooking. Blogul s-a nascut din dorinta de a comunica si cu alte persoane, de a schimba impresii, sfaturi ...

3. Cum ai ales numele blogului?

Sa fii femeie este, cu adevarat, o arta. Trebuie sa fii mama, iubita/sotie, sora, fiica, sa ai o cariera, sa-ti faci timp pentru tine ... E greu sa te imparti intre toate astea si, totusi, noi o facem atat de usor, de firesc! De aici a venit si numele blogului. Zi de zi descoperim si invatam lucruri noi, zi de zi invatam sa fim femei!

4. Care este produsul tau de machiaj preferat?

A fost o vreme, in urma cu cativa ani, cand le foloseam pe toate: mascara, ruj, gloss, fond de ten, pudra, farduri etc. Intre timp, am descoperit ca sunt mult mai frumoasa naturala (ce modesta sunt!:D) si nu trebuie sa ma mai "camuflez" atat. Prefer produsele de ingrijire in locul celor de machiaj. De exemplu, mi se pare mult mai frumos si mai sanatos sa folosesti o crema hidratanta cu factor de protectie decat un fond de ten. Insa are si el rostul lui.

Asadar, intrebarea asta nu mi se potriveste prea bine. Totusi, exista un produs de machiaj pe care il folosesc mai des: lip gloss-ul. Face fata mai luminoasa, te ajuta sa arati fresh si este foarte sexy.:)

5. Care este parfumul tau preferat?

E incredibil de greu sa gasesc un parfum care sa-mi placa. In principiu, imi plac cele fresh (florale, fructate). Eu sunt o fire foarte vesela, rad mult, asa ca parfumul trebuie sa "tina pasul" cu mine. Aromele de citrice si mere verzi imi plac enorm de mult. Insa sunt foarte atenta si pretentioasa si la/cu celelalte note. De-asta exista destul de putine parfumuri care sa-mi placa cu adevarat.

Am, insa, un preferat: Omnia Amethyste de la Bvlgari.

6. Ce alegi dintre pantofi si geanta?

Ha ha, amandoua! Pentru genti am o adevarata obsesie, niciodata n-am suficiente!:) Sunt foarte atenta la calitatea lor si la design. Plus ca trebuie sa fie si suficient de incapatoare, astfel incat sa pot "transporta" tot ce-mi este necesar. Iar pantofii trebuie sa fie de calitate, sa arate bine si sa ma simt bine in ei (desi toate perechile de incaltaminte imi fac bataturi la primele purtari). Imi plac pantofii cu tocuri inalte, inalte (trebuia sa spun asta:D)!

7. Cum iti place sa te imbraci?

Casual chic. Imi plac tinutele foarte feminine, fine, rafinate. Acord multa atentie detaliilor, accesoriilor. Insa in zilele in care am mult de alergat, prefer tinutele mai comode. Pentru ocazii mai speciale, aleg sa fiu "wow" din toate punctele de vedere (vestimentatie, accesorii, machiaj, coafura).

8. Ce hobby-uri ai? Ce muzica asculti?

Imi place foarte mult sa citesc. Am mereu o carte la mine, din care citesc zilnic cateva pagini. In privinta muzicii, ascult cam tot ce este actual, insa ador muzica latino. Imi plac mult David Bisbal si Shakira!

9. Care este cel mai mare vis al tau?

As vrea tare mult sa lucrez la un post de radio. Cred ca m-as descurca excelent! Sau in redactia unei reviste de beauty. Imi place sa interactionez cu oameni noi, sa invat mereu ceva nou, sa ma "lovesc" de provocari zi de zi.

Sper sa gasiti interesante raspunsurile mele! Tag-ul poate fi preluat de oricine are blog si doreste sa raspunda la intrebari. Daca nu aveti blog si doriti sa raspundeti si voi (la anumite intrebari sau la toate), o puteti face la comentarii.

Besitos!



Comentarii

Wow, imi plac mult raspunsurile tale, cam asa as fi raspuns si eu! Esti frumoasa frumoasa rau!
de Mirela in data de 2012-06-01 11:21


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner
 
Termeni si Conditii de Utilizare